Duetul Crepusculului

Subiect: Duetul Crepusculului Vin Apr 23, 2010 7:35 pm

Buna.

Ficul acesta este inceput de ceva vreme dar datorita timpului liber din ce in ce mai rarefiat, nu l-am putut termina... dar am sa pun ce am scris pana acum , in "portii" mici pana ce imi va veni inspiratia sa il continui.

Daca ceva nu este ok va rog mult sa imi spuneti.

In mare l-am mai corectat cu ajutorul unui prieten foarte bun, mai exact fostul meu profesor de romana.

Sper sa nu va dezamagesc si sa nu va bag in ceata...

Si acum dupa cum urmeaza:

--- Duetul Crepusculului ---

--- Capitolul 1 ---
S-ar spune ca se numeste " Acomodare "

Un sentiment ciudat imi pata sufletul linistit. Coboram din transportul meu si paseam intr-o lume slaba, slaba din toate punctele de vedere. " Voi plangeti, va plangeti fecvent, simtiti adanc, vedeti putine si vorbiti multe. Cum de le puteti avea pe toate, creaturi mediocre? Si totusi, din toate locurile, eu am venit aici. Hazliu, foarte comic, in sinea mea, acest lucru numit suflet imi tot joaca feste, ma face sa devin slab ca voi.. "
Odata ajuns nu mai puteam da inapoi, trebuia sa merg inainte printre fiinte lipsite de demnitate si de un anumit dozaj de cultura si inteligenta. Pe acel ceva, pe care eu paseam, era inscriptionat un vacarm, tot ce pe acolo trecea ramanea intiparit si imi descria lumea in care tocmai intrasem. O lume destul de bizara, culorile ei, parca incercau sa ma ajute sa ma acomodez cu acest tinut straniu.
Dupa delectarile mele asupra vietii inconjuratoare trebuia sa gasesc un loc ce sa-mi ofere odhina pentru aceste terminatii fizice cu care ma pricopsisem. La o indiferenta privire am vazut acel loc ce avea sa-mi gazduiasca trupul. Un castel in miniatura, o imagine indepartata a casei mele. Ajuns in fata hotelului, un baiat m-a intampinat oferindu-se a ma ajuta, invitandu-ma inauntru pana in fata receptiei unde tanarul postat ca o statuie, se uita lung la mine cautand parca sa gaseasca un punct slab, pentru a ma cataloga intr-un mod anume. Un baiat inalt, peste 1, 90 m, am decis eu, destul de voinic si totusi corpul lui arata ca a unui ghepard bine antrenat. Fata lui chinuita de zambetul fortat ce trebuia sa il mentina pe tot parcursul noptii, i se acoperea de riduri adanci pe fruntea alba si in jurul ochilor, tulburi de tortura stresului muncii sale. Dar incercarea lui nu schimba cu nimic faptul ca eu urma acum sa conversez si sa ma inteleg cu el. Ceva mai dificil pentru prima mea discutie. Dar acum chiar nu mai are nici o relevanta diferenta genezelor noastre, avand in vedere ca acest trup, in care ma gasesc, ma secatuieste de puteri. “ Deci da, voi, oamenii, sunteti slabi, mai slabi decat isi poate mintea mea singura imagina. "
Lasand aceste ganduri inchise in acest corp, in sfarsit aflam cum suna vocea mea. O simfonie acuta ce-mi trezea fiecare simt. O melodie tiuita.
- Buna seara!
- Buna seara, domnule! Doriti o camera?
- Doresc un loc unde sa ma pot odihni.
- Desigur, avem camere simple si apartamente de lux. Dumneavoastra ati dori...?
- Eu as dori... o camera normala. Ceva confortabil.
- Desigur. Acum imi prezentati va rog un act de identitate?
- Sigur ca da, poftiti.
Dupa cateva minute tanarul a completat un formular, inscriind datele din buletinul meu apoi mi l-a inmanat pentru a-l semna. Toate acestea puse la punct, baiatul mi-a inmanat cheile camerei insotite de actele mele si am izbutit a ma indeparta de birou, indreptandu-ma catre scarile ce ma propulsau catre coridorul lung presarat de o parte si de alta cu usi.
Baiatul ce ma ajutase mai devreme cu bagajele, sari si de data acesta.
Dupa cateva secunde baiatul a parasit camera lasandu-ma cu ochii atintiti la multimea ce se plimba sub clarul hipnotic al lunii. Fereastra mea, era amplasata pe partea din fata a hotelului, unde se gasea o strada foarte aglomerata iar dincolo de acesta, un parc foarte animat de luminile unui concert. " Trebuie sa ma obisnuiesc cu ceea ce vad, am sa traiesc ceva vreme aici." Dupa ce am terminat de pus gandurile in ordine am intrat la dus, sa spal acest corp, sa indepartez haosul particulelor ce s-au asezat pe el. Dupa un dus fierbinte ma simteam ca nou, " Hai ca totusi aceste trupuri nu sunt chiar asa de rele, trebuie doar sa le ingrijesti. " Dupa tot monologul meu m-am bagat in pat, in acea senzatie de plutire. Ii cerusem domnului de la receptie o camera confortabila si chiar a avut grija de asta.
Dimineata zilei de 23 august, parea a fi promitatoare, astrul ce calauzea acest pamant, se gasea astazi foarte aproape si emana o lumina foarte puternica. Dandu-ma jos din pat, o senzatie ciudata imi cutreiera intregul trup. Abia acum il simteam in adevaratul sens al cuvantului, incepusem sa ma acomodez schimbarii si era o senzatie promitatoare. Dupa ce m-am dezmeticit putin am mers la baie sa fac un dus. Senzatia pe care mi-o oferea acum apa era celestiala, lichidul transparent, la o temperatura mai scazuta decat cea a corpului, imi trezea porii si mi-i improspata. Speranta ca totul incepea sa se aranjeze in noua mea viata, era din ce in ce mai mare. Insa nu puteam sta o zi intreaga in dus, asa ca am iesit repede si am pus pe mine niste haine. Dupa ce m-am imbracat, mi-am luat bagajul si am iesit din camera, pe coridorul lung ce dadea in capul scarilor. Ajuns in fata domnului de la receptie, am predat cheia si am achitat apartamentul lasandu-i si acestuia ceva in plus. In fata hotelului am gasit o masina ce s-a oferit sa ma duca unde aveam nevoie.
Soferul m-a dus la locul descris de mine ajungand in circa 15 minute. Locul in care ajunsesem deslantuia o mare de case de vanzare. Am ales una si m-am indreptat catre biroul mobil ce era in parcare. Dupa semnarea actelor, cheile imobilului au ajuns in posesia mea si a trecut din urmatoarea secunda in patrimoniul meu.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Vin Apr 23, 2010 11:28 pm

Deci...desi ti-am mai citit ficul....sunt foarte curioasa ce va fi in continuare, pentru ca am cam uitat ce urmeaza. Imi place cum ai decsris totul si sunt curioasa ce se va intampla in continuare. Totul a fost foarte bine si te felicit pentru tot. Spor la scris!

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Sam Apr 24, 2010 8:07 am

O persoana straina intr-un corp strain, intr-o lume straina, un loc unde la inceput mintea trebuie sa lucreze febril si sa analizeze chiar totul, pentru ca nimic sa nul ia prin surprindere. Un prim capitol ce iti da prima daa senzatia ca este un fic cu eliens, dar nu ma bazez eu pe asta:)) nu nu , am invatat sa nu ma pun cu geniile ficurilor:)) . Imi place modul in care scri, este usor de inteles si amplu scutind detaliile plictisoitoare pe car ein mod normal nici un agend secret nu le ia in considerare si te-ai axat doar pe cele plaute: fata receptionerului de exemplu. N-ea oferit un exeplu despre cum acest personaj vede lumea.

Astept sa vad ce se intampla in continuare acum ca a facut primul pas in lumea noastra:)) luarea unei case.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Sam Apr 24, 2010 8:11 am

Ms mult de commenturi si imi pare rau sa te dezamagesc dar nu este cu extraterestri Razz

Sper sa iti placa continuarea si sa nu dezamageasca.

*
Casa ce tocmai o cumparasem era destul de primitoare, ma simteam confortabil si destul de linistit, mai ales cand am vazut ca avea o camera destinata lecturii. Miile de carti erau expuse pe 3 dintre cei 4 pereti ai acesteia si imi ofereau o satisfactie inimaginabila. Acum stiam unde urma sa imi petrec urmatoarele luni din viata. In aceste carti, se gaseau amanunte despre lumea in care tocmai intrasem si citindu-le, aveam posibilitatea unei acomodari mai bune si mai ales, a unei socializari mai rapide si mai satisfactoare.
Camera pentru odihna, era imbracata intr-o culoare ca cea a apusului de soare pe care il vazusem cu o seara inainte la hotel, culoarea se contopise in mod uniform cu porii peretilor. Tavanul era alb iar diametral opusa acestuia, podeaua, era acoperita cu un material din lemn, de un portocaliu ceva mai deschis decat peretii. In fata patului, se gaseau o masuta cu 3 picioare de o culoare foarte inchisa si doua fotolii albe. Dupa terminarea despachetarii am decis sa merg in camera de lectura, trebuia neaparat sa aflu cat mai multe despre acest taram, obiceiuri, cuvinte, expresii, cum sa vorbesc si mai ales cum sa ma descurc cu oamenii din jurul meu.
Dupa cum am spus, acesta camera avea sa fie refugiul meu, oaza mea de intelepciune si cultura cu care aveam sa ma delectez in cele 10 luni in care nu aveam sa ies din casa, decat pana la alimentara si inapoi.
Dupa aceasta perioada ma simteam mult mai bine, percepeam mult mai degajat mediul inconjurator si ma simteam din ce in ce mai integrat in acesta lume. Am invatat din cartile de comunicare si filozofie, cum sa interactionez cu oamenii si cum sa le raspund avand in vedere starea lor sufleteasca din acel moment, din cartile de psihologie si psihiatrie am reusit sa inteleg comportamentul si mintea umana. Toate acele scrieri din sala mea de lectura, au fost drumul meu spre adaptare si o acceptare mai usoara a pedepsei ce o aveam de savarsit.

*
Ziua de 23 iunie avea sa fie inceputul meu, in calitate de om, in aceasta lume. Parea a fi o zi frumoasa, steaua ce incalzea Pamantul, stralucea puternic aruncandu-si exploziile solare tot mai aproape, creand o caldura sufocanta. Insa, acest soare, aici pe pamant, avea un inamic, atmosfera, aceea ce ii oprea izbucnirile violente si deasemenea i le calma cu o adiere a curentilor creati. O asa zi nu se putea vedea sau percepe, intr-un fel anume, din lumea caruia ii apartinu-se-m pana de curand. Aici oamenii ieseau in acea caldura, le placea si o savurau in spatiile special amenajate, in parcuri sau pe malurile marilor si oaceanelor. Am decis atunci ca as vrea sa inspectez acest tinut de pe o bancuta dintr-un parc, asa ca m-am decis sa fac o plimbare. Ajuns intr-un parculet, am ales o banca ce parea a rezista mai mult la soare, datorita umbrii foarte dese creata de abundenta copacilor. Trageam in piept acel aer proaspat ce numai in astfel de locuri il puteai simti, cand deodata sufletul mi se umplu de spaima.
- Sti ca acesti oameni flamanzi de energie nu sunt altceva decat resturile noastre? Se auzi vocea comica si badjocoritoare din launtrul meu.
- Sunt, deaseamenea sunt si inceputurile noastre, pramatie batjcoritoare ce esti.
- Vai de ce esti asa rau cu mine, sti doar ca eu sunt tu, iar tu trebuie sa te iubesti draga mea simfonie de spini.
- Vai multumesc de amabilitatea diagnosticarii Mariei tale. Partea inca rationala din mine ataca acest comic ce voia sa ma traga in declinul inevitabil omului.
- Nu fi trist dragul meu om, odata si odata vei muri.. si vei uita… totul este atat de simplu pe pamant… vocea lui infiorator de comica imi agita tot calmul; Daca asta ai dorit, acum de ce te tot victimizezi? Ai vrut sa fi om si sa renunti la eternitate.
- Sti foarte bine ca am fost nevoit. Vocea mea trista imi trada orice fel de multumire catre ceea ce devenisem;
- Stiu foarte bine ca ai renuntat de buna voie… pentru un alt “om”… cum ziceai ca se numeste?
- Ce vrei tu defapt pramatie?
- Sa vedem… Esti un egoist. Te-ai gandit ca tu, cel calm, rational, iubit, cult, ar trebui sa incerci ceva nou.. in cazul asta.. sa devii om. Cretinule, la mine nu te-ai gandit?
- M-am gandit la mine! Iar asta te include si pe tine creatura netrebnica. Imi amarai mereu viata … sti de ce am facut-o? Ca sa nu fiu nevoit sa traiesc cu tine o eternitate. Asa, macar traiesc doar cativa ani… mi se pare destul de rezonabil, nu crezi?
- O da, baiat destept, erai constient ca eu sunt cosmarul tau, intelept din partea ta. Deci sa inteleg ca nu ai facut-o pentru ea?

- Deci esti atat de slab incat nici macar nu poti accesa sentimentele mele, gandurile ascunse… am ras in sinea mea stiind ca am lovit un punct slab al personalitatii scandaloase;
- Cum zici tu Neithis . Doar ca am decis ceva… eu am sa “plec”.
- Zau? M-ai facut curios.
- Pai daca tu ai renuntat la eternitate ca sa scapi practic si de mine, inseamna ca mie mi-ai facut un mare rau, asa ca este timpul sa ma razbun… daca tu ai venit aici din cauza mea, eu atunci voi pleca, iar decizia ta de a renunta, este in van… ti-ai distrus viata degeaba.
- Cine a zis ca mi-am distrus-o, Lhuar?
- Vrei sa spui ca iti place aici?
- Incepe!
- Esti un cretin Neithis ! Renunti la tot ce ai avut, eternitate, putere, cultura, frumusete inimaginabila, ca sa ce? Sa plangi in lumea acesta imperfecta?
- De aici ne tragem cu totii dragule! Ai uitat? Am crezut ca parintii ne-au explicat ca noi defapt suntem doar o evolutie a omului, o mutatie genetica sau o dezvoltare fortata. Dar tot oameni suntem, dragul meu cult!
- Stra-stra-stra-stra-stra-strabunicii nostri au fost oameni… noi nu mai avem nici macar un strop din identitatea lor defecta.
- Ma faci sa rad! Zau acum Lhuar, chiar crezi ca poti scapa de genezele tale? Mele? Noastre? In sfarsit rad si eu dupa multa vreme.
- Tu chiar nu gandesti? Parca erai cel destept, cel de rationa intotdeauna… acum faci numai lucruri prostesti. Eu vreau inapoi nemurirea. Se planse cosmarul din sufletul meu.
- Drum bun colega.
- Merci frumos, foarte scump din partea ta sa fi asa politicos Neithis. Acesta ranji batjocoritor si aluneca incet pe calea ce o deschisesem in inima mea;
- Vrei sa sti, creatura anosta?
- Vreau, vreau sa inteleg de ce faci asta.
- Bun, atunci sa incepem.
A fost odata un barbat foarte ambitios. Acum cateva mii de ani, se tot vorbea despre anumite legende, probabil le sti, probabil ai auzit si tu de “vampiri”,”varcolaci”,”strigoi” si toate acestea. Cat de reale erau ele? Pai sa vedem… 0,00000001%. Surprins?
Acest om, a citit undeva ca exista persoane care au caracteristicile unor vampiri. Nu erau vampiri, erau doar persoane ce aveau o boala, “Porfiria”, o maladie genetica rara, de care se putea imbolnavi o persoana din 200 de mii si care presupunea nereguli in producerea de heme – un pigment din sange, bogat in fier. Oamenii cu forme grave de porfirie sunt foarte sensibili la razele solare, au dureri abdominale puternice si pot suferi de delir acut.
O alta radacina fizica probabila a credintei in vampiri putea fi “Catalepsia” , o boala ciudata, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crize de catalepsie, omul pur si simplu ingheata: muschii ii deveneau rigizi, trupul i se racea, iar bataile inimii si respiratia ii incetineau. Un suferind de catalepsie acuta putea fi confundat cu un cadavru.
Maladiile se tratau prin consumul de sange pe cale orala, care corecta dezechilibrul din organism.
In momentul in care acest om, Vladimir, pe numele sau, a auzit toate acestea, a mers in cautarea celor ce posedau acesti virusi. Stiind ca acestia aveau sa ii distruga oarecum viata, a decis sa se antreneze intr-o manastire “Shaolin “. Un echilibru complet si brut, de neclintit. Asta avea sa il ajute sa reziste cat mai mult virusilor ce urma a-i altera ADN-ul.
Dupa 3 ani de antrenamente extenuante, era oarecum pregatit pentru ce avea sa urmeze. Plecat in cautarea celor bolnavi, ambitia lui de a deveni nemuritor s-a accentuat.
Dupa toate sacrificiile lui, a venit si rasplata. Intr-o seara cu luna plina, a patruns prin efractie intr-un spital unde erau internati cei cu astfel de boli, a extras din mainile fiecaruia in parte cate 3 seringi de sange si le-a pus intr-o cutie diplomat inchisa cu un cod. La portile spitalului si-a aruuncat ochii la cerul instelat si viitorul lui parea deja schimbat. De indata ce a ajuns acasa, a facut o baie pentru a da jos de pe el toate celulele moarte, s-a asezat in biroul sau si a inceput sa faca diverse experimente, acesta fiind doctor pe probleme genetice, dar care nu a dorit sa intre in nici un spital sa lucreze datorita dorintei si visului sau. Acum avea sa puna in practica tot ce invatase.
- Mai ai mult? M-am plictisit, nu ai spus nimic concret pana acum. Cum niste virusi daca te imbolnavesc l-au facut pe el sa traiasca mai mult? Cum a facut-o? Ce s-a intamplat apoi… M-am pierdut in atatea amanunte Neithis . Treci la subiect domnule “ stie tot “.
- Foarte bine! Cu cat bataile inimii se sustin la un nivel cat mai jos, adica in cazul lui urma sa bata cam de 100 de ori mai incet decat normal, iar procesul de respiratie este deasemenea foarte rarefiat, automat se altereaza cliclul normal si corpul uman isi incetineste metabolismul, adica se dezvolta de cel putin 1000 de ori mai incet decat un corp normal. La o varsta de 150 de ani ai putea arata ca o persoana de 30 de ani, asta in functie de varsta la care ai inceput acest “ tratament special “. Combinarea virusilor impletiti cu un echilibru de otel invatat din manastirea shaolin, aveau sa ii dea posibilitatea incercarii vietii aproape vesnice. Dupa ce i-au reusit experimentele, si-a injectat in inima substanta albastrui-rosiatica ce a rezultat din cercetarile lui. Avea sa se simta ciudat. Corpul lui intepeni imediat, pigmentul pielii a suferit o degradare serioasa devenind mai mult alb-movalie, inima ii batea foarte, foarte incet, respiratie devenea din ce in ce mai inutila datorita racirii bruste a sangelui, ce nu mai avea nevoie de aer pentru a-l anima. Cu toata acesta durere acuta, focul din interiorul lui se stingea incet dar sigur, tot trupul lui se schimba. In cateva zile durerea a inceput sa dispara iar trupul lui incepea a se dezvolta intr-un alt ritm. Ochii lui de un negru sangeriu, trada toata acea postura eleganta si senzuala. Simtea nevoia sa “manance”, sa “bea”… dar nu stia ce anume. Dupa cateva minute a decis sa mearga la un magazin sa isi cumpere ceva de mancare, dar reactia lui la iesirea din casa a fost socanta. Ochii lui nu puteau vedea nimic in lumina zilei, parca I se punea ceva pe ochi. Pielea lui de un alb sidefiu reflecta lumina soarelui in ochii socati si hipnotizati ai oamenilor pe langa care trecea. Simtea furnicaturi pe tot corpul, simtea un foc ce il mistuia pe tot parcursul drumului catre alimentara. Intrat in magazin, acea senzatie data de puterea soarelui, aproape disparu. Isi cumpara alimentele consumate de acesta, de obicei, iar apoi s-a indreptat spre casa. La jumatatea drumului a decis ca este totusi momentul sa incerce tratamentul pentru acei virusi, sange cald. Asa dar, s-a intors pe calcaie si s-a indreptat catre spitalul ce era nu foarte departe de casa lui. Ajuns in fata biroului doctorului de serviciu, a ciocanit si a cerut permisiunea pentru a intra. Discutand despre cele facute, doctoral, prieten vechi si bun, s-a angajat in a-l ajuta. Imediat la sigilat pentru analize si apoi la camera dus unde era tinut sangele cald, proaspat recoltat. Ii dadu o punga si il puse sa o bea. Cand simti mirosul lichidului vascos, parca exploda, se atinti catre gura pungii si il bau fara a respira. Vederea lui parca se imbunatatii cu 200%, iar trupul lui se simtea de parca abia se nascuse si era plin de noi forte. Se simtea cum niciodata nu s-a mai simtit. In acel moment doctorul s-a oferit sa ii faca iarasi analizele pentru a vedea reactia trupului lui Vladimir la sangele cald.
Dupa cateva ore, in biroul doctorului ajungeau rezultatele. Absolut scandalos dar deasemenea absolut de necrezut. Sangele lui rece, aproape inghetat, toate celulele lui pareau moarte in prima recoltare de sange pentru analize. Total schimbat si socant rezultatul celei de-a doua analize. Sangele de un mov-siclam clocotea si ardea celulele moarte si virusii, lasand lichidul de acum, pur si nou ca de bebelus. Doctorul a remarcat ca in momentul in care acesta introducea sange cald in trupul sau, acesta din urma se regenera complet, eliminand tot surplusul mort, digerandu-l ca pe o bacterie. Dupa cele intamplate cei doi au decis sa nu spuna nimanui si sa se ajute reciproc in cautarile lor. Doctorul s-a oferit sa il ajute cu sange proaspat in schimbul antidotului creat de Vladimir pentru acesti virusi. Un antidot ce avea sa si-l insuseasca.
- De ce ar fi facut asta Vladimir, fiind totusi si el un doctor in genetica? Este stupid.
- Nu este deloc Lhuar, a luat decizia corecta. Fara ajutor din cadrul unui spital, acesta trebuia sa mearga sa vaneze animale sau in cel mai rau caz sa raneasca oameni pentru a se tine in viata.
- Deci sa inteleg ca sangele nu reprezenta hrana lui propriu-zisa, era doar un tratament?
- Pentru inceput da.
- Adica?
- Pai, daca ii dai o tigare unui om, nu se intampla nimic, daca ii mai dai inca una, iar nimic, dar daca ii tot dai in fiecare zi, sau saptamana, acesta va deveni dependent. Isteria va pune stapanire pe trupul sau in momentul in care nu va mai avea. In cazul lui Vladimir, sangele reprezinta cel mai puternic drog consumat de om. Gandeste-te sa te lasi… poti? Ba chiar, omul face atrocitati pentru a lua acel drog si a se simti bine. Cam asta reprezinta sangele pentru vampiri. Desi este si o forma de alimentatie foarte bogata in nutrienti si tot arsenalul necesar omului pe zi. De aceea s-a ajuns la ideea ca acesti oameni ce beau sange cald, se numesc “Vampiri”. Constatandu-se ca sangele tinea loc si de mancarea umana, atunci alimentatia lui Vladimir s-a bazat doar pe cateva pungute de sange pe saptamana. Era suficient pentru a se tine in forma.
- Asa dar, suntem oameni, aceste creaturi defecte. Se intrista cosmarul din sufletul meu.
- Da Lhuar, suntem oameni si noi, doar ca am evoluat spre o alimentatie ceva mai delicata si spre un ciclu de viata ceva mai indelungat.
- Adica, nemurirea.
- Exact.
- Deci acel Vladimir, nu doar a invins acei virusi ci le-a schimbat intrebuintarea si din boala i-a transformat in tratament pentru viata lunga. Ingenios.
- Foarte. Acum ca sti, nu ar trebui sa mai batjocoresti atat de mult oamenii. Sunt slabi, intradevar, au multe defecte, dar daca ei nu erau, nu eram nici noi acum.
- Cum spui tu Neithis . Si acesta disparu din inima mea, lasand-o goala si deschisa. Tristetea lui imi amara existenta.
Parcul parea a se imbraca intr-o mantie neagra, deindata ce soarele aluneca catre vestul indepartat. M-am hotarat ca este timpul sa ma indrept si eu spre casa, cand dintr-o data, o adiere usoara a vantului imi aducea un miros familiar ce ma facea sa incremenesc de spaima. “ Ce? Ce se intampla, am crezut ca nu voi mai simti asta vreodata…. Nu se poate”
- Pramatie, ce ai facut? Vocea mea era pierduta deja, fior rece ca gheta ma invaluia si ochii mei nu mai vedeau nimic, singurul simt activ acum era mirosul. Acela la care renuntasem in pofida umanitatii.
- Nu am facut nimic eu! Calmitatea acestuia ma scotea din sarite, niciodata nu ramanea asa de impasibil, el era bestia din mine, iar acum… era mai calm decat am fost eu vreodata…
- De ce simt sangele? Este foarte departe, dar il simt. Nu este normal. Iar disperarea tipa parca prin venele mele.
- Nu stiu ce se intampla, Neithis, poate ca mai sunt cateva urme in trupul tau, poate mai dureaza sa te acomodezi.
- Nu! Nu-I asta! O singura data am mai simtit asa ceva, atunci cand mi-am deschis ochii pentru prima data. Nevoia asta de sange este istovitoare, ma striveste, ma doboara, nu o pot tine in frau… am nevoie… dar nu am putut termina ca am fugit spre mirosul ispititor ca un glonte iesit de pe teava pustii.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Sam Apr 24, 2010 8:42 am

Foarte interesanta si captivanta continuarea. Chiar sunt curioasa ce se va intampla mai departe. Mi-a palcut mult dialogul si descriere ai avut din plin. Stii expune frumos sentimentele personajului si nu ai grabit deloc actiunea. Nu am nimic negativ de comentat. Astept nextul :-*

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Sam Apr 24, 2010 1:25 pm

Ei bine, acum am de lucru pentru a ma exprima corect:P Inceptutl desi este scris bine, mie una mi sa parut ca anumite lucruri sunt introduse nu prea placut in text. Mi-a placut totul din clipa in care Neithis a inceput sa vorbeasca cu Lhuar, Lhuar mi sa prut un personaj copilaros ce ii place sa afle lucruri noi sa chinuiasca si sa se lase in prada instinctului, ceva mai opus lui Neithis.
sfat: Very Happy

oke, nu tre sa iei in considerare dar incearca sa raresti momentele in care explica despre acea noua lume, adapteza momentele. Razz

:P

:X:X:X astept sa vad ce se intampla in continuare, sunt foarte curioasa
neah nu credeam ca e cu aliens:)) dar asta e prima impresie

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Dum Apr 25, 2010 3:50 pm

Prada.

M-am oprit brusc. In fata mea zacea acea ispita vie ce imi inspaimanta toate simturile. O vroiam, vroiam sa sorb pana la ultima picatura din sangele ei apetisant. Era o mireasma ce niciodata nu am mai simtit-o, atat de puternica si de suava. Imi clocotea tot sangele in vene si eruptii violente pe albul ochilor ma faceau sa arat ca o fiara flamanda. Era acolo, un trup firav, o silueta cazuta la poalele lunii rasarinde. Adierea vantului imi facea viata grea, aducea tot mai aproape mirosul ei apetisant, din ce in ce mai greu de rezistat. Mi-am luat fata alba in maini si am incercat sa suprim dorinta arzatoare. Imi era mai sete ca niciodata si aveam prada in fata mea… Dupa cateva secunde, 2 ochi verzi ca smaraldele ma priveau terifiati. Durerea ce o secatuia de viata, nu o mai simtea deloc, stand acum, in fata ochilor mei de fiara flamanda. Era inspaimantata, lacrimi dadeau buzna peste chipul ei de culoarea marmurei sidefii. O priveam si simteam ca inima mi-o ia la trap. Vroiam fiecare picatura de sange din trupul sau si totusi doream atat de mult sa o protejez. “Ea nu are nici o vina, trebuie sa ma controlez, trebuie sa o ingrijesc de rani nu sa o sorb de viata. Trebuie sa pot face asta” Gandurile acestea m-au calmat intr-un sfarsit si m-au ajutat sa trec peste acel sentiment inspaimantator.
M-am apropiat de ea, acum cu fata calma, cu ochii de culoare cerului si cu un gest gentil am luat-o de mana sa o ajut sa se ridice. Era ranita, bratul ei stang era zgariat ca de o fiara, pielea ei avea pete movalii ce reprezentau probabil lungile momente de chin in care s-a zbatut ca animalul sa nu o omoare. “Ceva asa de crud, oare de unde vine ea? De ce a ajuns in halul asta? Si de ce ochii ei sunt inca terifiati?”
- Esti bine? Am intrebat eu incercand sa o dojenesc. Ochii tai sunt foarte speriati, ce s-a intamplat?
- Am.. Am… Eu.. mergeam prin padurea de langa parc… si… atunci… Dar nu a apucat sa termine ce avea de spun ca ochii sai de un verde proaspat s-au dat peste cap, ramanand inerta in bratele mele.
- Domnisoara, domnisoara, revino-ti! Dar totul era in zadar. Era extenuata, oboseala isi pusese amprenta.
Am luat-o in brate si am plecat cu ea spre casa. Ajuns in fata usii, am deschis-o cu dificultate si intrand am trantit-o putin prea zgomotos, aproape trezind-o. Dupa ce am asezat-o pe patul din camera de oaspeti, i-am taiat manecile bluzei lasandu-I bratele ranite, descoperite. I le-am ingrijit asa cum citisem in cartile din camera mea de lectura. Le-am spalat usor cu putina apa si apoi le-am tamponat cu spirt. Dupa curatarea lor am bandajat-o cu o panglica alba de matase pusa deasupra unui tampon cu rivanol. Aceea parea a fi cea mai grava rana, restul erau doar mici zgarieturi si vanatai ce in cateva zile vor disparea complet.
In acea noapte a facut febra delirand si practic asa am aflat povestea ranilor sale. Acesta ridicase o petitie pentru ocrotirea animalelor salbatice din padurea orasului. Nestiind la ce pericole se expune, fata cu ochii de smarald a plecat singura in padurea intunecata, in cautarea acestor animale pentru a le demonstra celor din jur ca nu sunt periculoase si ca daca ne purtam frumos cu ele, nici acestea nu ne vor face rau. Dar se pare ca a dat gres. A subestimat instinctul primar al animalelor salbatice. Pe teritoriul lor, ea era o prada si inca una foarte gustoasa. De aici proveneau toate acele vanatai, din lupta cu acel animal ce se navalise asupra ei.
Cand soarele crapa cerul negru pentru as face aparitia, fata se trezi speriata ca dintr-un cosmar. Sari repede in picioare dar din cauza ranilor si oboselii cazu imediat la pamant. Eu eram in bucatarie, faceam ceva de mancare pentru momentul in care urma a se trezi, dar am fost brusc rupt din miresmele mancarii in momentul in care am auzit cazatura ei. Am urcat repede pe scarile parca infinit de lungi acum si am deschis speriat usa. Ea era intinsa pe jos, incercand din rasputeri sa se ridice. In cateva secunde am ajuns langa ea si am ridicat-o incet in brate asezand-o pe patul inalt. Chipul ei era terifiat inca, dar dulceata din ochii ei ii dojenea orice negura spirituala. Si-a pus mana calda pe chipul meu parca de var si mi-a spus cu o vace fara pic de vlaga…
- Va multumesc mult ca m-ati ajutat! Dar acum trebuie sa plec, parintii mei trebuie sa fie foarte ingrijorati.
- Ii poti suna sa le spui ca esti la o colega si vei mai sta putin, macar cat vei manca ceva.
- Dar nu este nevoie, am sa mananc acasa.
- Da? Si ce le vei spune parintilor? Ca nu ai mancat de ieri pe zi si ca te-ai ranit in somn?
- Aveti dreptate. Imi cer iertare ca sunt nepoliticoasa. Dupa tot ce ati facut pentru mine, nu este frumos sa va refuz si mai ales dupa ce v-ati chinuit probabil sa faceti micul dejun. Si plus de asta la cat de bine miroase, nu stiu daca as fi avut curaj sa plec.
- Bun, deci am stabiliti. Vei face un dus pana termin eu, ti-am pus pe fotoliu un rand de haine, sper sa fie numarul potrivit, iar apoi vei cobora la masa. Dupa micul dejun te duc eu acasa.
- Multumesc frumos! Am sa cobor de indata.
La auzul cuvintelor ei am parasit camera si am coborat in bucataria de acum foarte luminata de rasarit. Un pahar de cacao cu lapte fierbinte si cateva feliute de cereale cu dulceata de mure, aveau sa o animeze putin, inainte de a se intalni cu parintii sai. Iesind de la dus, s-a imbracat si a coborat la masa.
- Esti bine? Am intrebat eu calm sa nu o sperii.
- Da, acum sunt mult mai bine, iar acesta cacao cu lapte este minunata. Va multumesc mult.
- Nu ai pentru ce, ma bucur mult ca te simti mai bine.
Dupa micul dejun, am iesit amandoi din casa si ne-am indreptat catre parcul unde ne intalnisem. Ma rugase sa o las acolo, de unde va lua un autobuz spre casa ei. Nu aveam sa o contrazic, ea stia mai bine ce trebuie sa faca. Ajunsi in parc, aceasta mi-a multumit iarasi si mi-a dat un sarut pe obraz. Pielea rece o speriat-o usor dar nu a avut curajul sa ma intrebe nimic. Se indeparta de mine si in cateva secunde a disparut din spectrul meu vizual.
Eu am ramas iarasi singur, eu si natura, eu cu mine insumi, nici macar Lhuar nu isi mai facuse aparitia. Poate ca intelese-se esenta sentimentelor mele dupa ceea ce ii povestisem.
Dupa toate acestea m-am gasit nevoit sa ma intorc acasa si dorm putin caci cu o seara inainte am vegheat acea fiinta firava si ranita.

Revenirea acelui ceva la care renuntasem.

In camera mea, soarele se lovea violent de geamul oglinda de la ferestra. Patul era bagat de tot in umbra, datorita draperiilor inchise la culoare ce erau trase. Am decis atunci sa iau o carte, una pe care nu o citisem, singura pe care nu o citisem. Afundat in povestea ei, am uitat de timp, iar cand ceasul a batut ora 12:00 AM, am tresarit simtind parca o sabie rece ca gheata ca imi strapungea inima. Un gong profund se auzea din holul de la parter. Am coborat sa iau o gura de aer si pentru ca am avut o senzatie ciudata ca era cineva afara. Coborand pe scarile ce dadeau in fata usii de sticla, am zarit astfel o silueta inalta umbrind intrarea.
Neincrezator am coborat vijelios si am ajuns la usa intr-o secunda, am deschis-o dar nu era nimic acolo. Era doar noaptea linistita si nimic mai mult. Nedumerit am urcat in camera mea si m-am bagat in pat in speranta ca voi adormi mai repede.
Ziua de 25 iunie ma intampina cu noi decizii.
Trebuia sa fac ceva sa ies din casa, nu mai puteam sta asa tot timpul, trebuie sa ma angajez intr-o activitate, sa ma inscriu la niste cursuri, sa imi iau un job, sa fac orice altceva decat sa stau in casa ce imi parea un cavou rece si pustiu.
M-am ridicat din pat si am pasit sfios catre baie. Acolo m-a intampinat cada ce astepta a fi umpluta cu acel lichid transparent ce ma relaxa mereu. Dupa o baie bine meritata, mi-am facut si restul toaletei de dimineata si am iesit indreptandu-ma cu pasi grabiti catre dulapul cu haine. Am ales ceva comod si am iesit hotarat din casa. Voiam sa ma inscriu la doua cursuri, Fizica Cuantica si Biochimie, in primul rand datorita gradului lor de dificultate si deasemenea pentru ca nu erau foarte multi inscrisi si nu aveam de gand sa stau cu toata pustimea pe cap. Ajuns la punctul de studiu, am intrat la secretariat si am cerut un formular de inscriere. Aparitia mea fizica ma ajuta foarte mult, caci trupul meu nu era mai batran de 23 de ani, ceea ce insemna finalizarea unei facultati si a unui master. Eu aveam facultate terminata, ba chiar doua, desi niciodata nu le facusem propriu-zis, asa scria in noile mele acte, in momentul in care am venit in lumea asta, in calitate de om. Una dintre ele era Facultatea de Biologie, iar cealalta, nu avea nici cea mai mica legatura cu prima. A doua facultate era cea de Management-Marketing. La acesta din urma nu aveam nici o informatie decat ce citisem fugitiv din cartile din noua mea casa.
Dupa ce am terminat formularul de completat, l-am inmanat doamnei de la birou iar acesta mi-a spus sa astept cateva minute pana ma baga in baza de date. Dupa jumatate de ora totul era gata, iar acesta mi-a inmanat carnetul de student, semnat si stampilat, o foaie cu orarul si o alta, unde aveau sa semneze pe rand toti profesorii mei ca au luat la cunostinta. Am iesit din biroul stramt in holul imens al institutului. Cursurile incepeau in octombrie asa ca mai aveam 3 luni de stat in singuratate.
Drumul de intoarcere era apasator, stiam ca aveam sa intru iar in acel cavou rece. Ajuns in fata casei, am observat o silueta langa pragul usii, asteptandu-ma. O statura impunatoare, cam de 1,95 m, ochii foarte intunecati, privirea lui ma sageta continuu iar parul lui era asezat neglijent, culoarea aramie dandu-I senzatia de valvoi. M-am apropiat de acesta si m-am adresat foarte politicos in ciuda sentimentelor vulcanice ce le aveam.
- Buna ziua! Va pot ajuta cu ceva?
- Buna ziua! Defapt, chiar puteti.
- Va ascult atunci.
- Avem multe de discutat, nu ma invitati inauntru? Nu de alta dar soarele acesta parca ma topeste ca pe un cub de gheata. Ranji sinistru la mine si isi indrepta privirea spre casa.
- Desigur, imi cer scuze de nepolitete, va rog, intrati.
- Multumesc frumos!
Odata intrati, acesta si-a lasat pardesiul pe umerasul de langa usa, lasand sa se vada postura eleganta si costumul de in negru, bine calcat si asezat la dunga. L-am invitat in living si i-am oferit ceva de baut. Fiind destul de dimineata a acceptat o cafea, din politete si nu neaparat pentru ca ar fi avut nevoie.
- Deci? Despre ce anume doriti sa vorbim?
- Despre cele intamplate acum 2 seri. Vocea lui era inspaimantator de vesela.
- La ce anume va referiti? Aduceti-mi aminte caci sincer nu stiu sa fi luat vre-un contact cu dumneavostra pana acum.
- Intradevar, nu cu mine. Dar daca tot a venit vorba, permiteti-mi sa ma prezint. Eu sunt Serath Nephys.
- Incantat, eu sunt Neithis Lhuar.
- Placerea este de partea mea domnule Neithis. Acum sa revenim la problemele noastre.
- Despre ce este vorba? Cu ce as putea eu sa va ajut?
- Acum doua seri, ati ajutat o fata ce era foarte ranita, in parcul de langa padurea orasului.
- Da, imi aduc aminte. Era terifiata, ranile erau foarte adanci si din cate am inteles eu din delirul ei, a fost atacata de un animal salbatic.
- Serios? Si credeti dumneavostra oare ca o fata de numai 17 ani, se poate lupta cu un lup, cat ea de mare si mai ales flamand? Si dupa toate acestea sa iasa doar cu cateva rani superficiale?
- Nu stiu ce sa zic, nu mi s-a parut nimic suspect, m-a socat foarte tare privirea ei, era pur si simplu pierduta si terifiata, parca ar fi vazut iadul pe pamant.
- Poate ca l-a vazut, dar poate ca ea la ridicat… vocea lui deveni brusc calma, morbid de calma, parca intrand intr-un tumel al timpului, incercand sa mearga la momentul celor intamplate si incercand sa obtina toate detaliile posibile; Poate ca ea a dorit sa vada toate acestea, domnule Neithis.
- De ce ar face acest lucru daca ar sti ca apoi va suferi?
- Dar nu stia, vocea lui vesela reveni si privirea sa copilareasca deasemenea; Dumneavoastra chiar nu ati observat nimic? Ceva, orice?
- Sincer nu, v-am spus ce am vazut si am facut eu, asa ca mai multe detalii nu va pot da, dar cred totusi, ca a venit momentul sa imi explicati despre ce este vorba.
- Intradevar. Va voi spune. Domnule Neithis, dumneavoastra ati renuntat, printr-un blestem, la nemurire, adevarat?
- Da, asa este, dar ce legatura are asta cu ce discutam noi?
- Una inca foarte mare. Nu foarte multi sunt cei ce au ales calea aceasta, involutia este poate cel mai bun mod de a scapa de cosmarurile eternitatii. Este doar ceva foarte ciudat. De obicei, daca renunti la nemurire, automat intri in calitatea speciei din care ai evoluat, in cazul dumneavoastra, in om. Normal nu ar trebui sa mai aveti nici cea mai mica legatura cu ceea ce ati fost inainte, nici amintiri, nici senzatii si mai ales niciodata simtul sangelui.
- Vreti sa spuneti ca eu nu sunt in totalitate om?
- Am o veste foarte proasta pentru dumneavoastra…
- Inca una?
- Haios, acesta chicoti, lasand un zambet deschis pe fata rigida; poate ca nu este una chiar asa rea, depinde din ce punct de vedere o priviti.
- Revenirea nemuririi si a cosmarului de care am fugit, vi se pare ca as putea sa le iau ca un lucru foarte bine venit? De dorit?
- Domnule Neithis, nu a zis nimeni ca totul in viata este usor. Dumneavoastra sunteti un caz foarte ciudat. Nu numai ca nu vi s-au putut sterge amintirile dar mai ales v-a revenit mirosul acut, daca ii pot spune asa.
- Asta insemna ce? Nu mai ocoliti atat, ce se intampla? Cine sunteti dumneavostra? De ce ati venit aici pana la urma?
- Sa le luam pe rand. Toate acestea inseamna ca procesul dumneavoastra de involutie nu s-a putut finaliza. Ce inseamna asta? Pai sa vedem; Ati invatat aproape totul despre oameni, foarte folositor si extraordinar pentru cineva ca noi… dar ati gresit undeva… nu ati pus nimic in practica. Trebuia sa traiti, sa socializati nu sa va inchideti 10 luni intr-o casa… daca vroiati sa invatati, o faceati pe parcurs.
- Vreti sa spuneti ca sunt un inadaptat? Nu imi pot gasi loc aici? Uitandu-ma tinta la domnul Serath, ochii imi fierbeau de furie;
- Cam asa ceva. A fost chiar usor, mi s-a spus ca va prindeti repede, dar nu ma asteptam sa fiti asa receptiv. In fine, sa trecem peste toate acestea. Deci da, sunteti un inadaptat. Si acum celelalte intrebari. Dupa cum vi-am spus numele meu este Serath… dar nu apuca sa termine ca am izbucnit furios.
- Nu ma intereseaza sa imi repetati numele dumneavoastra, l-am retinut, ma intereseaza cine sunteti defapt, cine va trimis si cu ce scop. Daca aveti de gand sa mai ocoliti mult raspunsurile eu zic ca usa este deschisa.
- Domnule Neithis, va rog mult, calmati-va, o sa va explic totul amanunt cu amanunt.
Vocea lui morbida reveni si ma scotea din sarite. Dupa cat ma chinuisem sa supravietuiesc in acesta lume, sa ma acomodez si exact acum cand am decis sa merg la cursuri, sa socializez, apare el si imi spune ca sunt un inadaptat… cretinul… habar nu are cat de greu este sa fi om.
In acel momentul, statura aceea inpunatoare se ridica de pe canapeaua alba si se indrepta catre semineul cu foc artificial. Parea destul de atras de culorile violet-albastrui ce imitau flacarile si apropiidu-si mainile de acesta, in speranta de a gasi putina caldura, ramase socat si intepenit la atingerea geamului de protectie. Era rece ca gheata, acel foc nu era altceva decat vapori de nitrogen in lupta lor cu focul mocnit. La o scara asa de mica nu exista nici un pericol, atata timp cat era tinut sigilat. Acel semineu era “aerul conditionat” al casei si era o senzatie de aer pur. Un zambet jucaus ii aparu pe fata apoi incepu a-mi explica de ce era aici. A fost trimis dupa mine. Nu am reusit sa ma adaptez, asa ca au trimis sa ma ia inapoi, doar ca acum era o mica problema. Eu nu mai vroiam sa merg inapoi, vroiam sa raman aici unde aveam o casa, urma sa fac niste cursuri, apoi probabil sa ma angajez, iar asta insemna pentru mine un nou inceput care imi placea foarte mult. Nu puteam insa ramane aici, atata timp cat aveam inca acele calitati naucitoare de vampir si setea mea de sange era din ce in ce mai greu de stavilit. Dar eu chiar puteam sa ma abtin, am reusit odata, cu sangele langa mine, am reusit sa rezist, asa ca o puteam face si in continuare.
Dezacordul lui Serath se citea strident pe fata si in gesturile sale. Vazand totusi ca nu o poate scoate la capat cu mine s-a angajat a-mi explica ce se intamplase defapt acum doua seri.
- Bun, vad ca esti foarte incapatanat. Am sa iti spun ce s-a intamplat, ce ai putea sa patesti si apoi ramane sa iei tu o decizie.
- Ma bucur pentru oportunitate. Va rog incepeti.
- Cum spuneti domneavoastra, domnule Neithis. Acea fata pe care dumneavoastra a-ti salvat-o si ingrijit-o, nu era altceva decat o creatura anosta ce stie de existenta noastra si de cea a varcolacilor si a strigoilor deasemenea. Aceasta fata are un tel foarte mare. Sa distruga vampirii si varcolacii lasand apoi strigoi sa dispara pur si simplu, probabil prin alte metode. Aceasta a mers in padure pentru a se intalni cu oamenii-lup si a le spune locatia vampirilor solitari, astfel, varcolacii atacand si omorandu-I pe acestia, ceilalti vampiri ce sunt in grupuri vor ataca tinutul oamenilor-lup, ajungandu-se la exterminarea celor 2 specii. Nu stiu de ce face asta, poate doar ura ei pentru creaturi ca noi este mult prea mare si nu ii da voie sa traiasca cu noi pe cap.
- Atunci mie de ce nu mi-a facut nimic? S-a purtat ca un om normal, nici cea mai mica intentie de a-mi face rau sau macar de a ma privi cu raceala.
- Pentru ca dumneavoastra sunteti special domnule Neithis, cum am spus si mai devreme. Dumneavoastra nu mai puteti fi vazut de vampiri ca un vampir, nici de un om si nici de varcalaci. In ochii acestor 3 specii dumneavoastra sunteti om. Dar de fapt, la momentul acesta sunteti cel mai evoluat vampir. Cumva anume, oamenii-lup va vor gasi si va vor omora. Nu exista nici un dubiu, asa se va intampla daca nu va intoarceti in grupul nostru.
- Nu ma intereseaza sa ma intorc. Imi asum acest risc.
- Dar noi nu! Vocea lui deveni brusc violenta. Va ganditi doar la dumneavoastra dar nu va ganditi si ca daca ceva vi se intampla noi vom fi obligati sa intram in razboi cu varcolacii si astfel… dar nu l-am lasat sa termine si am intervenit la fel de nervos.
- Asta se rezolva foarte usor. Renunt la calitatea oficiala de vampir. Am sa fiu doar un rebel distrugand orice fel de legatura cu voi.
- Esti nebun! Nu ai cum sa faci asta…
- Eu nu, dar voi puteti. Pur si simplu alungati-ma. Nu este asa de dificil. Eu nu am sa ma intorc niciodata, raman aici pentru ca asta este casa mea. Si asa cum orice om are uneori ghinion si este omorat de un criminal, asa si eu pot avea un ghinion si voi fi omorat de un varcolac… este acelasi dozaj de risc. Asa ca acesta este raspunsul meu definitiv.
- Sa inteleg ca renunti la noi si nu te intereseaza ca vei fi alungat pentru totdeauna?
- DA renunt si NU ma intereseaza sa fiu alungat.
- Foarte bine, daca asta este decizia dumneavoastra, suntem nevoiti sa o respectam. De maine dimineata, odata cu rasaritul soarelui si odata cu inceperea unei noi zile, veti inceta a mai fi oficial un vampir. Veti fi ce doriti dumneavoastra.
- Voi fi un vampir rebel, singuratic.
- Cum doriti. Acestea fiind spune, eu ma retrag! O zi buna in continuare domnule Neithis Lhuar si mult succes!
- Multumesc frumos domnule Serath Nephys! La fel si dumneavoastra.
Acesta fiind spuse, barbatul se indrepta catre usa, luandu-si pardesiul din cuier, iesi din casa si se facu imediat nevazut, lasandu-ma pe mine in fata semineului cu cel mai minunat sentiment pe care l-am avut vreodata… LIBERTATE.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Dum Apr 25, 2010 4:11 pm

Un capitol frumos. Dialogul nu a fost sec, decsrierea a fost buna, actiunea nu a fost grabita. Mi-a palcut cum ai decsris toate acele senzatii si sentimente. Greseli de tastare nu am vazut. Pot sa spun ca astep nextul si ca sunt curioasa ce s eva intampla. : X

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Dum Apr 25, 2010 7:39 pm

Ma bucur mult ca iti place continuarea si sper sa nu te dezamagesc...
Am sa incerc sa continui povestea asta si scuze ca v-am dat mult de citit zilele astea.
Va multumesc frumos amandurora pentru efort si mai ales pentru commenturi.

Pupici si spor la citit.

Inceputuri!
Libertatea capatata ma facea sa tresar de fericire, de fiecare data cand imi fugea mintea la cuvintele lui Serath: “De maine dimineata, odata cu rasaritul soarelui si odata cu inceperea unei noi zile, veti inceta a mai fi oficial un vampir. Veti fi ce doriti dumneavoastra.” Aceste cuvinte rasunau la nesfarsit in mintea mea scaldata parca in euforia libertatii, patul inalt si mare ma tinea ca intr-o palma protectoare. Nimic nu ma putea indispune acum, absolut nimic. Probabil ca aceea a fost cea mai minunata noapte a mea de cand am devenit… daca mai pot spune asa, om. Gandurile mele s-au asezat parca intr-un pocal de cristal, inchizandu-l apoi intr-un cufar al viselor, inchis cu mii de lacate. Usor trupul meu a intrat intr-o stare de plutire iar mintea mea, as putea spune ca mi s-a golit complet, lasand loc de pastrare, doar lucrurilor ce aveau sa se intampla de ziua urmatoare inainte.
*
M-am trezit din somnul cel mai odihnitor avut vreodata. Am salutat cu ochii usor deschisi soarele maiestru si m-am indreptat sfios catre baia ce urma a ma desfata cu prospetimea ce mi-o oferea de obicei acea apa reglata la o temperatura putin mai scazuta. Corpul meu svacnea de emotiile noii zile, in cada plina ce-mi masa fiecare particica. Culoarea ochilor mei revenise si parca erau bucati rupte din albastrul profund al cerului. Sclipirea din ei, o zaream in oglinda aburita, in fata careia ma postasem de indata ce am iesit din cada. Mi-am continuat cu grija activitatea de reimprospatare a fiecarei dimineti, iar apoi am intrat in camera, acum inundata de soarele bland si m-am oprit in fata ferestrei. Totul parca prinsese viata odata cu reinvierea mea.
Acea zi era de petrecut in aer liber, nu ca mi-as fi dorit neaparat asta sau ca mi-ar fi cerut-o organismul, doar ca nu puteam sta in casa pe o vreme asa frumoasa. Urmatorul gest a fost de a merge la sifonierul imens, de unde am ales ceva comod si ce avea sa-mi acopere o foarte mare parte din corp.
Iesind in lumina orbitoare, mi-am pus imediat ochelarii, iar in clipa urmatoare am incuiat usa casei, cheile gasindu-si locul intr-unul din buzunarele incapatoare ale pantalonilor.
Trecusem de atatea ori pe aceste drumuri, ca parca acum mergeam din instinct. Parcul ma astepta cu alai, un grup de pasari matinale, padurici dese de pomi ce-mi umbreau drumul… si desigur o bancuta in cel mai minunat punct al parcului… in fata unui foisor.
Privelistea era minunata iar de muzica mangaietoare a diminetii nici sa nu mai spun. Am ridicat privirea catre cer, incercand parca sa descifrez sunetul pasarilor pe bolta, ca o melodie pe un portativ. Lumina soarelui era putin cam intepatoare pentru pielea mea, dar incercam sa trec de acest mic obstacol. Dupa cateva minute, am observat ca parcul a intrat intr-un val profund de liniste, pana ce o voce blajina a spart vidul tiuit. Am coborat incet privirea pana la nivelul palalel cu aleea, iar in fata mea, in acel foisor, se gasea acum o fata firava, ce ajutata de chitara din bratele sale, isi raspandea vocea in tot parcul. Buzele sale de un rosu sangeriu se uneau pentru a crea sunete minunate. Trupul ei arata ca al unei fete de maxim 18 ani. Avea cam 1, 70 m, am decis eu, iar mijlocul ei era asa de subtire ca iti era frica si sa o atingi. Acel mijloc ca de viespe, picioarele lungi si trupul svelt, erau caracteristici ale unui corp aproape perfect. Proportiile sale erau bine aranjate, parca cineva o desenase pe o coala de hartie si apoi o transpusese in realitate. Vocea ei insa nu te lasa a o admira fizic prea mult, datorita gingasiei cu care incanta tot parcul. Momentul sau a fost destul de scurt din cauza multimii ce crea destul de multa galagie, iar ea venise aici, la fel ca mine, pentru a se delecta cu liniste si libertate. In cateva minute nu am mai vazut-o, disparand intr-o negura de umbre. Tot ce a lasat in urma, era o dara a parfumului sau si reflexia puternica a parului, de un rosu foarte aprins.
Satul si eu de galagie, am decis sa merg sa colind orasul si de ce nu, sa si mananc ceva la un restaurant. “ Sa mananc? Wow, asta a sunat ciudat. Se presupune ca nu mai am nevoie de mancare… “ Dar gandurile mi se limpezira destul de repede in momentul in care am iesit de sub umbrela parcului, in soarele orbitor.
Am decis totusi sa merg la o terasa, sa beau eventual ceva si sa admir peisajul in lumina puternica. La iesirea din parc era un pod presarat gratios peste un raulet linistit iar dincolo de aceasta se intrezarea o terasa.
Am izbutit a ma opri la o masa mai indepartata de alee, pentru a nu fi deranjat de clientii ce aveau sa mai vina pe parcursul sederii mele. M-am instalat pe scaunul comod si am asteptat chelnerul pentru a-mi lua comanda. In asteptarea acesteia, privirea mea se lovi intamplator, de privirea de smarald a fetei cu glasul de aur, ce se pare ca era in cautarea aceleasi delectari, ca si mine. Silueta firava s-a asezat la masa de langa si s-a amplasa pe scaunul ce o situa chiar cu fata catre mine. Isi aseza chitara si ii facu un semn usor chelnerului pentru a-i lua comanda.
Un frappe rece ca gheta imi scalda simturile arzinde provocate de caldura, de acum torida. La prima sorbire din acel lichid aromat, mi-a venit trecut fulgerator prin minte imaginile de acum 2 nopti. Acea sete ma ingenunchease si nu mai puteam face nimic sa scap de ea. Acum, aceasta bautura, incerca sa calmeze acel foc cauzat de dorinta arzatoare pentru sangele cald al fiecarui om din preajma mea. Ochii imi zvacneau de parca ar fi vrut sa imi iasa din orbine, mainile imi tremurau pe picioarele lovite de un neastampar incontrolabil. Ceva nu era in regula cu mine. Simteam mirosul fiecarui om de pe acea terasa, il admiram in tacerea papilelor gustative si incercam sa il inchid in mintea zdruncinata, cu mii de lacate. In incercarea de a-mi ridica privirea catre cerul calm, m-am vazut impiedicat de privirea fulgeratoare a smarldelor din fata mea. Se uita fix la mine, speriata probabil, dar si foarte intrigata. Observase reactia mea de cand am primit bautura si dorea sa inteleaga ce se intamplase. Privirea mea, era insa mult prea taioasa pentru a-i permite a ma mai contempla.
Mi-am baut repede frappe-ul, am aruncat banii pe masa si am plecat in graba din acel cerc ispititor.
Mai tarziu am realizat ca eram in parcul linistii mele, staruind pe o banca foarte indepartata, tinandu-mi fata terifiata in palme, in speranta unei calmari mai rapide.
Nici o sansa insa, asa ca am decis ca cel mai indicat era sa ma ma intorc acasa si sa incerc o baie in gheata. Poate asa scapam de acel cosmar.
Drumul de intoarcere era apasator, paream un cadavru viu ce incearca sa gaseasca drumul catre caminul sau. Dar asta nu mai conta acum, important era doar sa intru in casa si sa ma linistesc. Am facut totusi o greseala, nu m-am hranit cum trebuia, iar acum abia ma mai puteam tine pe picioare. Ajuns in fata casei, m-am sprijinit de pomul de langa trotuar pentru a-mi pastra echilibrul, cand, dintr-o data, am simtit o mana puternica ridicandu-ma de la subtioara, punandu-ma usor pe picioare. Am intors privirea, stors de vlaga, catre cel ce ma ajutase, iar in fata mea era postat un barbat de maxim 25 de ani, cu ochii maronii ce imi intampina reactia cu un zambet.
- Va simtiti bine domnule? Vocea lui era totusi putin speriata.
- Sunt bine, probabil caldura nu ma ajuta deloc.
- Da, asa este, arde aproape tot in calea ei. Ar fi bine sa va ajut sa intrati, pareti foarte afectat.
- Multumesc frumos pentru ajutor. Raspunsul meu era un acord implorat parca.
Intrand in casa, in temperatura mult mai scazuta decat cea de afara, trupul meu incepu sa raspunda mult mai bine la comenzi si astfel barbatul a izbutut a-mi da drumu.
- Aveti o casa minunata domnule! Chiar este un aer foarte proaspat.
- Va multumesc frumos, pentru compliment si mai mai ales pentru ajutor.
- Nu aveti pentru ce. Daca tot suntem vecini, macar sa ne ajutam intre noi, nu? Si plus de asta, chiar este ceva misterios in casa dumneavoastra, ceva ca o vraja a linistii.
- Probabil. Scuzele mele ca am fost nepoliticos si v-am lasat la usa. Va rog frumos, poftiti in living.
- Nu-i nimic o problema. Dar inainte de toate,sa ma prezint, eu sunt Chris Meyer si stau in casa din stanga dumneavoastra. Acesta intinzand mana cu un zambet foarte vesel pe fata.
- Incantat de cunostinta! Eu sunt Neithis Lhuar!
- Placerea este de partea mea Neith, daca imi permiti sa iti spun asa?
- Sigur, de ce nu? Am incercat sa ii raspund la zambet dar impolitetea mea tragea iar de maneca. Ati dori ceva de baut? Un suc, un frappe, o tarie?
- Cred ca un suc de fructe ar fi minunat.
Chris era un barbat foarte atletic, bine imbracat si ingrijit si mai ales foarte grijuliu cu cei din jurul sau. Cred ca era momentul sa imi fac si eu niste prieteni, doar nu aveam sa stau singur toata viata. Sangele lui nu era asa de apetisant, nu intelegeam de ce, dar poate ca era mai bine asa.
Cand m-am intors in living, l-am vazut pe acesta proptit in fata semineului, privind uluit la lupta dintre aburii reci si flacarile vulcanice. L-am atentionat cu grija ca am adus bauturile, acesta retragandu-se pe canapeaua alba.
Intrebarile lui au inceput sa curga precum un izvor ce a fost tinut in frau pana acum. Uimitor era faptul ca eu chiar eram destul de implicat in convesrsatie. Intrebarile lui era de la cele mai simple pana la cele mai personale, dar nu era o problema in a-i raspunde caci atmosfera dintre noi era din ce in ce mai destinsa. I-am spus ca am venit dintr-un tinut foarte indepartat, unde soarele aparea foarte rar pe cerul plin de nori, iar acesta limpezime a lui ce se gasea in acest oras, ma dobora incontestasbil. Raspunsul intrebarilor era destul de satisfacator pentru el, dar s-a intristat putin cand a aflat ca nu aveam nici o prietena. Privirea lui melancolica se atinti spre podea. Dar dintr-o miscare de neperceput, ridica privirea cu o sclipire daca as putea spune chiar diabolica.
- Mi-am adus aminte de ceva. Un fost coleg de facultate mi-a trimis o invitatie la o petrecere. Un fel de inaugurare a unui local foarte stilat. Nu i-am dat inca raspunsul, dar cred ca ar fi foarte frumos daca ai vrea sa mergi si tu… nu cred ca s-ar supara.
- Ar fi interesant, dar chiar nu vreau sa iti faci obligatii pentru mine. Te poti duce doar tu si sa te distrezi.
- NU, serios, vino, poate gasim si noi pe cineva pe acolo. Am inteles ca va fi numai lume buna, foarte stilata si educata.
- Nu stiu ce sa spun, sincer mi-ar placea sa mai ies din casa, dar nu vreau sa iti faci tu probleme.
- Deci s-a decis, mergem. Asteapta te rog 2 minute sa il sun sa ii dau confirmarea… si acesta disparu din living.
Nu stiam ce avea sa se intample, dar chiar aveam nevoie de o iesire si mai ales, aveam nevoie de prieteni, cum se pare ca avea si Chris, datorita faptului ca abia se mutase in cartier si nu prea cunostea pe nimeni.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Dum Apr 25, 2010 8:27 pm

Imi place continuarea si mi-a facut placere sa o citesc la fel ca si pe celelalte capitole. Pot sa spun ca in timpul sapt nu voi ajunge sa iti las com dar am revansez in weekend-uri. Ai decsris frumos, dialogul nu a fost sec si sentimentele au fost exprimate foarte bine. Astept nextul :-*

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Lun Apr 26, 2010 2:52 pm

Inaugurarea … localului … si a mea!

Partea 1.

O idee destul de interesanta. Pana la urma nu aveam nimic de pierdut. Trebuia doar sa am grija sa “mananc” putin inainte si apoi totul putea decurge normal.
Chris se intoarse in camera, afisand un zambet radiant pe fata. Vestea lui era buna, puteam merge fara nici o problema, ba chiar fostul sau coleg, era incantat ca avea multi invitati.
Totul pus la punct, Chris ma informa ca petrecerea era peste 2 zile, iar intrarea se facea la orele 8:00 PM. Asa dar trebuia sa fim pregatiti si foarte punctuali.
*
Mi-am baut “sucul” vietii si m-am pregatit increzator.
Sifonierul meu era destul de dotat in vederea varietatii garderobei. Aveam hainele necesare pentru orice fel de activitate, asa ca mi-a fost relativ usor sa gasesc ceva potrivit pentru o petrecere de inaugurare.
Un costum de culoarea cimentului, o camasa tesuta parca din pamant si o pereche de pantofi de aceeasi culoare, imi puneau in valoare tinuta eleganta, senzuala dar in acelasi timp foarte serioasa.
Coborand din camera, in fata scarilor, statea proptit in pragul usii admirandu-mi statura, un trup svelt, imbracat intr-un costum negru si o camasa de culoarea prunelor uscate. O combinatie destul de reusita, avand in vedere tenul rozaliu al baiatului.
Ma intampina cu un zambet copilaresc, complimentandu-mi tinuta impecabila, apoi hotarati amandoi, am pasit catre iesire. In fata casei mele se gasea acum o masina, asteptandu-ne. Urma sa mergem cu un taxi, datorita faptului ca nici Chris nu avea nici cea mai vaga idee unde era acel local. Drumul a fost destul de scurt, nu era chiar foarte departe.
Am coborat calm din transport si am pasit pe covorul rosu ce ne era deschis in cale, invitandu-ne inauntru. Din afara nu parea ceva foarte deosebit, poate doar ceva putin diferit de normal, dar se pare ca aveam sa ma insel, mai ales in privinta interiorului sau.
Am inaintat increzator si cu chipul impietrit, lasand privirile curioase a ma contempla in toata statura mea misterioasa.
Odata intrati in acea incapere, am ramas placut impresionat, un sentiment de liniste profunda imi managaia inima, dar nu acea liniste fara de sunet. Luminile complotau pentru a scoate in evidenta fiecare persoana din incapere, pentru a o marca si a o face importanta in sinea sa. Dar timpul meu de delectare nu a fost foarte lung, fiind intrerupt de gazda petrecerii. Acesta era un barbat voinic, cu un trup bine proportionat si foarte ingrijit. Zambetul zau era absolut radiant si stia sa arate foarte bine multumirea din sufletul sau.
- Buna seara! Ma bucur mult ca ati putut veni!
- Buna seara Emmet! Si noi ne bucuram sa fim aici, alaturi de tine intr-o seara asa speciala.
In acel moment, gazda isi indrepta privirea catre mine si lasa un zambet copilaresc sa ma salute.
- Acesta este prietenul de care ti-am vorbit. El este Neithis! Iar acesta, este Emmet, gazda noastra, imi scoase in evidenta Chris, mandru.
- Incantat de cunostinta Neithis! Iti urez distractie placuta si sper sa iti placa.
- Placerea este de partea mea! Multe felicitari, cel putin pana acum, totul este minunat si frumos pus la punct.
- Iti multumesc frumos! Chiar ma bucura gandul ca te simti bine. Acum daca ma scuzati va rog baieti, trebuie sa ma ocup si de ceilalti invitati. Va rog sa va alegei o masa si veti fi serviti imediat.
Atat eu, cat si Chris, i-am multumit pentru primire si ne-am indreptat spre o masa mai retrasa. Toate acestea erau asezate in spirala, dinspre perete, sprea centrul salii, iar imbracamintea lor de gala, era de un alb impecabil, presarate apoi cu servetele violet si vesela de culoarea spicelor de grau.
In cateva momente am fost serviti de un chelner, cu o bautura speciala a gazdei. Era un lichior foarte fin la gust, de culoare aramie ce se asorta cu doua-trei frunzisoare de menta. Un deliciu, ce era menit sa te atraga in valsul suav al pregatirilor. La masa aleasa, eram amandoi orientati catre scena din mijlocul salii, unde se pare ca urma a avea loc o activitate.
In cateva momente am fost informati ca vom avea o voce suava ce sa ne incante seara, iar in acel moment, gazda izbuti a o invita pe scena. Prezenta ei se facea treptat, pasind sfioasa pe fiecare treapta in parte, lasand a se descoperii incetul cu incetul. Pentru inceput sunetul pasilor ei apasati, apoi umbra ei decisa, urmata indeaproape de statura ei necrala, ca mai apoi sa ne rasara egocentrica, sub lumina reflectata pe toata postura ei. O prezenta delicata, suava si foarte senzuala. Parul rosu lasa chipul sau parca proaspat varuit. Ochii de culoarea ierbii proaspete, ne atintea pe fiecare in parte. Trupul sau subtire ca de viespe era acoperit de o rochie neagra pana la genunchi, stramta de la sani pana in josul soldurilor, lasand apoi terminatia acesteia, foarte vaporoasa. Purta in mana stanga o chitara de culoarea rochiei. Ne intampina pe toti cu un salut copilaresc lasand un zambet strengar sa ne imbujoreze.
Imi parea foarte cunoscuta, nu stiam unde sa o gasesc in mintea mea, dar stiam ca era acolo. Cautarea mea insa nu a fost foarte lunga, desi chitara ei nu reusea sa mi-o localizele,, vocea ei nu putea da gres. Sunete minunate umpleau acum incaperea, lasand notele portativului sa perinde in mintea mea in cautarea identificarii sale.
“Este chiar ea, acea fata din parc, acea fata de la cafenea, cea ce mi-a sfasiat inima cu mirosul sau apetisant.. dar totusi, acum oare de ce nu mai simt nimic?” Dar in acel moment o senzatie ciudata am simtit in inima, parca acesta mi se desfacu in doua, lasand ego-ul meu sa isi exprime sentimentele.
- Foarte frumoasa petrecere! Pe mine de ce nu m-ai invitat? M-ai inchis acolo, adanc si ai pus cheia in cui.. Esti asa rau.
- Lhuar, nu am timp de proastii acum. Dupa cum vezi, sunt foarte ocupat si daca ma vede lumea ca vorbesc singur, va spune ca sunt nebun.
- O dragule, stai linistit, din cate vad, noul tau prieten a avut putina treaba si ne-a dat ragaz sa vorbim.
- Nu este vorba doar de el, ci si de lumea de la mesele alaturate.
- Haide nu fi pisalog, nu te vede nimeni, este intuneric bezna aici. Neithis, vroiam doar sa te intreb ceva…
- Spune, daca tot ai venit neanuntat si cand nu trebuia, macar nu ma mai tine in suspans.
- Ai rabdare. Vroiam sa stiu, de ce te poti stapani, sau mai bine zis, cum de nu simti in acest moment savoarea celor din jur, de ce nu sunt apetisanti pentru tine?
- Cred ca inteleg. Deci tu simti nevoia de sange, corect?
- Da, foarte tare, imi este foarte sete!
- Eu nu simt nimic, sunt pur si simplu oameni. Asa cum tu nu esti atras de vampiri, pentru ca sunt la fel ca tine, asa nici eu nu sunt atras de oameni, caci eu sunt ca ei.
- Poftim? Neithis, gresesti. Tu nu ai putut involua, nu ai cum sa fi om.
- Da si Nu. Adica, uite, gandeste putin. Tu simti nevoia de sange, corect? Eu nu simt. Noi suntem o singura persoana. Unii sunt o parte buna, una rea, altii sunt o parte rabdatoarea, o alta recalcitranta… noi… ei bine, noi suntem o parte vampir, o parte om. Noi suntem evoluatia Lhuar.
- Evolutie. Exact, asta a spus Serath, noi am evoluat, nu am involuat, sau stagnat.
- Exact Lhuar. Deci eu simt nevoia de sange doar in momentul in care tu simti asta. Cand tu esti satul, eu sunt un om normal. Deci daca reusim sa comunicam asa cum trebuie, ca un tot unitar, vom putea depasi orice obstacol…. Dar nu am apucat sa termin ce aveam de spus, caci am fost intrerupt de Chris, fiind putin uimit de comportamentul meu. Auzise ca borboroseam ceva, dar din fericire pentru mine, nu intelesese nimic.
- Hei, Neithis, esti bine? S-a intamplat ceva? Cu cine vorbesti?
- Sunt bine Chris, ce s-ar fi putut intampla? Am raspuns eu cu o voce jucausa. Doar gandeam cu voce tare. Este destul de tarziu si sincer nu prea obisnuiesc sa stau pana la asa ore.
- Hai nu fi copil, este abia 11:15 pm, mai avem cateva ore bune de stat pe aici. Dar de ce nu te ridici si tu la dans? Chiar este foarte antrenant. Haide, nu mai sta acolo ca un bosorog.
- Nu, cred ca ma pot descurca cu ora, dar sincer, nu vreau sa dansez, nu prea ma impac foarte bine cu acest sport extrem.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Lun Apr 26, 2010 7:13 pm

Well mi-a placut si acest capitol. Dialogul nu a fost sec, actiunea a decurs destul de placut si mi-a palcut mult titlul cu: Inaugurarea localului si a mea! Foarte inspirat. Pot sa spun ca astept nextul cu nerabdare si sper sa nu te superi dac anu voi putea sa iti las com pana in weekend

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Mar Apr 27, 2010 2:02 pm

Sory, nu am mai intrat sa citesc:)) cum pc-ul a fost ocupat:P
Deci:)) dans= sport extrem:))Bine ca micul Luthar ( sper ca am scris bn) este foarte curios si Neith foarte rabdator:)) ii bun ca intreaba astfel aflam ce are in minte despre problema pana la ora actuala. Firul epic sascurs ina ceasi masura de cand nu am mai postat, adica:)) vreau sa zic nu ai coborat stafeta, ai incepu sa o urci. Interesant,a cum ca a aparut si o fata ce vrea sa distruga creaturile mitice, mai are si un amic, a descoperit o legatura intre cei 2 hmm si mai nou nu ma face parte din comunitatea vampirilor:D devine palpitant precum o prajitura cu cirese:D :X:X

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Mier Apr 28, 2010 6:35 am

Ms mult de aprecieri si ma bucur ca va place...
Sper ca si continuarea sa fie pe masura asteptarirol.

Lectura placuta.

Partea a 2-a.

Datorita bunavointei mele de a experimenta viata tumultoasa a noului meu prieten, a trebuit sa indur ora destul de tarzie si deasemenea atmosfera haotica. Dar nu ma puteam plange, era ceva acolo ce imi incanta auzul si ma transpunea intr-o oarecare masura intr-un fel de transa. O linie ce putea fi depasita, doar in anumite situatii si doar de anumite persoane sau personalitati. Aici ma ajuta foarte tare Lhuar. El era cel ce avea cel mai mult nevoie sa fie sigilat. Cel putin pana ma indepartam suficient de aceste ispite vii ce se miscau ritmat pe ringul de dans.
Erau deja orele 2:40 AM, iar petrecerea parea a fi in toi si nimic iesit din comun nu avea de gand sa isi faca aparitia. Dar se pare ca intuitia si feeling-ul meu nu erau foarte bine ancorate in realitatea stricta inconjuratoare.
Gandurile mi-au inceput a dansa pe un ritm foarte alarmant, nu intelegeam de ce sunt asa de agitat. Incercam sa pun acest lucru pe seama setei lui Lhuar, dar totusi, el este suficient de puternic sa se poata stapanii. Deci clar, era vorba de cu totul altceva.
Cantecul suav al fetei cu parul de foc, era acum ca un gong amenintator. O priveam neincetat dar nu reuseam sa gasesc ceva suspect. Era absolut superba si deasemenea avea o voce mirifica. Totul era perfect la locul lui.
Totusi, oamenii au o vorba foarte interesanta, “aparentele inseala”. “Sa fie oare si cazul meu acum? Dar cine?”
Insa raspunsul nu a intarziat sa apara. Era chiar in fata mea. Acum vedeam totul clar. O statura svelte, pielea arzanda, de un rosu sangeriu, ochii de culoare soarelui iar parul, de foc, in adevaratul sens al cuvantului. Era sfasietor de adevarata, nu imi juca mintea feste si nici nu era imaginatia mea. Era ea. Acea fiinta plapanda cu ochii de smarald, acum era un demon iesit din cel mai abisal infern. Ma privea seducator incercand sa adulmece mirosul meu ispititor.
Pentru demoni, vampirii sunt cea mai minunata companie. De ce? Pentru un lucru foarte simplu. Dupa moarte, noi ramanem identici in lumea de apoi. Deci suntem cei mai buni caini de companie pentru demoni. Daca reusesc sa ne controleze, atunci vor avea un atuu in fata celorlalti ca ei. Dar pentru a ne putea controla in viata de apoi, acestia trebuie sa gaseasca o solutie de a ne atasa de ei, pe pamant. Un lucru destul de dificil, caci vampirii au o personalitate foarte puternica si nu suporta sa fie sclavii altora. Prin urmare, foarte putini demoni izbutesc a incerca acest lucru, mai ales datorita faptului ca vampirul trebuie sa fie de accord cu acest pact. Daca ar fi fost nevoie doar de dominare, demonii sunt de mii de ori mai puternici decat vampirii, deci nu am avea noi nici o sansa. “Si eu care ma plangeam ca nu este deloc actiune in seara asta.”
Ochii ei ma tintuiau, ma incatusau intr-un teritoriu neutru unde ea avea sa isi exprime dorinta.
- Buna! Numele meu este Tyzara.
- Buna! Presupun ca numele meu il sti déjà.
- Presupui bine. Dar sa sti ca in anumite ganduri te inseli.
- Anume? Aminteste-mi la ce ma gandeam.
- La faptul ca am venit aici sa te domesticesc si imblanzesc pentru a fi al meu caine de companie.
- Si nu-I asa? Am intrebat eu pe un ton sec, stiind ca toti demonii sunt la fel. Nu exista exceptii. Sau poate…
- Se pare ca intr-un fel sau altul ti-ai dat oarecum seama despre ce este vorba, sau mai bine zis, despre ce anume sunt eu.
- Si tu esti ce anume?
- Desi sti foarte bine acest lucru, pentru ca esti cel mai evoluat vampir, cel mai inteligent din rasa ta si mai ales, cel mai deschis la evolutie, doresti totusi sa afli din gura mea. Sti ca ma doare sa spun tot ce voi spune, dar totusi vrei asta.
- Total adevarat. Astept!
- Asa cum ti-ai dat seama déjà, sunt un demon, dar nu unul oarecare.
In acel moment aripile ei au rasarit din umbra. Erau de un alb suav si erau improscate cu sange, curgand de sus spre varful penelor. Un sange ce curgea continuu. Reprezenta pedeapsa ei pentru ceva groaznic ce izbutise a face.
In cateva secunde se schimba, reveni infatisarea de om, dar isi lasa aripile in vizorul meu.
- Vezi tot acest sange? Este al oamenilor pe care i-am ucis. De ce? Foarte simplu. Erau mult prea apropiati de cei ce ii doream pentru mine… ca acest minunat prieten al tau, Chris parca, nu?
Si in acel moment l-am vazut pe acesta langa ea, preamarindu-I vocea si venerandu-I statura delicate, ca mai apoi… unghiile ei amenintatoare sa strapunga spatele acestuia, iar lama sabiei sale sa reteze capul prietenului meu. Sangele a tasnit peste tot, pe aripile ei sangerande, pe invitatii din primul rand de langa scena, pe ceilalti membri ai formatiei si nu in ultimul rand, pe imbracamintea de gala a localului. Totul devenise sumbru, sangele fierbinte clocotea pe tot ce se gasea in jurul ei.
- Staiiii…. An tipat eu speriat… parca nu mai aveam voce, totul se invartea in jurul meu, vedeam doar sange, pe ea in mijlocul unui ocean intreg de sange clocotind.
- De ce scumpule? Era doar un om. Nu-ti fa griji, vei gasi ul alt prieten… care dealtfel va avea aceeasi soarta…. Ha ha ha ha ha ha…. Rasul ei era malefic, ma infiora si ma demoraliza complet.
- Ce vrei de la mine?
- Pe tine, dragul meu!
- Nu ma vei avea niciodata! Chiar de voi trai singur toata viata mea de vampir, fi sigura ca nu vei castiga… vocea mea a facut-o sa tremure. Stia ca sunt si eu destul de puternic si mai ales, stia ca ma voi tine de cuvant. Dar totusi nu putea fi speriata asa de usor.
- Ok, stiu cine esti si de ce esti in stare, asa ca te voi cruta pe tine, daca imi vei da un alt vampir! Deci ce zici?
- NICIODATA! Acum dispariii creatura hidoasa.
Si in acel moment, demonita s-a schimbat pertotal in statura ei de om si s-a indreptat fara nici o remuscare catre iesirea localului. Toti invitatii erau terifiati, se dadeau din calea ei, aproape calcandu-se in picioare.
Usile s-au deschis in fata ei, acesta calcand direct in iad.
*
Luminile s-au aprins si o imagine de groaza mi s-a deschis in fata… toti invitatii erau raniti, aproape morti, sangele tasnea violent, murdarind fiecare patratel al incaperii. O imagine dezolanta. Asta era lumea in care intrasem si pe care o condamnasem. Trebuia sa fac ceva… trebuia sa iau atitudine pana nu aveau sa moara si alti oameni nevinovati. Asa ca am fugit cat am putut de repede.. am deschis usile localului si am fugit cat am vazut cu ochii, nu m-am oprit deloc pana nu am ajuns intr-un loc sigur, unde sa nu ma vada nimeni… m-am oprit si am inceput sa tip de durerea sfasietoare ce mi-o crease pierderea acestor vieti.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Mier Apr 28, 2010 7:54 am

Nai Nai...DEMON? si mie care imi placea gagika:( Foarte interesant, incepe actiune in forta si se pare ca vampirul nostru se va implica in cv...CooL
Imi place cum a decurs actinea fara prea multa descriere, prentru a te lasa sa bubuie inima, desi dupa ce plecase trebuia sa lungesti un pic inainte de tipat, parca sa terminat prea brusc:(
Yachs il ador pe Nethis:X:X desi tot timpul ii scriu numele aiurea:))

Subiect: Partea a 3- a Sam Ian 29, 2011 1:57 am

Resemnare si infruntare!

Liniste deplina ... Copacii ma compatimeau, pasarile amortite ma tintuiau cu priviri pierdute ... Natura era in acelasi sentiment cu mine.
In jurul meu sufletele naturii ma implorau din priviri inspaimantate sa merg mai departe, sa ma ridic si sa alerg spre locul intalnirii vesnice ... dar nu ... eu renuntasem deja la asta, renuntasem in momentul in care mi-am dorit singuratate. Nu indrazneam sa cred ca poate a fost o greseala, dar totusi, ce era de facut ... Nimic nu mi-ar fi venit in mintea secatuita de orice mai era senin din ultimele intamplari.

M-am ridicat intr-un sfarsit cu ajutorul pasarilor tintuindu-si privirile asupra mea, din pamantul insangerat ieseu tepi ce ma raneau adanc si-am inteles atunci ca trebuie sa fac ceva.
Cu regret in suflet si cu inspaimantare acerba, m-am ridicat ca o papusa manuita de un papusar din patul imbibat in sange si-ntuneric, Pamantul parca imi fugea de sub picioare, cerul cobora deasupra mea parca dorind sa ma striveasca, dar totusi aripile stranii ale lunii ma faceau sa ating cat mai putin tinutul insangerat.....

" Alearga, nu te opri niciodata, mergi catre tinutul vesnic" ... acele voci ma derutau complet. Nu vroiam sa fac asta dar se pare ca nu avem de ales, trebuia sa apelez la cineva sa ma ajute sa scap de calvar. Dar cand gandurile se disipara din mintea-mi bolnava de frica si furie, in fata mea, proptit de un copac batran si trist, se gasea o umbra sumbra, impozanta si foarte familiara. Spre rusine mea insa, eram fericit sa iar iarasi contact cu el.
M-am oprit brusc si-am cautat chipul formal ce -l intalnisem acum ceva timp.

- Buna seara Luhar! Ma bucur sa te revad, desi nu arati prea bine "prietene".
- Niciodata nu mi-a fost mai bine, am raspuns sec cu o urma de regret pe fata, cand dintr-odata o voce nedorita ma inunda inspaimantata.
- Deci tu esti un cretin Luhar .... Rasuna perechea mea incarcerata.
- OOooo.. Buna seara si tie Nethis ... Intra in vorba unbra cu un accent sarcastic.
- Da,da sigur, buna poate pentru tine, pentru noi este iadul insangerat. Dar nu, acest cretin numit Luhar este prea mandru si orgolios pentru a face asta, este un cretin si as face orice sa scap de el.
- Hei baieti ... Linistiti-va ... o sa fie bine, va promit.
- Nu am nevoie de ajutorul tau, sau daca stau bine sa ma gandesc, ar fi ceva ce mi-as dori... SCAPA-MA DE PACOSTEA ASTA DE NETHIS!
- Baieti, sunteti doar speriati si suparati, haideti sa vedem ce putem face.
- Ti-am mai spus odata, nu am nevoie de ajutorul tau, sau al vostru.
- Imi pare rau dragul meu Luhar, dar asta nu are legatura doar cu tine, toti suntem implicati pentru ca acesta nu este singurul eveniment de acest gen ce se intampla in ultima vreme. Cineva vrea sa ne joace o festa si acel cineva nu intelege ca oamenii nu trebuiesc implicati.......
Dar nu a terminat de spus ccia pasi marunti veneau in graba si un val de teroare ne intra in trupuri...

- Oo... imi pare asa de rau ca se intampla toate astea, stiti cum se spune, intotdeauna este mai dramatic daca sunt si victime colaterale.
- Demon nebun, ce doresti de la mine, ce doresti de la viata mea...
- Oo, tu Luhar, dar sti deja ce vreau.. pe tine, pet`ul meu, nu cer atat de mult...
- Mai mai mai, se auzi vocea sarcastica a umbrei, dragostea pluteste-n aer... ce "divin"! Iar el spunea asta cu mare bucurie si un dozaj exagerat de amuzament.
- Mai taci din gura, parca erai aici sa ma ajuti nu sa razi de mine...
- Dar Luhar, eu doar te admir, sti cati vampiri ajung sa trezeasca sentimente de iubire in inmima prajita a unui demon? Hai ca-ti spun eu,.. 1 dintr-un milion. Sti cati vampiri sunt acum pe pamant? Circa 7 milioane si daca nu ma insel, ultima data cand s-a intamplat asta, cei doi s-au casatorit si-au trait fericiti pana la adanci batraneti, sau ma rog , cel putin asa este vorba.. si sti unde stau ei..la demon in castel........ si rasuna in cele din urma vocea innebunita de ras a acestui nebun ce se bucura de ceea ce mi se intampla.Totul pentru el era hilar, minunat si nu foarte des intalnit. El se bucura de fiecare secunda a nelinistii mele, a inspaimantarii si dispretului meu.
Tot ce-mi doream atunci era sa nu fi fost vreodata vesnic, caci acel nume nu il mai pot folosi in veci, mai bine spus, nu doresc sa il mai folosesc vreodata.
Dar cand " domnul voie bune " s-a potol in sfarsit din ras, am incercat sa scot o vorba...

- Se pare ca in sfarsit ai terminat de ras, acum putem trece la treburi mai serioase, cum ar fi sa ma scapi de "Doamna Demon", nu crezi ca ar fi cazul?

In cateva zile am sa pun si restul.. dar acum este destul de tarziu si mi se cam inchid ochii.. sper sa va placa.. O Seara placuta.

Subiect: Re: Duetul Crepusculului Dum Ian 30, 2011 8:01 pm

Bun..deci din cate am observat nu ti-am dat com nici la penultimul capitol, asa ca am sa zik acumd espre ambele. Nu prea am ce comenta...descrierea e foarte buna...modul in care folosesti cuvintele e oarecum abstract din cauza ca asa este vazuta lumea de Nethis...dar imi plk. E diferit. Sunt curioasa ce se va intampla. Implicarea unui demon...maia les a unei demonite care arata asa bine...hmm..va aduce probleme. Cred ca va fi o continuare foarte interesanta si plina de rasturnari de situatie. Oricum...astept nextul si ma bucur ca ai postat si ep acest forum nextul. Spor la scris!