Pagini din cartea sufletului

Acesta este volum ca sa zic asa...de one-shots. Nu am mai scris pana acum si pot sa va spun, ca majoritatea vor fi despre viata, despre diferite momente, despre cuvinte etc.




I. Promisiuni

Promisiuni, promisiuni,ce pacat! Noaptea nu imi tin de cald....

Promisiuni. Ce sunt promisiunile? Simple insiruiri de cuvinte spuse teatral ca sa iti aline constiinta, sa iti linisteasca sufletul, care te ajuta sa mergi mai departe sigur pe tine, increzator ca nimeni nu iti va afla secretul, ca nimeni nu va descoperi ce simti, ce gandesti.
Te increzi in cel care iti promite, iar daca vreodata incertitudinea planeaza asupra ta, gandesti: ”Doar mi-a promis!”. Si totusi, cat valoreaza aceste cuvinte supse cu o pretinsa credinta? Nimic.
Vointa de a face promisiuni si greutatea de a le tine sunt aproape inseparabile. Ele nu iti dau garantia ca peste o vreme secretul tau nu va fi spus, ci doar te ajuta sa dormi linistit la noapte, sa ramai la fel de sigur ca si pana acum.
E usor sa faci promisiuni. Cuvintele nu valoreaza nimic. Toti le spunem automat, fara sa gandim, fara sa simtim, fara sa credem in ele. Cuvintele se pierd, dar amintirile raman, la fel si faptele.
Orice deznadejde, orice suparare, orice necaz, iti da ocazia unei noi promisiuni. Dar intr-o lume atat de complexa, unde oamenii sunt cuprinsi in avalansa de sentimente, ganduri, trairi, promisiunile iti alina nelinistile, temerile, pentru un timp.
Probabil ca in acel cineva, te-ai increzut, i-ai zis secretul, chiar daca ai avut dubii, iar el, ti-a promis ca il va pastra. Oare? Dupa ce toti afla ce gandesti, ce simti, lucruri care poate te-ar face diferiti de ceilalti, care ar face ca unele persoane sa te urasca, dupa ce toate barierele cad, ramai doar TU.
Momentul cel mai dificil e ca nu stii niciodata cand se intampla asta. Ceilalti, promit la randul lor ca vor tine secretul, ascund ceea ce acum, dupa ce au aflat, e mai mult decat evident, te urasc pe ascuns, planuiesc o revansa, creandu-se un adevarat cerc vicios. Poate sa se afle imediat, sau sa dureze ani buni. In cel de-al doilea caz, ranile sunt mai adanci, mai profunde. Atunci, ai o cariera, un nume sau poate doar un mic univers acceptabil, pe care, unele secrete, l-ar putea distruge.
Si atunci, vei uita de ce ai promis sau de ce ti-a fost promis, incercand sa iti salvezi sufletul, imaginea si poate, macar atunci, vei juca sincer, cu cartile pe masa.
Unii, dupa ce sunt tradati, nu mai au incredere in ceilalti. Problema e ca toti suntem oameni. Toti promitem, gresim, mintim, incercam sa ne salvam. Ideea e ca, promisiunea e doar un simplu cuvant, care, indiferent de cine e spus, nu mai valoreaza nimic.
Poate, cand va veni un moment cand va trebui sa faci o promisiune, vei simti greutatea cuvintelor pe care altadata le-ai zis fara sa le simti cu adevarat. Poate ca atunci cand cineva iti va promite ceva, iti vei aminti cat valoreaza vorbele, vei incerca sa devii superior si te vei gandi ca Promisiunea este o capcana pentru cei slabi, pentru cei prosti. Da….poate. Totul depinde de tine…

Buna.

General vorbind este foarte frumos si profund cu mici scapari,repetitii si iesiri din ritm, dar frumos si adevarat.
Dar!
Daca scri despre acelasi lucru, repetand doar cauzele, efectele si sentimentele create inevitabil, devine ceva trist si devastator pentru cel din perspectiva caruia se scrie.

Poate vorbesc prostii ( si sigur este asa, dar nu ma pot abtine din a comenta) dar ai putea sa integrezi ceva actiune in poveste. Este necesara pentru o imagine de fundal mai buna.
Integreaza poate un dialog " spre exemplu " sau nu stiu.. ceva asemanator.

Trecand peste toate, este ceva frumos.

Astept o noua idee.

Mult succes in continuare si scuze daca am fost rea.

Într-adevăr ceea ce ai scris este extrem de profund. Îmi place cum mânuieşti cuvintele cu atâta graţie şi îndemânare la acestă varstă, reuşind să realizezi ceva atat de superb.
Dacă la început ai spus că acestea vor doar one-shoturi, am luat acest prim capitol ca nişte idei personale, in legatură cu subiectul 'promisiunile'', nu vad necesară integrarea acţiunii.
M+am regăsit într-o anumită măsură în ceea ce ai scris , şi asta mi+a dat ceva de gândit acum.
So, spor la scris în continuare. ^^

spui lucruri ce rar ne permitem sa gandim, ne face rau si nu vem sa recunoastem sau recunoastem dar nu schimbam
Ai ales un subiect delicat, promisiunile, si asta e de apreciat nu e ceva comun. mi-a dat de gandit, desi nu ma voi schimba

cat adevar in ceea cee ai spus in legaturaa cuu "promisiunile" ft.putini oameni apreciaza cu adevarat valoarea cuvintelorr. si atunci cand promiti cuiva cevaa ar trebui saa fie ceva de genuu "TABU"

II. Frica


“ Iubirea este singura reactie care demonteaza frica. Iubeste fiecare persoana sau situatie care evoca in tine frica si aceasta va disparea. Este adevarat, nu atat datorita faptului ca iubirea este antidotul fricii, ci fiindca frica este absenta iubirii. De cate ori iubirea este prezenta, frica nu exista….”


Ce este frica? Sa explic este la fel de greu ca atunci cand vrei sa definesti un zeu. Ea e un sentiment supus de vointa, ne-a fost daruit de cineva de acolo de sus, pentru a ne infrange limitele.
Oricine a simtit frica macar o data in viata. E in fiecare dintre noi, ne sopteste cu buzele lipite de ureche:“Pericolul vine”, ne acapareaza ca o planta de creste pe o casa veche, devine pereche cu noi, in final lasandu-ne goi. E ca o bucla in stomac, o naluca, un copac ce creste in suflet.
Exista mai multe tipuri de frici: de adevar, de a fi iubit, de necunoscut, de singuratate, de intuneric….Toate acestea fac parte din noi, ne incetinesc pe calea evolutiei. Inimii ii este frica sa fie iubita si de aceea nu invata sa danseze, visului sa se trezeasca si sa vada ca nu mai are nicio sansa, iar sufletului de moarte, de aceea nu invata sa traiasca….
Toata lumea a fost cuprinsa de ea….E greu sa respiri, sa mergi, sa gandesti, nu poti decat sa te miri cum vointa ta se face bucati, cum iti cobori privirea, cum iti pierzi stralucirea din ochi, cum ramai gol si singur.
Nu stii unde sa te ascunzi…Ea te face sa te pierzi pe tine insuti si ai vrea sa rupi lanturile, dar nu poti. Incerci sa lupti cu ea, dar de cele mai multe ori vointa ta este distrusa. Crezi ca esti singurul care a simti-o, dar si eu am cunoscut acest tumult, altfel cum pot fi in mintea si in sufletul tau?
Si totusi, uenori frica este buna, pentru ca atunci cand ne este teama, nu ne gandim doar la noi, ci si la persoanele de langa noi. Ea ne face sa realizam, chiar si in ultimul moment, cat de importante sunt unele persoane pentru noi, cum am facut ceva ce nu trebuia, cum am ratat anumite ocazii…iar atunci gandim cu groaza:
“Doamne, daca trec si peste asta promit ca o sa…”dar din pacate nu ne tinem de promisiuni.
Pe tot parcursul vietii, incercam sa infruntam frica, sa scapam de ea. Uneori reusim, alteori nu. Totusi, cred ca cel mai important lucru este ca: a-ti fi frica inseamna ca iubesti viata.

Personal, consider ca si acest capitol a fost la fel de bine realizat. Cum ai prezentat acest simplu cuvant "frica", care patrunde cu toate acestea in granite nemarginite.
Cuvintele tale sunt profunde, felicitarile mele pentru acest capitol.
Mai ales ca te-ai si legat de primul intr-un fel, introducand promisiunile, pe care intr-adevar nu le putem pastra,
Spor la scris in continuare.

Deci am impresia ca ai incerct sa dai o definitie ca intr-un dicionar si in acelasi imp sa aprofundezi. Nu prea se incheaga parerea mea. Nush acum daca ti sa intamplat vro data sa ai o frica constanta timp de un semestru intreg chiar la tine in clsa in fiecare secunda. Ei bn mi e mi sa intamplat, Si advar sunt mai multe timuri de frica. Pe cea din scoala am avut fata palida, si nu putea respira bine si aveam un nod in gat timp de un semestru si timp de un semestru m-am chinuit sa nu tremur. Nush daca poate fi descris in cuvinte teroare mintii, pe strada ma uitam fix la orice om, speriam babele pe bune si analizam fiecare om cu o rapiditate demna de serialu" Minti Criminale" si nu exagerez. Asta este una si iata un alt exeplu este de omul care m-a invatt sa urasc si stau in casa cu el, dar nu mie frica cand urla ca un descreierat si se repede sa ma loveasca, desi daca cearta dureaza mai mult de 1 incep sa nu ma pot controla.

Friica nu tine numai de minte ci de trup. Nu pot spune ca nu ai analizato bine, dar nici nu ma atins. Nush cred ca ai facut prea scurt prea ca la carte

Scuze daca te-am suparat insa am vrut sa iti spun parerea sincera:* daca vrei poti sterge postul.
Succes !

Kyaku- Merci de com si ma bucur ca iti place
fake_fate- Imi pare rau ca ai trebuit sa suporti asemenea frici. Sincer eu n-am zis ca tine doar de minte, ci am incercat sa surprind putin si din recatii si din sentimente. Stiu ca a fost scurt. Scopul meu nu este atat ca totul sa devina foarte sentimental ci sa fie redat intr-un mod cat mai apropiat sentimentul sau faptul la acre ma refer. Intr-adevar am incercat sa ii dau o definitie cat mai simpla, vrand sa demosntrez ca nu se poate decat in mai multe propozitii.....Am vrut sa subliniez faptul ca e un sentiment profund...ca il intalnim toti...etc. Se pare ca nu mi-a reusit. Oricum, nu m-a suparat com-ul tau. Chiar mi-a facut placere ca ai trecut pe aici. Singurul lucru pt care nu am aprofundat subiectul este pt ca asta e o idee,....cum ar veni....cu are de a face cu vreun personaj daca ma intelegi. Sunt chestii din viata. Atata tot. Sper ca citirea acestui capitol nu te-a facut sa nu mai vrei sa treci pe aici.^^
Iar acum: Nextul


III.Minciuni
Toata lumea minte si tu vrei sa fii cuminte?


Sinceritatea este legatura suprema intre suflete, dar ne pierdem printre atatea minciuni. Omului ii place sa se minta si sa fie mintit, iar atunci cand nu il mai minte nimeni se dezorganizeaza. Asa functioneaza intelectul uman.
Si in fond, ce este minciuna? Eu consider ca este un adevar mincinos pentru cel ce il crede. Dupa cuvinte alese cu grija se ascund o multime de siretlicuri si interese.
De cele mai multe ori, mintim pentru a ne proteja pe noi sau pe cineva apropiat noua. Ideea acestui joc e a descoperi la ce tine cel mai mult o persoana si cat de tare este dispus sa o protejeze, iar asa vei descoperi ce a spus adevarat si ce nu.
Trebuie sa constati ca nu are rost sa intrebi oamenii de ce mint, ci sa iti asumi faptul ca toti o fac. Doar motivele variaza.
Cele mai multe sunt minciuni care te ajuta sa traiesti.
Si totusi, vizionarul se minte singur, iar mincinosii pe altii. Iar cine o face o data, trebuie sa se obisnuiasca deoarece ai nevoie de sapte minciuni pentru a o proteja pe una singura.
Unii mint cu usurinta, altii atunci cand sunt singuri isi fac reprosuri, ajung sa aiba constiinta prea incarcata. Exista persoane care ajung sa minta din obisnuinta, cu placere, facand din aceasta o adevarata arta, iar altii care sunt stangaci si neindemanatici.
Lumea ne minte pe toti si ar trebui sa ne obisnuim. Adevarul a devenit doar un mit.
Uneori, cand suntem singuri, ar trebui sa ne gandim cat am mintit in acea zi si sa observam ca de multe ori am facut-o fara nici un rost, doar din obisnuinta. Chiar daca incerci sa te scuzi, adevarul este ca minciuna tot minciuna ramane. Si atunci, iti pun intrebarea, stiind toate astea, tu cum reusesti sa dormi noaptea?

) dorm ne intoarsa=))
Imi palce subiectul ales chiar asa, ce crestie cateo data cred ca mintim si nici nu ne dam sema:)) wow lume a e facuta din....minciuni
:X place cum ai descris si chiar sti sa alegi teme pe care daca stau bine si am gandesc nu prea ne obosim sa ne gandim la ele :X:X:
Bravo ><

IV.Speranta
Uneori e mai folositor sa iti pierzi speranta decat sa iti pierzi vremea sperand

De multe ori m-am intrebat ce este speranta. Cred ca este un mod de a face visurile sa devina realitate,o clepsidra, cand crezi ca s-a scurs se intoarce in favoarea ta, o intalnire placuta, dar un prieten nesigur. Oricum ar fi, ea implica dorinta si asteptare infasurate intr-una.
A spera, inseamna a astepta un adevarat bine cu o incredere de nezdruncinat.Este o necesitate psihica si implica rabdare.
Si totusi, in ciuda faptului ca traim cu impresia ca speranta moare ultima, este bine ca la un moment dat sa incetam in a mai spera. De ce?
Desi este un mod de a face visurile sa devina realitate, o viața bazata pe sperante ar fi nesigura, incerta. E frumos sa speri, dar traind toata viața cu aceasi gresala ar putea fi o problema. Omul, atunci cand crede cu tarie in ceva, devine neatent si nu realizeaza ca are langa el tot ce ii trebuie.
Uneori, e mai bine sa renunti la anumite sperante mai vechi si sa iti incepi ziua privind spre noi orizonturi. Altfel, ai ai putea rata ocaziile si sanstele care se intrevad.
Si totusi, speranta implica mentinerea unei stari binefacatoare. Cu totii avem nevoie de ea, deoarece ne da forta, incredere, ne lasa sa visam, desi uneori este doar un val pentru a ascunde goliciunea adevarului. Un om fara sperante este unul fara viitor, un sceptic, un cinic.
Sperantele sunt bazate pe promisiuni, iar cand realizam ca oamenii care ne-au promis ceva, ne-au mintit, ne este frica. Este ca un joc de domino.
Si totusi, indiferent de ce s-ar intampla, trebuie sa speram in cantitati moderate, sa ne acceptam viața asa cum e ea si sa traim in prezent. Iar atunci cand este cazul, sa ne trezim la realitate si sa incepem o noua zi cu noi sperante, pentru ca fiecare zi este un nou inceput.

Nici nu ştii câtă dreptate ai în ce ai scris !
Din ce am citit până acum, capitole îmi dau impresia de bazate pe fapte reala...poate chiar ceva din experienţele tale...
Oricum, toate patru mi se par profunde, simţite şi realizate artistic, dacă pot spune aşa. Personal, primele trei capitole m-au impresionat mai mult, poate din cauza faptului că nu mi s-a întâmplat niciodată să sper în lucruri irealizabile şi nu cunosc senzaţia.
Lăsând asta la o parte, nu cred că sunt nici prea scurte, nici prea lungi...potrivite. Suficient de lungi încât să se înţeleagă mesajul şi suficient de scurte cât să nu te plictiseşti sau să adormi citindu-le. Cam atât am avut de spus...

Succes în continuare !