Cronicile unei fantome - Panglici de amintiri

I.Inceputul sfarsitului

Se plimba pe strada aglomerata, privind atenta in jur. Bine, nu putea numi acest lucru plimbat…era mai mult o plutire. Se simtea usoara ca o pana, desi parca inca o mai lega ceva de pamant.
Ii placea senzatia asta…parca ar putea zbura. Atinse usor zidul…dar nu se intampla nimic. Ce ciudat! Mereu crezuse ca atunci cand atingea ceva, mana ii va trece prin acel obicet, dar asa ceva nu se intampla. Degetele albe si transparente se inclestara usor pe caramida iesita inafara, fata privind curioasa fenomenul.
Isi continua drumul, trecand linistita printre oamenii agitati. Intr-un fel ii placea ca nici unul nu o vedea, lucrul acesta parca ii dadea o siguranta aparte. Zambi multumita incercand sa se gandeasca incotro se indrepta, dar mintea ei nu vroia sa functioneze. Gandurile ii fugeau in alte parti, ametind-o si facand-o sa uite de adevaratul ei scop.
Privi atenta razele soarelui care ii luminau mana, facand-o sa para asemenea unui cristal. Stralucea intens, de parca ar fi fost data cu praf magic. Chicoti incet si pentru un moment se intreba de ce era asa fericita. Nu ar fi trebui sa fie suparata?
Totusi, corpul ei parea atat de usor, incat nu putea fi decat bucuroasa. Se simtea ata de libera! Nu avea nevoie de mancare, de lichide sau de somn. Nu avea nevoi fizice, dar avea inca sentimente. Un alt lucru ciudat…mereu crezuse ca nu poate avea sentimente. Ce prostie!
Vantul adie usor, aproape luand-o in aer….Ce senzatie placuta…era ca si cum ceva racoros si proaspat ar fi trecut prin ea, luand forma corpului ei. Se intreba ce altceva ar mai fi putut face? Oare putea misca lucruri, sau putea sa formeze campuri de energie?
Va trebui sa incerce, dar acum trebuia sa se concentreze si sa rezolve prioritatiile. Mereu fusese extrem de calma si calculata, mereu matura, mereu avea un plan. Acum se simtea destul de neajutorata fara unul, dar daca isi putea aduna gandurile,treabuia sa poata concepe ceva.
Desi avea o multime de timp liber, trebuia sa lase distractia la o parte si sa se axeze pe lucrurile importante, in fond, trebuia sa accepte o data si o data realitatea destul de dureroasa: Era moarta de trei zile.
*
Incercase din rasputeri sa isi aminteasca cum murise, dar parca o ceata ii acoperea mintea, nelasand-o sa se concentreze. Totusi, facuse un oarecare progres, reusind sa descopere numele strazii pe care locuia. Incetul cu incetul, drumul spre casa ei se contura, acesta parandu-i extrem de familiar.
Se intreba daca era cineva la ea acasa. Ar fi fost tare ciudat sa umble prin lucruri privind-o mama ei. Cand ajunse in fata blocului, isi aminti ca statea singura, asa ca nu avea de ce sa se ingrijoreze.
Urca linistita trepetele, defapt mai mult pluti pana la etajul doi. Nu avea cheile la ea, dar banuia ca nici nu ii trebuiau, era timpul sa isi incerce puterile de fantoma. Privi usa, concentrandu-se si gandindu-se ca va trece prin ea. La un moment dat se temu ca se va lovi de ea, dar apoi realiza ca nu putea simtit durerea. Mult mai linistita, inainta, trecand direct prin aceasta.
Se trezi in livingul ei spatios, simtind aerul proaspat, primavaratic. Probabil cineva aerisise incaperea,dar inauntru nu parea sa fie nimeni, asa ca probabil venise special pentru asta.Si uite ceva nou: nu credea ca poate simti mirosurile. Era bine de stiut.
Intra in dormitor privind cu parere de rau lucrurile atat de familiare. Amintirile incepura sa ii invadeze mintea, complesind-o. Se aseza pe pat, incercand sa asimileze informatiile primite. Ca prin ceata, isi aminti ca facuse un testament in care isi lasa toate lucrurile prietenei ei din copilarie. Apartamentul nu ii apartinea, fiind inca trecut pe numele mamei ei.
Se cutremura, gandindu-se cum reactionase familia ei la vestea mortii ei…..Nu isi amintea cum murise si nici nu vazuse nimic din funerarii….Era oare normal? Din pacate nu vorbise niciodata cu o fantoma, asa ca pana cand va intalni una va trebui sa se descurce de una singura.
Isi trecu degetele cu grija peste cotoarele cartilor, soptind numele lor. Le citise pe toate de multe ori, mai ales cand vorbise cu Michel Duff despre mistere. Michael fusese un bun prieten de-al ei cu care pastrase legatura inca din liceu.
Zambi obosita. Nu avea rost sa isi ia nimic cu ea, deoarece nu putea sa se imbrace cu nimic. Ramanea in hainele in care a murit. Avea pe ea o pereche de pantaloni albi, mulati si un maieu alb cu gri, care avea un fel de maneci de la cot in jos. Pe maini avea câteva bratari argintii si doua inele, iar in picioare purta niste sandale gri.
Isi trecu mana prin parul negru si lung, usor ondulat, care era mereu ciufulit. Dupa cum arata parea ca se pregatise de un eveniment, dar nu isi putea aminti nimic. Ce o enerva lucrul acesta!
Se hotari ca nu mai are ce sa faca aici, in fond era moarta. Se gandi ca daca i-ar face o vizita lui Michael ar putea afla mai multe. Se concentra si se trezi afara.
Tocmai descoperise o noua putere de fantoma. Destul de super daca vrei sa dispari rapid sau daca te grabesti, nu ca te-ar vedea cineva sau ca ai imbatarni. Totusi, era destul de amuzant, vantul facand-o sa se simta bine. Ii placea viteza.
Chicoti usor, fiind vesela ca Michael o va putea vedea. El avea unele puteri care ii permiteau acest lucru. Se simti mai bine gandindu-se ca avea un aliat si ca va putea vorbi cu cineva, in fond, se simtea oarecum singura.
*
„Sunt plecat din oras o saptamana. Daca este o urgenta, luati legatura cu secretara mea”
Bruneta analiza atenta scrisul, recunoscand literele inghesuite si usor superficiale. Deci, Michael plecase chiar cand avea nevoie de el. Avea si ea un ghinion….
Nemaiavand nimic de facut aici, pentru ca era clar ca nu ar putea vorbi cu secretara, se intoarse suparata, parasind cladirea veche fara a afla nimic nou.
Trebuia sa astepte o saptamana ca sa il poata intalni, asa ca avea nevoie de un calendar sau de un ceas electronic. Chiar daca era moarta, trebuia sa tina cumva evidenta trecerii timpului. Defapt, ar fi trebuit sa isi gaseasca un loc in care sa stea. Desi nu avea nevoie de pat, pentru ca nu putea dormi sau de un frigider, trebuia sa fie calculata, nu sa umble ca bezmetica pe strazi.
Se gandi ca poate ar putea folosi pentru o saptamana apartamentul ei. Oricum nu o vedea nimeni si cand Michael se va intoarce poate va face rost de ceva mai izolat si de preferinta, parasit.
Se concentra puternic si cu o viteaza ametitoare ajuns in livingul modern din iubitul ei aprtament. Investiga cu atentie fiecare camera, dar nu observa nimic schimbat. Din cate stia, ,atunci cand murea o persoana, cineva ar fi trebuit sa se faca ordine in lucruri si sa aprinda o lumanare in casa, dar apartamentul ei era intr-o ordine perfecta. Poate ca mama ei si Alice hotarasera sa nu mute nimic, dar i se parea putin probabil.
Intra in biblioteca, insemnandu-si saptamana in care trebuia sa il vada pe Micahel si taind ziua de azi. Apoi, se aseza la birou si se hotari sa se documenteze despre fantome. Spera sa poate descoperi ceva folositor despre cum sa isi aduca aminte de viața lor. In fond, daca reusea sa isi aminteasca asta, poate va descoperi de ce e inca fantoma. Ce avea de facut ca sa treaca dincolo.
Ce i se parea ciudat era faptul ca nu tinea atat de mult sa moara de tot. Din cate vazuse in toate filmele sau din cate carti citise, fantomele tin neapart sa treaca dincolo si sunt nelinistite, vrand sa isi incheie socotelile cu viața. Ea nu avea deloc curiozitatea asta sau nelinistea specifica. Intr-adevar era interesata de moartea ei, dar nu se grabea sa treaca dincolo. Parca viața asta i se potrivea. Viața in ghilimele.
Totusi, cauta sase ore, epuizand intreaga ei biblioteca si sursele de pe internet,dar nu gasi decat ceea ce stia pana acum despre fantome: sufletele oamenilor morti, care raman pe pamant pentru ca nu sunt linistiti.
Inchise cu un oftat usor cartea si incepu sa pluteasca prin casa, gandindu-se la ceva placut de facut. In alte situatii ar fi citit, dar acum nu mai avea chef, mai ales ca era dezamagita de informatiile atat de putine oferite de biblioteca ei imensa.
Intra in dormitor, zambind cand vazu manechinul din fata sa. Pana acum câteva zile fusese studenta la design vestimentar. Ii placea sa creeze diferite modele de haine, dupa dorinta ei. Intr-un fel ii parea rau ca murise, dar se multumea si cu „viața”asta, desi stia ca ar fi fost mult mai bine sa treaca dincolo.
Oricum, nu regreata nimic. Doar ea fusese cea care umblase dupa o multime de mistere si iata ca acum daduse peste unul: Misterul mortii ei.

II.Cersind raspunsuri

Isi petrecuse ultimele zile cautand un loc unde sa stea. Desi, la inceput i se paruse amuzanta ideea ca e fantoma, atunci se bazase pe aujutorul lui Michael, dar in lipsa lui, se simtea mai singura decat credea.
Doua zile ramasese in apartamentul ei si incercase sa isi aduca aminte de diverse lucruri, sa se inteleaga, sa isi recupereze amintirile din viata care pana de curand ii apartinuse. Nu stia daca fusese fericita, daca iubise, daca avusese prieteni sau dusmani. Singurele persoane pe care si el amintea erau parintii ei, Michael si Alice. In rest totul era in ceata. Problema consta in faptul ca nu stia daca era normal pentru o fantoma.
Cand realizase ca nu are niciun rost, ca pur si simplu nu putea sa gaseasca mai multe raspusnuri despre ce traise pana de curand, hotarase sa se refugieze in muzica gasita prin casa, si care se parea, ca ii placuse ei.
Totusi, fusese o gresala. O vecina trecuse prin dreptul usii de la apartament, si, auzind muzica data putin prea tare, ii anuntase familia. Lucru destul de ciudat pentru acestia, era faptul ca nimeni nu era in casa, si totusi, calculatorul mergea.
Daca ar fi avut darul lui Michael, ar fi putut observa o fata, care statea linistita in fotoliu, repetand versurile. Cum nimeni din cei prezenti nu aveau acest dar, fata trecu neobservata printre ei, ascultand interesata ceea ce spuneau.
-Este imposibil. In casa nu e nimeni, si cu toate acestea calculatorul e pornit si pare ca cineva asculta muzica. spuse o femeie intre doua varste, foarte ingrijorata.
-Stiu draga mea. Domnule politist, credeti ca cel care a rapit-o pe fiica noastra a venit aici pentru a-si bate joc de noi, sau pur si simplu cineva a facut o gluma de prost gust? Nu pare sa se fi furat ceva. intreba un barbatcu ochii negrii, stralucitori si parul carunt.
-Nu avem indicii. Bineinteles ca vom lua amprentele...dar inca ramane un mister modul in care a patruns in apartament. Poate chiar fiica dumneavoastra i-a dat vreo cheie....
-Nu cred. Chiar daca Samantha ar fi avut vreun iubit, ea este foarte responsabila, nu ar fi dat cheia nimanui pana nu ar fi fost ceva stabil. Ce e? intreba femeia cand vazu privirile celor doi.
-Draga mea, Samantha era...
-Oh, nu! In nici un caz sa nu faci asta Peter! Ea este vie! Stiu eu asta...simt. Ea e cu noi.
Dupa acea discutie dureroasa, dar destul de informativa, bruneta hotarai sa paraseasca apartamentul. Era greu...Simtea ca se rupe de ceva ce i-a apartiunt atata timp, dar ce putea face? Nu dorea sa isi mai supere parintii. Plus ca oarecum, prezenta lor acolo, o facuse sa se gandeasca sa ii urmareasca, sa ii pazeasca. Nu ar fi vrut sa ii paraseasca niciodata. Dintr-o data, simtea cu adevarat ce insemna aceasta stagnare intre Moarte si Viata. Insemna durere, suferinta,pierdere,ratacire....era o simpla iluzie, un lant care, fara sa iti dai seama, te inconjoara si te trage incetul cu incetul intr-o balta de mizerie...de suferinta.
*
Fugise de acolo,repetand in continuu: „Nu mai vreau, nu mai pot”. Incerca sa isi faca un plan, sa isi puna in ordine gandurile, dar era cuprinsa de disperare, neputandu-se calma. Inspira si expira de cateva ori, simtindu-si pieptul greu, ceea ce era o prostie, avand in vedere ca era moarta si tot corpul ei cantarea cat o pana.
Si totusi, ramasese pe acea banca, dintr-un spatiu amenajat, care probabil ca atunci cand traise, ii fusese cunoscut. Cine stie? Poate chiar venise des aici. Privea in gol, dar comparativ cu alte dati, acum, gandea febril, punand cap la cap ce aflase si ce stia.
O chema Samantha, fusese studenta la facultatea de design vestimentar, citea foarte mult, avea muzica placuta, cu ritm bun, un apartament decorat cu bun gust,era obsedata de mistere si de fantome, viziona comedii, drame, horror-uri sau filme de dragoste, avea o prietena pe nume Alice, careia ii lasase hainele si bijuteriile ei, un prieten care ii impartasea gusturile,specializat pe mistere, cu un dar aparte: cel de a vedea fantome, care fix acum cand avea nevoie de el, plecase din oras. Aaa si lucrul cel mai important: parintii ei erau ingrijorati, dand-o disparuta, cand ea defapt era moarta.
In acel moment se intreba unde ii era coprul. Din cate stia, ar fi trebuit sa se fi” trezit” langa acesta, dar se parea ca orice elemenr legat de ea era fix invers. Incerca sa isi aduca aminte de ce se imbracase asa frumos, daca se intalnea cu cineva. Totusi, nu putea fi o intalnire propriu-zisa. Printii ei ii spusesera politistului ca nu avea nici un iubit. Oare chiar era asa? Ei spuneau ca ea fusese responsabila, dar oare chiar asa era?
Din cate observase, majoritatea oamenilor vorbesc de cei morti sau disparuti cu respect si incearca sa uite lucrurile rele despre acestia. Dar oare chiar stiau parintii ei totul despre ea? Avea vaga impresie ca nu.
In acea clipa, confuzia ii disparu si realiza ca trebuia sa se intalneasca neaparat cu Michael. El trebuia sa stie totul despre ea.
Apoi, instantaneu, o bufni rasul. Chiar ii spusese lui totul? Doar era barbat! Totusi, spera sa o fi facut pentru ca o convorbire directa cu Alice ar fi fost imposibila. Si in plus, nu mai dorea sa bantuie pe aici fara vreun scop. Macar daca ar putea sa mearga sa munceasca sau sa asculte cursurile de la facultate.
Si atunci....o lovi ideea! Poate chiar putea. Nimeni nu o vedea, asa ca nu facea nici un rau daca participa la cursuri. Macar putea sa isi mai ocupe timpul cu ceva si sa se distreze macar putin.
Plecase din parc, refugiindu-se in biroul lui Michael. Era cea mai buna locuinta pentru ea, avand in vedere ca va stii imediat cand se va intoarce acesta, si nici intratul acolo nu era o problema, datorita abilitatilor ei si a faptului ca nimeni nu ar fi observat diferenta. Biroul lui fusese mereu plin de hartii...La cat era de aiurit....
Zambi putin mai increzatoare si privi linsitita cerul. Totul va fi bine. Avea sa se asigure de asta.
*
Urmatoarele zile trecusera mai repede decat si-ar fi putut imagina. Dimineata pana la amiaza mergea la facultate, participand la cursuri si ascultand parerile celorlalti despre ea. Se parea ca nu fusese apropiata de cineva de pe acolo, in mod deosebit, dar studentii, si indeodebi profesorii, erau surprinsi de disparitia ei brusca. Doar era atat de silitoare si responsabila!
Bineinteles ca se facusera speculatii. Marea majoritate credea ca fusese rapita si omorata, dar existau gure care credeau ca fugise cu vreun tanar sau ca isi luase viata. Apoi, veneau motivele. De ce sa fie rapita? Nu e logic? Sigur a auzit preamulte, sau s-a bagat in vreo afacere necurata. Am observat eu ca era ceva inneregula cu ea.
Cand nu era plecata la facultate, Samantha isi petrecea timpul in biroul lui Michael. La inceput, ce apucase sa citeasca unele reviste, desi pe langa cele cu mistere, marea majoritate erau cu descoperiri arheologice.
Dupa ce se asigurase ca nimeni nu vine in mod special in birou, incercase sa isi ocupe timpul, facand putina ordine. Ar fi o primire cu adevarat surprinzatoare pentru barbat.
Ii aranjase cu grija cartile pe categorii, iar foile si actele in dosare, care, la randul lor, erau puse in dulapuri. Statuetele lui ciudate si pozele de pe birou, le asezase in vitrina, reusind sa dea un aspect frumos camerei.
Zambi usor, gandindu-se la cat se dedica Michael acestei meserii. Nu avea prietena sau familie. Era doar el si msiterele care nu se terminau niciodata. Vazand o poza de langa calculator, in care ea il imbratisa vesela, isi aminti cum ieseau in parc si mancau inghetata, discutand diverse teorii, sau, cand aveau un proiect, mergeau cand la unul, cand la altul, manacand sushi sau alte delicatese chinezesti. Iar la finalul de saptamana, ieseau ba la cinema, ba la teatru, ba la opera sau chiar mergeau in parc si beau limonada manacand vata de zahar.
O alta amintire ii veni in cap. Sau mai degraba un sentiment. Era atunci cand incerca sa se imparta intre el si facultate, seara, prabusindu-se obsota. Oare toate aceste stresuri cotidiene ii adusesera sfarsitul?
Scutura neincrezatoare din cap. Ar fi gasit-o la facultate, sau in biroul lui Michael, sau la ea acasa. Dar nu era niciunde de gasit. Iar daca ea era moarta.Atunci unde ii era corpul?

III. Bantuind


Deja isi facuse un obicei in a asculta ce barfesc studentii de la Facultate, cu care, acum mai putin de trei saptamani facuse aceleasi ore. De mai multe ori, ii auzise discutand despre un anume: El, dar nu prea stia cine era aceasta persoana. Din cate intelesese, fusese ceva ciudat intre ea si el, dar nimeni nu stia ce.
Un alt lucru nou aflat, era faptul ca putea obosi. Poate pentru un om viu ar fi fost ceva banal, dar pentru ea era un motiv de sarbatoare. Inca putea simti anumite stari.
Lucrurul acesta o facuse sa puna o intrebare destul de complicata: Oare chiar era fantoma? Din pacate nu era nimeni care sa ii raspunda, asa ca nu putea decat sa isi dea singura cu parerea.
Petrecuse o multime de ore stand pe canapeaua, acum goala, din biroul lui Michael,intocmind o lista cat mai clara, in care se compara cu un om normal. In primul rand, un om viu avea sentimente. Din cate observase ea, putea simti oboseala,fericirea,tristetea,frica si curiozitatea. Un alt domeniu, ca sa ii zica asa, era cel al aspectului fizic. Aici, statea mai prost.
Nu avea nevoi corporale, nu putea fi vazuta, auzita sau simtita de oamenii normali, nu isi putea schimba hainele, ceea ce era un chin pentru ea. Intr-un fel avusese noroc ca murise imbracata frumos. Totusi, avea unele puteri cu adevarat speciale, care ar uimi pe oricine. Dar, in starea in care era, nu avea rost...Doar trecea neobservata.
O alta observatie mai era si cea legata de „ atingere”. Desi, de cele mai multe ori mainile ii trecusera prin obiecte si trebuise sa isi foloseasca puterile pentru a face ce isi dorea, o singura data i se intamplase sa atinga un obiect fara ca mana sa ii treaca prin el, si anume, atunci cand privise poza de pe biroul lui Michael, si, din obisnuinta, voise sa o ia in mana, cu atata ardoare, incat, degetele i se inclestasera pe rama. Si totusi, durase atat de putin incat avea impresia ca i se paruse, desi, isi dorea foarte mult ca totul sa fie real. Poate mai avea o sansa.
Luand toate aceste lucruri in calcul, mai mult sau mai putin relative, ajunsese la concluzia ca s-ar putea sa nu fie cu adevarat o fantoma si sa mai aiba cale de intoarcere. Problema era ca nu stia daca se gandise bine si cine o putea ajuta in aceasta privinta. Ceva din ea ii spunea ca trebuia sa inceapa prin a afla cum murise, pentru ca simtea ca acest lcuru ar putea rezolva totul. Desi, nu stia cum. Totusi, putea doar sa spere si sa face o mica cercetare prin jur.
*
A doua zi, incepuse sa asculte si mai atenta barfele fetelor, auzind cate ceva despre un student care nu mai venise de cateva zile la scoala, asa-zisul El si care avea acea legatura ciudata cu ea.
Era oribil sa stea si sa le asculte, fara a putea sa le mai intrebe ceva si sperand ca aveau sa continue subiectul. Dar, din pacate, nimeni nu stia mai multe si nimeni nu se prea obosea sa deschida subiectul.
Absolut dezamagita, Samantha ajunsese sa stea obosita pe scari si sa priveasca oamenii. Discutiile lor o oboseau. O singura data auzise ceva interesant si acest lcuru era despre Micahel. Doua fete trecusera prin dreptul ei vorbind:
-Sunt destul de ingrijorata din cauza Samanthei. Stiu ca nu am fost noi cele mai bune prietene, dar ne-am inteles destul de bine.
-Dar a avut un prieten mai apropiat?
-In afara de El, cu care avea o relatie mai ciudata, cel mai bun prieten al ei era Michael.
-Vrei sa spui tipul ala care se ocupa cu domeniul Mistere?
-Da. Il cunosti?
-Personal nu, dar prietenul meu a fost la un curs tinut de acesta. Spune ca e genial.
-Michael e cu adevarat de treaba. Ne-am intalnit de vreo doua ori cand venise dupa Samantha ca sa discute ceva. Ea chiar il aprecia. Se vedea ca erau apropiati. Am auzit ca el a plecat acum cateva zile si nu inteleg de ce a disparut asa, dintr-o data din peisaj.
-Poate l-a surprins vestea disparitiei ei. Sau a fost sa o caute.....
-Chiar nu stiu. Dar am de gand sa discut cu el imediat ce vine. Poate are noutati.
-Hei, Christine! Ti-am adus cartea! o striga un baiat pe fata care parea sa stie cate ceva despre viata fetei.
Dupa aceasta, fetele schimbara subiectul, iar Samantha se intoarse in biroul lui Michael. Pana acum nu se gandise la misterul disparitiei lui, ci il luase ca pe ceva normal. Dar acum, fusese pusa pe ganduri si se intreba ce statea la paza plecarii lui bruste. Stia ca el nu renunta asa usor la treburile sale doar pentru a face o scurta calatorie.
La un moment dat, fetei ii veni in gand ideea ca poate are o iubita si isi petrece timpul cu ea. In fond, Michael chiar era foarte fermecator, doar ca in majoritatea timpului era cam distant cu persoanele din jurul ei. Desi, ea nu se putea plange. El mereu isi facuse timp pentru ea.
Dintr-o data, se auzi cum cineva baga cheia in iala. Samantha tresari si se intoarse, simtitindu-se agitata. Usa de deschise incet, iar apoi se inchise la loc cu acelasi zgomot specific. Nimeni nu zise nimic. Apoi, peste cateva clipe, in linistea profunda se auzi o voce catifelata si surprinsa:
-Samantha? Ce cauti aici? Cum ai intrat? Toata lumea te-a dat disparuta....Unde ai fost? Am fost asa ingrijorat! Defapt, cu totii am fost.Stai...de ce nu zici nimic?

IV. Suferind

-Samantha? Ce cauti aici? Cum ai intrat? Toata lumea te-a dat disparuta....Unde ai fost? Am fost asa ingrijorat! Defapt, cu totii am fost.Stai...de ce nu zici nimic?
Fata trase adanc aer in piep si il privi atenta. Nu stia cum sa reactioneze, cum sa il pregateasca pentru ce va urma.
-Michael…Sunt…eu.
Erau singurele cuvinte pe care i le putea zice in acel moment. Oarecum, ii era frica sa nu o respinga, sa nu uite de prietenia lor doar pentru ca e fantoma. Nu stia ce ar fi facut in cazul acela.
-Stiu ca esti tu….Doar ca nu inteleg de ce ai disparut asa dintr-o data si de ce esti asa distanta….
Michael facu vreo doi-trei pasi, cand se opri, parca impietrit. Ochii ii erau goi si cercetatori. Atunci cand acestia se marira, plini de neincredere si de durere, fata stiu ca brunetul intelesese.
-Oh, nu…nu se poate…Nu tu…nu tu…..
Pentru prima data, Samantha il vedea atat de distrus si de vulnerabil. Cazuse in genunchi, plangand amar. Fata nu se asteptase la o asemenea reactie. Desi erau apropiati, el mereu fusese misterios, calm, puternic….niciodata nu daduse dovada de slabiciune…Pana acum.
Nemaiputand suporta disperarea lui, se arunca langa el, cuprinzandu-i capul in brate. Nu stia ce se intamplase. Pur si simplu in jurul lor se formase o aura de caldura, astfel incat chiar il putea atinge.
Instantaneu, ii veni sa planga si spuse cu vocea gatuita:
-Oh, Doamne, stiu ca nu m-am mai rugat de ceva vreme, dar vad ca in aceasta lume mare, n-ai uitat de mine. Acum doi ani, am primit un cadou de la tine si anume: prietenia lui Michael. Iti multumesc. Iti multumesc pentru tot, inclusiv pentru acest moment in care mi-ai permis sa il ating….Chiar daca doar pentru câteva clipe. Poate…ca mai exista o sansa pentru mine…
Nu stia ce sa mai spuna. Se multumi sa il tina strans pe Michael in acea aura primitoare si sa ii sopteasca acelasi lucru: Inauntru, am ramas tot eu.
Nu stia cat statusera asa….Puteau fi minute sau chiar ore. Cert e, ca atunci cand Michael reusise sa se opreasca din plans si sa isi reia cat de cat atitudinea dinainte, ii daduse drumul, aura dintre ei, disparand.
Baiatul se ridica in picioare, cu camasa alba sifonata si parul negru, ciufulit, lasat pe fata. Ochii lui verzi exprimau inca durerea, dar si acceptarea. Cu greu, reusi sa se aseze pe scaun, la birou si sa-si puna in ordine gandurile:
-Deci…esti moarta. De cat timp?
-De aproape doua saptamani. Am fost la tine la birou lunea trecuta si am vazut biletul. Asta a fost la cam trei zile dupa ce am murit.
-Stii….cine a facut-o?
-N-am nici cea mai mica idee. Nu pot sa imi amintesc mai nimic. Stiu ca am familie, mi-o amintesc pe Alice si pe tine, stiu ca eram studenta la design vestimentar si…cam atat.
-Cum e…?
-Faza cu fantoma? Nu o sa iti vina sa crezi dar la inceput chiar m-am simtit foarte fericita, dar apoi m-am simtit singura. Am atatea sa iti povestesc….
Samantha incepu sa ii zica despre apartamentul ei, despre discutia parintilor ei cu politistul, despre ce aflase de la Facultate, despre cum venise in biroul lui si se gandise sa faca ordine, despre propietatile ei….si despre acel El misterios.
-Apropo, nu stii la cine se refereau?
Michael o privi atent, iar apoi spuse:
-Nu…n-am nici cea mai mica idee. Dar sa lasam asta…Hai mai bine sa vedem ce vei face in legatura cu locuinta. Chiar daca nu te vede nimeni stiu ca te-ai simti mai bine intr-o locuinta. Ce-ai zice sa stai in apartamentul meu?
-Daca nu te deranjez….
-Va fi bine. Si in alta ordine de idei, ce-ai de gand sa faci legat de moartea ta?
-Pai bineinteles ca voi investiga. Iar acum ca ai venit si tu, ma vei putea ajuta sa aflu mai multe. Cred ca totul porneste de la El…
Michael doar dadu din cap in semn aprobator si o privi atent. Ochii lui erau profunzi si misteriosi, lucru care o facu pe Samantha sa tremure nelinistita. Nu stia de ce, dar i se parea ca totul e atat de ciudat. Pentru a schimba subiectul, zise:
-Apropo, cred ca ar trebui sa vorbesti cat mai curand cu Christine.
-Cu Christine?
-Da….Am auzit-o vorbind despre noi si parea ca vrea sa vorbeasca ceva cu tine. Ar putea fi important. Parea ca vrea sa ajute.
Michael aproba, privind-o atent pe fata. Bruneta se simtea dintr-o data atat de obosita si de vlaguita, incat, se intinse pe canapea si inchise ochii. Apoi, nu mai stiu ce se intampla.
*
Se visase plutind intr-o gradina care stralucea atat de tare, de parca era din aur. Nu stia excat daca era un vis, pentru ca parea atat de real. Impinsa de un impuls de moment, urca treptele albe, din marmura, si privi atenta columnele care pareau ca formeaza un templu.
Totutsi, oarecum era nespus de nelinsitita. La fiecare pas, se aratau mai multe umbre, unele care o faceau sa se teama, altele care i se pareau familiare. Dintr-o data, umbrele se aliniara, creand un culoar. Unele erau foarte transparente si pareau aproape innexistente, in timp ce ultimele emanau putere.
Samantha se apropie de acestea din urma, vrand sa le atinga. Prima, si cea care emana multa putere, dar care-i dadea un sentiment de pace, se transforma in Michael. Urmatoarea se transforma in Christina. In jurul lor, mai erau inca vreo câteva, una din ele, sclipind periculos si contrastand foarte mult cu Michael. Totusi, chipul nu i se vedea.
Fiecare incepu sa se miste, asezandu-se la un loc bine stabilit. De-abia atunci, fata observa ca podeaua era defapt o tabla de sah. Acea umbra puternica si periculoasa, intinse mana spre ea si dintr-o data Samantha fu cuprinsa de un fior. Inconstient, se dadu mai aproape de Michael, care, o invalui intr-o aura calda.
Apoi, fara sa isi dea seama de ce, fata incepu sa ameteasca si sa cada intr-un abis. Tot ce vedea, era o pereche de ochi albastrii care ii dadeau fiori.
*
Desi visul o ingrijorase destul de tare, nu pomenise nimic despre el in fata lui Michael in mare parte pentru ca aparea si el in vis, dar si pentru ca nu dorea sa il contrazica.
Se mutase acasa la el, amintindu-si vag, de cand era in viața, casa mare si primitoare a acestuia. Brunetul insistase sa ii dea ei dormitorul de langa camera lui, desi fata ii explicase destul de clar ca neavand atatea nevoi, putea sa se odihneasca pe canapea.
Statul acasa nu era atat de plictisitor pe cat ar fi banuit. Dimineata, incerca sa ajute la micul-dejun, folosindu-se de puterile ei. Apoi, facea ordine cum stia mai bine, si, in timp ce brunetul era la servicu, fata citea din cartile lui, mergea la Facultate sau chiar la orele lui. Timpul decurgea cat de cat normal si lucru acesta ii dadea siguranta.
In acea dupa-amiaza, Michael nu sosise acasa pe ora 16:00 asa cum o facea deobicei. Defapt, el in general, venea pe la opt seara, dar de cand fata se mutase la el acasa, incerca sa vina mai devreme ca sa ii tina de urat.
Samantha privi obosita ceasul, gandindu-se ca poate a fost prins cu ceva. Nu stia de ce, dar scenele astea ii aminteau de o telenovela de doi bani. Ce prostie. Aproape ca adormise cand, auzi vocea catifelata a lui Michael,rasunand in hol:
-Am vorbit cu Christine…

V. Banuieli
-Am vorbit cu Christine…
Fata se ridica de pe canapea, privindu-l atenta. Simtea cum nelinistea plutea intre ei ca o panza neagra. In cele din urma intreba:
-Ce ti-a spus?
-Nimic si multe in acelasi timp. Spuse pe un ton obosit Michael.
Barbatul se tranti pe canapea, masandu-si tamplele. Situatia asta il depasea si se simtea mai neajutorat ca niciodata. Nici acum nu se obisnuise cu gandul ca fata e moarta. Pur si simplu nu avea nicio logica.
-In primul rand, m-a luat cam tare, sincer sa fiu. Cred ca a avut impresia ca am ceva de a face cu moartea ta, pentru ca m-a interogat. A vrut sa stie unde am fost, ce am facut si asa mai departe. Totusi, am reusit sa ii explic si s-a mai calmat…
Barbatul se opri la vederea Samanthei. Fata il privea fix, cu ochii ingustati si corpul rigid. In cele din urma spuse pe o voce usor tremuratoare:
-Nici mie nu mi-ai zis unde ai fost.
Michael o privi atent. Ochii lui fermecatori ii studiau atenti pe ai ei. Nu stai ce sa ii spuna, dar in cele din urma, adopta un aer lejer si spuse:
-Am plecat cu niste afaceri legate de ceva artefacte. Nimic important, de aceea nici nu m-am gandit ca veti fi asa curioase.
Samantha dadu usor din cap, simtindu-se putin nelinistita. Nu stia de ce, dar banuia ca era ceva ciudat legat de plecarea lui Michael. I se parea ca era prea brusca si avea un sentiment de frica. Pana si Christine observase ca ceva nu era bine…Daca ar fi putut vorbi cu ea…
Nu isi dadu seama ca plangea si ca isi tinea corpul in brate, pana cand Michael nu se apleca asupra ei si o intreba:
-Ce Dumnezeu ai patit, Samantha?
Nu stia ce era cu ea. Pe de o parte ii era frica de el, pe de alta, avea nevoie de protectie. In cele din urma ingana:
-Nimic…sunt bine. Nu stiu ce m-a apucat. Aaa, continua. Nu ai terminat povestea.
-Sigur esti bine? Daca vrei te las sa te odihnesti…Poate esti zguduita dupa tot ce s-a intamplat…
-Nu. Ma simt perfect. Continua
Desi era a naibii de zguduita, se simtea de parca o presiune a fost eliberata din ea si acum putea gandi mai limpede. Desi stia ca era ceva ciudat cu povestea asta, avea de gand sa afle tot ce poate si apoi sa aleaga din fiecare, ce i se parea adevarat.
Michael dadu usor din cap si continua:
-Dupa ce i-am explicat totul, mi-a zis ca are de gand sa ancheteze pe cont propriu toata povestea.
-De ce? Nu am fost asa apropiate…
-Stiu. Asta am intrebat-o si eu si mi-a zis ca ai ajutat-o in repetate randuri, fara sa ceri ecva in schimb si nici macar nu prea va vorbeati in perioada aia. In fine, a zis ca ai pomenit ceva de o petrecere si ca erai foarte entuziazmata.
-La ce petrecere? Cu cine?
-Nu stie. Mi-a zis ca mergeai singura si ca mai mult nu stie. Desi, ma cam indoiesc. Am impresia ca nu vrea sa imi zica. Nu inteleg de ce.
Samantha il privi atenta. Ochii lui erau stralucitori si hotarati, dar fata incerca sa mai gaseasca si altceva. Degeaba, erau impenetrabili.
-Nu i-ai zis ca esti de acord sa o ajuti?
-Ba da. A zis ca ma suna ea.
Fata isi rezema capul de spatarul canapelei, privind tavanul. Demult, avusese impresia ca, Christine il place pe Michael. Si totusi, acum nu mai avea incredere in el. Era clar ca amandoua aveau aceasi impresie. Barbatul mintea cu ceva.

VI. Intalnire cu...Destinul

Atat de multe lucruri i se pareau clare si totusi era atat de nesigura de ele. Pana acum fusese inconjurata de o multime de contradictorii. Pur si simplu era confuza.
Spaima fata de Michael se mai diminuase, dar fata inca o mai simtea undeva, acolo, in interiorul ei. Devenise mai prudenta in preajma lui si usor distanta. Nu stia daca el observase asta, dar nu conta. Tot ce trebuia aflat era adevarul.
Si-ar fi dorit sa poata vorbi cu Christine, care, i se parea cu adevarat sincera in acest moment. Intrebarea era: cum? Trebuia sa o faca singura si nici nu dorea sa o sperie pe fata.
Si totusi, daca ar fi reusit sa afle tot ce stie aceasta, poate si-ar fi putut face un plan mult mai bun. Asa, plutea in indecizie si ura acest lucru.
Intre timp, statea ore in sir la Facultate, ignorand faptul ca Michael venea mai repede acasa, special pentru ea si incropindu-si un plan. Uneori, avea impresia ca nici gandurile ei nu sunt in siguranta in prezenta brunetului.
Zilele pareau la fel, cu exceptia faptului ca la inceputul urmatoarei saptamani, ceva, sau mai bine zis, cineva, i-a adus la viata fetei un amalgam de sentimente si amintiri.
Nu se asteptase la nimic de genul, si totusi, atunci cand un tanar cu parul castaniu si ochii albastrii a aparut in sala, corpul ei a inceput sa vibreze si amintirile i-au curs in valuri.
Simtea ca El stiuse mereu ca ea va pati asta. Credea cu toata taria ca de la inceput vroia sa ii dea de inteles ca o poate ajuta.
Revazu intreaga poveste in mintea sa, de parca ar fi fost ieri.
Se intalnisera acum trei luni, intamplator, pe coridor. Cel putin asta era parerea ei. Nici nu stia exact de ce vorbise cu el, cert este ca acel tanar o fascinase de la inceput. Chiar daca la inceput era foarte nesigura pe ea, cu vremea se avanta impreuna cu el in conversatii uluitoare. Discutile lor erau mult mai incredibile si atractive decat cursurile.
El avea un farmec incredibil si o minte sclipitoare. Vocea lui catifelata parea ca mangaie de cate ori vorbeste. Si totusi, in relatile cu altii, el era distant, retras, nu le acorda niciun interes. Cu exceptia ei.
O data, chiar uitase sa se mai intalneasca cu Michael si ramasese in institutie, discutand cu acel tanar, al carui nume,acum isi amintea, era Stephen. Inca putea simti uluirea si antipatia din aer, cand, Michael venise dupa ea si ii intrerupsese in mijlocul discutiei.
Samantha nu intelesese si inca nu realiza de ce atata ura, dar cert este ca Michael era foarte distant si ironic, inclusiv cu ea, in timp ce Stephen inspira forta si ciudat lucru, protectie.
Apoi, plecase cu brunetul, reusind sa salveze situatia, cu toate ca, niciunul nu era prea prietenos. Nu stia ce crezuse Michael si nici nu ii pasa. In acel moment se simtise extrem de puternica.
Apoi, zilele trecusera in acelasi fel, atat de repede si de interesant. De cele mai multe ori, Stephen aparea cand nu te asteptai, dar ea se obisnuise deja. Si acum isi aducea amintie cum toata lumea ii privea curiosi. Era ceva neobisnuit.
Dupa aceea, pauza. Pur si simplu nu mai putea sa isi aduca aminte nimic. Parca i se taiase filmul. Gemu usor, privind in jur. Se parea ca nu trecusera mai mult de vreo trei-patru secunde de cand intrase Stephen in sala si pana cand se incheiasera imaginile.
Il privi cu atentie, observand cum se duce gratios la locul lui. O singura daca se incruntase putin si fata ramasese nemiscata cand acesta o privise direct in ochi, dar, baiatul isi intorsese capul rapid.
Ii venea sa rada de prostia ei. Doar nimeni nu o putea vedea. Apoi, se relaxase ascultand tot ce zicea profesorul, desi, atentia ii era atrasa de tanar. La finalul orei, agitatia obisnuita incepu si sala ramase goala, cu exceptia ei si a lui Stephen. Baiatul mai privi o data in urma, direct in ochii ei si apoi iesi din sala.