Prietenia ma invata sa traiesc

Buna!


Aceasta este o poveste putin diferita. Personajele sunt cele din animele Naruto, iar actiunea este o paralela la ce s-a intamplat si ce se intampla in acesta din perspectiva unui personaj pe care eu il admir foarte mult.

Sper sa va placa.

Lectura placuta.

“O viata nestemata, un lucru de neapreciat in veci, asta ar insemna existenta intr-un loc rigid si rece. Oare de ce nimeni nu intelege ca si lucrurile mici pot face diferenta? Dar acum nu mai conteaza, totul s-a terminat, fie s-a schimbat. Totul este rece, singuratatea perinda prin locurile sfinte ale vietii mele, dar nu pot face nimic, nu am pe nimeni care sa ma ajute. Merg prin intuneric si vad doar trecutul meu pus ca un film in fata ochilor. Minunat!”

1 Octombrie 2010

Merg ca un robot ce stie drumul acesta ca pe propria palma. Merg din instinct pe o cale ce ar trebui inchisa. Inchisa caci linia ei este ca o taieruta adanca pe tot trupul si viata mea. Ochii imi sunt mai tulburi decat cel mai adanc abis, pentru ca acolo m-au aruncat prietenii. “Prieteni”, foarte hazliu, chiar si eu am ramas cu acest tic deranjant.
Acum am crescut, copilul din mine s-a baricadat intr-o camera obscura. Acolo unde nimeni nu are voie sa intre. A ramas singur, asa cum a fost mereu dealtfel. Chiar daca a fost inconjurat de multi asa-zisi prieteni, intotdeauna a fost singur in sufletul sau.
Poate ca a venit vremea sa uit cele intamplate si sa incerc sa merg mai departe. Ce poate fi mai rau? Singuratetea déjà ma sfasie de viu, ce ar mai trebui sa se intample sa pot spune ca oficial viata mea nu mai are nici un rost? Acestea sunt doar intrebari fara raspuns, pentru ca nu am nici un interes sa il gasesc, probabil. Imi este mai bine asa. Mereu respins si singur. Asa incepe o noua etapa in viata mea.
Sa va spun mai multe despre mine. Nu stiu cat va va interesa aceste amanunte, dar ma vad obligat sa o fac, atata timp cat va voi povesti viata mea din acest moment mai departe.
Numele meu este Sai si sunt acel baiat ciudat din vechea si fosta echipa 7. De ce veche si fosta? Pai veche pentru faptul ca acum un an, s-au incheiat oficial antrenamentele si examinarile, devenind majoritatea jounini. Dupa toate aceste sacrificii, antrenamente si examinari, a venit vreme fiecaruia de a-si alege o specializare in viata. Tocmai de aceea, eu acum ma indrept spre noul meu punct de studiu, facultatea. Am ales sa fac “Desen si arte plastice”, datorita talentului meu deosebit la aceste materii. Si deasemenea pentru ca imi place foarte mult sa imi exprim sentimentele desenand diverse situatii imaginare, in care m-as putea afla, eu sau alte persoane.
…
Drumul este destul de aglomerat. Avand in vedere ca in Konoha nu exista decat 3 facultati, va dati seama ca este inevitabil sa ma intalnesc cu fosti colegi,”prieteni”. Dar eu, ca intotdeauna, trec neobservat, sau daca sunt observant, sunt aratat cu degetul ca fiind “ciudatul”. Niciodata nu m-am putut acomoda cu cei din jurul meu, mereu sentimentele mele au fost reprimate de situatiile in care ma gaseam. Acum insa, coincidenta face ca facultatea mea sa aiba sediu comun cu cea de medicina si cea de fizica. Nu intamplator am spus acest lucru, ci pentru faptul ca fostii mei colegi din echipa, sunt inscrisi la acestea doua. La medicina, bineinteles este Sakura, acea fata zambitoare, cu parul si ochii de culoarea obrajilor imbujorati, acel trup zvelt si bine proportionat, duritatea personalitatii sale accentuandu-se din infinitele ore de antrenament alaturi de Hokage-ul Konohei. Acesta fiind, bineinteles, in continuare, doamna Tsunade, una dintre cei 3 sanini legendari. In cele din urma, s-a inteles de ce le era asa de teama celorlalti doi sanini de ea. Nimic nu o putea omora si plus de asta, un pumn al sau era moarte curate pentru adversar.. deci acum, ce nesabuit ar veni la ea sa o provoace la o lupta? Aaa.. da, poate doar Naruto, el intotdeauna face asta. Acel baiat cu parul valvoi ce reflecta duios razele blande ale soarelui. Ochii lui de albastrul cerului sunt tot timpul pusi pe farse. Trupul bine conturat, la o inaltime aproape perfecta de 1,85 m, este probabil alegerea gresita, fiind un copil in continuare si fara a da vre-un semn de maturitate, pus in acel corp bine pronuntat, aproape adult. El a ales fizica, de ce? Habar nu am, nu are nici cea mai mica legatura cu el, dar eu nu prea pot spune nimic.
Cu toate aceste ganduri, nu am observant ca eram déjà in curtea facultatii, iar drumul se deschisese in fata mea, ceilalti colegi facandu-mi loc, parca ferindu-se de mine sa nu ii musc. Nu ca nu as vrea asta, dar totusi, nu pe toti odata. Trecand peste aceste momente neplacute, am ajuns in fata scarilor si m-am oprit pentru a-l asculta pe decanul facultatii, ce avea sa ne informeze cu cele ce trebuiau luate la cunostinta, inainte de a intra in salile corespunzatoare.

- Stimati studenti! Va urez un calduros Bun venit si va doresc multa rabdare, pentru ca veti avea nevoie de ea in acesta prima zi. In primul rand, va trebui sa mergeti ordonati pana in salile de clasa corespunzatoare, iar acolo veti fi preluati de tutorele dumneavoastra oficial in cadrul facultatii. Veti fi ajutati sa va completati dosarele, veti semna contractul scolar si apoi veti primi orarul pe acest semestru. Dupa toate acestea, veti fi liberi sa plecati, pentru a va pregati in privinta inceperii cursurilor . Acestea vor incepe luni, 4 octombrie 2010. In consecinta va urez bun venit si mult success in continuare.

Well imi place foarte mult cum ai descris totul, cum ne-ai introdus in capitol. Sunt foarte foarte curioasa ce se va intampla, cum va evolua acest personaj. Astept cu nerabdare nextul si iti urez spor la scris!

Na ca nu scapi de mn Nuh Nuh Nuh ) nu te las sa scapi de mn.
Un fic in care Sai ne gazduieste....brr Oke nu sunt fan al lui si mi se pare ca mintea lui este intortocheata, simpla si nestiutoare in ceea ce priveste bunatatea fara rasplata. Un personaj complicat deoarece:)) aaa....bn pt mine complicat ca nu m-am mai uitat la naruto. INTERESANT:D:D
Primul capitol, ei bn nu am obs greseli gramaticale desi cred ca ai mai fi putut lucra un pic la el, sa pui ideile in ordine.
Succes si astept noul capitol pariez ca va fi foarte distractiv:)) logic doar e naruto acolo

Cu toate ca nu sunt o fana a lui Sai, imi place cum ai descris. Ai pastrat foarte bine caracterul sau...cel putin din ce am vazut eu in Shippuden. Actiunea nu e grabita, sentimentele sunt bine dezvoltate, iar ideea e foarte originala.
Nu vreau sa fie dna profesoara de romana, dar am gasit vreo 2-3 greseli gramaticale/de tastare:
●dealtfel - de altfel
●success - succes
●nimic nu o purea omora - nimic nu o putea omori

Chiar ma bucur ca a ales "Desen si Arte Plastice". E de inteles ca Sakura sa aleaga medicina, dar Naruto fizica?! Cu asta m-ai dat gata

Astept continuare si spor la scris !

Nu foarte multi sunt cei ce au talent la desen, asa dar, nu eram foarte multi inscrisi la facultatea de “Desen si arte plastice”. Pentru mine, poate ca era mai bine asa. Nu avem chef sa fiu tot timpul deranjat si sa vad mutrele a zeci de studenti curiosi, ce sa se delecteze din tinuta si postura mea rigida. Asa dar, era si ceva bun totusi in acest inceput al meu.
M-am asezat in banca a treia de la geam, caci primele erau déjà ocupate si am inceput a-mi complete si aranja dosarul. Am terminat relativ repede, fiind dealtfel un tip foarte ordonat, nelasand niciodata lucrurile la intamplare. Aceasta era o trasatura aparte a celora ce le placea arta si aveau simtul estetic. Totdeauna, totul trebuia sa fie aranjat perfect, pentru a mentine un loc de creatie ce sa iti ofere multa inspiratie si relaxare.
Eram in jur de 20 de persoane in clasa imensa, iar vocea tutorelui nostru, rasuna ca un ecou in mintile noastre stresate de inceperea unui nou ciclu de invatamant. Dupa cateva ore de asteptare, acesta ne-a inmanat fiecaruia orarul pe primul semestru si ne-a permis sa mergem spre casa, asteptandu-ne bineinteles, luni 05 octombrie, la ora 07:00 am.

Drumul spre casa era la fel de monoton ca cel de dimineata. Nimic deosebit, il stiam asa de bine ca mergeam din instinct. Dar dintr-o data, linistea mintii mele a fost tulburata de o voce inalta si foarte suava.

- Saiii! Sai, asteapta! Spuse vocea de la o distant de cam 20 de metrii in spatele meu.
M-am oprit brusc, mi-am intors privirea si am observant uimit ca acea fiinta, nu era nimeni altcineva decat Sakura.

- Buna Sakura! Am spus eu timid, imbujorandu-ma.
- Sai! Buna! Mergi spre casa? Ma intreba ea lasand privirea in pamant.
- Da, am terminat de completat dosarul si acum ma indrept spre casa, probabil sa ma odhnesc putin!
- Aaa, ok! Si eu merg acasa. Am terminat totul de predat si de luni incep cursurile. Tu ce parere ai? Iti place ca vom incepe facultatea? Nu imi vine a crede cat de repede a trecut timpul.
- Asa-i, a trecut ca intr-o clipita. Si da, imi place foarte mult, in sfarsit pot face ceea ce imi place si la ce ma pricep foarte bine! Dealtfel, multe felicitari si tie ca ai intrat la medicina! Asta ti-ai dorit cel mai mult!
- Multumesc mult Sai! Si da, ai dreptate, intotdeauna mi-am dorit sa invat cat mai multe, sa pot ajuta cat mai multi oameni. Sa ajung sa vindec majoritatea bolilor posibile.
- Sunt absolut sigur ca asa va fi Sakura. Intotdeauna ai reusit in tot ce ti-ai propus si acum va fi la fel.
- Sa speram ca asa va fi, eu oricum voi invata mult mult mult ca sa pot ajunge cel mai bun medic din lume.
- Mult success Sakura! Eu am incredere ca asa va fi!
- Multumesc Sai… iar acesta se opri in loc si isi indrepta privirea in pamant, lasand sa se vada foarte putin imbujorarea din obrajii sai.
Fara sa observ, ajunsese-m déjà in fata casei Sakurei, caminul meu fiind putin mai departe. Asa dar am lasat-o in fata portii si i-am urat success in continuare si un week-end cat mai placut.
Dupa despartirea noastra eu m-am indreptat linistit spre casa mea. Am ajuns repede si am intrat in camera afundata in umbra apusului. Mi-am aranjat lucrurile si am facut repede un dus, ca mai apoi sa ma intind in pat pentru a citi o carte. Oboseala si-a pus amprenata pe pleoapele mele, inchizandu-le aproape fortat, lasand loc in viata mea, cosmarurilor mult urate.
“Totul negru, nici un sunet, nimic de atins si nimic de perceput… nimic palpabil, nimic vizibil… totul era doar abis… asa era cosmarul meu… oricat de mult incercam sa gasesc ceva acolo, niciodata nu aparea nimic. Eram doar eu… singur, eu si cu mine.”
Toate aceste intamplari ma faceau dimineata sa ma trezesc si mai obosit decat ma culcasem, dar ziua de azi, avea sa fie diferita.

M-am trezit transpirat, sudoarea se rostogolea agale pe chipul si trupul meu palid. M-am ridicat din pat si m-am indreptat sfios spre baie. Un dus la o temperature ceva mai scazuta decat cea a corpului, avea sa ma dezmierde si sa ma aduca inapoi cu picioarele bine ancorate pe pamant. Iesind de sub picurii de apa, am revenit in camera obscura, alegand din dulap aceleasi haine commode si serioase. Un pantalon negru la dunga, o camasa bluemarin deschisa la cei doi nasturi de la gat, iar in picioare aceiasi pantofi sport de culoarea onixului. Aveam de gand sa ies din aceasta cusca ce devenise casa mea. Vroiam sa stau in aer liber si sa fac ceea ce fac eu cel mai bine, sa desenez.
Zis si facut. Mi-am pus rucsacul in spate, echipat cu tot ce aveam nevoie si am pornit catre padurea din josul raului ce strabatea Konoha. Acolo aveam un loc in care ma simteam linistit, un loc in care gandurile rele dispareau si puteam sa desenez in pace.
Dar se pare ca acesta zi nu avea sa fie una objnuita. Acel loc il frecventam zilnic si niciodata nu am mai intalnit pe cineva, dar astazi, cand am ajuns cam la 100 de metri de rau, au simti 2 persoane. Amandoua imi erau cunoscute, dar nu stiam exact cine si nici nu reprezentau vreun pericol sau ceva asemanator. Asa dar m-am indreptat sfios catre ele, iar cand am ajuns la copacul din spatele lor, am observant 2 fete. Una dintre ele era Sakura, iar cealalta era o foarte buna prietena a ei si anume, Hinata. Acesta din urma este o fata foarte timida, parul ei de culoarea apei intunecate ii atingea suav mijlocul, iar reflexiile de lumini din ochii ei liliachii, jucau haotic, lasand teama din sufletul sau sa iasa la iveala. Asa cum ma asteptam din partea Sakurei, m-a observant si m-am vazut obligat sa ies din ascunzatoarea mea. Mi-am cerut scuze inainte ca cele doua sa tipe la mine si apoi am lasat cu parere de rau, privirea in pamant.

- Sai! De cand stai acolo? Ma intreba Sakura furioasa.
- Nu de foarte mult timp. Acum cateva secunde am ajuns, doar ce am observant ca erau doua persoane si v-am identificat, iar apoi tu m-ai surprins. Asta a fost totul.
- Sigur nu ai auzit nimic?
- Nu! Ti-am spus, doar ce am ajuns.
- Bine atunci! Dar totusi, tu ce faci aici? Ma intreba rozalia curioasa.
- Vin in fiecare zi aici. Ma relaxes si desenez. Acum este prima data cand mai vad pe cineva in acest loc. Credeam ca il stiu doar eu.
- Se pare ca nu. Nu de foarte mult timp am aflat si noi de acest loc linistit si acum chiar aveam nevoie de o mica pauza.
- Ok atunci, imi cer mii de scuze, cred ca eu am sa plec sa puteti sta linistite.
- Nu! Sai, chiar voiam sa vorbim cu tine!
- Cu mine? Ce ati putea voi sa vorbiti cu mine?
- Tu esti unul dintre cei mai inteligenti si calculati baieti din Konoha si am avea si noi nevoie de putin ajutor pentru a intelege anumite lucruri.
- Cum ar fi? Am intrebat eu curios.
- Vino, hai sa stam comozi. Si acesta ma apuca suav de mana si ma trase dupa ea.
In acel moment am simtit ca vad negru in fata ochilor, sudoarea imi aluneca pe fruntea parca proaspat varuita, iar vocea mea nu isi mai gasea timbrul calm ce ma caracteriza. Mana ei fina si atingerea ei catifelata imi trezea fiecare por din trup si il facea sa vibreze. Era o senzatie minunata… insa a fost suficient de scurta pentru a nu ma scoate de tot din peisaj si a ma pierde de tot in acea senzatie, uitand de ce se intampla in jurul meu.

Un capitol palcut si totodata interesant. Sunt foarte curioasa sa aflu ce vrea Sakura de la el. Dialogul nu a fost sec, iar descrierea a fost ff buna. Dupa greseli de tastare nu m-am uitat dar am vazut ca ia scris "asa dar" si din cate stiu eu corect e "asadar". In rest nu stiu ce as mai putea zice...Astept cu nerbdare nextul. Mi se pare ff interesant ca descrii din punctul de vedere a lui Sai.

Mi-a placut ! Greseli...aceleasi. In rest ce pot sa zic? Nu stiu cum reusesti, dar felul in care descri sentimentele e extraordinar, adica e printre putinele care ma face sa le simt . Ideea cu descrierea din punctul de vedere al lui Sai e chiar originala si interesanta.
Spor la scris !

Sunt REA! oooo da!
1. si am inceput a-mi complete si aranja dosarul :-w te mananca!!!
2. 5 oct:)) fata aia e ziua mea si le dau eu liber de la mine
) ce emotionati sunt saraci copii:X:)) numa sau felicitat la un memendat =)) si ime nush dc ma bufnit rasu ca intr-o faza din film ) e geniala faza!!!
Nu mia placut apelativul de "rozalia"
Dar ca si in primul capitol, trebuie spus Sai are o minte analitica nu gluma. As obosi daca as gandi asa mult, s cu mandrie spun ca am nivelul unu preot zen in ceea ce priveste eliberarea de tot ce ma inconjoara(stau minute in sir cu privirea in gol negandind nimic o_O )
LUV IT!