Iubire printre randuri

I. Primul zambet

Un vant usor ma intampina,ciufulindu-mi parul de abanos.Am incercat sa mi-l dau din fata ochilor,pentru a putea vedea pe unde sa merg.In fata intrarii ma asteapta grupuri de fotografi,toti nerabdatori sa imi imortalizeze imaginea.
Am inceput sa pasesc atenta,pastrandu-mi tinuta.Am continuat sa inaintez,putin speriata,de reactia fotografiilor.Toti navalira pe mine,ca o niste leoparzi,pregatiti sa isi sfasie prada,adica o biata caprioara,care eram eu.
Am incercat sa zambesc,in timp ce luminiile puternice,imi invadau ochii. Nemaisuportand, mi-am protejat vederea cu mainile,incercand sa inaintez. Pentru o clipa,am crezut ca nu voi mai scapa de acele lumini orbitoare si de intrebarile curioase de genul:
-Domnisoara Hamilton….ce va aduce la acest eveniment?
-E adevarat ca va pregatiti sa scrieti o carte noua?
-Au fost niste zvonuri cum ca v-ati casatorit.Este adevarat?Aveti un ales?
Cu toate puterile mele,m-am chinuit sa trec printre ei,dar parca eram incercuita.Aparatele continuau sa pozeze,parca posedate,blocandu-mi vederea.Am simtit cum cineva ma prinde de mana si ma trage in bratelele sale.
Intr-o clipa,m-am trezit invartindu-ma usor pe ringul de dans,impreuna cu un barbat dragut.Era inalt si suplu,avand o alura zvelta.Parul ii era scurt,de un negru profund,care ii statea putin ciufulit.Ochii pareau ca sunt caprui,dar nu ai putea jura.
I-am zambit recunoscatoare zicand:
-Multumesc.Nu stiam cum sa scap de ei.
-Nu ai pentru ce.Uneori,pot fi enervanti.Apropo,numele meu este Michael Carter .Al tau?
-Incantata.Eu sunt Issabella Hamilton.Oricum,deja toata lumea te cunoaste.
-Este adevarat,dar prefer sa ma port ca un om normal.Dupa cum stii,eu ma ocup cu afacerile,dar sunt curios,cine esti tu defapt.Ma refer la ocupatia ta,avand in vedere ca fotografii te vaneaza,ca pe un premiu special.
Am ras incet,de comparatia lui. Desi,auzisem de el,nu l-am cunoscut niciodata si nici nu am crezut ca ma voi afla vreodata in compania lui si ca ma voi simti,totodata asa de bine.Am raspuns inca amuzata:
-Eu sunt sciitoare.Acum o luna,am publicat o carte politista,dar si cu putin romantism.Se pare ca a fost un succes,deoarece de atunci sunt in continuu urmarita de fotografi.Deci,ce te-aduce aici?
-Sunt prieten cu fratele gazdei.M-am gandit sa onorez invitatia.Dar,tu?
-Cam asa ceva si eu.Sunt prietena cu gazda.Ne cunoastem de mici,asa ca nu puteam lipsi de la petrecerea de ziua ei.Stie ca nu imi place sa merg la evenimente simandicoase,asa ca apreciaza foarte mult efortul.
Am ras incet,amintindu-mi cati nervi mi-a provocat faptul ca trebuie sa vin aici.Cantecul se termina si totodata cu el si dansul nostru.Michael mi-a sarutat galant mana,departandu-se elegant spre o masa dintr-un colt.Parea ca vorbeste cu cineva,caci a ramas cu spatele la mine.
O mana calda ma atinse pe umar,astfel incat ma facu sa tresar.M-am intors rapid,in fata mea stand cu o alura impresionanta Beatrice.Avea parul lung,de un blond natural,semanand cu aurul.Ochii ii erau de un verde sclipitor,ametindu-te instantaneu.Ma imbratisa calduros,parfumul de iris inundandu-mi simturile.Apoi,se retrase zicand vesela:
-Multumesc ca ai venit.Imi pare rau ca primirea nu a fost asa de linistitoare,dar fotografii au gasit un mod de a intra.
-Nu este nimic.Apropo,arati foarte bine.
Beatrice purta o rochie argintie,lunga,care se mula frumos pe corpul ei suplu.Bijuteriile erau simple,dar atragatoare.Nu puteai sa faci diferenta dintre ea si o zei?a
-Multumesc,dar si tu esti foarte eleganta.Nici nu stii cate privi ai atras .Apropo de priviri,am vazut ca ai vorbit cu Michael.Este un prieten de familie si se intelege foarte bine cu Josh.
Am privit neincrezatoare,gandindu-ma cum puteam sa arat asa de atragatoare cum zicea ea.Purtam o rochie de seara,neagra,cu o crapatura intr-o parte.Aveam niste sandale simple,strralucitoare si cu toc inalt.Bijuteriile erau formate dintr-un lant subtire cu un model mai interesant,niste cercei lungi,o bratara finuta si un inel cu un diamant stralucitor.Parul mi l-am lasat desprins,iar ca machiaj nu am folosit decat putin ruj.
Am dat din umeri si am multumit.Beatrice parea incantata de petrecere si trebuie sa recunosc,se intrecuse pe sine.Sala era decorata cu candelabre cu cristale si diamante.Existau vreo patruzeci de masute rotunde la care incapeau sapte persoane Vreo zece coloane se ridicau falnice,fiind decorate cu orhidee,florile ei preferate.Muzica era de cea mai buna calitate si la fel si mancarea care varia de la fripturi la fructe de mare sau la mancaruri exotice.
Ma trase de mana,ducandu-ma la masa din centru care parea sa fie cea mai mare si cea mai frumoasa.Ne-am asezat amandoua,incepand sa discutam incantate pe diverse teme.La un moment dat am intrebat:
-Cum de Michael Carter este prieten cu Josh??
-Se pare ca au fost parteneri la o afacere si au mai colaborat la diverse actiuni.Mai nou,se inteleg foarte bine.
-Josh face afaceri?De cand?Ultima data cand am verificat,vroia mearga in toata lumea si sa picteze cele mai frumoase tablouri din istorie.
-Asta si face,teoretic.Totusi,trebuia sa continue traditia tatei si sa isi deschida o firma.Michael l-a sprijinit,la inceput,financiar si moral,iar acum Josh are o firma unde restaureaza tablouri si chiar creeaza câteva pe care le vinde.Ii merge foarte bine.
-Uau.Nu a pierdut timpul.Ia spune….tu cum stai cu dragostea?
-Nici cum.Si eu si Josh parca avem lepra.Tipul cu care am fost,s-a dovedit un interesat material asa ca l-am expediat.Acum sunt solo,vorba lui Josh.Ca veni vorba de el,ne-am certat aseara,deoarece eu tot incerc sa-i prezint ceva prietene,dar el nu vrea nici o relatie,ca cica fetele aduc ghinion.
Am ras amuzata de teoria asta.Beatrice si Josh puteau fi uneori foarte amuzanti,avand in vedere ca mai tot timpul se iau la cearta.Oricum,in ciuda aparentelor,se iubesc foarte mult.
-Ca veni vorba de dragoste…..Tu cum stai?
-Ca si tine.Ma rog,acum ma axez pe scris asa ca nici nu as avea timp de cineva.
-Nu mai spune.Totusi,ai dansat cu Michael…..
-A fost dragut si m-a scapat de fotografi.Nimic mai mult.
-Bine,bine….dar tot nu te cred.
Mi-am dat ochii peste cap,exasperata. Uneori ne purtam ca doi copii.Am zambit in sinea mea si am continuat sa particip la dialog.Peste câteva minute aparu si Josh,insotit,dupa cum ma asteptasem,de Michael.Cand ma vazu,blondul ma imbratisa ca pe o sora de-a lui.
I-am raspuns la imbratisare cu acelasi entuziasm si cu aceasi caldura.Nu il mai vazusem de trei ani,deoarece fusese plecat peste tot in lume.De cate ori ma intalnisem cu Beatrice,acesta nu era prezent asa ca in seara asta,reunisem grupul.
Noi trei ne jucam tot timpul in copilarie si spre mirarea mea,blondul participase totdeauna,chiar daca era cu doi ani mai mare ca noi.
M-am desprins din bratele lui si l-am privit mai bine.Parea mult mai musculos ca ultima data si mult mai inalt.Parul de un auriu profund,ii statea ciufului,iar ochii verzi ca de smarald aveau aceleasi sclipiri jucause.Cu o voce calda,spuse:
-Issabella…..a trecut mult timp.Mi-a fost dor de tine.
-Asa este.Si mie mi-a fost dor de tine,dar sa lasam asta.Spune-mi,ce-ai mai facut?
-Cred ca deja ti-a povestit in mare parte Beatrice.Ma bucur ca am gasit solutia perfecta,iar acum pot sa fac si ce imi place si nici nu am patat onoarea familiei.
Isi dadu ochii peste cap intr-un mod atat de cunoscut,incat ma facu sa zambesc.Stiam ca tatal lor fusese un mare afacerist si la fel si bunicul lor.Isi transmisesera din generatie in generatie pasiunea pentru afaceri si la fel trebuia sa faca si blondul.
-Dar tu?Daca imi permiti,trebuie sa iti spun ca arati foarte bine.
-Merci,dar nu stiu ce aveti amandoi.am privit inspre Beatrice.Parca nu m-ati mai fi vazut niciodata in rochie de seara.Dupa cum cred ca stii,m-am pus pe scris si pot sa zic ca pana acum imi merge destul de bine.
-Stiu.Ti-am citit cartea si pot spune ca mi se pare fantastica.Apropo,acesta este domnul Michael Carter,un bun prieten de-al meu.
-Am avut onoarea sa-l cunosc deja.
Josh ne privi surprins,dar isi reveni repede,continuand sa vorbeasca cu Michael o multime de lucruri.Beatrice si cu mine,am hotarat ca ne putem lipsi de discutie si ca nu ne-ar face rau,o gura de aer proaspat.
Seara in general decursese admirabil,iar spre surprinderea mea,am reusit sa ma distrez.Fusese o atmosfera placuta,iar in scurt timp,am reusit sa cunosc toata sala si sa-mi fac câteva cunostiinte.
Bineinteles,am fost flatata de faptul ca majoritatea persoanelor aflate acolo imi citisera cartea si devenisera fani.Nu stiu cum a reusit,dar Beatrice a facut in asa fel incat sa fiu eu in centrul atentiei,zici ca eu implineam douazeci si doi de ani.
La final,dupa ce i-am imbratisat pe amandoi si le-am promis ca voi mai veni,m-am indreptat spre limuzina pusa la dispozitia mea si cu care aveam sa merg acasa.Peste câteva secunde,l-am vazut si pe Michael plecand,iar in treacat,imi arunca un zambet fermecator.I-am zambit si eu,iar apoi,mi-am lasat capul pe spate,obosita dupa aceasta seara.
Se pare ca nu fusese chiar asa de rau. Deobicei,nu participam la petreceri si eram destul de retrasa,evitand locurile aglomerate,dar in seara asta ma simtisem chiar bine.Oricum,nu voi mai participa la o petrecere in viitorul apropiat,axandu-ma pe scris si pe jucedatorie.Aveam sa fiu din nou singura,retrasa si nefericita,purtand mereu o masca.Poate si oupatiile mele ma facusera asa.
In scurt timp am ajuns acasa.Ceasul arata deja ora 1,ceea ce ma lasa cu gura cascata.Nu imi dadusem seama cum trecuse timpul.Mi-am aruncat rapid rochia in dress-ing si m-am imbracat cu o camasuta rosie,scurta din matase.
Mi-am scos lucrurile din geanta,asezandu-le frumos pe masuta.Apoi,m-am indreptat ametita spre pat.M-am asezat usor,acoperindu-ma cu materialul din matase fina.Instantaneu,am ajuns in lumea viselor.

Pentru început pare interesant. Din câte se vede va deveni o poveste de dragoste. ştii ţi-aş sugera daca vrei să mai diversifici descrierea, ai putea sa mai precizezi uneori şi tonalitatea vocilor personajelor la dialog, căci pare prea simplu aşa.
În rest, nu prea am ce critica, daca pot spune aşa. Greşeli de tastare mai fac şi eu.
So, spor la scris^^

II.Demon si Inger


Razele aurii alunecau filtrate prin perdele in camera mea. M-am trezit usor,incercand sa ma dezmeticesc.M-am ridicat in fund,privind spre ceasul de pe noptiera.Era ora 12:00.Se pare ca profitasem din plin de aceasta noapte,incercand sa fur cat mai multe ore de somn.
Cu pasi greoi am intrat in baie.Era destul de mare,avand gresie si faianta de culoare mov si o cada uriasa.Am dat drumul apa,in timp ce ma priveam in oglinda.Se vedea de la o posta ca m-am culcat tarziu,fiind destul de palida.Bine ca datorita meseriei mele de scriitoare,nu trebuia sa merg zilnic la munca.
Am intrat in spuma densa,incepand sa ma relaxez.Franturi din petrecerea de aseara imi veneau in minte.M-am bucurat ca i-am vazut pe Beatrice si pe Josh si intr-un fel ciudat,ca l-am cunoscut pe Michael.
Am suflat usor in balonasele colorate,care zburara pana aproape de tavan.Am zmbit,iar peste câteva minute am iesit din cada,invelindu-ma cu un prosop moale.Cu pasi mici,am intrat in camera mea.
Era destul de mare,in mijloc aflandu-se un pat de doua persoane,acoperit cu o cuvertura alba,cu modele negre.Langa el erau doua noptiere negre,iar intr-o parte o canapea alba si o masuta rotunda,din sticla.In fata mea era o comoda pe care se afla televizorul cu plasma,iar langa era o alta comoda neagra,cu oglinda.
Exista si un balcon,incadrat de niste perdele albe,din voal.Aproape de acesta mai era o masuta de servit ceaiul si doua scaune.Intr-un colt era dressing-ul,iar langa baia mea.
Am intrat in acesta,alegandu-mi niste pantaloni albi,stramti si un tricou negru cu inscriptii argintii,care cadea pe umeri.M-am pieptanat si m-am incaltat cu niste pantofi cu toc.Pe maini mi-am pus bratari negre,iar in urechi toarte de aceasi culoare.Nici nu stiam daca voi iesi undeva,dar simteam nevoia sa ma aranjez.
Deobicei,eram o persoana schimbatoare,nestiind la ce sa te astepti de la mine.Am cascat usor,ciufulindu-mi parul si m-am indreptat spre biblioteca.Era o camera uriasa,plina de rafturi cu carti.Aveam câteva masute cu scaune,unde puteai citi si un birou lung,care era dotat cu aparatura ultra moderna,unde se afla si laptop-ul meu la care scriam.
M-am asezat,deschizandu-mi-l.Trebuia sa incerc sa scriu ceva,desi nu eram chiar in cele mai bune toane.Cat timp am asteptat sa se incarce,mintea imi zbura in alta parte,reamintindu-mi franturi din trecutul meu.
Proveneam dintr-o familie instarita,dar intotdeauna modesta.Tatal meu era judecator , cunoscandu-l toata America.Mereu fusese serios,respectand legea.Mama era scenarista la teatru,placandu-i in mod special tot ce tinea de cultura.
Copilaria mi-am petrecut-o in general in compania lui Beatrice si a lui Josh.Tatal lor era un mare afacerist,iar mama lor murise cu cativa ani in urma.Am devenit foarte apropiati,jucandu-ne mai tot timpul impreuna.
Nu vreau sa ma laud,dar tot timpul,in scoala generala si in liceu,avusesem medii de zece.Apoi,am dat la facultatea de drept,facand-o in paralel si pe cea de litere.Dorinta tatalui meu fusese cea de a-i urma profesia,asa ca i-am implinit-o,in mare parte.
Mereu am avut libertate,parintii mei permitandu-mi sa ma mut la New York in timpul facultatii.Am ramas aici,datorita lui Beatrice,care se indragostise de orasul acesta..Asa ca ne-am hotarat ca ne mutam in acelas oras,fiind inseparabile.
In materie de iubiti nu stateam chiar foarte stralucit.Mereu fusesem curtata,dar nimeni nu imi cazuse cu tronc.Asteptam inca momentul cand ma voi indragosti lulea de un baiat dragut si cand ma voi topi dupa el.Poate si firea mea singuratica,ii indeparta.
M-am apucat de scris in toamna,cand,din lipsa de ocupatie,m-am pus sa scriu ceva.Recunosc,nici nu stiam despre ce sau cum va iesi,ci doar m-am apucat,lasandu-mi imaginatia sa zboare.
Cred ca scrisesem vreo doua capitole din viitoarea carte,cand,m-am oprit,din nu stiu ce motiv.Peste câteva saptamani,William Roberts,redactor si un bun prieten a venit in vizita.Trebuia sa ii dau niste foi,iar printre ele s-a intamplat sa ii dau si cele doua capitole.La vremea respectiva nici nu am banuit.
Dupa doua zile,m-a sunat incantat,de parca descoprise o comoara.Am acceptat cu greu sa continui sa scriu,iar spre surprinderea mea,a ajuns sa-mi placa.Acum,iata-ma aici,cunoscuta de o lume intreaga si pe cale sa mai scriu inca o carte.
I-am promis scumpului de William ca am sa-i termin pe lunea viitoare,adica peste trei zile,primul capitol sau cel putin macar o parte.Problema era ca nu prea aveam chef,fiind destul de agitata.
Oricum,una din cauzele principale era si el,care avea grija sa ma sune zilnic pentru a-mi aminti.Este mereu curios si ce pot sa zic,cred ca este fanul meu numarul unu.
M-am pus pe tastat lasandu-ma dusa de val.Chiar daca la inceput a fost mai greu,neavand asa multa inspiratie,incetul cu incetul cuvintele au inceput sa curga.Inca nu stiam despre ce aveam sa scriu,nici care sunt personajele,nici ce fel de carte urma sa fie,dar ideile se așterneau pe foaie,inca dinainte ca sa le fi gandit.Dupa câteva minute de scris,m-am oprit vrand sa vad ce a iesit:

Singura…..Atat de singura.Doar eu si universul nesfarsit al literelor.Stau de câteva ore bune,incercand sa scriu ceva,dar sufletul mi-e gol. Cu miscari lente,ma ridic,indreptandu-ma spre usa .Linistea profunda ma copleseste.
Trebuie sa iau o gura de aer,sa reinvii ca un phoenix,iar apoi sa mor din nou printre litere,singurul meu refugiu.Un aer proaspat ma intampina,facandu-ma sa tremur usor.Strada era destul de plina,oamenii fiind agitati sa ajunga la destinatii.Un soare palid lumina bolta cereasca,facandu-ma pe mine sa stralucesc fara viața.
Incep sa ma plimb,dar nici nu stiu unde vreau sa ajung.Tot ce doresc este sa merg si iar sa merg,fara sa-mi pese de ceva. Cand ieseam din lumea literelor,ma simteam o straina si asa si eram.O ciudata,o persoana diferita,care exista in lumea aceasta doar cu trupul,sufletul si mintea fiind pe alt taram,unul mai pasnic,mai pur.
Trec printre oameni ca o fantoma printre vii. Ochii imi sunt goi,fara pic de stralucire,semn ca ma gandeam la ceva. Oamenii se imbulzeau,eu strecurandu-ma cu grija printre ei.La un moment dat m-am oprit,privindu-mi reflectia palida in fereastra unui magazin.
Ochii mei negrii pareau tristi,iar parul de abanos se lasa purtat de vant ca o faclie a intunericului. Fizic,nu ieseam cu nimic in evidenta,fiind destul de comuna.Mintal,in schimb,eram foarte dezvoltata fiind un bun psiholog,la nevoie.Oricine ma cunostea,ma putea caracteriza cu un singur cuvant: ciudata.
Tot mergand nici nu observ lumea din jurul meu.Oricum,toti erau oameni placuti si care nu aveau decat grijile unei societati normale.Eu,in schimb,ma luptam cu mine insumi.
Dintr-o data m-am lovit de cineva,cazand pe jos.Cand am ridicat privirea,timpul s-a oprit ramanand doar noi doi:o ciudata si un demon.

Doar atat am putut gandi in acele momente.Trebuie sa recunosc ca nu era rau,dar nici bine.Chiar daca aveam sa continui pe latura trsita a lucrurilor,inca nu stiu unde vreau sa ajung.Iar pentru William nu este de ajuns atata.
Am oftat usor,salvand documentul si inchizand laptop-ul.Era indeajuns pentru astazi,stiind ca momentan eram seaca.Deobicei,aveam inspiratie din plin si puteam scrie toata ziua,dar acum era altceva. Mintea imi zbura,nelasandu-ma sa ma concentrez la carte.
M-am ridicat,ducandu-ma in living pentru a ma relaxa.Era o incapere spatioasa,cu o canapea alba in mijloc si cu o masuta din sticla. Vis-a-vis,pe perete,era un televizor cu plasma,urias.
In spatele canapelei era o scena pe care se afla amplasat un pian.Geamurile erau de sus pana jos,tot peretele din spatele canapelei fiind din sticla.M-am apropiat de acesta privind afara.
Am ramas surprinsa de cat de repede a trecut timpul.Soarele apunea,colorand incaperea in nuante de portocaliu.Trecatorii pareau grabiti sa ajunga acasa inainte de inserat.De ce tot timpul ma simteam ciudat cand ma aflam printre oameni?
De cate ori vorbeam cu cineva,nu ma simteam in largul meu.Zambeam fortat,incercand sa fac propozitii cat mai concrete.Nu puteam fi in largul meu.Ciudat,la fel ma purtam,uneori, si cu prietenii.Eram diferita si se putea observa asta. Semanam cu personajul din viitoarea mea carte.Purtam o masca,iar adevarat mea fata se vedea atunci cand scriam…..s-a vazut acum,in acest mic fragment scris de mine,cea adevarata.Asta m-a facut sa ma deschid asa cum sunt.Sa dau masca jos.
Si totusi,aseara,in timp ce dansam,m-am putut deschide in fata lui.Am zambit sincer,ba chiar am si ras si totul datorita lui!Un simplu om,ma putuse schimba miraculos,in câteva minute,fara sa ma cunoasca,fara sa stie…..
Ma intreb de ce?De ce tocmai el?Ce avusese asa de special,incat am facuse pentru o clipa,din nou om?Caci eu,nu eram om.Eram un inger trist,care trece prin lumea asta ca o fantoma.
Iar,el….era un demon cu chip de inger ce se apropiase de mine,pentru a-mi reda o frantura din viața unui om.Pentru a ma face vie macar o clipa.Si totusi,cand un inger si un demon se intalnesc,acestia se lupta.
Dar,noi nu am fost la fel.Ne-am ajutat unul pe altul,ne-am alinat durerea si suferinta.De ce? Pentru ca suntem diferiti…..Eu sunt un inger trist,ranit la o aripa,neputand zbura si pierzandu-si speranta ca o va mai face vreodata,iar el…un demon frumos,care poate vindeca ranile altora,dar pe ale lui,nu.Un demon cu suflet,care incearca sa se salveze si care poarta o masca,dupa care am putut patrunde doar eu,câteva clipe.
M-am trantit pe canapea cu un pahar de vin in mana.Parul imi cadea ciufulit pe ochi,trupul imi era moale ca al unei papusi.De ce mi-a dat acest demon speranta ca voi mai putea zbura?De ce nu m-a lasat singura,in durerea cu care m-am obsnuit.Singura printre literele mele.
Am baut usor,blestemandu-mi viața.De ce nu puteam fi multumita cu ce aveam……?Ce imi mai lipsea?Dupa ce tanjeam atat de mult si de ce ma chinuiam atat ca sa-l primesc?Ce facusem de nu puteam ajunge la el?
Mi-am pus fata in maini,tremurand toata.Mi-a redat speranta ca pot fi fericita,chiar si pentru o clipa.Eu eram o ciudata si ma obisnuisem cu asta.Eram ca fata din cartea mea.Nu puteam trai printre oameni,eu,cea care trebuia sa le aduc fericirea,fiind inger,le aduceam tristetea si pierzania.
Din totdeauna experientele mele cu oamenii nu fusesera satisfacatoare.Simpla mea prezenta ii indeparta pe oameni,iar unora le aducea chiar pierzania.De atunci….am decis sa ma izolez,sa traiesc singura si sa ma apropii doar rareori de oameni. .Ma afundasem tot mai mult in singuratate,tristete,durere si suferinta,apropiindu-ma de sfarsit.
Aseara,totusi,am incalcat regula si spre surprinderea mea,nu am indepartat oamenii,ci i-am atras.Majoritatea erau curiosi sa ma cunoasca si nu ma urau din cauza modului de a fi…Mai ales el….Crezusem ca nu maia m speranta,ca voi pieri ranita in intunericul profund.
Iar acest demon,mi-a redat speranta ca as putea zbura,pentru o clipa,spre vazduh.Crezusem ca mi-o pierdusem demult,dar acest strop imi invadase inima si imi redase o bucurie la care nu m-as fi asteptat niciodata.Ma facuse sa gust din viața sa o traiesc câteva minute,ca un om normal.Si asta mi-a redat speranta.M-a facut sa cred macar pentru o clipa,ca pot fi salvata.Mi-o pierdusem demult si crezusem ca am trecut peste asta,dar acum imi este greu,atat de greu…..Dupa ce ai gustat o data din elixirul vietii,vrei tot mai mult…..si mai mult….
Am tipat,tremurand toata.Mi-am infipt unghiile in pielea alba,cuprinsa de dorinte.Acum,imi doresc atat de mult sa-l mai vad o data si sa mai gust macar pentru o clipa din inima edenului.De ce nu ma lasase in pace?De ce imi daruise speranta?Atatia de ce….prea multi de ce…..
Nu stiuse ca voi vrea tot mai mult,iar daca nu il voi vedea,ma voi rupe bucatica cu bucatica,curprinsa de durere si suferinta si voi tanji dupa o viața normala,voi deveni dependenta de el…..?
Am inchis ochii,incercand sa ma calmez.Nu puteam fi necugetata.El avea viața lui….o prietena draguta,o firma,o casa.Eu eram o scriitoare depresiva,care tanjea dupa salvare,chiar daca nu mai avea sanse si care devenise dependenta de un demon.Nu puteam sa-l incurc cu sentimentele mele.
M-am ridicat convinsa ca nu are rost.Am privit pe geam….Un card de ciori de indreptau spre soarele din fata mea,care apunea.Pana acum ma descurcasem singura,traisem retrasa,convinsa ca voi atrage pierzania,daca ma voi apropia de cineva.Nu aveam nevoie de ajutor.Nu imi pasa de acel strop de speranta.Dar,in inima mea, stiam ca ma minteam singura.Stiam ca doream sa fiu salvata,ca tanjeam dupa speranta pe care mi-a dat-o el…..
Razele portocalii imi inundau fata,in timp ce cardul se ciori se afunda tot mai mult in vazduh.Un strigat dramatic,inunda bolta cereasca,strigatul neinteles al lor.Un strigat care parca prevestea moartea si sfarsitul……

Mie mi se pare foarte dragutza . Eu nu am comentarii imi place muult si bafta la scris )

Este o poveste pe care o citesc cu interes special. Este plina de drmatism si sentimente impinse peste limita. Oameni ce atunci cand sunt singuri se lasa coplesiti de propriile ganduri si sentimente dar ascund asta de fata cu altii. Este precum un bun roman de dragoste:X Wah eu vreau sa se reintalnesca cu Michael. Izabel este un personaj cu adevarat bine cladit. Sper saisi gaseasca salvarea pana la sfarsitul ficului ca fac crima aici. Nu e corect sa gaseasca alinarea doaar in scris nu deeeloocc. Astept nextul :X:X

III. Judecatorie


A doua zi m-am trezit destul de odihnita. M-am indreptat spre baie,dandu-mi jos camasuta,in timp ce intram. Dupa ce am inlaturat si lenjeria,am intrat in cada,bucurandu-ma de spuma moale.Nu puteam sta prea mult,caci azi treabuia sa merg la judecatorie.
Cum am mai spus,i-am implinit dorinta tatalui meu,cea de a-i urma profesia.Acum un an am absolvit facultatea de drept,iar de atunci profesez la judecatoria din oras
M-am invelit cu un prosop moale si am fugit la dress-ing.M-am plimbat printre dulapuri cautand cu privirea ceva bun de imbracat.Deobicei,cand mergeam la judecatorie,ma imbracam cu fuste,iar in timpul liber,cu pantaloni.
Peste câteva minute de cautari,am gasit o rochie frumoasa,alba ,mulata pe corp. Venea cazuta pe umeri,neavand nici un decolteu si era pana la genunchi.M-am incaltat cu o pereche de pantofi negrii,iar ca accesorii mi-am pus niste cercei de aceasi culoare si câteva bratari.La rochie,am mai adaugat o curea negra,pusa la mijloc,pentru a fi mai interesanta.
Parul l-am lasat ca deobicei,desprins.Mi-am luat o poseta mica,neagra si o geanta cu acte,iesind pe usa.Am coborat cu liftul,asteptand rabdatoare.Cum am iesit afara,am simtit vantul placut,care imi mangaia fata.Soarele stralucea,dand o nota de caldura.
Am chemat un taxi,nevrand sa merg pe jos.M-am asezat pe bancheta,iar dupa ce am zis unde vreau sa ajung,am reintrat in meditatie.
Imi placea meseria asta,chiar daca era destul de greu sa faci dreptate.Imi amintesc cum a fost prima oara.Am zambit in sinea mea.In New York,poate nu va vine sa credeti,dar nu mai fusesera de cativa ani buni,femei judecatoare.
De ce?Ei bine,deobicei acuzatii,daca sunt arestati sau atunci cand sunt judecati,trimit amenintari destul de serioase. Pana si barbatilor le este frica sa nu fie atacati,familiile sa nu le fie ranite,sa nu le fie incendiata locuinta sau distrusa masina.Daca lor le este frica,ce sa zici de o femeie?
Chiar daca un astfel de caz,se intamplase acum cinci ani,oamenii erau destul de inspaimantati,mai ales ca circulau zvonuri,cum ca unii ar primi amenintari,dar le e frica sa depuna plangere.
Mai sunt si judecatorii corputi,care primesc mita cat incape.In concluzie,New York nu este un oras sigur pentru o femeie tanara,judecatoare.
Cand m-au vazut prima oara,au ramas surprinsi,de parca eram o fantoma sau cine stie ce nebuna.Pana si presa venise pentru a-mi lua câteva interviuri. Spre fericirea mea,nu primisem niciodata amenintari,iar in scurt timp devenisem cunoscuta,pentru dreptatea cu care judecam.
In institutie nu erau decat vreo patru secretare,sase dactilografe si trei asistente personale.Eu o aveam pe cea mai draguta.Era o fata de vreo 20 de ani,mai scunda,cu parul negru,tuns scurt,cu tepi si ochii albastrii.O chema Alice si era o prietena foarte buna pentru mine,in aceea institutie.
Taxi-ul se opri.I-am platit barbatului si am coborat din masina.In fata mea se inalta falnica, judecatoria.Am urcat scarile din marmura,salutand câteva persoane.Am deschis usor usa,intrand in holul impunator.Deasemenea,era facut din marmura,câteva columne sculptate,inaltandu-se zvelte.Existau o multime de scari,iar peste tot in cladire roiau mii de oameni.
M-am indreptat spre biroul meu,in drum vorbind putin cu un alt judecator. Acesta era destul de mare,fiind compus din doua birouri,un dulap pentru haine,o canapea si o masuta.
Cum am intrat inauntru am fost intampinata de asistenta si prietena mea,Alice.Aceasta ma saluta vesela si spuse in timp ce imi puneam geanta cu acte pe masa:
-Astazi aveti doua cazuri.La ora 13:00,cazul familiei Burowns,pentru custodia copilului,iar la ora 16:00 cazul fetei acre si-a atacat parintii.Aveti dosarele pe masa.Va aduc o cafea?
Nu imi placea ca folosea pronumele de politete si ii reprosasem asta de multe ori,dar ea insista ca macar de ochii lumii sa vorbeasca politicos cu mine.I-am zambit si i-am spus:
-Da,mi-ar prinde bine o cafea.Dupa ce mi-o aduci,ma apuc de citit dosarele,asa ca te-as ruga sa nu fiu deranjata.Daca este ceva important,ma anunti,dar ma indoiesc.Daca nu,ma anunti cu vreo zece minute inainte de ora 13:00,pentru a ma pregati.Uneori ma afund prea mult in treaba si pierd limita timpului.Ok?
-Desigur.
Alice iesi grabita pe usa,in timp ce eu m-am asezat mai comod in scaun.Mi-am scos actele,iar apoi mi-am indreptat privirea spre dosare.Amandoua aratau aproape identice.L-am luat pe cel cu custodia si am inceput sa-l rasfoiesc.M-am strambat.Un caz tipic.Nu va dura foarte mult.
Alice intra usor in incapere,punandu-mi pe masa cafeaua.Apoi,se duse la biroul ei,asezandu-se comod si incepand sa lucreze.Imi placea compania ei.Nu trebuia niciodata sa umplu linistea cu vorbarie si puteam fi in largul meu.Oriunde ma aflam,daca era si ea cu mine,ma simteam ca acasa.
Am deschis dosarul citind prima pagina. Intai incepea cu descriere scurta a persoanelor,iar apoi rezumatul intregului caz,probabil facut din declaratiile lor:

Amanda Burowns- 30 de ani,femeie de afaceri,are câteva firme in America de Sud . Statut:divortata de sotul ei,in urma casatoriei ramanand o fetita in prezent,cu varsta de sase ani.
Karl Burowns-33 de ani,de profesie ziarist,acum câteva luni a fost somer.Instanta i-a respins cererea de custodie a copilului,datorita acestui lucru.Statut: divortat de sotie,in urma casatoriei ramanand copilul in cauza,in prezent,traieste in concubinaj.Pe data de 13.04.2009,a depus cerere pentru custodia fetitei.
Karla Burowns-6 ani,in prezent locuieste cu mama,in America de Sud.


Amanda si Karl Burowns s-au casatorit acum sapte ani,pe data de 06.05.2002, in New York.Au locuit impreuna,iar dupa un an a aparut si Karla.S-au inteles bine,dar dupa doi ani s-au despartit,doamna Burowns bagand divortul.Fetita a fost luat de acesta,iar o vreme au stat in America de Sud.
Dupa patru ani,fetita i-a fost data temporar domnului Burowns,deoarece șotia acestuia avea probleme cu afacerile.Din declaratiile sotului,reiese ca acesta s-a obisnuit cu micuta si a incercat sa ii indeplineasca toate dorintele.
Dupa câteva luni,acesta a intreprins o cerere de custodie.Dupa trei infatisari,instanta a hotarat sa ii acorde fetita,mamei,deoarece sotul nu indeplinea conditiile financiare, necesare cresterii unui copil.
Ulterior,domnul Burowns a initiat o noua cere,deoarece s-a angajat si considera ca poate indeplini toate conditiile.


Cam asta era tot cazul.Ma asteptam sa fie ceva de genul,desi poate ca este putin mai diferit de tiparul de pana acum.Este foarte greu sa dai copilul unuia dintre parinti.Eu am intalnit rare cazuri in care unul dintre parinti,deobicei tatal,sa nu aiba cazier sau sa nu fie dependent de droguri.Atunci,totul devine mai usor,dar acum…..
Am zambit resemnata si am gustat din cafea.Alice facea una excelenta.M-am intins putin,cascand usor.Era 12:30.Desi,dosarul este scurt,cititul iti ia mult timp,caci trebuie sa analizezi pe rand fiecare fapta,iar apoi intreaga poveste sa prinda contur,urmand ca in sala de judecata sa o definitivezi.
M-am gandit daca sa ma apuc si de cel de-al doilea dosar,sau sa imi mai rezolv ceva acte.Am ales cea de-a doua varianta,deoarece custodia nu va dura asa de mult,deci voi avea timp,macar o ora sa il citesc.
Am luat niste foi,incepand sa le citesc grabita.Deja,stiam ce contineau,dar vroiam sa vad daca nu imi scapase nimic.Erau niste rapoarte care trebuiau semnate.Dupa un sfert de ora, m-am hotarat ca ar fi cazul sa termin cu ele,asa ca le-am semnat citet.
Vroiam sa mai scriu ceva,dar vocea lui Alice rasuna in camera:
-Este fara zece.
Am tresarit usor.Uitasem ca mai e cineva in camera,satena pastrand o liniste tainica.I-am zambit spunand:
-Multumesc.Am terminat de semnat rapoartele si te-as ruga daca le-ai putea duce tu la secretariat.
-Nici o problema.Haideti,sa va imbracati.
Lua o roba de pe umeras si mi-o dadu.Era simpla,neagra.Am imbracat-o rapid fiinde deja obisnuita.Apoi,am fugit spre birou,luandu-mi dosarul si câteva foi,impreuna cu un pix.Alice era deja gata,asteptandu-ma rabdatoare.Tinea in mana câteva foi,pe care trebuia sa ia notite,o agenda in care era notat programul meu si un pix albastru.
I-am zambit,multumindu-i oarecum pentru ca ma astepta.Apoi,am luat rapid o gura de cafea si am iesit pe usa,urmata indeaproape de aceasta.

Hi Hi Hi ! Iata-ma din nou.
Poi acest capitol atinge si ultima prezentare a fetei, ceea ce ne completeaza imaginea totala asupra vieti si caracterului sau. Ai reusit cu succes sa ne prezinti personajele ce fac parte din acea bucatia de viata, ceea de la judecatorie fara sa devi deja stresanta cu ala e asa ala e asa bla bla:)) ( am o problema cu asta) Si neai aratat cume ste ea acolo. Astept urmatorul he he sa vedem cum judeca:>:>:>

IV. Iubire de copil



M-am indreptat linistita spre sala de judecata,urmata îndeaproape de Alice.Cum am intrat,cineva spuse pe un ton formal:
-Ridicati-va,intra in sala domnisoara judecatoare Hamilton.
M-am asezat pe scaun,privind mai atenta sala.Era o incapere mare,in fata intinzandu-se vreo 12 randuri de banci.Eu stateam la un fel de birou foarte inalt,in stanga mea fiind unul mai jos,pentru Alice,iar in dreapta,boxa acuzatilor.
-Luati loc. se auzi aceasi voce.
In sala erau vreo cinci persoane,in afara de mine si Alice.Intr-un colt statea barbatul care vorbise mai devreme,iar in fata mea,doi avocati,trecuti de varsta tineretii si cei doi soti.
Se lasa o liniste mortuara,iar avocatul sotului incepu sa vorbeasca:
-Clientul meu a intreprins o cerere prin care doreste custodia copilului. Acesta crede ca poate sa-i ofere copilului cele necesare,deoarece are un loc de munca stabil si un salariu considerabil.
Am aprobat din cap si l-am rugat pe sot sa vina in boxa,pentru a da declaratii.Acesta privii inainte increzator si spuse:
-Pana acum câteva luni,am crezut ca un copil este doar o alta grija pe capul omului,ca iti cauzeaza numai probleme. Cand șotia mea a adus-o pe Karla,la inceput,m-am speriat,nestiind cum ma voi descurca.Peste câteva zile,ma schimbasem complet.Ea ma schimbase.Imi aratase cat de multa fericire iti poate aduce un zambet,cat de implinit poti fi privindu-ti copilul.Nu zic ca șotia mea este o mama rea,dimpotriva,dar in acesti ani,nu m-am putut bucura niciodata de placerile pe care ti le ofera un copil.Nu am putut sa imi strang copilul in brate. Acum ca le-am descoperit,vreau sa ma bucur de ele,macar un an.
Am zambit intelegator.Poate ca nu am descoperit ce zicea el,dar in inima mea stiam ca avea dreptate.Sotul zambi trist,iar apoi se duse pe banca alaturi de avocatul lui.
Am vrut sa zic ceva,dar am fost intrerupta de o fetita blonda,cu ochii albastrii si cu un zambet cuceritor.Era imbracata cu o rochita rosie,iar in picoare purta sandale cu fundite.Fugi spre mine,tinand in mana un plic alb.
Cand ajunse in fata biroului,se ridica pe varfuri si cu doua degetele impinse plicul.Era asa de draguta,intocmai ca un ingeras.Saracuta,nici nu putea sa ma vada.Am zambit luand plicul. Apoi,am spus pe un ton bland:
-Ne pare rau,dar nu poti sta aici,dar promit ca am sa-l deschid.
Fetita zambi si fugi spre iesire.Toti cei prezenti privira curiosi spre mine,incercand sa ghiceasca ce era in plic.Nu am mai vrut sa-i fac sa astepte asa ca am deschis plicul,scotand scrisoarea si incepand sa citesc:

Doamna judecatoare,

Parintii mei sunt niste oameni buni si ii iubesc in egala masura.Cu mama imi place sa ma joc,cand are timp,cu papusile si sa cantam. Cand ma joc cu tata,acesta ma ridica sus,sus de parca sunt un avion.Citim carti impreuna si ne jucam de-a v-ati ascunselea,iar el pierde mereu.
Orice decizie ati lua,stiu ca este corecta.Ii iubesc pe amandoi si nu vreau sa se certe pentru mine.Ii voi face pe ambii fericiti. Ar fi dragut daca ați citi cu voce tare scrisoarea.Multumesc.
P.S. Sper ca va plac bomboanele cu arome de fructe,caci v-am pus câteva.

Cu totii am zambit,iar eu am luat o bomboana aromata. Fetita asta era tare interesanta. M-am gandit ca ar fi cazul sa dau custodia unuia dintre parinti, ca sa nu ii mai tin pe jar.
-In primul rand,vreau sa va spun amandurora , ca aveti o fetita grozava si cred ca ar trebui sa va bucurati cat puteti,de ea.Totusi,custodia nu poate fi data decat unuia.Doamna Burowns, sunteti o mama buna si din cate ma inteles,va faceti timp cat puteti sa va ocupati de micuta. Domnule,din cate am observat,in ultima perioada de timp,v-ati schimbat si ati reusit sa intelegeti si sa indepliniti nevoile unui copil si trebuie sa va spun,ca ati facut-o intr-un mod minunat.Va felicit pe amandoi pentru eforturile depuse.Totusi,timp de cativa ani,numai domana s-a bucurat de fetita,sotul fiind prea departe pentru a o vedea.De aceea cred ca,momentan,fetita ar trebui sa stea la acesta,pentru a recupera timpul pierdut.Acestea fiind spuse,inchei cazul.
M-am ridicat neasteptand ca ceilalti sa se ridice sau sa se mai zica ceva.Alice ma urma indeaproape,linistita ca deobicei.Am intrat in birou,unde am putut rasufla usurata.

Deci, ai ales un caz cam greu:)) sincer inc are ambii parinti sa o iubeasca. Si ne-ai arataat ca desi e lumea ei cea a scrisului iata ca este cu pioarele bine infipte in pamant! Un capitol interesat si usor ca o prajitura de lamaie vara miam miam:X:)) ei este 1 noaptea asa ca ma chinui sa gdesc. Ceea ce as mai putea spune, este ca pana aici imi era familiar ficul de acum pauza si asept sa vad continuarea si sper sa fie foarte incitanta maia les ca ea fiind judecatoare it ofera multe idei::>:> sti u...hm...
SUCCES

V. Un caz cu adevarat greu

M-am asezat pe scaun,dandu-mi roba jos.Alice observa ca imi fusese destul de greu sa aleg un parinte,asa ca se duse la biroul ei,lasandu-ma sa ma calmez.Am privit spre ceas,acesta aratand 13:45.Am rasuflat usurata si m-am decis ca ar fi bine sa ma apuc sa citesc celalalt caz.
Pe birou erau multe foi,dar ma gasit cu usurinta dosarul portocaliu.M-am asezat si eram pregatita pentru „o lectura mai lunga”,cand mi-a venit ideea.Afara era vreme frumoasa si ar fi fost pacat sa nu ma bucur de ea.Asa ca,m-am ridicat luandu-mi poseta si geanta de acte,in timp ce spuneam:
-Vezi ca merg pana la cafeneaua din apropiere.Simt nevoia sa iau o gura de aer.Citesc acolo dosarul.
-Desigur,domnisoara.Sa va intoarceti inainte de 16:00
Am aprobat,desi imi dadusem ochii peste cap,exasperata.Tot timpul Alice ma considera imprastiata,asa ca facea uneori pe matura.Nu zic ca nu eram dezordonata,dar puteam avea grija de mine.
Am coborat in graba scarile,rasufland usurata cand razele soarelui imi mangaiara pielea.Am inceput sa merg linistita pe strada, bucurandu-ma de caldura soarelui.
In câteva minute,am ajuns la cafeneaua de la coltul strazii.Era singurul loc unde se putea servi o cafea si era si aproape de serviciu si apartamentul meu.M-am asezat la o masuta de pe terasa,comandand un suc.Nu avea rost sa mai beau cafea.
Mi-am scos dosarul si pixul,asteptand sa vina chelnerita cu comanda.In câteva clipe aparu langa mine,punandu-mi sucul pe masa si lasandu-ma singura.Am baut usor din pahar,iar apoi am hotarat ca e cazul sa ma pun pe treaba.
Nu imi placea sa recunosc,dar era un caz destul de dificil si cu o publicitate destul de mare.Banuiam ca vor veni multi jurnalisti,asa ca trebuia sa fiu pregatita.Am deschis dosarul incepand sa citesc:

Mara Huston- femeie,32 de ani,somera.Din spusele apropiatilor,doamna Huston este alocoolica,consumand foarte multa baututa.In anumite momente devine violenta


Ben Huston-barbat,33 de ani,a fost angajat pe un santier pana acum doua saptamani,cand se pare,ca s-a descoperit ca ar veni beat la serviciu. Deasemenea,este dependent de alcool si are la cazier,mai multe atacuri asupra unor persoane.Se pare ca era beat.


Anne Huston- fata,14 ani,in clasa a 8-a la scoala generala: Charlston.Are note destul de bune si da dovada unui talent incredibil la desen. Colegii ei au declarat ca apare de multe ori batuta si este destul de retrasa.


Familia Huston locuieste intr-o garsoniera la marginea orasului.Pana acum doua saptamani,traiau din salariu de 7 milioane,al sotului.Ulterior,acesta fiind concediat,traiesc doar din alocatia fetei,pe care o consuma pe baut.
In data de 12.04.2009,fata a disparut de acasa,in urma unei dispute cu acestia,ajungandu-se si la vatamare corporala.Dupa ce fata a infipt cutitul in coasta dreapta a tatalui ei,a fugit de acasa,urmand traseul către iesirea din oras.
Pe data de 13.04.2009 a fost gasita de doi politisti,aflandu-se in post.A fost adusa la sectie si acuzata pentru vatamare corporala.Aceasta a declarat ca a facut-o din nevoie,fiind agresata de parintii ei. A fost consultata de cativa medici, ajungandu-se la concluzia ca a fost vatamata corporal.

Am recitit de câteva ori pagina,iar apoi m-am decis ca in mare l-am cam inteles.Nu va fi usor,mai ales ca presa va fi de fata la proces.Totusi,speram sa nu se faca prea mare valva, deoarece nu ajuta pe nimeni.
Am terminat sucul si am cerut sa-mi fie adusa nota de plata.Chelnerita veni spre mine,spunandu-mi cat costa.I-am platit rapid,iar apoi mi-am strans in graba lucrurile.
Am privit spre ceas,acesta aratand ora 15:30.M-am grabit pe strada,incercand sa ajung cat mai repede la judecatorie.Nu dadea bine sa intarzii.In câteva minute,cu putin efort,urcam scarile din fata cladirii,salutand in graba oamenii.
Am intrat in cladire,observand ca in fata biroului meu ma asteptau o groaza de reporteri.Mi-am facut loc printre ei,spunandu-le cat de clar am putut,ca declaratiile le dau dupa proces.
Cu chin cu vai,am reusit sa intru inauntru,Alice intampinandu-ma zambitoare.Imi intinse roba neagra,iar dupa ce am imbracat-o ne-am indreptat amandoua spre usa.Procesul incepea imediat,asa ca era cazul sa ma grabesc.Am oftat resemnata si am iesit pe usa.
Alice imi facu loc prin multime,eu urmand-o cat de repede am putut.In scurt timp am reusit sa ajungem in fata salii de judecata,ignorand intrebarile curioase ale jurnalistilor.Cum am deschis usa,la fel ca si la cazul precedent,un barbat spuse:
-Ridicati-va,intra in sala domnisoara judecatoare Hamilton.
Toata lumea se ridica,in sala fiind vreo douazeci de persoane.M-am asezat pe scaun si i-am privit curioasa.In fata mea erau cei doi avocati ai partilor,in partea stanga,parintii,in cea dreapta,fata,in spatele salii,jurnalistii,iar in apropiere de mine doi politisti,pentru orice eventualitate.
-Luati loc.spuse aceasi voce.
In sala se lasa linistea,toti asteptand sa vorbesc.Mi-am dres glasul si am spus calma:
-Domnisoara Huston,sunteti acuzata de vatamare corporala.V-ati ranit tatal.De ce?
Toti ochii se intoarsera spre aceasta,dar ea nu zise nimic.Continua sa priveasca in jos,incercand sa ne ignore.Vazand ca nu vrea sa ne dea un raspuns,am continuat impasibila:
-Doamna Huston,va rog sa veniti in boxa,pentru declaratii.
Aceasta se ridica rapid,clatinandu-se putin si se indrepta spre boxa.Am asteptat o clipa pentru a spune juramantul,cum ca tot ce va zice va fi adevarat,iar apoi avocatul partii vatmate spuse:
-Va rog sa ne spuneti tot ce s-a intamplat pe data de 12.04.2009.
-Eram in bucatarie cu sotul meu.Eu curatam cartofii,iar acesta citea ziarul.Peste câteva clipe,a sosit si Anne,care tocmai se intorsese de la scoala.Am intampinat-o ca deobicei si nu stiu cum,am inceput sa ne certam.
-De ce va certati?
-I-am spus ca ar trebui sa se ocupe mai mult de scoala….Anne a reactionat violent,luand cutitul de pe masa si amenintand ca se sinucide.Sotul a intervenit ,asa ca l-a injunghiat.Apoi,a aruncat cutitul si a fugit de acasa.Pana a doua zi nu am mai vazut-o.
-Va multumesc.Nu mai am intrebari
-Minte!!E o mincinoasa!!!!!
Am tresarit,indreptandu-mi privirea spre sursa zgomotului.Anne era in picioare,zbatandu-se si acuzandu-si mama.Am lovit cu ciocanul in masa,in sala facandu-se liniste.Mi-am indreptat privirea spre ea si am zis:
-Te rog sa vii in boxa si sa imi spui ce s-a intamplat in ziua de 12.04.2009.
Anne inainta putin speriata si se aseza in boxa,incepand sa spuna juramantul.Am observat ca avea cearcane la ochi,iar obrazul drept ii era rosu.Deasupra sprancenei avea o usoara zagarietura,iar pe gat o vanataie.M-am aplecat in scaun si am intrebat:
-Ce s-a intamplat in ziua de 12.04.2009?
-M-am intors ca deobicei de la scoala.Am intrat in bucatarie,cu gandul sa mananac ceva.Mama statea pe jos,in pozitie de aparare.Am observat ca avea o vanataie pe fata.Tata era in partea cealalta a camerei,avand in mana o sticla de bere.O injura in continuu pe mama.Cand am vazut asta,m-a speriat.Nu vroiam sa o mai bata.Sau sa ma bate pe mine.M-am dus in fata lui spunandu-i sa inceteze.M-a impins,dar nu m-am lasat.Am sarit iarasi in fata lui,dar de data asta m-a plesnit,asa ca am cazut pe jos,lovindu-ma la cap.A inceput sa dea in mine cu picoarele,sa injure.Apoi,a luat matura si a inceput sa dea cu captul ei in burta mea.Ma durea rau si aveam o senzatie de greata.A continuat sa ma loveasca,dandu-mi cateva lovituri si in spate.Mama statea intr-un colt.Nu zicea nimic.Ma durea atat de tare,incat imi doream sa fug,sa nu mai fiu acolo.La un moment dat,s-a oprit pentru a mai targe o inghititura din sticla.Vroiam sa scap,asa ca m-am ridicat si am apucat ce am avut mai aproape:cutitul.Eram atat de speriata,de confuza,vroiam sa scap...asa ca m-am indreptat spre el si...si..
Fata izbugni in plans,incepand sa tremure.M-am uitat la ea cu mila.Simteam ca nu minte.Mi-am intors privirea spre parintii fetei,care o priveau indiferenti,aproape plini de ura.Am privit spre fata si am intrebat incet:
-Dupa ce ai infipt cutitul.....ce s-a intamplat?
-Eram in stare de soc....nu stiam ce sa fac.....asa ca am fugit.Mi-am luat ghiozdanul din hol,in care stiam ca e ceva mancare si am fugit.Nu m-am oprit pana ce nu am trecut de marginea orasului,intrand in padure.Acolo,am gasit un luminis.Nu era tocmai placut,deoarece era cam intuneric si imi era frica,dar vroiam sa scap.Speram sa nu ma mai gaseasca nimeni.Totusi,mi-am terminat mancare repede,asa ca a doua zi a trebuit sa caut altceva de mancare.M-am strecurat usor printre strazi,dar,nu am fost atenta si m-a vazut un echipaj de politie,asa ca m-au prins.
Am dat usor din cap si am lasat avocatul sa o interogheze.Vroiam sa ajunga mai repede la partea cu ranile,deoarece daca nu le vedem,nu puteam fi convinsa de marturia fetei.Avocatul Annei,puse intrebarea:
-Anna,parintii tai te bateau?
Mi-am indreptat privirea spre ea,ascultand curioasa.
-Da.
-De ce?
-Uneori pentru ca imi trebuia mancare la scoala si nu aveau de unde sa imi dea,alteori pentru ca desenam,cand ei vroiau sa muncesc,dar de cele mai multe ori fara motiv.Doar se nimerea sa fiu prezenta.
-Cum adica sa muncesti?Esti minora.
-Nu le pasa de asta.Intai nu aveau destui bani de bautura,dar dupa ce tata a ramas somer,certurile s-au intensificat si vroiau sa muncesc pentru a aduce bani.
-Parintii tai obisnuiau sa consume alcool?
-Da.De cele mai multe ori.
-Onorata instanta,nu mai am intrebari.Martorul este al dumneavoastra.incheie acesta aratand spre avocatul acuzarii.
Acesta se ridica si se indrepta spre fata.Eram curioasa sa vad cum vroia sa ii apere.Probele erau impotriva lor.
-Domnisoara Huston....este adevarat ca sunteti eleva la scoala:Charlston?
-Da.
-Este adevarat ca ati avut discutii cu parintii,despre scoala?
-Da,dar......
-Este adevarat ca obisnuiati sa lipsiti de la ore?o intrerupse acesta.
-Da,dar.....
-Este adevarat ca tatal v-a interzis sa mai iesiti cu prietenii?ridica acesta vocea intrerupand-o.
-Da,dar.....striga fata plangand
-Nu cumva,datorita acestui fapt,v-ati enervat si ati luat cutitul vrand sa il ucideti?striga acesta,acoperind plansetele disperate ale Annei.
-Obiectie!Speculatie!tipa avocatul tinerei.
-Se accepta.am spus eu.
-Onorata instanta,nu mai am intrebari.
-Totul este adevarat,discutile era despre faptul ca in loc sa merg la scoala ei vroiau sa muncesc.Lipseam de la ore pentru ca ma bateau,iar lectiile mi le dadeau cativa prieteni care stiau situatia mea.Stiau sa imi era rusinea sa merg batuta la ore.Invatam singura si ma prezentam la teste.Tata mi-a interzis sa ma intalnesc cu prietenii,deoarece mergeam impreuna la un curs de desen.Eu strangeam bani pentru asta.Mi-a interzis sa mai merg si mi-a luat banii,vrand sa ii bea,dar in ciuda acestor lucruri nu m-am gandit niciodata sa-l ucid.striga fata plangand in hohote,fiind toata rosie la fata.
Fotografii fotografiau disperati,in timp de juranlistii scriau rapid,de frica sa nu piarda ceva.Am asteptat un moment si am spus:
-In dosar scria ca avem poze cu ranile acuzatei. Vreau sa le vad.
Avocatul apararii scoase din geanta o punga in acte se puteau distinge mai multe fotografii, inmanandu-i-o politistului. Acesta se apropie de mine si imi intinse dovezile.
Mainile imi tremurau cand am deschis punga transparenta, intinzand pozele pe banca. Se vedea clar spatele fetei, cu o multime de zgarieturi,ca de bici,pielea fiind rosie si plina de sange.Probabil se deschisesera.Burta era vanata si se puteau distinge câteva taieturi superficiale.
In sala se auzi un cor de murmure, Alice apropiindu-se de mine si soptindu-mi:
-Cineva a publicat pozele in ziar……jurnalistii astia sunt mai rai ca soimii.
Am simtit cum imi vine rau.Nu mai vedeam bine si o greata ma cuprinse.Mi-am privit mainile care tremurau si am vazut ca imi erau albe ca varul.M-am ridicat,inganand soptit:
-Pauza de zece minute.
Nu stiu daca m-au auzit,dar Alice s-a ocupat de asta.Jurnalistii ma urmarira,vrand sa obtina parerea mea,dar imi era prea rau.Nici nu puteam vorbi de la greata.Vazusem lucruri oribile,dar acesta ma speriase.
. M-am tarat pana la iesire,ajungand pe scarile institutiei,undeva la umbra.M-am sprijinit de marginea peretelui rece,inspirand adanc si asteptand sa senzatia de greata sa imi treaca.Simteam cum sunt uda toata si cum picioarele imi tremura.Nici nu am observat cand s-a apropiat cineva de mine si a zis:
-Ma bucur sa te revad.
Am injurat in gand persoana care m-a facut sa deschid ochii,dar mi-am retars imediat cuvintele cand am vazut cine statea in fata mea.Am ramas impietrita.Cu o voce tremuranda,am spus:
-Si eu.
-Am auzit multe despre tine.Despre ce judecatoare esti si nu mi-a venit sa cred ce tu esti aceea femeie care nu s-a speriat de infractori,nu s-a lasat mituita si nici influentata.
-Aparentele insala.am inganat,zambind trista.
Aflasem lucrul acesta de multe ori si imi trebuise ceva timp pana sa am forta de a recunoaste.M-am indepartat usor de perete,clatinandu-ma.Michael facu un pas spre mine,dar l-am oprit ridicand mana.
-Te simti bine?Arati cam palida.
-Probabil ca sunt alba ca varul. Am avut si zile mai bune. Tocmai ma ocupam de cazul Huston.
-Cel cu fata disparuta care si-a injunghiat tatal? E foarte mediatizat.
-Stiu.Tocmai am vazut pozele cu ranile fetei. Sincer, ma bucur ca nu eu am fost medicul care le-a vazut prima oara….pana si in poze aratau incredibil de rosii si profunde….
M-am clatinat usor, iar Michael ma sustinu. M-am asezat in fund pe scarile de marmura si mi-am pus capul intre genunchi. Senzatia de greata imi mai trecu si cand am simtit ca nu se mai invarte pamantul cu mine, m-am ridicat, sprijinandu-ma de zid.
-Scuze pentru asta. Deobicei imi e rau doar cand vad sangele meu…in rest pot supoorta orice rana,dar asta e prea mult.
-Se intampla.
-Cred ca ar fi cazul sa ma intorc la proces.
-Stai o clipa. sopti el, prinzandu-ma de mana si tragandu-ma spre el. L-am privit in ochii patrunzatori si mi-am dat seama ca avea o voce catifelata si incredibil de atragatoare, ca a unei feline.
-Ce s-a intampla?
-Ce-ar fi sa iesim intr-o zi in oras?
L-am privit prostita si aproape acceptasem cand m-am trezit la relitate. Nu trebuia sa ma mai incurc cu nimeni deocamdata.Oricum el avea o prietena foarte „incantatoare” cu care putea iesi.
-Scuze,dar nu cred ca ar fi bine. Stii cum e…Cenusareasa a plecat la miezul noptii.
-Dar pana la urma a ramas cu printul.
-Da si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Happy end. Numai ca uiti ceva: noi nu suntem in basme. Oricum cred ca prietena ta va fi mult mai incantata de invitatie. Ea chiar se potriveste cu povestile….imi aminteste de o papusa Barbie. am spus eu pe un ton ironic.
Mi-am retras mana si l-am salutat fugar, intrand in cladire. Asta a fost mai mult decat ciudat si de-abia acum imi dadeam seama ca nu il intrebasem ce cautase acolo. Am scuturat din cap si am intrat in sala.
Toti se ridicara si din cate am observat oamenii erau foarte agitati. Dupa alte câteva intrebari si spectacole date de avocatii ambelor parti am decis sa dau verdictul:
-Cu totii am avut astazi parte de multe surprize si de momente tensionate. Cred ca e momentul potrivit sa iau o hotarare. Consider ca parintii si-au batut fiica si au neglijat-o. Cred ca nici un parinte nu ar trebui sa se comporte astfel asa ca le dau douazeci de ani de inchisoare si ii decad din drepturile parintesti. Cat despre tine, domnisoara Huston, ai suferit mult, dar nu ai procedat corect ranindu-ti tatal. Desi a fost legitima aparare vreau sa fiu sigura ca nu vei mai recurge la nici un gen de violenta, in ciuda celor vazute in familie asa ca vreau sa faci sedinte timp de un an cu un psiholog, iar in fiecare luna te vei prezenta aici pentru a vedea cum evoluezi. Deasemenea, custodia ii va fi data bunicii tale.
M-am ridicat lasandu-i pe toti sa susoteasca si am incercat sa scap de jurnalisti. Totusi, mi-am dat seama ca ma vor urma peste tot, asa ca m-am oprit pentru câteva clipe sa le dau un scurt interviu. Desi am petrecut mai mult de zece minute raspunzandu-le la intrebari ei continuau si am simtit cum capul imi vajaie, asa ca am plecat in biroul meu. Au incercat sa ma urmareasca., dar doi politisti i-au oprit la timp.



Multumesc pt com-uri si promit ca vor veni capitole mult mai interesante...doar aveti rabdare

schimba rpd:)) M-am clatinat usor, iar Bruce ma sustinu. :X:X:X
deci, mi sa facut pielea de gaina bietul copil. ma mir ca crescust pana acum si nua murit de bebelus pe bune....brr:D
sa revenim: uuu uite unde se intalneste:D pe salile tribunalului mrrr de ce ra acolooo? eu stiu stiuuu:D ia intrebat pe prieteni ei une da de ea:X:X caci este un tipp suuperr:X
nai nai nai:X sper sa nu mai fi asa crua la procese:(( nu cu copii baga mafioti orice:((

Sorry că nu am mai lăsat un coment de mult. Îmi place cuma evoluat povestea până acum. Mi-a plăcut extrem de mult capitolul II, la partea unde ai scris primul capitol al cărţii ei. Să ştii că se observă divernţa stilului intr-o anumită măsura. Totul părea mult mai profund, melancolic, exact ca personajul tău... ceea ce i se potriveşte perfect. Felicitările mele aici.
In ceea ce priveşte meseria ei, sincera să fiu aproape că uitasem că este judecatoare, nu ma asteptam sa pătrunzi si în aceasta lume. Ai prezentat toate aspectele vieţii ei. Limbajul pe care îl foloseşti pe parcursul unui caz se schimbă, se vede ca ştii ce scrii, nu doar aberezi.
Deci, felicitările mele pâna aici, şi abia aştept să văd cum vor mai decurge lucrurile.

imi plcc ft multt ideea poveshtii. chairr e vuarte ingenioasaa. Fara cuvintee serioss. Loove it.`!

Multumesc pt com-uri si promit ca nu ma sa stric povestea...Iar acum, nextul:



Aceasta este rochia.


VI. O seara agitata
Era ora 19:00 si eu stateam plictisita pe canapeaua din living uitandu-ma la un film. Partea enervanta era ca desi priveam ecranul, imaginile mi se pareau sterse si nesemnificative, poate pentru ca gandul meu statea in alta parte.
Stiam foarte bine ca Beatrice avusese dreptate cand imi spusese ca incep sa ma izolez de toata lumea si ca singuratatea nu imi facea bine, dar ce era sa fac? Nu imi placea sa merg in clubluri, poate si din cauza ca era prea mult agitatie.Preferam stabilitatea, linistea, comfortul si desi multi ar fi zis ca parca eram o batrana, nu-mi pasa.
Josh imi trimisese un mesaj acum o jumatate de ora, invitandu-ma la vila lor pentru a lua cina pe la ora 20:00. Ma asigura ca nu era nimic festiv ci doar o masa amicala…..
Nu aveam de gand sa ma duc. Fix de asta aveam chef acum: sa ma imbrac, sa ma machez si sa merg sa mananc intr-o casa uriasa, foarte luxoasa, incercand sa intretin conversatia cu cine stie ce necunsocuti si sa nu par o ciudata…Nu merci. Daca ar fi fost vorba doar de Josh si de Beatrice era totul ok, dar dupa cum ii stiam, la ei cuvantul „ cina” insemna prezenta a cel putin inca doua persoane straine, din inalta societate. Preferam sa stau acasa si sa mananc inghetata in timp ce vizioneaz o comedie….
Nici macar nu ii anuntasem ca nu am de gand sa vin si chiar daca unii ar zice ca e lipsa de respect, de ce sa ii sun? Nu avea nici un rost, mai ales pentru ca Josh nu putea fi sigur ca citisem mesajul, iar in caz ca acesta m-ar fi intrebat, i-as fi spus ca fusesem plecata si ca venisem tarziu acasa, cand vazusem mesajul de pe robot. Ce prostie! De ce atata tevatura, de ce trebuia sa ma justific, de ce treabuia sa mint? In adancul meu stiam raspunsul….Daca i-as fi sunat si le-as fi spus in fata ca nu vin, ei ar fi insistat atat de mult, pana cand as fi cedat si m-as fi dus la cina….
In cele din urma, m-am ridicat lenesa de pe canapea si am intrat in bucatarie, ocupandu-ma de activitatea mea casnica preferata: spalarea vaselor. Totusi, nu am putut sa fac aceasta activitate prea mult pentru ca se auzi sunetul puternic al telefonului. Instantaneu, m-am repezit spre el, dar apoi am ezitat…Daca erau ei? Numarul lor era in agenda telefonului, dar cand vroiau sa ma cheme la o petrecere, stiind ca ii evitam, foloseau mereu alt numar. Cata osteneala pentru nimic.
Pana la urma am raspuns, gandindu-ma ca poate era altcineva, desi stiam ca n-aveam atata noroc. Ca deobicei, peirdusem lupta cu destinul si am putut auzi cu usurinta vocea clara a lui Josh:
-.Banuiam ca iarasi vrei sa te ascunzi. Pentru numele lui Dumnezeu, Isa! E vineri seara si tu stai in casa plictisindu-te de moarte, dar nici acceptand sa iei cina cu noi.
-Buna si tie, Josh. Am spus pe un ton usturator .Nu ma plictiseam deloc….chiar aveam niste activitati destul de distractive.
-Da? Si care ar fi acestea, ma rog? Privitul in gol la televizor si stai, sa ghicesc: mancatul inghetatei. Foooarte distractiv, ce sa zic
-Da sa stii ca era foarte placut pana sa suni tu. Si nu faceam doar asta, mai spalam si vase.
Josh pufni dezapobator si eu mi-am dat ochii peste cap intr-un mod atat de caracteristic. De ce mereu discutiile cu el decurgeau in felul asta? Pur si simplu nu putea intelege ca-mi era bine asa si ca nu duceam aceasi viata ca a lui?
-Uite ce e Isa. Am mai vorbit cred ca de o suta de ori despre chestia asta. Pur si simplu nu poti sta toata ziua inchisa in casa. Trebuie sa mai iesi, sa te mai distrezi. Nu zice nimeni tot timpul, adauga el chiar cand am vrut sa protestez, dar macar sa nu uiti sa mai razi. Asa ca, in seara asta te vei urca cuminte in masina pe care o trimit si vei veni la noi pentru a lua masa impreuna si a vedea unul dintre tablourile mele. S-a inteles?
-Dar…
-Nici un dar. Pur si simplu imbraca-te in ceva comod, dar sa fie si elegant si fii gata in cincisprezece minute. Nu imi pasa daca vii si in pijama, desi sincer sa fiu nu cred ca m-as mai putea concentra la mancat daca te-as vedea intr-o camasa de noapte….sau in orice altceva de genu’. Hai, du-te sa te pregatesti!Ne vedem!
-La revedere! Am spus usor amuzata, dar el inchisese deja telefonul
Apoi, amintindu-mi ca iarasi am fost scoasa din casa cu forta, m-am enervat si m-am intrebat ce ar fi daca as refuza sa merg? Nu ma puteau forta, desi banuiam ca prevazatori, trimsiesera dupa mine bodyguazri. Ideea asta ma amuza intr-o oarecare masura.
Ma pregateam destul de atenta, scotocind nervoasa in dress-ing dupa ceva care sa se potriveasca cu starea mea. Totusi m-am indoit ca exista o rochie care sa imi evidentieze nervozitatea, amuzamentul si imbufnarea.
Pana la urma mi-am ales una pe cat de eleganta, pe atat de interesanta. Era pana la genunchi, alba, dintr-un material vaporos, si avea un fel de guler tip camasa, plisat si larg, punandu-mi in evidenta pieptul. Sub acel guler, erau mai mai multe dungi negre si apoi venea prinsa o curea. Rochia era fara maneci, dar pe una din maini avea legata o panglica neagra.
Desi m-am gandit la inceput sa apar chiar asa cum imi sugerase Josh, in camasa de noapte, care, puteam spune destul de mandra, ca era din matase si avea o nota de elganta, eram multumita de alegerea facuta, mai ales ca imi gasisem o pereche de pantofi cu toc moderni, negrii si o poseta draguta, alba.
Bijuterii nu imi pusesem cu exceptia unor cercei frumosi, negrii. Parul mi l-am prins intr-un mod interesant, la spate, lasand sa imi alunece câteva suvite pe fata. Chiar cand imi luam paltonul, am auzit pe cineva cum suna la usa, asa ca am iesit afara.
Asa cum ma asteptasem, blondul trimisese doua garzi de corp, dar spre surpinderea mea nu atat de musculoase si dure pe cat ma asteptam. Cand am ajuns in fata blocului, imi veni o idee nebuneasca: ce-ar fi sa incerc sa fug de ele si sa merg singura la un restaurant, daca tot sunt imbracata asa.
Totusi, mi-am dat seama ca ar fi prea copilaresc, prea prostesc, asa ca am oftat dezaprobator si am urcat in masina imbufnata. Nu stiu cum se facea, dar Josh si Beatrice castigau mereu.


*

-Nu inteleg de ce trebuie sa exagerati atata cu cina asta. Am spus nervoasa, dar in acelasi timp am incercat sa imi pastrez si ultimul strop de calm, desi ma cam indoiam ca mai aveam vreunul.
Ajunsesem de aproximativ cinci minute la vila si am navalit inauntru ca o tornada, rabufnind suparata. Josh zambise cand ma vazuse usor imbujorata, privindu-l, caracteristic mie cand ma nemultumeste ceva, cu ochii ingustati. Tin minte ca o data m-a intrebat daca asa faceam si la Judecatorie, cu acuzatii.
-Tu esti cea care exagereaza. De ce trebuie sa te ascunzi mereu? Parca esti o pisicuta care incearca sa se faca nevazuta, neauzita si parca ii este frica sa dea ochii cu lumea….incerca el sa faca acuzatia mai cu tact. Rau pentru el. Nu mergea.
Ultimul strop de calm, pastrat cu atata grija, se risipi instantaneu si m-am indreptat spre el, privindu-l adanc in ochi si ridicandu-ma usor pe varfuri. Nu imi pasa daca minunatii lui oaspeti ma auzeau sau ma vedeau….Era momentul sa lamuresc cu el toata problema asta.
-Exagerez pentru ca nu vreau compania nimanui, nu vreau sa merg nicaieri, cu nimeni, ci sa stau si sa fiu SINGURA, daca tu poti intelege cuvantul acesta. Iti sugerez, ca de acum inainte, daca tii atat de mult sa ma scoti „in lume”, atunci pur si simplu da un telefon si putem iesi ori amandoi, ori toti trei la un film, in mall, in parc, la o inghetata. Nu trebuie neaparat sa vin la voi si sa servesc o cina eleganta. Si acum, nu cred ca ar trebui sa ii lasam sa astepte pe minunatii tai invitati,nu?
M-am rasucit pe calcaie, si am intrat in camera, incercand sa par cat mai gratioasa. Cand am privit mai atenta incaperea, am realizat cine erau defapt invitatii. In fata mea, statea fermecator ca intotdeauna, Michael, iar langa el o fata blonda, din cate mi-am, dat seama, incantatoarea lui prietena.
Cand m-am asezat, brunetul a spus peun ton admirativ:
-Permite-mi sa iti spun ca in aceasta seara arati cu adevarat gratios.
-Multumesc. Si imi pare rau ca a trebuit sa asistati la scena de mai inainte, dar sincer, aceasta problema dureaza de prea mult timp.
-Niciodata n-am sa inteleg scriitori. Ofta Beatrice nemultumita
Josh ma privea in continuare atent si in cele din urma spuse pe un ton serios
-Cred ca in urmatorul tablou te voi picta pe tine…..
-Si ce ar fi de pictat? Intreba prietena brunetului.
Michael o privi dezaprobator, dar ea doar se multumi sa zambeasca usor rautacioasa. Probabil ca nu-i convenise complimentul facut de minunatul ei iubit. Am tinutuit-o cu privirea, studiindu-o si spre surprinderea mea, realizand ca era chiar frumoasa. Avea pielea fina, alba, parul lung si auriu, cat se poate de nenatural, si ochii albastrii, sclipitori. Era zvelta si nu a fost ceva nou cand am vazut ca semana cu o papusa Barbie, asa cum, spusese multa lume inaintea mea.
Din pacate, saraca Beatrice, observa ca o studiez pe fata cu o oarecare rautate, asa ca, se simti obligata sa intervina, mai ales pentru ca se vedea clar ca era jenata de replica acida a fetei la adresa mea.
-Ea este iubita lui Michael, Felicia Montez.
-Imi pare bine. Am auzit o multime despre tine.
-Da? Imi pare rau, dar nu pot sa spun acelasi lucru si despre tine.
Mi-am ingustat ochii si jur ca am vrut sa sar la gatul ei, noroc ca mi-am amintit ca rochia era noua si ca nu vreau sa mi-o patez. Totusi, nu am uitat ca era a doua insulta pe ziua de azi, asa ca, ignorand stanjeneala tuturor, am inceput sa atac si eu.
La inceputul serii am discutat o multime de lucruri cu Micahel, despre arta, in timp ce prietenii mei se chinuiau sa ii distraga atentia Feliciei. Saracii de ei. Chiar nu doreau nici un incident, dar ce era sa fac daca invitau la masa fete de nivelul ei. Totusi, am realizat ca Michael era prieten foarte bun cu Josh si ca nu avusesera de ales
-Stiu, comparativ cu cartea, filmul e un nimic. Sincer, am ramas profund miscata de echilibrul dintre dragostea lor, de sentimentele descrise atat de complex si in general de intreaga actiune, care se imbina incredibil de bine cu celelalte moduri.E o adevarata capodopera. Am spus inflacarata
-Vorbiti despre carti, dragule? Spuse Felicia, adresandu-i-se numai lui Michael.
Nu stiu de ce, dar m-a enervat la culme modul in care se pisicea pe langa barbat si de câteva ori m-am intrebat daca luase cursuri, pentru ca ar fi fost prima din clasa. Oare el chiar nu observa falsitatea ei? Puteai sa o vezi de la kilometrii intregi.
Dealtfel, comportamentul lui era chiar ciudat, de parca i-ar fi placut o astfel de femeie. Si atunci, ce nu-nteleg era de ce ma invitase sa servim masa impreuna.
Aproape m-am inecat, cand am realizat ce prostie spusesem.Se pare ca luasem acea invitatie prea in serios. Probabil, defapt mai mult ca sigur, ca barbatul dorise sa fie dragut cu mine si poate sa afle ceva despre viitoarea mea carte sau poate era vorba de un caz de la Judecatorie, dar nimic mai mult. De ce Dumnezeu, am interpretat asa?
Peste câteva minute, ajunsesem de la arta, la judecatorie. Spre surprinderea mea, cel care deschise subiectul era brunetul, fiind foarte atent la reactia mea:
-Am auzit ca ai primit cazul Blake.
Am ingheta instinctiv si am incercat sa spun pe un ton degajat:
-Da…Prima infatisare este saptamana viitoare, luni.
Spre oroarea mea, Josh atinsese punctul sensibil,cand tipase nervos:
-Au innebunit de ti-au dat acest caz? Tipul e nebun!
Singura care nu stia despre ce era vorba era Felica, asa ca brunetul ii explicase linsitit:
-Thomas Blake este un barbat de 25 de ani, dintr-o familie respectabila. Totusi, in ciuda aparentelor, tipul face o multime de afaceri murdare, inclusiv trafic de droguri. Acum doua luni a fost acuzat pentru hartuirea unei femei, care, se parea, ca ii era colega de servici. A fost retinut si inchis pentru toate acestea, dar partea proasta este ca tipul a ajuns in necazuri si mai mari ca asta si a fost achitat de judecator, cica din lispa de probe. Totusi, toata lumea stie ca datorita banilor sai, a scapat mereu, pentru ca a platit judecatorii. Cei care si-au pastrat demnitatea, au fost amenintati si peste o saptamana, casa lor era in flacari sau si mai rau, erau batuti sau le era amenintata familia. Plus ca ii place sa hartuiasca oamenii….Te baga in sperieti.
-Tocmai de aceea nu este un caz pentru o femeie!
M-am prefacut ca nu ascult cu atentie descrierea cat se poate de reala a lui Thomas Blake, dar fiecare cuvant spus atat de clar si de taios de Michael, imi ramase intiparit in minte. Am tresarit usor,zicand:
-N-am ce sa fac. Nu pot renunta la caz pentru ca va parea ca imi este frica. Tot ce pot sa fac este sa nu atrag atentia asupra mea.
-Sincer, Issabella…cred ca visezi. Tu esti persoana de care depinde libertatea unuia dintre cei mai periculosi idivizi si crezi ca vei scapa curata? Chiar de ai avea 1 metru intaltime, el tot ar fi cu ochii pe tine si daca nu el, atunci presa va face presiuni asupra ta,asa ca banuiesc ca saptamana viitoare vei fi cea mai mediatizata persoana din tot orasul.
-Merci…Sinceritatea ta chiar ma incurajeaza.i-am spus pe un ton ironic blondului
Desertul l-am servit intr-o camera mai intima, daca as putea-o numi asa. De cand ne asezaseram jos si pana cand farfuriile goale au fost stranse, Beatrice ma privise atenta si ingrijorata. In cele din urma, nemaisuportand sa fiu tintuita cu privirea, am intrebat:
-S-a intamplat ceva?
-Da, defapt ma intrebam ce a fost cu tine saptamana asta….De acte ori am vorbit s-a vazut ca ceva nu e in ordine.
-Pai,cred ca spatamana asta nu am fost chiar foarte linistita. Nu stiu de ce m-am tot ingrijorat si am simtit nevoia sa fiu singura,dar in acelasi timp sa ies.Am impresia ca uneori ma port chiar prosteste. As putea canta la pian? Ma calmeaza
Beatrice aproba si spuse incet:
-E ca deobicei, la fel de inchisa in ea. Nu pot pricepe de ce mereu se simte atat de singura.Probabil si de aceea scrie pentru ca ii place sa dramatizeze totul.
-Va fi bine. Domnisoara Hamilton se stie descurca si singura. Ii sopti cu ochii stralucindu-i Michael.
Desi ei chiar crezusera ca nu ii vad si nu ii aud, cel putin Beatrice, fiecare cuvant era bine intiparit in mintea mea si mi-am dat seama cat de mult o ingrijorasem. De multe ori realizasem ca sunt o persoana foarte egoista, dar acum era mai mult decat evident.
Cu aceasi gratie am inceput sa cant una din putinele melodii pe care le stiam in intregime. Am vazut cu coada ochiului recatiile de admiratie ale celorlalti si mi-am dat seama ca era unul din cantecele care aveau darul de a ma relaxa.
La sfarsit, Josh, pozitiv ca intotdeauna, dadu drumul la o muzica perfecta pentru a dansa. Distrandu-se pe cinste, o lua de mana pe prima servitoare care intra in camera si o invartii, dansand un timp cu ea, apoi cu urmatoarea si asa mai departe. Daca pana acum avusesem dubii in legatura cu modul in care se distra, acum stiam sigur ca are stil.
Cand melodia se termina, se apropie de mine, cu acelasi zambet smecher pe care-l avea inca din copilarie:
-Dansezi?
-Acum, cand melodia e gata?am intrebat razand
-Se rezolva apasand pe un buton.
M-am ridicat hotarata, mergand in mijlocul camerei, insotita de blond, care, tocmai daduse drumul unei piese lente, perfect pentru un vals. Ne miscam gratiosi, pe ritmurile splendide, zambind si incercand se ne amintim cand mai dansaseram asa.
Nu stiu exact peste cat timp, puteau sa fi trecut si doua minute, cand Josh se aplecase spre mine, soptindu-mi:
-Vreau sa vii cu mine la expozitia de la Paris, de peste doua saptamani?
-Nu stiu ce sa zic….Poate voi fi ocupata.
-Te rog. Vreau sa aflu impresiile tale, ca si in seara asta.
Intr-adevar, vazusem in urma cu vreo jumatate de ora, minunatul tablou al blondului, un peisaj sublim, in centru aflandu-se o casuta izolata, protejata de o multime de copaci.
-Stii doar de unde e inspirat tabloul….
Avea dreptate. Stiam. Acum câteva luni, cand fusesem foarte trista, i-am povestit despre cum ar arata o casa perfecta in viziunea mea. Adoram locurile izolate asa ca i-am descris o casa micuta, alba, înconjurata de o multime de copaci, un loc plin de umbra. Nici nu mi-a trecut prin cap ca avea sa o picteze.
-Multumesc. Am murmurat.
-Deci, vei veni? Si Beatrice va fi acolo. Fa-o pentru mine. E important
L-am privit atenta, vazand cat de tare ii straluceau ochii. Melodia se apropie de sfarist, asa ca eu am spus exact pe ultimele note ale cantecului, un „da” hotarat. Josh ma privi mai fericit ca niciodata si ma ridica in brate, invartindu-ma de câteva ori. Beatrice intreba curioasa:
-De unde atata veselie?
-Issabella a acceptat sa vina cu noi la Paris la urmatoarea mea expozitie.
Am zambit usor si am ridicat din umeri. Ce nu faceam eu ca ei sa fie fericiti? Spre exasperarea mea, Felicia pluti spre noi, zicand pe un ton lingusitor:
-A fost un dans frumos. Va potriviti….
Noroc cu Beatrice, care, a schimbat cu tact subiectul. Intre timp, m-am gandit sa o intreb, daca mi se ridicase cumva rochia, mai ales ca blondul exagerase cu invartitul, ca deobicei. Chiar cand o intrebam, desi dupa cum am observat, nu auzise, Michael se apropie de mine, zambind amuzat, desi in ochii lui de un negru profund exista si o urma de tristete:
-Te asigur ca tot ce am vazut a fost efectiv superb.spuse incet.
Radea de mine! Si eu si el stiam ca nu se referea doar la dans, asa ca m-am colorat si mai tare. M-am intors, fiind sigura ca rochia mea fluturase in urma, dand impresia de gratie si m-am apropiat de Beatrice. Aceasta imi zambi si spuse:
-Dormi la noi, nu?
-Categoric, nu.
-De ce?
-Am inceput sa scriu la urmatoarea carte, dar sapatamana asta am fost asa agitata incat nu am reusit decat un scurt prolog. William ma va omori, pentru ca pe luni are nevoie de cel putin trei pagini. Asa ca trebuie sa ma apuc de treaba. Noroc ca il stiu manevra usor, asa incat nu se va supara, dar tot va trebui sa o fac, asa ca , excuse-moi, dar am nevoie de somn.
-Te inteleg. Dar ramane sa ne vedem,nu? Sincer, chiar as vrea sa mai discutam pana la procesul ala oribil.
-Uite…..ce-ar fi sa vii duminica pe la mine?
-Buna idee. Vorbim.
-Merci pentru cina. A fost cu adevarat superba. Noapte buna!
M-am indreptat spre Josh si mi-am luat si de la el la revedere, vazand ca inca avea acea sclipire de fericire in ochi. Spre mirarea mea, si Felicia si Michael plecara, iar acesta chiar se oferi sa ma duc acasa. Am refuzat. Oricum Josh imi pusese la dispozitie masina lui.
-Insist. Chiar vreau sa te duc eu.
Aveam impresia ca uitase pur si simplu de existenta Feliciei, care il privea nervoasa. Probabil ca l-ar fi vrut doar pentru ea.
Drumul a fost nespus de linistit si spre mirarea mea, o lasa prima data pe Felicia, acasa. In fata vilei, o saruta usor pe buze si ii ura noapte buna, desi dupa cum observam, ea nu era multumita.
Cand a intrat in masina, mi-am mutat privirea si i-am spus adresa. Nu stiu cum de in oboseala aia am mai avut puterea de a intreba:
-De ce ai insistat sa ma aduci?
-Nu stiu…Pur si simplu am simtit nevoia sa o fac.
L-am privit atenta, dar nu mai zise nimic ci doar se multumi sa priveasca concentrat in fata, cu ochii stralucindu-i. Am inchis ochii gandindu-ma ca in ciuda oboselii, as putea chiar acum sa scriu. Se parea ca inspiratia pentru noua carte este furnizata de Michael. De-abia asteptam sa ma pun maine la calculator si sa scriu…sa imi las inspiratia sa zboare.
Brunetul ma privi in oglinda si intreba curios:
-La ce te gandesti?
-La viitoarea mea carte. Ma gandesc la cum vor evolua sentimentele ei….Defapt nici nu am macar un inceput de capitol, ci doar un prolog. Maine voi avea inspiratie.am soptit la sfarist, dar el ma auzi.
-De unde stii?
M-am inrosit puternic si am spus:
-Presmit.
-Deci, ai hotarat sa te duci la Paris la expozitia lui Josh?
-Nu vreau sa il dezamagesc, asa ca ma voi sacrifica. Desi, nu imi plac calatoriile.
-Am mai fost o singura data la Paris. Cu adevarat magnific. Mi-ar placea sa il revad, desi am hotarat sa o fac doar cand va fi momentul potrivit.
-Si care ar fi acela?
Michael zambi si spuse pe un ton aproape serios:
-Cand voi fi langa persoana potrivita.
-Felcia nu e potrivita? Am intrebat distrata, abia apoi realizand ce spusesem si inrosindu-ma puternic. Mi-am dus mana la gura, dar brunetul spuse:
-Nu e nimic. N-ai fost indiscreta. Si ca sa iti raspund la intrebare, chiar nu cred ca vom ajunge sa vedem orasul lumnilor in viitorul apropiat.
Nimeni nu mai zise nimic. In cinci minute ne aflam in fata blocului meu. Michael imi deschise galant usa, ajutandu-ma sa ies din masina. I-am multumit si am spus:
-Merci pentru ca m-ai adus si imi pare rau daca ti-am stricat planurile cu Felicia.
Brunetul ma privi surprins o clipa, apoi se intrista si spuse:
-A fost gresala mea. Nu trebuia sa o las sa te insulte acolo.Imi cer scuze
-Nu conteaza…Oricum data viitoare nu ii voi mai permite…Si totusi,de asta m-ai adus?
Pentru a-nu-stiu-cata-oara in aceasta seara, barbatul avu o privire trista si sopti incet:
-Ti-am spus ca am facut-o pentru ca asa am simtit.
Se intoarse,imi ura noapte buna si urca in masina. N-am mai stat sa il privesc. In cinci minute, eram in baia mea spatioasa incercand sa ma relaxez. Imi era dor de pat,de somn…Era sa adorm inauntru,cand,am realizat ca statusem prea mult, asa ca m-am sters si m-am imbracat cu o camasa de noapte scurta, roz si m-am pus in pat.
Nu a mai trebuit sa astept.Instantaneu, somnul m-a acoperit ca o patura groasa si neagra.

Incepe sa devina din ce in ce mai interesant. In acest capitol chiar ai avut faye comice, la care nu m-am putut abtine sa nu rad. S-a mai risipit din acel aer sumbru si mohorat ce domina fic-ul si i-ai oferit puţin amuzament.
Intr-adevar ai scris de mutl sincer. Ceea ce personal nu ma deranjează deloc. Lururiel încep să evolueze încetul cu încetul. Se poate observa deja o mică scanteie de dragoste între ea si Michael.
Abia astept continuarea, si spor la scris

waaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
A fost la party o da o da ) la la SCORPIE e pitipoanca aia de prietena lui X( acu sunt alaturi de Issa:X vomlupta vom divide si vom cuceri premiul >
Michael!!!!!
:X:X asa mami conduo acasa, doar nu vrei sa pateasca cv cu toti cei ce o vaneaza fiindca e judecator nu nu nu ?
:X ador ceea ce faci aici

Multumesc de com-uri! Ma bucur ca va place


VII. Amenintari


Scrisesem mai mult de doua pagini, desi pentru William nu vor fi de ajuns. Desi „presimtisem” ca voi avea inspiratie, nu luasem in calcul si grija din ce in ce mai mare, legata de cazul de poimaine.
Acum, in mintea mea, cuvintele pur si simplu nu mai vroiau sa se constituie in fraze, care sa exprime ceea ce doresc. Pur si simplu, nu mai am rabdarea necesara pentru a scrie. Cuvintele baietilor, de aseara, imi veneau in minte, facandu-ma sa ma intreb daca nu ar mai usor sa renunt.
Presa va intelege mai ales pentru ca nu era un caz usor. Imi si inschipui cum voi sta luni seara linistita, plina de compasiune pentru cel caruia ii revenise cazul. Bineinteles, acesta era doar un vis.
In primul rand, nu as renunta niciodata pentru ca sunt mandra, orgolioasa si ambitioasa. Nu cred ca as suporta ideea ca eu am renuntat de buna voie. Doar nu eram una dintre alte multe femei. Totusi, daca nu aveam de gand sa renunt, se mai punea problema: ce voi face?
Era clar ca Blake nu va juca foarte curat si nici nu va tine cont ca sunt femeie. Poate se va baza ca daca primesc un telefon de amenintare voi incalca legea. Dar, daca va fi cazul, mai mult ca sigur ca nu se va da inlaturi de la nimic pentru a obtine ce vrea. Se stia ca are o multime de „oameni” care sa-i rezolve „micile” probleme.
Deci, problema se punea astfel. Ori renunt si imi vad de treaba mea, chiar daca imi calc pe mandrie, ori intru in hora si joc pana la capat, asta insemnand ca voi fi amenintata, hartuita,poate chiar omorata. Oricum va fi, de cedat, nu voi ceda, pentru ca sunt una din putinele persoane care inca mai respecta legea.
O alta problema care nu imi dadea pace si care nu o va face pana cand nu scap de prima,este ca nu mai aveam atata spor la scris. Mintea mea era stresata si ingrijorata, nemaiputandu-se axa prea mult timp asupra aceluiasi lucru. Nu mi-as face griji, daca nu ar trebui ca saptamana viitoare sa ii dau lui William minim doua capitole. Norocoasa de mine.
Locul trei in materie de probleme, era ocupat cu mandrie de „ valul vietii mele” care era reprezentat de Michael. Poate ca cineva nu ar vedea unde e problema, dar eu o vad, sau mai bine zis o simt, pentru ca isi face culcusul intr-o parte din inima mea. Chiar ma intreb daca mai are loc pentru atatea griji.
Totul se invartea in jurul faptului ca incepuse sa ma intereseze acest nou personaj din viata mea, ca persoana. Nu puteam intelege de ce e asa complicat si misterios. Desi parea extgrem de fericit cu papusa Barbie, uneori, aveam impresia ca joaca un rol. Unul care nu-i facea placere, dar pe care trebuia sa il joace pana la sfarsit. Se obisnuise. Era exact ca in acea seara cand mi s-a parut ca poarta o masca. Adevarata problema era ca nu intelegeam de ce ma preocupa asa mult ce face el. Aveam destule griji si fara cele ale unui bogatas.
Si ca sa puna capac la toate, peste doua saptamani va trebui sa zbor la Paris, vizitand un oras pe care il ador, dar, trebuind sa calatoresc, un lucru mai putin placut pentru mine. Ah, si nici nu stiam daca voi fi la zi cu scrisul si daca voi rezolva ceva cu cazul pana atunci. Mai mult ca sigur ca nu.
Am oftat, privind ceasul. Era ora 17:00 si eu inca nu mancasem. Cred ca va trebui sa imi pun pe frigider un biletel pe care sa scrie: „ Nu uita ca fara sa mananci nu mai poti trai, asa ca da naiba toate grijile la o parte si pune-te pe minunatiile din frigider. Sau mai bine, mai intai pregateste-le”
Uneori imi vine sa cred ca Alice are dreptate cand se poarta cu mine ca si cu un copil mic. Daca am prea multe lcururi de rezolvat incep sa uit de mine.
Dintr-o data, s-a auzit sunetul strident al telefonului. Desi la inceput ma tresarit, dupa aceea am devenit calma si m-am repezit spre el. Tot ce am auzit a fost un harait deranjant, dar cand am zis: „ Alo”, vocea de la capatul celalalt al telefonului, a inceput sa vorbeasca:
-Domnisoara judecatoare, Hamilton?
-Da. Cu cine vorbesc? Dar vocea m-a ignorat.
-Vi s-a dat cazul Blake...am dreptate?
Pe loc am simtit cum picioarele ma lasa si cu mainile imi ingheata. Totusi, mi-am mentinut glasul calm:
-Intr-adevar. Si totusi, care ar fi problema?
-Daca veti coopera, niciuna.
-Nu cred ca am inteles la ce va referiti.
-Oh, eu cred ca da. Tot ce trebuie sa faceti este sa renuntati la acest caz, bineinteles, in schimbul unei sume destul de consistente, zic eu. Doar nu am vrea sa fie cineva ranit, nu-i asa?
-Nu, desigur ca nu. Dar de renuntat nici nu se pune problema. Nu am sa fac ce imi ziceti dumneavoastra. Voi judeca acest caz asumandu-mi toate riscurile. Vocea mea parea mult mai sigura decat eram eu cu adevarat.
-Sa inteleg ca nu renuntati?
-Nici vorba. Si nu stiu cum ar rezolva asta problema. Cazul tot va fi judecat.
-Intr-adevar, dar cineva a considerat ca fiind femeie, sa va dam o mica sansa de pe urma careia sa castigati si sa nu patiti nimic. Barbatii sunt mai peregtiti cu aceste probleme. Dar din cate am vazut, a fost in zadar pentru ca nu cooperati. Poate o veti face atunci cand lucrurile nu vor mai fi asa roz. Mare pacat. Considerati-va avertizata.
Legatura s-a intrerupt exact cand ma prabusisem in fotoliu. Pur si simplu eram surprinsa de curajul acestor oameni de a suna pe numarul de acasa si a face amenintari. Stiam ca nu are niciun rost sa incerc sa aflu de unde s-a dat telefonul, pentru ca probabil au sunat de pe un telefon public si mai mult ca sigur ca a fost unul dintre multii „ caini” a lui Blake. N-as fi rezolvat nimic. Pentru a fi inchis era nevoie de un judecator. Si din pacate sarcina revenise asupra mea.
Am luat ceasca de cafea de pe masa, dorindu-mi ca totul sa decurga bine. Deja luasera masuri si mai erau doar doua zile pana la proces. Vigilenti oameni. Speram doar ca sa nu pun pe nimeni in pericol. Era ultimul lucru pe care mi-l doream.
Aveam sa ii arat nenorocitului astuia ca am demnitate si ca nu ma tem de el. Aveam sa il infrunt ca un barbat, sa nu ma las intimidata. Speram doar, sa nu regret mai tarziu alegerea facuta.

=)) ca un barbat?)
wa ma bufnit raus cand am citit:))
o admir pt curajul ei si este un capitol care mia dt dureri de cap:)) nu te speria e din cauza ca izabella gandeste asa de mutl si rezolva fiecare chichita ) pe cand eu ma uit la caietul d efizica la care sunt corijenta:)) si zic...eh bla vezi sa nu =))
imi place la nebunie :X si incepi usor usor sa il piperezi si sunt sigura ) defapt debea astept actiunea sa vad cum o descri:X

VIII. Incertitudini


Zgomotul de pe holul Judecatoriei era atat de dranjant, incat am simtit cum ametesc. Presa ma asaltase curioasa, facandu-ma sa ma pierd printre atatea cuvinte. Am avut noroc cu politistul de la intrare, care, ma ajutase sa scap de valul de reporteri si fotografi.
Era greu de spus ce simteam. Eram calma, concentrata, fata mea neexprimand nimic. Simteam cum buzele imi sunt uscate si stranse formand o linie subire si aproape incolora, in ciuda faptului ca ma dadusem cu putin ruj. Pielea imi era foarte alba, facandu-ma sa par oarecum transparenta si aproape ca nu imi mai simteam mainile, acestea fiind ingrozitor de reci.
Cu toate acestea nu eram speriata. Chiar deloc. Aceasta reactie a mea era una de aparare, oarecum pentru a ma aduna. Incidentul de sambata era inchis undeva, in mintea mea, parand foarte indepartat si chiar nesemnificativ.
Desi corpul meu devenise foarte rigid, iar mintea vigilenta, oarecum speram ca nu vor mai exista amenintari. Imi doream sa fie doar un episod de prost gus din viața mea, ca cele pe care le vezi in filme si care inceteaza relativ repede cu ajutorul politiei.
Am intrat in sala, privind drept inainte, incercand sa-mi stapanesc impulsul care ma indemna sa privesc boxa acuzatilor. Tot ce se auzea era zgomotul facut de apartele de fotografiat.
Apoi, am inceput sa imi fac treaba. Acuzatia era de hartuire si trafic de droguri. I-am permis avocatului si procurorului sa isi faca numarul, stand oarecum cu spatele la acuzat. Pana si prezenta lui ma facea sa ma simt nelinistita.
Imediat ce „introducerile”au fost facute, jocul meu s-a terminat. Procurorul inainta hotarat si rigid punandu-i intrebari lui Blake. Instantaneu, corpul meu s-a intors in scaun.
Blake era tipul de hartuitor obisnuit. Era slab, sarmant, cu un aer lejer si o privire patrunzatoare. Nimeni nu ar fi zis ca era un psihopat. Tocmai persoanele de genul asta ascundeau cate ceva.
-Domnule Blake este adevarat ca in seara de 14 mai, in jurul orei 19 va aflati in fata restaurantului Savoir? A intrebat procurorul
Acuzatul s-a multumit doar sa zambeasca amuzat si sa zica un „da” plictisit.
-Aveati cunostinta de faptul ca Domnisioara Simpson, secretara la o firma de a dumneavoastra, se afla in acest restaurant si ca ati stat la o masa in spatele ei?
-Deloc.Nu cunosc toate secretarele care lucreaza la firma mea.
-Atunci, banuiesc ca nu recunoasteti nici aceste fotografii care a fost gasite in apartamentul dumneavoastra?
Procurorul scoase dintr-un dosar un plic transparent si i-l dadu politistului care mi-l intinse. Am privit atenta fotografiile, observand ca sunt din date diferite. Toate o reprezentau pe o femeie blonda, tanara. Mai mult ca sigur ca avea sa fie chemata de procuror ca si martor la proces.
-Domnule Blake, am spus pe un ton indiferent. Fotografiile din dosar au fost facute in date diferite, din cate am putut vedea in decurs de mai multe luni si toate reprezinta o femeie blonda, in diferite locatii. Cum explicati?
Thomas Blake a zambit foarte amuzat si a spus calm, ca si cand ar fi vorbit numai cu mine:
-Nu eu am facut aceste fotografii. Cineva mi-a inscenat totul. Si acea mica domnisoara Simpson e si ea complice.
-Pe ce va bazati cand faceti aceste acuzatii? Am intrebat usor surprinsa de intorsatura situatiei.
Acuzatul a inceput sa rada si m-a privit de parca ar fi vorbit cu un copil. In cele din urma spuse:
-In primul rand pe faptul ca eu nu o cunosc pe domnisoara Simpson. Ea a fost angajata de o luna jumatate si din cate stiu, chiar imediat au aparut si aceste fotografii. Ei bine, este o neconcordanta, pentru ca eu am aflam la vremea respectiva cu afaceri in Sicillia. Cat despre acea seara, recunosc ca ma aflam la restaurant, dar a fost o simpla coincidenta. Cineva m-a chemat pentru a discuta o afecere, dar n-a mai venit. Am cinat singur.
-Vad ca faceti cam pulte afaceri. Am spus pe un ton indiferent. Ochii lui Thomas Blake sclipira usor amenintatori si spuse:
-Da…cu asta ma ocup.
-Si se pare ca si cu droguri. Din cate vad, aceasta este a doua acuzatie. In barulpe care il detineti au fost gasite mai multe tipuri de droguri, in special heroina. Cum explicati?
-Inscenare? Raspunse barbatul in bataie de joc.
-Cam multe insecenari. Am remarcat eu. Prea multe.
M-am aplecat peste marginea biroului, privindu-l in ochi. Am soptit astfel incat numai el sa ma auda:
-Ascultati, domnule Blake bine la ce va spun. Am primit deja o amenintare si inca nici nu incepuse procesul. Nu cred ca am primit-o pentru ca sunteti perfect curat, asa ca mai bine a-ti inceta cu jocul asta pentru ca suntem pe terenul meu. Iar eu, atunci cand ma enervez, nu mai joc frumos.
-Ar trebui sa fiti mai prudenta domnisoara judecatoare, Hamilton. Chiar nu se poate stii ce va rezerva viitorul.
-Viitorul meu, momentan, e in orice caz, mai clar ca al dumneavoastra, domnule Blake.
M-am intors spre sala, lovind usor cu ciocanul in birou. Murmurele se estompara pe loc. Mi-am dres glasul si am zis calma, privind reactiile din sala.
-Thomas Blake este acuzat pentru hartuire si pentru droguri. Prima acuzatie este fondata pe baza unor fotografii si a unor fapte. Avocatul acuzatului a depus la dosar probe prin care este dovedit faptul ca domnul Blake se afla in momentul cand a fost facuta prima poza, in Sicillia, .cu afaceri. Am adaugat in scarba. Am reusit sa prind zambetul malitios a lui Blake, care, ma privea la fel de amuzat.
Totusi, nu am de unde sa stiu, pana nu am mai multe dovezi si pana nu audiez mai multi martori, daca domnul Blake este cu adevarat vinovat sau daca este o incenare. In cel de-al doilea caz, va trebui sa stabilesc cine este atunci vinovatul.
Cat despre acuzatia de trafic de droguri, acuzatul sustine ca a fost o inscenare. Ei bine, voi avea nevoie de probe la dosar pentru asta, asa ca aman procesul deoarece exista un numar de dovezi insuficente. Procesul de amana pana pe data de…
Alice imi sopti, citind din agenda:
-27 iunie.
-27 iunie am spus eu tare.
Lovind cu ciocanul in birou, am incheiat acest caz infernal, dar doar pentru o vreme. Thomas Blake ma privea in continuare amuzat, pana a fost „escortat”de doi politisti la el in celula. Nu stiu de ce, dar mi se parea ca seamana cu o lipitoare.
M-am ridicat si am plecat terminata spre biroul meu. Nici nu vroiam sa ma mai gandesc la caz, pentru o vreme, caci simteam cum mintea mea e pe cale sa o ia razna. N-am putut sa ajung in birou, pana ce am dat o declaratie cat mai buna jurnalistilor.
Apoi, mi-am aruncat grabita roba neagra pe canapeaua din birou si mi-am luat lucrurile, indreptandu-ma spre masina. Soarele ma orbea, iar actele luate in graba, in maini, erau extrem de enervante. Am coborat cu greu scarile, dar cand am ajuns in fata masinii, mainile imi erau transpirate, asa ca foile au cazut pe jos.
Am injurat de câteva ori, dar m-am aplecat sa strang foile. Poseta si geanta arhiplina ma incomodau, asa ca atunci cand m-am ridicat, obosita, câteva foi au mai alunecat. M-am pus in genunchi si aproape ca m-a bufnit plansul. Imi era cald, eram obosita, stresata, nu puteam cara atatea lucruri si aveam nervii intinsi.
Am inchis ochii, masandu-mi tampla si tremurand din cauza ca imi venea sa plang. Cand am deschis ochii, foile imi erau stranse frumos, in dosarul pe care il lasasem aruncat pe jos. Mi-am ridicat privirea, vazandu-l in fata mea pe Michael. Acesta mi-a zambit cald si a spus pe un ton binevoitor:
-Esti bine?
-Am avut si zile mai bune. Ce cauti aici?
M-a ajutat sa ma ridic si mi-a aranjat atent foile in dosar, pe care l-a bagat in geanta de acte. Mi-a zambit si a spus pe un ton lejer:
-Am avut ceva acte de rezolvat, dar sincer sa fiu, am vrut sa vad cum te descurci.
-Dragut din partea ta. A fost bine….am spus nesigura pe mine
Michael mi-a zambit si s-a apropiat de mine spunand:
-Mergi acasa si odihneste-te. A fost o zi grea, dar te-ai descurcat superb. Cred ca pentru inceput a fot foarte bine.Ai grija de tine. Mai vorbim.
Am aprobat si m-am indreptat spre casa. Fusese o zi a naibii de obositoare.

Yeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Uau deci baiatu asta apare la momentul potrivit:X il ador:)) ce pot spune noi fetele putem creea barbati perfecti:X
ai u greseala: "in graba, in maine, erau extrem" cred ca era in maini :X
Deci dansul a inceput. Aces infractor se anunta a fi un personaj destul d einteresant insa nush de ce eu prefer sa ii dau nevinovatia pana la proba contrrie:X

Superba continuare. Imi place cum ai presarat usor romance-ul, mai ales la finalul ultimul capitol. Pana la urma presupun ca se va ivi o relatie intre cei doi.
Chiar imi place caracterul ei, e destul de puternica si hotarata cu toate acestea e totusi om si nu dai inapoi in ai pune in evidenta si punctele slabe.
Abia astept continuarea.
Spor la scris^_^

Multumesc de com-uri si ma bucur ca va place. Iata nextul:


IX. Atragand ghinionul

Era cald. Era al naibii de cald. Simteam cum pielea imi e uscata, cum ceafa imi e uda si cum mainile imi aluneca pe pungile pline de cumparaturi. Era al treilea dus pe ziua de azi, dar putea si sa nu fie. Nu exista nicio diferenta.
Urasc vara. Caldura insuportabila, aerul uscat, oamenii transpirati. Astea sunt doar cateva motive. Cele mai indreptatite as zice.
Ceea ce ma enerveaza si mai mult e ca e inceputul lui iunie si ca deja sunt treizeci si cinci de grade, iar eu incerc sa descriu starea in care ma aflu pentru a nu mai mai gandi ca mai trebuie sa fac un dus.
Aerul din jurul meu e iresipirabil, cald, uscat, ca o plasa in care nu te poti misca. Ma mir ca mai pot merge.
Am scuturat din cap, concentrandu-ma la lucrurile cu adevarat importante. Mai aveam exact doisprezece zile pana la a doua infatisare in cazul lui Blake si paisprezece zile pana cand trebuia sa plec cu Josh la expozitia de la Paris. Iar, in acest interval sute de cazuri de rezolvat. Grozav.
Intr-o alta ordine de idei, poimaine trebuia sa ii dau lui William inca doua capitole din carte. Nicio problema.... daca le-as fi scris. Din pacate, laptop-ul meu statea bine merci inchis pe birou.
Am ajuns in fata masinii, asezand pe bancheta plasele pline. De acum inainte aveam de gand sa imi fac cumparaturile seara. Asa, poate nu avea sa ma mai doara capul si sa risc sa fac insolatie.
Am verificat daca apa din torpdeou mai e inca rece, band bineinteles o gura buna din ea si am inchis masina. Cautasem toata ziua un cadou pentru Josh cu ocazia terminarii ultimului tablou. De cand incepuse sa picteze, devnise pentru noi un fel de ritual, si anume acela de a-i cumpara un mic dar, simbolic, la terminarea fiecarei capodopere.
Acum, eram in pana de idei, pana cand am vazut magazinul de muzica de la capatul strazii. Stiam ca Josh imi povestise ceva despre o trupa si nu ar fi stricat sa-i cumpar un cd. Oricum era un mare colectionar. Avea o camera intreaga plina de cd-uri, ca si mine dealtfel. Totusi, pe langa aceastea, mai colectiona tablouri(normal), masini si acuri de cravata de diferite modele. Fiecare cu ale lui...
Am zambit trecand strada si intrand in magazin. I-am multumit lui Dumnezeu ca aici era aer conditionat si am inceput sa fac o cautare minutioasa a cd-ului perfect. Saracul vanzator a incercat sa ma ajute, dar eram atat de indecisa incat aproape ca l-am innebunit de cap.
Intr-un final, l-am cumparat pe cel care mi s-a parut ca o sa ii aminteasca lui Josh mai bine de tabloul terminat si am iesit in strada. Soarele incalzea si mai tare, oribindu-ma. Mi-am dus mana la ochi, stergandu-mi fruntea transpirata. De undeva din jur, s-a auzit un sunet de motor.
Nu l-am bagat in seama, si am inceput sa traversez strada pana in parcare. Cand eram pe la mijlocul drumului, am realizat ca sunetul devenea din ce in ce mai puternic si ca o masinacu geamuri fumurii se indreapta neobisnuit de repede spre mine.
De aici a urmat o adevarata nebunie. Am luat-o la fuga in lumina oribitoare a soarelui cautand adapost. Degeaba.
Nu stiu exact ce a fost mai puternic: socul sau impactul, dar stiu ca atunci cand am simtit ca nu mai e mult pana ce ma va lovi, imi venea sa plang de frica si incercam sa imi spun ca nu era nimic real. Apoi, am fost propulsata in aer.
Partea ciudata era ca nu simtisem nicio durere din cauza spaimei. Inima imi batea cu repeziciune, iar cand am realizat ca sunt in aer, culmea, ma credeam in siguranta. Poate totul avea sa fie bine. Ce a urmat, a fost oribil pentru mine, mai mult din punct de vedere psihologic.
Eram intinsa pe trotoarul extrem de fierbinte, simtindu-mi corpul fara vlaga si avand o puternica durere de cap. Imaginile mi se miscau in fata ochilor si imi venea sa vomit. Caldura care imi cuprinsese corpul, starea de ameteala si de neputinta ma faceau sa imi doresc sa mor. Era tot ce uram eu mai mult, si anume, incapacitatea de a putea controla o situatie.
Auzeam murmure in jurul meu, dar imi era atat de rau incat nu puteam intelege ce zic. Cand cineva m-a intors cu fata in sus, am gemut, ametita. Stiam ca toata aceasta treaba avea sa se incheie cu o pierdere de cunostinta, care, in momentul de fata, era bine venita.
Mi-am dat seama ca cineva m-a recunoscut pentru ca oamenii se foiau si se adunau in jurul meu, dar n-am deschis ochii. Lumina ma orbea.
Totusi, eram mai linistita acum, asa ca am incercat sa ma concentrez pe miscarea membrelor. Mana dreapta, cred ca era rupta, asa ca, dupa aceasta incercare nereusita de a prelua controlul, am oftat si mi-am relaxat muschii. Cineva avea sa vina si aveam sa supravietuiesc. Asta era tot ce conta.
Mi-am repetat aceste propozitii la nesfarsit pana cand, totul s-a facut negru.

Stai! Stai ! Puauzaaa!!! ...da de ce sa faca accident? aaa? ea e fata frumoasa dragutaa buna...care trebuie cucerita de Michael... hate you 4 that ! Cred totusi ca era logic atata timp cat la si infruntat pe acel sef ingrozitor de inganfat ca i sa pus pata pe ea. Zau asa..ce mai urmeaza viol?...Sa nu iti dau idei ! Ia vezi!
love this capter si astept sa vad cum reactioneaza prieteni ei mai ales michel. Si ce a patit

Multumesc de com-uri sis per sa fie un cap reusit pt ca sincera sa fiu....nu prea am fost in forma maxima .


X. Renastere


Pluteam in neant. Nu era deloc infricosator sau ciudat, ci era pur si simplu o stare care ma cuprinsese si care ma stapanea in totalitate. Nu simteam nimic. Nu faceam nimic. Acolo nu exista timp sau sentimente. Era un vid care te ducea….Nu stiu unde. Pur si simplu ma lasam condusa, bucuroasa ca nu mai simt durerea.
Era placut sa plutesc asa…in neant. Era comod, linistitor, un spatiu de siguranta, care nu se termina niciodata. Sau asa speram. Dar nu era real. Ma minteam sigura crezand ca este si lasandu-ma in voia lui. Ceva din mine incerca sa ma trezeasca, sa ma faca sa devin constienta de pericol, dar eram atat de atrasa de acea liniste completa. Pur si simplu renuntasem sa mai exist.
Poate ca unii s-ar astepta sa fi vazut o lumina orbitoare, semn a unei prezente divine sau sa aud voci, dar era dezamagitor de linistita intreaga situatie.
Simteam cum ceva din mine vroia sa se trezeasca, dar corpului meu ii placea acel spatiu sigur. O parte din mine vroia sa revina la normal, iar alta sa se odihneasca la nesfarsit acolo. Din fericire a invins prima.
Primul lucru pe care l-am perceput a fost sunetul ritmic al unui aparat, din apropierea mea. Mai intai a fost incet, de parca ar fi venit din departare, dar dupa ce m-am concentrat asupra lui, a devenit tot mai clar. Aproape de realitate, mi-am spus. Stiam ca il mai auzisem pana acum, dar mintea inca imi era intetosata si functiona greu. Ca atunci cand esti trezit dupa un somn lung si nu poti intelege la inceput ce ti se spune.
Am stat acolo ca o statuie, ascultand aceleasi batai la nesfarist, dar pur si simplu ma simteam prea obosita pentru a ma gandi la ceva. Eram atat de epuizata incat imi era frica si sa ma gandesc ce patisem. Intr-o incercare de a ma relaxa, am trans aer in piept, simtind mirosul unui spatiu inchis, care clar nu fusese tocmai bine aerisit.
Puteam deschide foarte simplu ochii si sa privesc in jur, fara a mai incerca sa ghicesc ce se intamplase cu mine, dar imi era frica. Nu atata de locul in care puteam fi, desi la un moment dat m-am gandit la cele mai nebunesti lucruri, ca de exemplu la un sicriu, ci ma speria gandul ca o lumina puternica ar putea sa ma orbeasca. Acela era ultimul lucru pe care mi-l aminteam, si anume, soarele care imi ardea ochii si caldura din jurul meu. Era clar ca aici nu avea cum sa fie aceasi situatie si ca temperatura camerei era destul de placuta, dar frica invinsese.
Mi-am intredeschis buzele, umezindu-le si simtindu-mi gatul nespus de uscat. Era clar ca eram destul de deshidratata, lucru pe care-l uram nespus. Eram genul de persoana care consuma si trei litrii de apa pe zi.
Am simtit cum imi revin incetul cu incetul si cum corpul se trezeste la viața. Imi puteam simti varfurile degetelor, desi inca putin amortite, asa ca n-am mai asteptat invitatie, ci am incercat sa imi misc degetul aratator pe suprafata pe care eram asezata. Ceva moale, fin. Clar un cearsaf si instantaneu mi-a venit in minte culoarea alba.
Punand cap la cap toate acestea am realizat ca eram intr-un spital, iar sunetele care se auzeau erau bataile inimii mele. Trebuia sa ma gandesc la asta de prima data, dar creierul meu era atat de obosit si epuizat, incat riscam sa alunec din nou in inconstienta, asa ca, l-am scuzat si am decis ca n-avea rost sa ma suprasolicit, daca vroiam sa nu ma aleg cu o durere serioasa de cap.
Mult mai linistita, acum ca stiam unde ma aflu, am incercat sa imi misc toata mana, simtindu-mi palmele uscate. Ma intrebam de cate zile eram acolo, stand ca o statuie pe acel pat. In ciuda faptului ca probabil dormisem exagerat de mult, am vrut sa ma las iarasi purtata de acea stare de plutire si sa alunec in mrejele somnului..La nesfarist chiar. Dar nu puteam. Ceva din mintea mea ma forta sa continui si stiam ca acum, urmatorul pas era sa deschid ochii.
Am oftat, si dupa ce mi-am simtit fata mai relaxata si mai dezmortita, am intredeschis incet ochii. Lumina. Asta a fost primul lucru pe care l-am observat, dar era una slaba, linistitoare.
Mult mai sigura, i-am deschis larg, clipind de câteva ori pana ce s-au obisnuit cu semiobscuritatea incaperii. Comparativ cu restul saloanelor pe care le vazusem pana acum si in filme si in viața reala, acesta era al naibii de diferit si de gol. Poate ca imi facusem o idee gresita asupra lor, dar ma asteptam sa vad flori pe o masuta, langa patul meu, si un televizor intr-un colt, iar pe un scaun, pe Josh sau pe Beatrice. Sau macar un doctor.
In schimb, in acest salon eram doar eu intinsa pe obisnuitul pat de spital, langa mine aparatele si perfuzia, iar vis-a-vis un geam de sticla. Dadea spre un coridorul, acum gol. Grozav.
Mi-am privit reflexia in sticla, observand mai intai parul negru si lung, rasfirat pe perina, iar in jurul capului infasurat un bandaj. Macar acum am inteles de ce simteam ca se invarte toata camera cu mine.
M-am concentrat si privirea mi-a coborat pe zgarieturile deloc elegante de pe fata, apoi pe cele de pe gat. Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca ochii mei verzi, erau goi si fara viata, iar pielea era atat de alba incat pana si cearsaful parea mai inchis la culoare ca mine. Devenisem aproape transparenta.
Am incercat sa ma relaxez si sa ma gandesc la alte lucruri, dar tot ce imi venea in minte era momentul in care ma aflasem intinsa pe jos, orbita de lumina soarelui, in timp ce in jurul meu roiau o multime de oameni. Pur si simplu nu puteam decat sa imi reamintesc acea scena si pe fundal, motorul unei masini. Atacatorii mei.
Din pacate sau din fericire, meditatia mi-a fost intrerupta de zgomotul facut de pasii unei persoane care tocmai intra in camera. Nu m-am miscat. Am asteptat ca vizitatorul sa intre in aria mea vizuala. Spre fericirea mea, aproape imediat am putut observa o claie de par blond, ravasit, care-mi amintea de o singura persoana: Josh.
Cand ajunse langa mine, distanta care mi s-a parut uriasa, am putut sa-l analizez detaliat. Spre oroarea mea, era doar o umbra a ce a fost. Era palid, tras la fata, nebarbierit, cu cearcane de un kilometru si cu privirea pierduta. Aproape tremurand, se lasa in genunchi langa patul meu si schita un zambet atat de anemic, incat parea inexistent.
L-am lasat pe el sa inceapa. Am asteptat sa faca o miscare, sa imi spuna ceva, dar singura lui reactie, daca putea fi numita asa, era sa ma priveasca intens. Nu stiam cum ar trebui sa reactionez, ce ar trebui sa fac, dar intr-un final ma realizat ca cel mai bine era sa fiu rabdatoare si sa il las sa isi dea seama ca sunt bine. Probabil ca inca era socat.
Intr-un tarziu, am simtit cum corpul lui incepe sa se relaxeze si l-am privit din nou. Desi arata groaznic, ochii lui capatasera o urma de stralucire, iar buzele lui se incretira intr-un zambet usor fortat. Sub privirile mele, vechiul Josh incerca sa revina la viața.
-Sa nu imi mai faci asta niciodata. Sopti el atat de incet, incat parea ca isi pierduse vocea.
Am zambit, si am incercat sa ma asez intr-o pozitie mai comfortabila, dar ma durea tot corpul, asa ca am renuntat repede. In schimb, m-am intors spre el, zicand cu greu:
-Crede-ma, nici pentru mine n-a fost prea distractiv.
Imi zambi incet, luandu-mi mana intr-a lui si cercetandu-ma din cap pana in picioare. As fi avut atat de multe sa il intreb si chiar nu vroiam sub nicio forma sa mai pierd timpul, dar privirea lui atat de concentrata m-a facut sa renunt. Daca macar atat puteam face ca el sa isi revina din starea aceea de care eram raspunzatoare mai mult sau mai putin, ei bine, atunci, n-aveam de gand sa ii iau aceasta placere, desi, modul in care ma privea ma incomoda.
Si totusi, in cele din urma, am soptit atat de incet, incat pentru o clipa am crezut ca nu m-a auzit:
-De cand sunt asa?
-Ai fost in coma o saptamana. Doctorii nu iti dadusera prea multe sanse.
-Beatrice unde e? am intrebat eu, de-abia acum realizand lipsa ei.
-E pana la cafenea cu Michael. Chiar nu stiu ce ne-am fi facut daca nu era si el aici sa ne ajute.
-Dar cum de…?
Am inceput sa tusesc, la fiecare miscare a abdomenului, tresarind de durere. Speriat, Josh ma prinse de umeri, incercand sa ma linisteasca. Intr-un final, m-am oprit, stergandu-mi cu mana lacrimile care incepusera sa apara in colturile ochilor datorita efortului.
Dupa ce blondul s-a convins ca eram cat de cat in regula, isi relua pozitia, soptind:
-Tu chiar ti-ai propus sa ma sperii.
M-am multumit sa ii zambesc si m-am asezat mai bine pe pat, simtind cum imi pulseaza capul. Probabil ca trebuia sa o iau mai incet prima data. Simtindu-ma extenuata, am inchis ochii, gandindu-ma ce bine ar fi fost daca acum as fi stat acasa scriind sau mergand cu Beatrice la cumparaturi. Defapt, din punctul meu de vedere, oriunde era mai bine decat in acel pat. Faptul ca stateam imobilizata, ma termina din punct de vedere mintal.
Josh se ridica incet, cu ochii usor umezi, probabil din cauza emotiei, si ma stranse incet de mana, zicand putin mai optimist:
-Am sa vorbesc cu doctorul sa vina sa te consulte. Ne va zice cand vei putea sa fii transferata intr-un salon normal. La terapie intensiva nu prea se aplica aceleasi reguli.
-Deci de asta nu sunt înconjurata de flori? Am intrebat vag amuzata, mai mult gandindu-ma la faptul ca fusesem aproape de moarte.
-Nu iti fa griji. Cand vei fi mutata nu vei mai scapa de vizite si cadouri. Raspunse acesta neobservand nota de falsitate din glasul meu.
Se indeparta usor aplecat de umeri, poate si din cauza oboselii, iar dupa ce inchise usa, am inchis din nou ochii, simtindu-mi corpul greu. Ma durea fiecare particica din trup, de parca as fi fost calcata de o masina. Defapt, chiar am fost. Nu credeam ca expresia asta va deveni vreodata una si aceeasi cu realitatea.
Semiobscuritatea camerei imi crea o senzatie de somnolenta, dar intr-un fel imi era frica sa nu ma cuprinda iarasi acel intuneric din care ar fi posibil sa nu ma mai trezesc niciodata. Nu stiu cum ar fi suportat Josh sau Beatrice toata treaba, avand in vedere ce rau aratau numai dupa o saptamana. Gandindu-ma la aceste lucruri, mi-am simtit trupul moale si am alunecat in intuneric, din nou.

Poi! yeee sia revenit!
Mama ei de coma:)) ia stai cum asa a cazut dinnou in cama sau in somn? Bueyyy nu adormi iar cei aia!X(X(X(X LENESAAAA
) asa un singura chestie a deranjat la ochi cand ai pus "blondul" ) care nu mai trebuia sa zici nik ca se intelegea cine si ai stricat
greseli aaa nam vazut:X
si CUM ASA A CAZUT IAR?
Si Michael e cu ea ooppsss LOVE LOVE