Full Moon

1.Locul

Drumul mă obosise mai mult decât crezusem iniţial. Doamna Doyle nu mai termina de vorbit, oricât de atentă încercam să fiu nu auzeam decât „taca taca taca şi apoi taca taca”. Am încercat să îi dau un imbold de plecare, dar ea se aşezase confortabil pe patul meu şi îmi vorbea în timp ce mă prefăceam că despachetam. Începusem să îmi zic că dacă eram mai vigilentă, găseam pe alt cineva să îmi arate unde era camera. Dar ce tot ziceam, eram frântă, nu credeam că era posibil să mai fiu în picioare.
- Şi sincer până ajung în oraş mă plictisesc, bine că locul ăsta este mereu plin. Şi tipul care aduce lactatele este un scump. Dacă vrei drăguţă să îţi fac cunoştiţă cu el să mă anunţi.
Eu renunţasem să încerc să o mai ascult sau să o fac să plece deja şi Miss Doyle ar fi continuat dacă uşa de la intrare nu ar fi fost trântită cu putere. În cameră năvălise o furtună. O fata cam de aceeaşi vârstă cu a mea îi aruncă invitatei o privire glacială.
- Miss Doyle, sunteţi chemată la recepţie!spuse aceasta făcând cu mâna în semn de “ La revedere!”. Doamna Doyle s-a ridicat trufaşă de pe pat, şi-a aşezat costumul bleumarin şi şi-a luat un cald rămas bun, în schimb nu am putut decât să îi ofer un zâmbet.
Imediat, fata ce o expediase atât de repede pe musafira nepoftită mi-a întins mâna:
- Rouge Arwin!
- Chloe Raymond, i-am răspuns strângandu-i mâna .
- Doyle este o adevărată moară stricată şi nu scapi de ea decât expedind-o, deşi e bine să o ai de partea ta.
Vorbea de parcă ar fi cunoscut-o de mult pe aceea doamnă, poate era din anul 2 orice era posibil.
- Presupun că tu nu o ai!
Rouge a zâmbit în semn de vinovăţie.
- Am ajuns ieri, am căutat pe cineva care să mă ajute dar nu era decât ea…după două ore de “taca taca taca” am plecat din cameră închizând uşa după mine…Pledez vinovată!
Am încercat să nu îmi fac o primă impresie imediată despre colega mea de cameră, dar îmi era imposibil. Nu era atentă, dădea cărţile pe faţă; poate era din neglijenţă sau poate nu avea nimic de ascuns. Oricum ştiam sigur că dacă era ceva care o va deranja la persoana mea îmi va spune…speram doar că nu într-un mod oribil.
- Dacă face aşa de fiecare dată…însemnă că nimeni nu o suportă.
Era logic defapt, dacă ei nu îi plac cei ce nu o lasă să vorbească cât o ţinea gura, şi nimeni nu ar putea să o facă, ca ea să nu înghită pe nimeni.
- Mmm am făcut “cercetări”, Carsoni sunt preferaţi ei.
- Carsoni..dar, ieri? începeam să mă bâlbâi. Cu siguranţă ştia o mulţime de lucruri. Şi cu siguranţă nu i-a fost greu să afle. Era întradevăr frumoasă şi eram sigură că ştia deja să folosescă acel atu.
- Toţi îi ştiu…tatăl lor este directorul adjunct şi profesor de istorie, iac nici aici nu scap de ea, adăugă ea strâmbând din nas, oricum sunt doi băieţi şi o fată, toţi fraţi dar şi o protejată..ştii tu, dar se zice că fratele cel mare şi protejata sunt împreună!spuse acele ultime cuvinte de parcă era un secret hazliu. Şi cum a fost zborul?
-Groaznic. Mă limitasem doar la un cuvât căci dacă îmi dădeam drumul la gură nu mai terminam decât în jumătate de oră. Văzând că eram prea obosită pentru vorbit între fete, se duse la dulap şi işi luă un prosop.
-Eu mă duc să fac o baie!
Deci aceea avea să îmi fie colega de cameră, Rouge. În mod sigur era una dintre acele persoane care vrea să ştie tot despre toţi şi nu îi scapă nimic. Părul scurt, creţ si blond cu acei ochi albaştri şi mari detonau personalitatea de la îndepărtare. În liceu cu o asemenea personalitate putea deveni uşor majoretă sau să fie la revista şcolii. Dar aveam destul timp să îi aud povestile despre preţiosul liceu. Dintr-o dată mă simţeam iarăşi obosită, m-am îndreptat spre oglinda dintre cele două paturi. Sub ochii căprui aveam deja semne că nu am dormit prea bine în avion, iar din bentiţa galbenă, îmi ieşeau şuviţe. Părul castaniu nu mai arăta deloc pieptănat. Hainele drăguţe cu care mama insistase să mă îmbrac erau şifonate…şi în mod sigur nu se mai simţea mirosul parfumului sau al deodorantului. Dar la ora aia nu îmi mai păsa. Mi-am dat jos bentiţa şi am luat elasticul de la încheietură prinzându-l într-un coc neglijent. M-am aşezat în pat fără să mă mai fi obosit să mă învelesc şi totul a devenit negru.
Fără vise, fără coşmaruri, fără gânduri…

Well....desi ti-am mai citit povestea si pe alt site...sau ma rog, o parte din ea. Imi plk cum decsrii si cum exprimi sentimentele personajelor. Dialogul nu este sec si actiunea nu este grabita.
Suntc urioasa ce se va intampla in continuare, pentru ca sincera sa fiu...imi amintesc ca prin ceata totul. In fine... te astept cu nextul

Merci pt comment Smile:D Hi azi voi pune poze cu Chloe Jasmine Raymond si Rouge Arwin asaaa:D hi imi place partea asta . Si sper sa va placa povestea:*
Chloe Jasmine Raymond:
http://tinypic.com/r/4gry4k/5

http://tinypic.com/r/15yg1h1/5

Rouge Arwin:

http://tinypic.com/r/110yo0g/5

2.Furie


Dimineaţa următoare am fost trezită de zgomote ce veneau de pe culoar. Buimacă m-am ridicat din pat şi m-am uitat în cameră, Rouge nu mai era. Am ieşit pe culoar rămânând în dreptul uşi. Vis a vis doua fete în pijamale se uitau timide spre dreapta.
-Trebuie să vină, crede-mă amândoi sunt divini.
Cele două chiţăiau de emoție, iar eu nu făceam decât să mă uit derutată la ele.
-Uite-i!spuse una dintre ele arătând în dreapta mea. Prin faţa culoarului treceau trei tineri, două fete şi un băiat. În fruntea grupului era o fată roșcată cu părul drept tuns filat şi breton lung spre dreapta. Era atât de înaltă, elegantă în pantalonii trei sferturi negri şi scurta ei de piele neagră. Poate şi acele botine cu toc, negre, o făceau să pară aşa înaltă . Arăta ca un model pe scenă.
Pentru un anume motiv asta mă făcea să vreau să îi rup hainele. Începusem să clocotesc pe dinăuntru ca un vulcan, mâinile începuseră să îmi tremure așa că le-am pus în sân. Un cuplu păşi imediat după roşcată. Amândoi aveau părul blond, băiatul era tuns foarte scurt iar la tâmple avea modele obținute din tunderea şi mai scurtă a părului. Ciudat de înalt cu umeri laţi şi mers drept, de obicei un astfel de partener ar fi stat un pic aplecat. Femeia avea părul şi bretonul drept, la vârfurile bretonului şi părului având subtil o nuanță de cappucino. Mersul ei era un pic legănat imitând o panteră ce vânează. Ciudat, dar se părea că starea de nervozitate m-i se accentuase, inima îmi bătea mai tare iar expresia faciala îmi era ostilă. Cei trei îşi întoarseră privirea spre mine, iar eu le-am zărit ochii negri, misterioși. Gânduri negre îmi invadaseră mintea, vroiam să le fac rău şi aş fi pornit după ei dacă nu îmi îmfingeam unghiile în braţ. Eram în infern, nu doar că eram pur şi simplu nervoasă fără motiv, dar mă durea, ca şi cum mii de ace îmi loveau gâtul până în stomac. Am înghiţit în sec. Privirea ostila îmi era întoarsa pe măsură. Totul se întâmplase în două secunde şi totuşi parcă a fost o eternitate. O eternitate în care le-am zărit fără să vreau detaliile.
Cuplul era îmbrăcat în blugi şi adidaşi iar băiatul avea un tricou alb pe când fata un maieu galben pai; se țineau de mână, nu strâns ci uşor. Şi iar cu fiecare detaliu mânia inexplicabilă creștea şi creștea stând să iasă şi rănească cele 3 persoane. Au trecut, iar tensiunea copleșitoare dispăruse.
Asta era ce așteptau ele, de asta fusesem trezită?
M-am întors spre ele calma, fără un motiv anume şi cele 2 se holbau la mine. De asta îmi era teamă…„ciudata” sigur asta au gândit, eu aia aş fi făcut.
Fără să stea la discuţii , cele două au intrat în cameră. Şi fără să vreau am auzit:
- Ai auzit cum mârâia?
- Ce privire!
„ Eu? Eu, să mârâi…poate că sunt sunt ciudată dar nici chiar aşa.” , mi-am spus. M-am întors cu intenția de a intra în cameră. Am deschis ușa şi senzația de furie a venit din nou, ca o avalanșă , o tornadă ucigașă.
Mecanic, mi-am întors privirea spre stânga mea. La timp pentru ai vedea chipul. Se uita spre mine cu cei mai frumoși ochi negri din lume.
Pe atât de frumoși erau ochii lui, pe atât de mare era furia din mine. Era ca şi cum ei mi-ar fi făcut ceva teribil şi numai subconștientul meu știa.
Înainte să fac o prostie, am intrat în cameră trântind cu putere ușa, fără intenție. M-am repezit cu mâinile tremurând în baie şi am dat drumul la apă rece. Încercam cu disperare să mă deschid la blugi, dar am renunțat repede începând să trag de ei până ce s-au deschis. Mi-am dat hanoracul şi tricoul jos şi am sărit sub duşul rece. Şocul a fost puternic, nu eram pregătită pentru o apă chiar atât de rece. Mușchii m-i s-au relaxat în câteva secunde şi am reușit să ies de sub jetul de tortură.
Cursurile începeau a doua zi şi nu vroiam să fiu ciudata care a stat închisă în camera ei şi a „mârâit” la colegi. Mi-am uscat părul şi l-am prins cu un elastic, apoi m-am uitat un sfert de oră la geamantan întrebându-mă ce ar trebui să iau.
Vremea părea destul de plăcută. M-am repezit la biata geantă şi am luat primele lucruri ce mi-au căzut în mână: pantaloni ¾ de blugi şi un tricou roșu. Le-am îmbrăcat fără să mă uit prea mult la ele. Dintr-o dată mă grăbeam.
Rapid m-am încălţat şi mi-am dat cu strugurel. Am ieşit din cameră uitându-mă la ceasul de la mână. Era aproape nouă…Mai că am alergat până la cantină , eram sigură că nu va mai fi nimeni, dar spre dezamăgirea mea era plină ochi. Am înaintat având grijă la tăvile cu mâncare şi spunându-mi că ar trebui să caut o faţă familiară. Dar atunci m-a lovit.
Pe cine să caut? Pe doamna Doyle? Ce să facă ea acolo?.... Rouge? Ea ar fi fost la masa cea mare alături de vedete. Sau pe fetele din aceea dimineaţă? M-am felicitat în gând pentru buna impresie din dimineaţa aceea, nu aş fi putut să chiţăi şi eu? Nici de intenţionam nu puteam să o fac mai lată de atât. De ce reacţionasem aşa?
- Cap de mort! striga un băiat cu voce guturală, cine ştie ce rocker din sală. Erau multe găşti…prea multe după părerea mea. Te făcea să te simţi din nou ca în liceu, ciudata care nu se potrivea în nici o gaşcă, din nou copii cu aere de oameni mari, din nou pe drumul spre maturitate.
Eram atentă să îmi găsesc un loc unde să mă aşez când cineva îmi puse mâna pe umăr şi mă întoarse.
- Chloe! Nu auzi când te striga lumea?
Era Rouge, cu un zâmbet de zile mari. Am privit-o încurcată. Mă strigase? Eram sigură că nu mi-am auzit numele.
- M-ai strigat? am întrebat-o în timp ce îmi arăta drumul spre una dintre mese.
- Da „Cap de mort” ! răspunse în locul ei un băiat cu părul creţ, tuns scurt şi foarte…mare.
Probabil de abia ieşit din echipa de fotbal. Asta mă derutase şi mai tare. De ce mi-ar fi zis aşa?
M-am uitat la Rouge întrebătoare.
-Prostuţo, craniul de pe tricou!
Instinctiv m-am uitat în jos apoi am încercat să îmi văd spatele. Probabil eram foarte caraghioasă fiindcă Rouge începu să râdă cât o ţinea gura şi la fel făcu şi restul. Pentru un moment am fost stânjenită dar am început şi eu să râd cu o poftă prefăcută. Nu erau genul meu de glume, dar privind partea cea bună eram acceptată sau aşa m-i se părea mie.
Am stat cinci minute cu ei la masă, nu vroiam să par nepoliticoasă sau să le dau cine ştie ce părere despre mine, dar Rouge filma totul şi asta mă făcea să mă simt prost. De obicei aceste lucruri le fac cei de genul lor pentru a râde de alţii. Puteam fi acolo doar pentru a le da subiect de râs, m-i se întâmplase deja de multe ori aşa că am inventat o scuză cu secretariatul pentru a scăpa de camera de filmat.
După ce am primit indicațiile ce mi-ar fi susținut tare şi clar minciunica, m-am decis să o transform în adevăr. Miss Doyle mi-ar fi dat răspuns la toate întrebările ce nu le dădeam glas.
Am intrat în anexa ce era dedicată secretariatului şi mi-am pregătit din timp un zâmbet imens.
Am ciocănit la uşă apoi am intrat. În birou nu era nimeni. Data trecută când am intrat aici nu am fost prea atentă la cum arata. Biroul ei era de culoare închisă, avea o lampă verde şi lungă, iar fiecare dosar era frumos aranjat. Se părea că era şi genul căreia îi place ordinea. Biroul era poziţionat în faţa geamurilor uriaşe cu perdele albe. În stânga şi dreapta era câte o uşă, dar nu ştiam unde dau. Am intrat înăuntru şi am închis uşa după mine. Îmi era oare cum milă să calc pe covorul acela bleu atât de frumos.
- Miss Doyle?am strigat nu prea tare sperând că era în camera alăturată. Imediat capul ei s-a arătat după una dintre uşi.
- Oh Chloe! Ce surpriza drăguţă!
Era bine dispusă, purta un costum vişiniu ce îi venea de minune, foarte asemănător cu cel bleumarin din ziua precedentă, ce se asorta de minune cu părul ei negru.
- Nu ai vrea sa mă ajuţi?
- Cu multă plăcere, am răspuns fără sa stau deloc pe gânduri. Chipul ei se înveseli şi mai mult, nu credeam că era cu putinţă. M-a luat de mână şi m-a tras spre uşa de unde se ivise mai devreme. Mâna ei era foarte caldă şi moale. Am intrat într-un culoar cu multe uşi, nu prea lung, la capătul căreia se vedea o uşă cu geam ce dădea afară. Începusem să mă întreb în ce m-am băgat.
- Oh drăguţa mea, azi s-au trezit să vina toţi cu mâncare, băutură, oh nu îmi văd capul de treaba. Tânărul Kyle este la descărcări ajută, dar e doar el şi şoferii, iar şoferi abia dacă pun umărul la treaba. Sigur nu te deranjează?
- Chiar de loc, sunt la dispoziţia dumneavoastră!
Cum puteam să o refuz după ce mi-a spus ce mi-a spus, mai ales plângându-se. A fost şireată sau poate doar nu şi-a dat seama, dar felul cum a procedat a fost perfect pentru a mă pune la zid.
- Oh , eşti aşa de dulce. Vino, vino după mine!
Am înconjurat o parte din şcoală până când am ajuns undeva ce părea a fi spatele cantinei. Mai multe tiruri erau oprite în faţa uşilor larg deschise ale cantinei.
-Trebuie să îl cunoști pe Klye Carson, este un tânăr minunat, e atât de chipeș şi politicos, oh crede-mă nu ai cum să nu îţi placă de el.
Îmi făcu cu ochiul şi am cotit după un camion. Poate m-i se părea mie dar era pornită să îmi facă cunoştinţă cu un băiat perfect după cotațiile ei. Nu avea cum să mă facă să îmi placă de unul din ei, eram sigură…Refuzasem „tineri minunaţi” şi înainte.

Well...un capitol frumos. Chiar nu am ce comenta negativ. Greseli de tastare am vazut doar faza cu " ramanand in dreptul usii"(trebuiau doi "i") si faza cu pantalonii, unde nu era necesar sa scrii o fractie ci puteati scrie cu litere: pantaloni trei sferturi, dupa parerea mea. In rest descrierea a fost perfecta, actiunea a decurs placut si ador inchieierea, mai ales faza cu " baieti minunati".
Din pacate nu cred ca iti voi mai putea lasa com, pana sambata viitoare, pentru ca de maine nu voi putea intra pe internet. Long story. Totusi, daca reusesc cumva sa ajung, va fi biine: x
Astept cu nerbdare nextul.

Thanks 4 the replay:X:X:X :Daci e capitorul 3 ) sper sa va placa

3 Parfum


După ce am cotit după camion, muşchii m-i s-au încordat…mirosul. Nu era dulce dar nici amar sau sărat. Imediat ce mă hotăram că era într-un fel, mă răzgândeam. Sau poate el îşi schimba tenta. Era mai pasional decât trandafirul şi mai proaspăt decât ghiocelul sau mai drăguţ decât frezia. Era înnebunitor, ameţitor, trezea gânduri ascunse şi era cauza stări mele inexplicabile, dar de unde venea?
La câţiva paşi era un tânăr ce vorbea cu un bărbat roşcat mult mai înalt decât tânărul şi bărbos, cu o burtă de zile mari. Umerii băiatului erau laţi, muşchii bine făcuţi ce se puteau vedea foarte bine prin tricoul alb şi larg ce îl purta. Părul îi stătea în toate direcţiile împrăştiind reflexii din cel mai frumos şaten văzut de mine. Trebuia să fie vopsit, prea perfect. Dar se întamplă ca si în dimineaţa aceea. Cu fiecare secundă, în mine creştea, se zbătea un monstru. Simţeam urgia de a distruge, de a scoate din mine orice era. “Dar nu!” Mi-am zis, aşa ceva nu era cu putinţă.
Nimeni nu trebuia să mă vadă în halul acela, nu ştiam ce puteam să fac; ce puteam să îi fac doamei Doyle ce era la caţiva centimetri de mine sau celor doi ce pur şi simplu vorbeau fără să ştie ce era cu mine sau ce primejdie îi păştea. Am inspirat adânc şi mi-am dus mâinile la spate băgându-mi unghiile în mâna stângă. Eram hotărâtă şi o dată hotărâtă nu aveam să dau înapoi.
Am depus un efort uriaş să afişez un zâmbet cât de mic. “Azi dimineata am mârâit!” mi-am reamintit să am grijă.
-Kyle!strigă Miss Doyle.
Băiatul se întoarse afişând cel mai frumos zâmbet, mai să îmi oprească respiraţia. Pentru o clipă crezusem că voi scăpa controlul bestiei din mine. Era acelaşi ca în dimineaţa aceea.”Deci ei sunt Carsoni!”
-Kyle, ea este Chloe Jasmine Raymond, mă prezentă Miss Doyle pe întregul nume, deşi eu mă prezentasem doar cu primul nume. Cred că asta însemna că îmi citise dosarul şi poate chiar i-am lăsat o impresie bună. Speram ca Kyle să găsească primul nume mai uşor de ţinut minte, îmi plăcea că Doyle mă agrea atât de mult, dar nu şi că mi-a spus acel nume oribil.
-Chloe, el este Kyle Blade Carson.
-Încântată, am reusit eu să scot cu entuziasm, spre mirarea mea. Nu mă gândisem să răspund…doar o făcusem. Ceva demn de admirat dar asta nu însemna că avea să îmi iasă de fiecare dată.Şi el avea un al doilea nume: “Blade” eu de ce nu am putut primi un nume aşa de cool?
-Oh , îţi va arăta Kyle ce ai de facut , eu am alt ceva de făcut. Vă las să vă cunoaşteţi mai bine, nu te deranjează , nu-i aşa? O făcuse din nou, cum puteam refuza o dată ce spuse totul aşa?
Dacă refuzam eram nepoliticoasă şi mă ghicise…fusesem crescută pe o etichetă strictă…aparanţele sunt bune.
Am dat din cap fiind sigură că răspunsul ar fi venit cu urlete si zbierăieli inexplicabile dacă deschideam gura. Miss Dyle mi-a afişat un zâmbet ştrengar şi mi-a făcut cu ochiul pe ascuns.
Am urmarit-o cu privirea în timp ce se îndepărta cu şoferi spre incinta şcolii. Nu ştiam ce aveam să fac o dată ce rămâneam singură cu Carson, măcar de puteam fi eu însămi. Când nu am mai avut ce privi, mi-am întors privirea spre Kyle, şocul pe care l-am avut din nou a fost la fel de puternic ca prima dată. Era perfect: sprâncenele nu prea groase dar nici de fată, complet arcuite după forma ochilor lui migdalaţi. Maxilarul puternic; nasul mic, buzele perfect echilibrate, putea fi fotomodel cu uşurinţă. Totuşi, furia absurdă, inexplicabilă, era acolo şi poate eram bolnavă...foarte bolnavă!
-Draguţă batrânică!nu era o întrebare, ci o invitaţie la o discuţie, dar eu nu i-am răspuns, cum puteam fi sigură că nu o să fac ceva regretabil, stăteam faţă în faţă cu unul dintre starurile universitaţi, atât mi-ar mai fi trebuit. Tot ce puteam spera era să îi par cât mai puţin ciudată. Nici nu puteam spera să mai vorbească cu mine dupa aia. I-am făcut semn din cap la lăzi, dar nu mi-am putut controla sprâncenele ce mi s-au unit instinctiv. Mi-a explicat ceea ce trebuia să fac cu acelaşi zâmbet pe buze, ca şi cum nu mi-ar fi observat reacţia.
-Şi unde ai învăţat?mă întrebă el. Atunci i-am observat glasul melodic, era genul de voce ce se putea schimba uşor. Putea calma dar putea să te şi bage în sperieţi. Pentru mine era ceva de genul: “Mă bagă în sperieţi ce făce vocea lui cu inima mea!” Nu i-am răspus la întrebare, deşi aş fi dorit, eram sigură că mă puteam abţine şi totuşi nu am vorbit.
-Va fi o zi lungă!
“Da, va fi o zi lungă!”am aprobat în gând, îmi părea rău.
Am urcat amândoi în camion, aveam de luat saci cu cartofi. Era un bun mod de a îndeparta forţa din mine spre ceva ce eram sigură că va trece cu vederea. Am ridicat primul sac, era incredibil de uşor şi totuşi avea 10 kg. L-am dus pe liză imediat şi m-am întors pentru al doilea.
-Jess, ce ar fi să o iei mai uşor…să păstrăm aparenţele. Ce zici ?
Îmi spusese “Jess”, cum putu? Putea fi el un înger sau un demon ispititor special conceput pentru a te atrage, dar nu avea voie să îmi zică aşa, cine se credea?
-Chloe, am mârâit. “O facuse oare intenţionat pentru a mă face să vorbesc?”
Zâmbi şi mai frumos, arătându-şi dantura perfectă. Am simţit un gol în stomac, inima m-i sa oprit şi simţeam cum mă înroşesc şi incredibil furia îmi dispăruse sau poate nu o mai simţeam la cât de emoţioanată eram..pot spune că îmi dispăruse într-un puf.
-Jasmine…
Aproape zâmbisem auzindu-mi numele. Nu mă gândisem nici o dată că îmi va plăcea să m-i se zică în acel fel.
-Jasmine, nu vrei război! Suntem mai mulţi decât crezi….
Am rămas perplexă. Pe de o parte era tonul incredbil de seducător, pe de altă parte era chiar ce mi-a zis. M-am holbat câteva secunde la faţa lui pur si simlu perfectă, incapabilă să gândesc limpede. Apoi am încercat să îmi fac inima să îmi bată mai încet. Nici dacă eram la un maraton nu mi-ar fi luat-o la goană în halul acela. Telefonul sună, iar el şi-l duse la ureche, fară să îşi mute privirea din ochii mei sau să înceteze să zâmbească.
-Da…Da..Nu cred că vor fi probleme…Imediat!
Închise telefonul apoi continuă:
-Nu vei avea probleme cu despachetatul, nu-i aşa Jessy?
Nu îmi aşteptă răspunsul, în clipa urmatoare el deja pleca. El pleca, după ce îmi spusese “ Jessy” a doua oară. Nimeni nu îmi mai spuse aşa şi a scăpat de infirmierie. Nu îmi venea a crede. Iar furia îmi revenea. Începusem să îl înjur în puţinele feluri pe care le ştiam şi să îi promit zile fripte. Am descărcat totul foarte repede, fiecare ladă sau sac m-i se părea uşor…sau poate nu observasem fiindcă bodogăneam. Ceva nu era bine, nu era în regulă. Şi totul a început în aceea diminaţă când i-am zărit pe “ei”. Era prea mult pentru o singură zi . Nu mai puteam gândi limpede de când îl zărisem pe Kyle…nu avea rost să îmi mai bat capul cu acel subiect. M-am întors în camera mea înainte să primesc o altă sarcină, având grijă să ocolesc orice coleg, şi am avut noroc. Rouge nu era în cameră.
Am avut destulă energie rămasă să îmi pun pijamalele şi să mă învelesc. Fară să vreau mi-am zărit chipul în oglindă. Ochii îmi erau tulburi şi eram albă la faţă, buzele îmi sângerau, semn că iar le muşcasem de nervi. Nu îmi recunoşteam chipul în oglindă..era prea alb...ca o statuie de marmură. Era prea neted, fără culoare. Păream bolnavă, mă simţeam bolnavă. Am lăsat orice gând pentru ziua ce va urma, am tras draperiile şi m-am culcat.

Un alt capitol frumos. Mi-au placut replicile si faza cu numele fetei. Cred ca te decsurci foarte bine cu decsrierea si negativ n-am nimik de comentat. Sunt curioasa ce s eva intampla chiar daca am mai citit capitolele astea pt ca le-am citit demult si nu imi mai aduc aminte chiar totul. E o poveste foarte frumoasa.Astept cu nerbdare nextul. Spor la scris!

in primul rand vreau sa te felicit...este una dintre cele mai bune lucrari citite de mine (si am citit destule )
nu am ce critica, actiunea curge lin, nu o grabesti...nu ai greseli de tastare...nu ai greseli gramaticale
si e totusi o chestie pe care nu am inteles-o...de ce se infurie asa cand ii vede?...mizez pe faptul ca voi afla in capitolele urmatoare
spor la scris si astept cu nerabdare capitolul urmator

Merci Merci pt incurajari si posturi va ador, si sper ca si in capitolele ce urmeaza sa va atrag atentia si da:D:D he he nu voi divulga nimik vei afla u de aci din fic:>

4. În miez de noapte





M-am trezit odihnită, proaspătă şi cel mai important cu mintea limpede. M-am ridicat din pat şi am observat că încă nu era dimineață, ceasul arăta 2:34. M-am culcat foarte devreme, așa că nu ar trebui să mă mire nu-i așa?
Mi-am luat o pereche de jeanşi,un tricou si o jachetă pe mine şi am ieșit afară. Chiar dacă era seară, asta nu însemna că nu puteam să mă gândesc la problemele mele. Când veneam spre universitate singurele preocupări erau dorul de mama şi neadaptarea…dar din prima zi m-a lovit precum un fulger.
Era ceva neînregulă cu mine, de asta eram sigură. Măcar de un lucru eram. Era în mine şi se zbătea să iasă la suprafaţă cu fiecare secundă...Nu! Nu cu fiecare secundă, ci de fiecare dată când îi vedeam pe ei, pe Carsoni; când le simțeam parfumul. Dar de ce reacţionam așa? Mi-am bătut capul câteva ore plimbându-mă pe domeniul universităţi. Pădurea era deasă şi întunecoasă, iar trunchiurile copacilor erau aşa de groase, de vaste. Puteam pune pariu că erau acolo de când lumea. Nu am îndrăznit să mă aventurez în pădure, îmi era bine pe margini. Din când în când se mai auzeau foşnituri în iarbă, însă nu îndrăzneam să mă gândesc la ce ar fi putu să fie. Poate un şoarece, un gândac…un animal sălbatic? Nu în mod sigur nu vroiam să ştiu. Aş fi putut jura că aerul proaspăt şi umed mă va ajuta să elucidez anumite aspecte, dar nu făcu decât să mă ajute cu şi mai multe întrebări.
Mă plimbam de ceva timp, iar aerul răcoros îşi făcu treaba. Eram cu adevărat îngheţată aşa că hotărâsem că ar fi fost timpul să mă întorc în cameră înainte ca cineva să observe. Mergeam pe lângă perete, încet, când mi-am dat seama că nu eram singura care decise să profite de aerul curat. Începusem să merg în şi mai multă linişte, ne vrând ca acele persoane să mă descopere, puteau fi profesori. M-am oprit chiar la colţ unde nu îmi cădea umbra în vreun fel ce m-ar fi compromis şi mi-am ciulit urechile.
-Vă…vă rog!spuse o voce joasă, chinuită. Bietele sunete se străduiau să iasă din gâtul acela.
Am mai stat ceva timp, mă simţeam ca un agent secret ce i-a informaţii secrete despre cine ştie ce ţară străină sau o organizaţie teroristă. Îmi plăcea...gustul adrenalinei. Dar asta nu însemna că ar fi trebuit să fac ceva.
Eram doar spionul ce aduna informaţii, de aş fi trecut la acţiune. Asta îmi mai trebuia, aş fi avut după cu adevărat duşmani. Mi-am ridicat privirea spre cerul plin de stele, una era mai strălucitoare ca oricare si până atunci nu o observasem: Luna. Apoi am auzit….Aceea chemare ce mi-a făcut pielea de găină. Un strigăt prelung, unul ce mi-a pus sângele în mişcare.
Nu am mai gândit ce fac, pur şi simplu am dat colţul şi fără să mă uit măcar la cei doi agresori, am luat-o de mână pe fata ce stătea pe jos trecând mai departe. Din spate auzeam proteste şi înjurături, dar mie una nu îmi mai păsa, mergeam încet, sigură pe mine. Unul dintre ei m-a împins de la spate. „ Ce laş!”mi-am spus.
M-am oprit pentru două secunde apoi dintr-o dată m-am întors spre el, l-am apucat de gât apoi l-am buşit în peretele din dreapta. Nu îmi venea a crede ce făceam. Era mult mai mare decât mine şi cu siguranţă mai puternic. Şi totuşi acolo eram, şi nu eram eu cea bătută!
-Valea paraziţilor!am spus prima replică dintr-un film cu poliţişti pe care mi-am amintit-o.
L-am eliberat, iar cei doi au luat-o la fugă strigând că voi plăti pentru ceea ce am făcut. În mod sigur erau beţi, iar dimineaţa aveau să nu îşi mai amintească nimic. I-am luat din nou mâna fetei în a mea. Tremura din toate încheieturile şi aia era perfect normal, logic. Aceea era ceea ce şi eu ar fi trebuit să fac, în mod sigur nu să o fac pe salvatoarea. Totuşi cei doi erau de speriat. Dar ceea ce m-i se tot întâmpla din ziua precedentă m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva de mine era speriată. A trebuit să verific.
- Eşti bine?am întrebat-o urcând scările spre dormitor.
- Ddd..d.a.
Un răspuns nu prea convenabil, era prea speriată ca să fi putut scoate de la ea ceva în seara aia. Îmi trecuse fulgerător prin minte să îmi zic numele să aflu cine era şi dimineaţă să aflu ce probleme avea, dar intenţia a dispărut la fel de repede cum a şi venit. Poate doar trebuia să stea departe de aceia, dacă nu erau beţi cu siguranţă erau speraţi de mine. Dacă erau beţi cu siguranţă nu aveau nimic cu ea sau poate aveau tot dreptul să se certe cu ea, poate ea era vinovata.
-Aaa…
Eram prinsă în gânduri şi nu observasem că ajunsesem la etajul meu. M-am oprit şi am aşteptat ca ea să continue.
-Eu sunt anul 2…Lili Rice!
Şi-a spus numele atât de tare încât eram sigură că tot holul a putut auzi, apoi a fugit spre etajul ei, roşie ca o pătlăgică. Poate aşa arătasem şi eu când am avut „discuţia” cu Kyle. Mi-am spus că şi eu ar trebui să mă duc în cameră aşa că am pornit-o de-a lungul holului. Ceasul arăta 6:02 iar eu mă tot gândeam la aceea fată Lili. Atunci mi-am dat seama; să fiu pe lângă Carsoni îmi făcea rău deci trebuia să îi evit. Asta era tot…simplu.
Am făcut o baie apoi mi-am schimbat tricoul cu un pulover mov subţire. Prima oră avea să fie la 8 apoi aveam un curs deschis sau ceva de genul. Mi-am luat cărţile şi am pornit-o spre cantină încercând să aranjez cât de cât părul. În clasă am ajuns prima şi am ales un loc cât mai ferit de ochii profesorului, nici sus dar nici jos.

Well...se pare ca sunt prima. Ce pot sa spun...Mi-a placut cum ai descris sentimentele si reactiile fetei, ca nu ai grabit actiunea si mi s-a parut foarte realist modul in care ai descris reactia lui Lili. Mi se pare o fata sensibila....Astept cu nerbdare nextul si scuze daca am ajuns cam tarziu, dar nu am putut intra in cursul saptamanii. Spor la scris

Ms frumos pt comment Smile:X:X ma bucur sa stiu ca citesti:D

Kyle Blae Carson

http://tinypic.com/r/23hauco/5


5. Un minus




Mă gândeam la mama şi la vechiul meu liceu când observasem că mai mulți băieți s-au așezat lângă mine. „Ciudat…”,mi-am spus. În decursul orei fiecare a reușit să facă cunoştinţă cu mine, desigur nu reţinusem nici un nume pentru mai mult de 20 de secunde. La sfârşitul orei m-am strecurat cum am putut mai bine până la cursul următor încercând ca de data aceea să nu mai pic în mijlocul lor.
Ghinionul s-a ţinut scai de mine; Kyle Carson era în spatele meu iar eu de abia puteam să mă abţin să nu îi dau una, să nu mai vorbesc de a fi atentă la curs. Lângă mine stătea cel care mă porecli ” Cap de mort”. Desigur în mod surprinzător schimbase porecla cu „ Fluturaș” Aproape jumătate din ora aceea, dacă eu nu mă înşel, încercase să filtreze cu mine. Toate bune, cât de cât, analizele rapide pe care trebuia să le fac ori de câte ori îi dădeam replica mă distrăgeau de la colegul VIP Carson.
- Puu! Ce miros…Hey Jessy ai tras un vânt?am auzit o voce familiară din spate, din reflex am vrut să mă întorc şi să îi dau una, dar m-am încordat cât am putut de tare ţinându-mă de scaun pentru a nu sări din el. Aveam să o fac pe proasta, toţi mă ştiau de „Chloe”.
- Raymond, băiete, zău ce ai mâncat?
Tonul acela glumeț îmi făcea urechile să pulseze, deja știam că eram roșie de rușine şi furie.
Aveam să mă întorc şi să scot ce era mai rău din mine, aveam să îmi înfing o dată pentru totdeauna dinţii în gâtul lui, din fericire colegul din dreapta i-a dat o replică pe măsură:
-Ghiocei pe pâine. La tine cum a fost bălegarul?
Dacă până atunci clasa a râs, la răspunsul lui Sam pur şi simplu dădeau cu pumnul în bancă.
M-am întors spre Sam şi i-am mulțumit. Restul orei s-a stat de vorbă, iar eu m-am prefăcut bolnavă aşa că am reușit să dau drumul în sfârșit la scaun. Aveam degetele albe şi mâinile îmi tremurau, dar mă puteam controla mai bine. Mult mai bine. Aveam să o i-au razna în curând totuşi , asta dacă nu eram deja bolnavă mintal. Poate dorul de locurile natale…
Începuse să plouă cu găleata afară, iar o cană cu cacao, o carte bună şi un șemineu era tot ce imi doream.
-Chloe!
Mă întorsesem, era Miss Doyle.
-Dar draga mea, nu eşti la autobuz cu restul?
Nu știam de nici un autobuz, în mod sigur vestea a fost dată după escapada mea.
- Nu…ăm nu mă simt prea bine aşa că am ieşit…ce autobuz?
- Oh vai! Se duc sa vadă rechinii, cred că vin deseară, asta daca nu hotărăsc să stea până mâine…oh draga mea , ești bine?
- Da! Da sunt bine, o să îmi treacă, cred că am mâncat prea mult azi dimineață.
Eram sigură că dacă o mai ziceam de două ori chiar începeam să o cred şi eu. Se gândi un pic şi îmi spuse că o pot chema ori când apoi plecă. Deci aveam să am toată universitatea la cheremul meu. Gata cu ia-o pe ascuns , gata cu apelative şi puteam să mă gândesc în liniște la ceea ce vroiam. M-am așezat în canapea strângând perna în brațe. Focul din șemineu încălzea încăperea cu parfum de brad. Se simţea chiar bine; o clipă de linişte în toată aceea furtună. O clipă să simt cât de rău mă durea capul. Telefonul începu să îmi cânte „Chloeeeee îţi scriiieee unn fraaierrr!”
„Cuţu, acum ţi-ai luat protectori? Cum a fost aseară, cam gălăgie nu-i aşa?”
-Ce? Omul asta nu e în toate mințile zău…
Am hotărât să nu bag în seamă mesajul. Alt ceva îmi atrase atenția, nu o mai sunasem pe mama. Fiind fata ei am avut ocazia să cunosc multe persoane frumoase şi am fost crescută să mă comport ca o adevărată domnișoară. Am format numărul din agendă, mi-a răspuns secretara.
- Agenţ..
- Cara!
- Chloe, cu ce te pot ajuta?
- Mama e prin apropriere?
- Îţi fac legătura imediat.
- Chloe, puiul meu, cum este acolo?
- Ploios…
Mă gândeam să îi spun despre pornirile de furie pe care le aveam, am renunțat repede, nu aveam să o împovărez, în mod sigur era din cauza creierului meu, avea să îmi treacă şi aveam deja nouăsprezece ani. Era cazul să devin adult, prea smiorcăita.
-Tu… cum o mai duci?asta avea să îi distragă atenția un sfert de ora. După ce a pălăbrăgit vrute şi ne vrute, m-a expediat cu două cuvinte, Paris Hilton era pe linia alăturată. Am închis telefonul şi m-am ridicat de pe canapea, stomacul meu făcea o gălăgie de nedescris. Totul era liniștit fără colegi gălăgioşi. Mi-am luat un sandwich cu ton şi o friptură în sânge. Mirosul era pur şi simplu extraordinar. Începusem să înghit în sec. Eram ca o diabetică şi un tort de ciocolată, nu îmi venea a crede. Înghițeam rapid, fără să aştept ca mâncarea să fie bine mestecată. Friptura a avut un gust mult mai bun deşi era cam făcută. Am luat şi o a doua porţie, pe care am mâncat-o ceva mai normal .
Am verificat ceasul de pe perete, 12:23. Aveam destul timp să îmi pun în sfârşit lucrurile la locul lor. Rouge probabil crezuse că nu aveam de gând să stau cu ea. Nu o învinovățeam; toate arătau acel lucru: geamantanele, evitarea, Doyle….Trebuiau lămurite lucrurile neapărat, nu o vroiam pe Rouge în tabăra „dușmanilor” , tabăra din care făceau parte şi Carsoni şi cei doi atacatori a Liliei.
-Mă bucur că aţi reînceput să vă alimentaţi corespunzător, domnişoară Raymond. Sper că acum putem să purtăm o conversaţie..civilizată.
M-am întors complet luată prin surprindere. Un domn cam între 40-45 de ani stătea la câțiva metri în spatele meu. Avea părul alb, tuns scurt, dar încă nu începuse să cadă, fără barbă, cu un maxilar proeminent şi buze subțiri. Ochii lui erau mari, radiau de viaţă şi înţelepciune, erau aceeaşi ochii negri pe care restul familiei îi aveau. Aceiaşi ochii negri plini de mistere…poate chiar mai complicate decât vorbele lor.
-Bună ziua domule Carson.
Domnul Carson a zâmbit şi s-a apropriat de masa mea încet, prea încet, exact ca un om care se aproprie de un câine care mănâncă. M-a întrebat dacă se poate așeza, iar eu l-am poftit.
-Spuneţi-mi, v-aţi acomodat bine în această minunată universitate?
Pentru o clipă crezusem că mă va mustra; pentru ce nu ştiam sigur, dar aveam destulă experienţă cu cadrele profesorale ca să mă aştept la orice din partea lor. Am zâmbit încântată şi i-am răspuns:
-Desigur, totul este minunat, vă mulţumesc pentru întrebare.
L-a rândul lui a zâmbit satisfăcut.
-Şi cum ţi se pare locul, colegi…, mă întrebă din nou, lăsând de data aceea nişte puncte de suspensie.
Dacă tot m-i se părea că Carsoni ştiau ceva ce eu nu ştiam acela era un moment în care cu strategia corectă aş fi putut afla. Bineînţeles, dacă totul nu era decât imaginația mea, nu avea să fie bine…psihologul mă aștepta.
Dar dacă aveam să îi spun fleacuri şi prima variantă era cea bună, în mod sigur avea să spargă el gheaţa. Şi dacă varianta a doua era cea corectă, aveam să îi las o impresie plăcută.
-Colega de cameră este o persoană minunată si interesantă, primele zile aici au fost un pic cam obositoare…nu am apucat să despachetez dar plănuiesc să o fac împreună cu Rouge, colega mea. Pădurea este magnifică, atâta viaţă, mă simt…ştiu că v-a suna ciudat dar…mă simt protejată de ea. Totul este minunat, iar Miss Doyle este o dulce, cum ar spune dânsa.
În tot acest timp, domnul Carson nu a încetat să zâmbească. Era ca şi cum tot ceea ce spuneam îl fascina, îl încânta aceea conversaţie.
-Da, am auzit că ţi-a făcut cunoştinţă cu fiul meu, Kyle.
„Oh, totul mergea atât de bine! De ce a trebuit să aducă vorba de el?” O dată spus numele lui mi-a venit în minte imaginea lui spunându-mi numele . Mi-am dus mâna la obraz; era fierbinte.
„Nu se poate… am roşit?” Domnul Carson probabil şi-a dat seama de ceva fiindcă zâmbit şi mai plăcut apoi adăugă:
-A fost o plăcere să stăm de vorbă, nu am avut nici o dată plăcerea de a vorbi cu unul dintre semeni tăi. Pe data viitoare şi aveţi grijă să vă alimentați corespunzător. Mă bucur că am putut rezolva…neînțelegerile!
- Da…ăm mulţumesc!
Acel lucru nu a trebuit să îl gândesc, mi-a venit în minte precum ceva ce ştiam de când mă născusem. Domnul Carson ştia sigur ceva, nu a fost doar ca să mă îngrijesc, a fost un sfat. Pe lângă Carsoni mă simţeam ciudat, dar nu şi de data aceea. Am simțit parfumul dar nu am reacționat. Nu…eram hrănită! Ce deveneam?
O întrebare în minus, dar mai multe în plus…atât de multe încât umerii îmi erau grei, atât de multe încât nu mă lăsau să dorm…

Un capitol foarte frumos. Decsriere ai avut...ai dezvoltat frumos sentimentele personajelor si dialogul nu a fost sec. Nu ai grabit deloc actiunea iar greseli de tastare nu am avzut. Astept cu nerbdare nextul si iti urez multa inspiratie! Spor la scris!

Merci pt comentariu smile >< :X:X chiar apreciez:*
6. Eleganţă


Am aşteptat ca Rouge să ajungă, nu puteam dormi, nu aveam de ce să încerc să dorm! Totuși camera era atât de goală…ca şi cum nimeni nu locuia acolo, dar asta numai în partea mea de cameră. Asta îmi aduse din nou aminte de îi spusesem domnului Eric Carson. Nu mai puteam aștepta, mă simțeam singură, uitată într-o altă lume. Eram gata să mă duc să văd dacă au ajuns, când Rouge a intrat în cameră. La fel ca în prima zi…prima mea zi acolo şi ultima mea zi de normalitate…era ca o casetă care se derula, făcându-mi în ciudă. Rouge avea camera de filmat pornită:
-Zâmbeşte!îmi „ordonă” ea. A fost grozav! Păcat că nu ai putut veni…Sam a vomat în maşină la cât burrito a mâncat!
Era veselă, iar veselia ei mă prinse în joc; eram cu o persoană normală aşa că am decis să îmi las problemele într-un sertar special amenajat al minţii mele.
- Şi ce aţi văzut?
-Păi…se face că cică trebuia să vedem rechini! Am văzut rechini dar şi mai şi: băieţi au făcut concurs de mâncat; de aici a vomat Sam în maşină.
-Şi cine a învins?am întrebat-o eu imitându-i starea de euforie la perfecţie.
-Eu! Bineînţeles!îmi căzuse faţa. Când te uitai la ea, vedeai o creatură aşa micuţă şi fragilă, numai piele şi os…trebuia să fiu sigură că am înţeles corect.
M-am uitat întrebător la ea încrucişându-mi braţele la piept. Unora le plăcea asta, dădea impresia că persoana respectivă nu îi vine a crede. Mama spunea că faci persoanele să se simtă importante.
-Pe bune! Am dovezi!îmi spuse aceasta ridicând camera şi arătând spre ea cu degetul. Aaa! Că tot veni vorba, trebuie să vezi asta!
M-a lua de mână şi am ieşit din cameră la pas alergător. Holurile erau din nou pline de studenţi, dar doar holurile ca,erelpr spre bucuria mea, căci era deja târziu şi erau obosiţi. Până în camera de informatică am fost târâtă practic, Rouge oprindu-se din când în când să salute şi apoi pornea în trombă.
-Scuze că merg aşa, dar nu am fi ajuns în mai puţin de o oră dacă nu am alergam în felul acela.
Nu mă interesa scuza, oricum nu mă supărasem. Eu eram atentă la locul unde eram. Fiind seară, camera semăna pur şi simplu cu o scenă dintr-un film de groază în care fetele neajutorate se duc să îşi vadă caseta care au filmat-o pentru un concurs…iar acolo în întuneric monstrul legendar Bau-Bau aşteptă.
M-i se făcuse pielea de găină, din totdeauna am avut ceva cu Bau-Bau! Mi se ridicase părul pe mână şi bine înţeles acest fapt nu a trecut neobservat de Rouge. Îmi aruncă o privire amuzată, după care deschise doar una dintre lumini.
„Doar una!!!!!” Ne-am îndreptat în partea întunecată a sălii….acolo unde ne aştepta Bau-Bau. „E nebună…O da e nebună de legat!” Ne-am aşezat la unul dintre calculatoare şi am aşteptat ca Rouge să conecteze camera de filmat. Aş fi vrut să spună ceva, orice ce; numai să îmi distragă atenţia de la închipuirile mele cu un bărbat negru tot, cu gura de cioară şi ochi de crocodil. Dar nu am fost eu aşa norocoasă. Am stat cinci minute în linişte, eu una uitându-mă în stânga şi în dreapta…să nu uit să precizez în sus şi sub birou, trăgându-mă cât mai aproape de Rouge. Într-un final instalase programul cu care putea deschide camera şi accesă al doilea film. Primele imagini se mişcau prea repede pentru a înţelege ceva, pur şi simplu o îmbulzeală de copii iar sunetul era groaznic.
-Aşteaptă un pic!mă rugă, văzând că încep să îmi pierd răbdarea.
Apoi l-am văzut pe Sam ce îndesa o plăcintă de măr în gură. Rouge chiar ştia să filmeze lucruri plăcute. A pus câte un cadru cu fiecare de la masă, nu s-a grăbit, ci a filmat un pic din conversaţia fiecăruia, mărind câte o dată pe gesturile lor. Părea mai mult un documentar despre fiecare şi nu o simplă casetă de distracţie. Deşi eram chiar atentă, nu puteam să nu mă întreb ce ar fi vrut să îmi arate. Apoi am început să îi aud mai clar vocea pe casetă; cineva a întrebat-o despre colega ei de cameră, iar Rouge i-a răspuns că trebuie să apar şi eu în orice moment. Caterinca continuă cu Sam ce îi spuse în glumă că pariază pe 50 de dolari că sunt o ciudăţenie urâtă. Rouge a râs uşor în spatele meu.
-Asta pentru că nu ai apărut nici o dată cu mama ta pe la televizor.
Mă deranjase totuşi acel comentariu inofensiv, nu trebuia să arunce cu vorbele aşa aiurea. Nu mă duceam fiindcă nu mă interesa ca viaţa mea să înceapă să fie scormonită de fotografi. M-am reîntors la film înghiţind o replică pentru Sam, Rouge tocmai anunţase că am intrat şi camera s-a îndreptat spre intrare luând un prim plan cu mine. Prima dată nu m-am recunoscut, pielea îmi era mult prea albă…nu aveam nici o urmă a adolescenţei, ceva nou şi aveam bujori în obraji. Părul prins la spate într-un coc începea să îmi iasă formând o roată de spice, era amuzantă coafura, total rebelă. Nu observasem…când am intrat în cantină deschisesem uşile larg iar eu am stat pentru 2 secunde în centru fără să mă mişc; ca şi cum aş fi zis” Hei toată lumea! A venit diva!”.
-Cât aş da să pot merge ca tine fară să mă împiedic….
Prima dată nu am ştiut la ce se referea, dar am continuat să vizionez filmul, şi apoi m-am văzut; mergeam ca pe cat walk. Cu privirea înainte şi toate cele. Eram eu…într-un fel în care nu mă mai văzusem. Locul acela făcuse ceva rău cu interiorul meu însă ceva bun cu exteriorul. Arătam puternică, sigură pe mine…ca un star.
Mă întrebasem fulgerător oare cum mă văzuse Blade când am fost să îl ajut cu mâncarea…cum arătasem când mi-a zis pe nume? Am gonit imediat acele gânduri, nu puteam să fiu distrată în acel moment, aveam destul timp să mă gândesc. Subiect împachetat şi pus în sertarul special al minţii. Ne-am uitat la restul filmărilor râzând împreună cât ne ţinea gurile. Iar în timpul aclea m-am mustrat că m-am gândit până şi o secundă că ar fi vrut să-şi bată joc de mine…trebuia să îmi fi dat seama că ea nu era aşa. Ultima scenă era ea dansând dansul victoriei. Era caraghioasă cum stâlcea mişcările de dans celebre. Rouge reuşise să sustragă două cutii de bere de afară, eram prea euforică să îi mai zic cât de rău şi repede mă îmbăt. Am terminat cutia fără să îmi dau seama şi din una în alta am început amândouă să facem acele mişcări.
-Hei uităte la mişcarea asta!am rugat-o eu şi am început să o imit pe mama dansând când încerca să mă înveselească. Îmi ieşea şi cântecul, Rouge râdea ţinându-se de burtă.
-Uob uob o yeh o yeh!dar nu am mai avut ce continua. Unul din firele calculatorului s-a prins de tocul pantofului iar în căderea mea pe spate am încercat să mă prind de monitor. Poate că dacă gândeam înainte să fac acel lucru mi-aş fi dat seama ce greşeală făceam, dar totul s-a mişcat prea repede. Monitorul, mai ghinionist decât mine săracul; a ajuns primul jos apoi capul meu a făcut omletă cu circuitele lui. Uaa totul se învârteeaa.
Cineva se apropriase de mine, prima dată imaginea se mişca aşa de repede încât nu distingeam decât galben şi albastru, apoi m-am concentrat cât de tare am putut asupra vocii.
-Chloe eşti bine? O nu..spune ceva!
-Aaam făcut…buba!am reuşit eu să îngân. Eram atât de ameţită încât puteam crede că tocmai coborâsem dint-un carusel. Urechile îmi vajâiau la propriu şi un lucru ştiam sigur: mă curentasem un pic. Rouge încerca să mă ridice, însă mai rău mă ameţea. Cu gândurile făcute praf începusem să mi-o imaginez pe Rouge chinuindu-se să mă care, era aşa hilară. Fără să vreau am început să râd.
-E mai grav decât am crezut…acum râde!
Din una în alta eu nu mă mai puteam abţine să nu râd…mă durea capul îngrozitor şi de câte ori mă atingea Rouge eu o curentam, ea făcând un „Au!” aşa haios, iar eu amuzându-mă şi mai tare.
-Roughi puuu e curentatăăăăă!lungeam cuvintele aiurea. Ştiam că era aiurea dar nu mă puteam abţine. Începusem să simt din nou parfumul acela ameţitor, îmi dădea fiori pe şina spinări. Ştiam că unul dintre ei era în apropriere şi începusem involuntar să mă întind în încercarea de a găsi sursa.
-Ce s-a întâmplat aici?
-Ne prosteam şi şi s-a împiedicat şi şi acum vorbeşte în dodii, îmi îmi zice că e amuzant şi râde şi nu se mai opreşte şi şi mă curentează….
Ştiam a cui era acea voce seducătoare, deşi acea fantă de îngrijorare era ceva nou. Rouge îi explica lui Blade ce se întâmplase. Mă chinuiam să gândesc clar dar nu puteam fiindcă mă chinuiam să mă abţin să nu râd şi să vorbesc aiurea. Dar cel mai mult să gândesc ceva concret, deoarece acel parfum îmi făcea mintea să se gândească la lucruri nu tocmai spirituale…..
-Bladey puu…mmm ce bine miroşşşi!i-am zis eu cu toată sinceritatea mea în timp ce încercam să mă apuc de ceva ce părea a fi un guler. Ce făceam?
-Ok! Chloey puu trebuie dusă la cabinet.
-Uaaa ochişori negri e îngli, am făcut o pauză să râd, îngrijorat?l-am întrebat încercând să îi imit vocea.
Din spate s-a auzit un râset înăbuşit, probabil al lui Rouge, dar eu tot continuam să fiu ameţită din toate punctele de vedere….Am întins mâna în spate şi am arătat cu degetul spre forma ce părea a fi ea.
-Oaaa tuuu! Nu râde de Kyle al meu că te fac…Nu am mai continuat căci am început să râd la unison cu Rouge şi Blade. Am râs!…E tot ce îmi aduc aminte că era cât de cât real…apoi totul a devenit atât de negru.
Alergam! Alergam cât puteam de tare, dar întunericul nu se mai termina. O lumină începuse să se vadă în îndepărtare. Mi-am zis că mai am atât de mult de alergat până am să o ajung, dar ea s-a apropriat dintr-o dată cu viteză şi am intrat în lumină. M-am aşteptat să găsesc Raiul, dar în schimb am simţit o durere imensă în tot corpul, nu puteam vedea, dar auzeam. Auzeam atât de bine, era Kyle şi domnul Carson şi încă câteva persoane ce se certau. De ce? Înainte ca eu să încerc să aud ceva, o forţă m-a tras din acel trup în dureri. Mă trezisem!

Well imi plk foarte mult acest capitol. Ai descris ff frumos, dialogul nu a fost sec, iar sentimentele au fost frumos conturate. Imi plk ca nu ai grabit actiunea si nush de ce ma atrage foarte mult tiltul cpaitolului: x Spor lascris!

Iti multumesc Smile pt commenturi:X:X

7. Nu ar trebui să fiu aici!




Mă străduiam să îmi deschid ochii, dar lumina era prea puternică. Am crispat, apoi am auzit pe cineva mişcându-se. Totul era în ceaţă, dar după ce m-am străduit să îmi aduc aminte ce s-a întâmplat, totul deveni clar…clar ca durerea surdă de cap.
-Cum te simţi?
Am încercat din nou să îmi deschid ochii, dar de aceea dată o siluetă neagră blocă lumina. Am închis din nou ochii, punându-mi mâna stângă peste ei.
-Lumina!
-A da! Scuze!
Am aşteptat o confirmare că a închis-o sau să aud sunetul întrerupătorului înainte de a mai încerca să îi deschid.
-Gata!
I-am deschis uşor, nu mai era becul aprins. M-am uitat în jur, eram la cabinetul medical. „Probabil că am căzut în comă alcoolică…dar doar de la o cutie?” Rouge stătea lângă mine cu nişte cărţi în mână şi camera la gât.
-Cum te simţi?repetă întrebarea văzându-mă buimacă. Mi-am întors privirea spre ea şi i-am zâmbit gândindu-mă cum să o întreb ce făcusem fără să par o totală bleagă.
-Mmm…chiar bine, durerea de cap nu este aşa mare.
-M-ai speriat îngrozitor! Doamne! De ce nu ai zis?
-Mmmm…dacă te referi la bere, nu mi-am dat seama. Potrivit spuselor ei, aveam voie să stau acolo în aceea zi; mă lovisem destul de tare la cap. A stat un pic uitându-se în gol spre perdeaua trasă din dreapta mea, asta mi-a dat timp să o întreb despre ce se întâmplase.
-Şi spune-mi…am pictat pereţi cât am fost beată iar directorul şi ieşit din minţi? Sau am crezut că pot zbura şi am plonjat pe geam, am întrebat-o arătând locul unde eram. A început să râdă cu gura până la urechi. „Am fost amuzantă…dar nici chiar aşa!” Se aşezase pe scaun şi începuse să se ţină de abdomen. Deşi nu mă bufnise râsul, am zâmbit amuzată şi am întrebat-o de ce râde. Îmi făcu semn să aştept şi după câteva secunde se liniştise.
-Nu…Nu ai făcut nimic de genul…, a mai râs un pic apoi mă anunţă că are oră şi plecă, dar înainte să iasă se opri şi se întoarse spre mine spunându-mi „Kyle al meu!” prostindu-se, apoi plecă lăsându-mă în urmă să întreb pereţii dacă era sau nu cu el.
Aveam să îmi petrec ziua uitându-mă pe pliantele a diferite cluburi iar aceea perspectivă nu mă încânta câtuşi de puţin. M-am aşezat mai bine în pat şi m-am băgat sub pătură. Albul din aceea cameră friguroasă îmi aduse aminte de coşmar, de acel „Rai”. Închisesem ochii gândindu-mă la tot ce se întâmplase în doar câteva zile. Ajunsesem sâmbătă…duminică îl întâlnisem pe Kyle…luni mă certasem la oră cu el…şi marţi…marţi avea să fie ziua în care voi visa în patul cabinetului medical.
Oscilam între trează şi adormită, gândeam mult mai bine nu doar mult şi prost. Devenisem ceva, nu ştiam ce, dar Carsoni ştiau…Un singur răspuns am putut dezlega din vorbele lor si acela era că dacă vroiam să îmi păstrez calmul pe lângă ei, trebuia să îmi i-au porţia de carne. Nu aveam de gând să mănânc zilnic ci să văd câte zile aveam la dispoziţie ca interval. Uşa de la cameră se deschise dar nu mă obosisem să mă întorc să văd cine era deoarece răspunsul îl ştiam: asistenta. Paşii s-au oprit lângă patul meu, pentru a fii sigură că nu îşi va da seama că nu dormeam, mi-am încetinit respiraţia. La început a fost greu să o păstrez aşa dar uşor m-am obişnuit, nu mai gândeam ci doar respiram. Era linişte iar eu puteam să îmi odihnesc mintea pentru prima dată în 14 ani, nu era umbră de ameninţare nu erau gânduri pentru mâine! Am fost întreruptă din meditaţie de sunetul aceloraşi paşi. Persoana s-a aşezat pe scaunul în care cu ceva timp în urma stătuse pe scaun Rouge, permiţându-mi să simt mirosul. Fără să mă mai întreb dacă fac bine sau nu mi-am dat pătura de pe cap.
Kyle Carson stătea pe scaunul din stânga, sprijinindu-şi coatele pe picioare şi privindu-mă zâmbind. Mă aşteptasem ca de data aceea ochii lui atât de negri să îmi lase inima în pace, dar nu fusese aşa. Mi-am simţit urechile calde…foarte calde iar el a zâmbit plăcut.
-Bună dimineaţa!
-Neaţa, i-am răspuns la salut zâmbind mai mult decât dorisem. Din fericire nu m-a făcut să mă simt prost ci a zâmbit şi el arătându-si zâmbetul fermecător. Mă înroşisem şi mai tare.Nu mă puteam gândi decât la buzele lui curbate într-un zâmbet nemuritor, la ochii lui a căror întunecime m-i se părea că întrece universul.
-Cum te simţi?
-Hăm…bine?ce ruşine..îl întrebam pe el dacă eram bine. Mi-a răspuns totuşi cu un zâmbet ce mi-a trezit fluturi în stomac. Sau poate era doar aceea foame ce o simţeam pe lângă”ei”.
-Sigur? Eşti cam roşie la faţă!mă întrebă un pic amuzat. Era clar că îşi dăduse seama, doar îşi bătea joc de mine. M-am ridicat în cot ducând-mă mai aproape de el; aveam să îi demonstrez că nu mă ruşinasem. M-am apropriat cât am putut de mult de faţa lui şi m-am abţinut să nu îmi muşc buza de emoţie, apoi i-am şoptit:
-Foarte sigură!
S-a dat înapoi; nu cu repeziciune dar cu mult tact; lucru ce m-a deranjat. Apoi s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre capătul patului şi se sprijini în coate. Faţa i-se schimbă, sprâncenele i-se uniră într-un unghi neplăcut, părea supărat…îngrijorat.
-M-ai speriat îngrozitor!mi-a stat inima în loc pentru o secundă. Privirea lui mă făcu să mă simt vinovată iar glasul său mă atrăgea să îl iau în braţe. Ar fi fost totuşi prea culmea dacă o făceam. M-am apropriat de faţa lui din nou şi l-am întrebat:
-De ce?
Am stat amândoi câteva clipe uitându-ne unul în ochii celuilalt. Am avut destul timp să gust din sentimentele ce privirea lui le trezea în mine, am avut destul timp să memorez aceea senzaţie pentru a mai vrea iar şi iar. Apoi chipul lui se schimbă din nou atât de repede. Părea chinuit de ceva…Oare aşa arătam şi eu când aveam ceva pe suflet? Am simţit nevoia să i-au orice ar fi fost asupra mea….
-Nu ar trebui sa fiu aici!
Fără intenţie şi faţa mea se schimbă. Cuvintele nu aveau sens oricum le întorceam…poate nu vroiam să aibă sens, pentru că avea atâtea sensuri. Nici unul pe placul meu, nici unul ce să îmi liniştească tremurul. L-am întrebat derutată la ce se referea, dar câteva secunde nu a făcut nici o mişcare se uită undeva departe. În cameră era linişte, prea linişte să nu observ că cineva trecu prin faţa cabinetului şi se oprii câteva clipe. Am inspirat adânc în aceea parte…era clar unul dintre Carsoni. Mi-am trecut imediat în revistă faptul că pot deci recunoaşte pe cineva după miros. Nu mai eram atentă la Kyle când începu din nou să vorbească apropriindu-se incredibil de mult de mine…de faţa mea:
-Ştii ceva…să nu te mai aud cu „Kyle al meu”! Nu sunt al tău!
-Ce? Nu înţeleg…
-Şi mersi pentru compliment, din păcate tu mirosi ca un câine ud…
-Singurul compliment care o îl ai de la mine vro dată va fi pumnul meu în dinţii tăi.
-Nu ai decât să încerci!mă provoca..eram sigură, ştia că eram în stare.
-Nu! Nu o să te pălmuiesc, am ceva mult mai bun!am făcut o pauză. De fapt nu am ceva mai bun!
Privirea îmi era întunecă şi tot ce vroiam era să îi rup capul. Nu…nu era furie, era alt ceva, un nou sentiment ce mai bine nu l-aş fi simţit vro dată. Am încercat să îi dau o palmă dar a fost prea rapid..mult prea rapid pentru un om şi o evită. După ce am putut să îi văd faţa în întregime am fost surprinsă să văd că nu exprima nimic. Nu mai fusese în acel fel, nu mai fusese o mască pietrificată.
-Prea încet!
-Firai tu să fi de…de…aaaaaaa!
Schiţă un zâmbet jalnic şi ieşi din cameră, lăsându-mă să trag cu dinţii de cearceaf. Aş fi vrut să îi rup mutra dar în acelaşi timp vroiam să îl protejez de acel lucru pe care nu îl puteam vedea. Cuvintele m-au rănit inconştient…iar chipul său mi-a înmuiat inima.
„Nu ar trebui să fiu aici….”
-Firar….acum dau apă la raţe…
Vaza cu flori lovindu-se de peretele din faţă scoase un sunet ciudat…parcă îl mai auzisem!

In sfarist nextul! Super continuarea mi-a placut mai ales faptul ca fata s-a suparat pe el. Un baiat destul de ciudat, dar in fond....asa sunt vampirii:))))
Descrierea a fost foarte buna si la fel si dialogul. Abia astept nextul! Spor la scris!

Merci Smile:X:X you are my nr 1:X:X kiss you

8. Cutremur



Într-un final mă plictisisem să scap de ore stând singură acolo, aşa că m-am reîntors în camera mea, cu grijă să nu mă vadă nimeni în halatul acela atât de scurt. O dată ajunsă în cameră, mi-am verificat ceasul de la mobil. Era 3:25 şi motivul pentru care stomacul meu făcea gălăgie. I-am dat un bip lui Rouge şi după aproximativ un sfert de oră a apărut în cameră, iar eu din fericire mă schimbasem în pijamalele de vara deja. Şi-a explicat întârzierea evidentă; credea că încă eram la cabinet apoi văzându-mi gentile desfăcute, m-a întrebat ce făceam.
- Păi…evident despachetez, de când am venit aici nu am avut când să mă instalez cum trebuie!
- Şi eu care credeam că nu mă suporţi şi vrei să te muţi din cameră.
- Uau! Asta a durut! De ce aş face aşa ceva, eşti printre puţinele persoane care îmi plac.
Dar avea dreptate şi chiar admisesem…totul se potrivea, Rouge era inteligentă, iar eu o evitasem. Se oferi să mă ajute să despachetez şi să le aranjez, bine înţeles oprindu-se la fiecare haina să se minuneze că ba era Gucci, ba era Valentino. Nu am scăpat până nu i-am dat acces liber la garderoba mea. Îmi plăceau hainele de firmă, normal, ca oricine, erau de calitate şi frumoase dar nu ţineam la ele atât de mult ca mama; ea fiind cea ce îmi făcuse bagajul şi jumătate erau oricole făcute de ea pentru mine. Vorbind am aflat că ei îi plăcea de Sam şi era puţin cam geloasă pe mine.
- De ce?
- Păi tu nu ai observat cum se uită la tine?mă întrebă ironic.
- Nu...,îmi răspunse un pic enervată de situaţie:
- Îi place de tine şi tu nici nu îl observi…cum poţi? E atât de drăguţ …Ah da am uitat! Ce este între tine şi Carson?
- Între mine şi cine?am întrebat imediat, intrând în apărare, dar am renunţat la fel rapid…era Rouge şi ştia deja era evident. Aaa el…Păi nimic.
- Uau acesta chiar a fost un mare of!m-am uitat la ea confuză pentru o clipă. Vocea mea chiar avuse o fantă de părere de rău.
- Da uau …ce mare of! După ce ai plecat tu a venit el, şi mai bine nu venea!
- De ce?
- Nu a făcut-o chiar direct…mă rog! A zis să stau departe de el, faţa lui Rouge se crispă, nu aşa direct dar…nici nu i-am zis că sunt îndrăgostită de el sau ceva de genul!
- Nu direct! Aseară când erai beată i-ai zis că miroase bine şi că e al tău!
Totul se lega…Cum putusem să fac o prosie atât de mare? Terminasem de aranjat totul când mi-a zis ce am făcut, aşa că pot spune că era bine că nu aveam nimic în mână deoarece nu ar fi supravieţuit. Am încercat să mă calmez întinzându-mă pe pat şi acoperindu-mi ochii cu braţul drept. Rouge s-a aşezat lângă mine, pălăbrăgind că e doar un băiat oricât de chipeş ar fi fost dar că hei cine e era să vorbească şi ea „suferea” după unul. Apoi a zis cuvântul magic: maşină.
Aveam nevoie urgentă să ies din locul acela, dar nu făcând km pe jos. Mă gândisem un pic ignorând-o complet pe Rouge. Nu prea mai aveam chef de ea…şi totuşi vroiam să am o scuză pentru care să ies din campus, vroiam civilizaţie nu numai mucoşi de abia ieşiţi din rândurile adolescenţilor…vroiam să mă plimb unde nimeni nu ştia cine eram. Dar întrebarea de bază era…cum să scap de ea! Beculeţul se aprinse.
- Eşti ocupată?
- Depinde? Tocmai vroiam să dau o tură până în oraş şi înapoi!
- Grozav!îmi uşura muncă fără să îşi dea seama. Trebuie să ajung în oraş!
- Mmm….ce ar fi să o lăsăm pe altă dată, nu pot sta mult!îi părea rău. Dar nu avea de ce…nici nu îmi imaginam că unui om i-ar părea rău pentru aşa ceva.
- Nu aveam să mă întorc cu tine!îmi aruncă o privire şireată, semn că se gândea la lucruri intime, am lăsat-o să creadă ce vroia, nu mă afecta câtuşi de puţin. Mi-am tras repede nişte pantaloni ¾ pe mine si un tricou negru cu fluturi albi ce zboară în faţă şi mi-am legat părul într-o coadă sus. Când ajunsesem la maşina ei rămăsesem mască; un Ferrari Spider negru cu scaune roşii. Mă mâncau palmele şi deja simţeam ce viteze puteam prinde cu o asemenea maşină. Rouge îmi observase privirea imediat şi zâmbi cu ştrengăreşte.
- Ţi-am zis că e grozavă! Ştii să conduci?
- Am vrut să îmi i-au carnetul însă mi-am speriat instructorul şi mama atât de tare încât nu m-am mai putut apropria de o maşină!îşi ridică o sprânceană sceptică, eu mi-am mutat privirea din nou la maşină, era prea frumoasă pentru a îmi lua ochii de la ea. Prea perfectă!
- Ei hai că nu poţi să conduci chiar aşa de rău!
- Nu am spus că am condus prost!da, varianta ei era plauzibilă, nu pusesem în viaţa mea piciorul pe frână sau acceleraţie şi totuşi i-am îngrozit.
-Sunt o vitezomană, nu pusesem nici o dată mâna pe o maşină şi totuşi ştiam conduce fără probleme…de aceea i-am şocat. Îşi puse mâinile în sân şi se uită la maşina. I-am urmărit expresia feţei atentă.
- Ce ar fi să îmi arăţi!mă provocă şi îmi aruncă cheile. Nu mă credea, dar nu conta. Am accelerat brusc cu spatele şi din două mişcări ieşisem din parcare. Rouge îşi puse centura de siguranţă cu mâinile tremurându-i. Mă rugă să mi-o pun şi eu, dar nu am făcut decât să îi zâmbesc. Ieşisem din campus şi puteam conduce fără să am grijă să nu mă vadă cineva. Drumul nu era umed, deşi ar fi fost mai distractiv. Rouge se ţinea bine de scaun cu o expresie de groază întipărită pe chip. Nu am încetinit de loc, aveam 210 km/h, aerul bătea cu putere, era plăcut să simt cum vântul îmi intră prin păr, cum se modelează după forma mea. În jurul meu se formase un zid verde ce fremăta de viaţa, drumul se deschidea în faţa mea lăsând acel loc straniu în urmă. Nu puteam să îmi imaginez o senzaţie mai plăcută, la asemenea viteze poţi avea impresia că eşti una cu maşina, că tu eşti cea care alergă străpungând aerul. Am ajuns foarte repede din cauza vitezei excesive, acel lucru mă făcu să strâmb din nas. I-am mulţumit că m-a lăsat să conduc, dar Rouge nu reacţionă în nici un fel. Îmi adusesem aminte de mama când am condus prima dată aşa că am lăsat-o să se liniştească. După 5 minute am auzit-o că respiră profund. Se întoarse spre mine.
- Nu mai merg cu tine în maşină nici o dată atâta timp cât tu ieşti la volan!
- Nu mai crezut!mă simţeam atât de mândră că puteam conduce în acel fel, eram specială..şi tot o dată ciudată, nu toată lumea conducea în acel hal fără antrenament de ani de zile. Am decis să intrăm într-un bar apropriat cu ea pentru a bea ceva dacă tot eram acolo. Eu nu am vrut să intru, dar ei i-se păru interesant: „E ceva nou, haide!” Nu era tocmai genul de loc pentru două fete ca noi. Aerul era îmbâcsit de fum şi alcool, iar râsetele acelor bărbaţi graşi, groteşti îmi provoca silă. Rouge s-a dus timidă la bar şi mă întrebă ce aş vrea să beau.
- O cola!
- Bun! Şi eu, comandă!îi era ruşine să comande ea în acel loc, sau poate o speria cel ce servea. Ruşinea ei mă făcu să zâmbesc. Am luat cele două pahare uitându-mă fix la barmanul înalt, bărbierit neglijent şi ne-am aşezat la o masă. Rouge era o companie plăcută, nu punea întrebări incomode şi păstra destul din viaţa ei personală ascunsă încât să nu te plictisească. Se îmbrăcă destul de sofisticat pentru a ieşi în evidenţă în acel..loc. O rochie de culoarea zambilei cu buline destul de mari, albe.
Se înserase deja. Bărbaţi deja deveneau deranjant de gălăgioşi şi numeroşi. Doi dintre cei ce jucau biliard s-au luat la bătaie făcând-o pe Rouge să se sperie îngrozitor, unul dintre ei avea o rană urâtă la cap din cauza sticlei sparte în capul acestuia. Un nou miros se strecură prin duhoarea barului. Am încercat să o conving că ar trebui să plecăm, nu vroiam să am o reacţie nu tocmai plăcută, dar nu mă băgă în seamă. Lamentările lui Rouge despre prima vizită într-un asemenea loc se mutaseră în ceaţă, eram prea concentrată să îmi menţin faţa calmă, neutră. În tot acel timp mă aşteptasem să pomenească de plecare, dar nu o făcu. Probabil a părea laşă era una dintre lucrurile pe care le ascunde cu desăvârşire, dar eu nu eram cea care ar fi fost în măsură să râdă…Bau-Bau era un monstru…la fel de înfricoşător. Când îmi dădusem seama că era aceeaşi senzaţie pe care o aveam pe lângă Carsoni, un „domn” cu barbă neagră, chelios cu un batic pe cap veni la masa noastră şi se aplecă spre noi zâmbind. Mirosea a băutură…transpiraţie şi aş prefera să nu continui.
- Hei…domnişoarele, nu aţi vrea un dans?se părea ca prietenul cu care făcuse pariul ca ne scotea la dans schimbase melodia cu una mai „fierbinte”. ” Dezgustător!” mi-am spus.
- Dispari!rămase puţin şocat. În mod cert din cauza apariţiei scârboase, nu o puteam numi alt fel, nu prea îl refuzau puţinele dame care intrau în magherniţa aceea.
- Hei hei acum drăguţă eu am întrebat frumos! I-a spune-mi câţi ani ai ?mă întrebă aplecându-se spre mine. Încerca să se uite în decolteu cât timp luam o înghiţitură de suc. Am oprit paharul la gură şi m-am uitat la el cu coada ochiul apoi l-am stropit cu sucul. Tot barul începu să râdă…Toţi în afara de el şi Rouge. Grăsanul era roşu de furie iar Rouge palidă. Acţionasem fără să mă gândesc că era şi ea acolo, că şi ea avea de suferit, dar ca şi data trecută…era mai presus de mine, adrenalina îşi spunea cuvântul şi mai era şi aceea urgie. Nu puteam scăpa de acel ceva de care deveneam nici acolo.
M-a luat pe nepregătite. Mâna lui mă prinse de la spate de gât şi mă dădu cu capul de masă. Rouge ţipă înfiorată. Nu făcu un lucru bun...scăpasem de sub control bestia!
Venele mi-au luat foc, bătăile inimii m-i se accelerase şi îmi simţeam muşchii încordaţi. Am încercat să mă liniştesc, să rămân nemişcată dar copul m-i s-a ridicat de pe scaun şi l-am pocnit direct în nas pe nemernic. Acesta căzu la doi metri distanţă, cu nasul plin de sânge. În bar nu se mai auzea decât muzica. M-am oprit, am depus un efort uriaş să nu mă mai uit la rana pe care i-am provocat-o. Am stat câteva secunde aşa, respiram greu, eram încordată şi tremuram uşor dar începeam să îmi revin în simţiri. Un scaun scrijeli podeaua şi o mâna mica o apucă pe a mea. Recunoscusem imediat cine era. Am ieşit din bar şi m-am dus spre locul unde parcase maşina. Aerul curat mă ajută să îmi scot din minte mireasma dar nu şi ameţeala. Rouge se urcă la volan, dar eu rămăsesem în afara maşini. Aveam mai mult decât oricând nevoia să rămân singură. Înainte ca eu să o întreb Rouge îmi răspunse cu zâmbetul pe buze:
- Sunt bine! Doar un pic şocată…Se pare că nu avem aceleaşi simţuri de pericol!râse. Văd că eşti bine! Doamne ce l-ai pocnit pe urâtul ala! Eşti eroina mea!
- Ha Ha! Da fac asta adesea!
- Ai grijă, totuşi te-a dat rău de tot cu capul de masă!
- Da!...Pentru o clipă văzusem stele verzi!
- Haha! Distracţie plăcută!îmi făcu cu ochiul şi plecă stângaci din parcare. Era răcoare afară dar era bine; deja eram destul de încinsă. Am aruncat o privire în stânga şi apoi în dreapta, încă mai eram puţin ameţită. Am hotărât să o iau totuşi uşor pe jos spre casă cu siguranţa că îmi va trece. Ieşisem din oraş şi puteam estima că mersesem cam un sfert de oră. „Ar fi trebuit să îmi treacă până acum !” Capul îmi vâjâia dureros iar urechile îmi erau înfundate. Mersul îmi era din ce în ce mai rapid deşi nu pot spune sigur dacă alergam, privirea îmi era în ceaţă. Îmi era frică şi mă durea. Fiecare os, fiecare mişcare, până şi pielea…dinţii….tot! Durerea era suportabilă dar nu şi faptul că era peste tot.
Am mai mers aşa încă un sfert de oră sau poate mai puţin, drumul părându-mi infinit. Când credeam că durerea nu mai putea creştea; acesta m-a surprins. Şocul mă uimi atât de tare încât am scăpat un scâncet. Nu scâncet, aşa ar fi numit în mod normal, al meu semăna cu un urlet. Nu îmi recunoşteam glasul, nu îmi recunoşteam ţipătul. Am început să alerg cât am putut de tare tăind-o prin pădure. Cu cât durerea era mai mare cu atât mai tare alergam. Eram terifiată, vroiam să ajung în campus. La un moment dat am căzut. Agonia era mai mult decât puteam duce. Vroiam să..vroiam să mor!
Glasuri au început să se audă venind din îndepărtare. Inima mi-a reacţionat înaintea creierului; era Blade. Am încercat să îl văd venind, dar nu puteam vedea nimic…totul se mişca ameţindu-mă mai rău. Cât aş fi dat să leşin şi să nu mai simt nimic. Glasurile ajunseseră lângă mine, dar degeba nu îi puteam vedea. Glasul domnului Carson ieşea în evidenţă faţă de celelalte prin calmul de care dădea dovadă.
- Eu zic că ar trebui distrusă acum! Nu vreau să ajung să fiu vânată de acest animal!vocea era una alarmată...îngrijorată aş fi putut spune. Vocea îi aparţinea unei fete, nu era prea subţire şi se modela uşor după intensitatea cuvintelor. Deşi isterică cum era, avea o notă seducătoare, precum al unei regine.
- Cine ţi-a cerut părerea Irina, ţineţi gura!o altă voce o atacă, era Blade.
- Ascultă aici insolentule..
- Ba tu să taci! Nu putem face asta !
- Haideţi copii să ne calmam şi să gândim logic!a intervenit domnul Carson calm.
- Cine să fi crezut că ea chiar habar nu avea cine e. Aveai dreptate Eric!de data aceea vocea era groasă, de băiat cu un pic de accent franţuzesc. Nu era îngrijorată ci doar spunea:” Iată!”
- Un motiv în plus! E periculoasă , acum e momentul!fata pe nume Irina insista dea dreptul pornită. Pe cine să distrugă, cine era periculoasă? Nu puteam înţelege nimic. Stăteam pe jos în chinuri, iar ei se certau.
- Nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de ea!hotărârea din glasul lui îmi opri respiraţia. Era acolo pentru mine. Dar..de ce ar fi fost nevoie? Eu eram acel monstru ce avea să o vâneze pe Irina? Firele începeau să se lege..mai erau doar două piese lipsă. Doar două…dar numai vroiam să aflu adevărul, deja durea prea mult aproprierea de el.
- Ce se întâmplă Blade, te-ai înmuiat?îl cicăli Irina.
- Sunt de acord cu Blade!de data aceea era o vouă voce, subţire dar impunătore, era ca al unui înger, cel ce venea să mă scape din aceea durere şi eram fericită că mai era cineva de partea mea.
- Şi tu trădătoareo? Aduţi aminte, este duşmanul nostru!
„ Eu? De ce? Voi mă lăsaţi să mă chinui la picioarele voastre!”
- Nu trădez pe nimeni…după câte ţin eu minte nu mi-a făcut nici un rău!
- Putem să avem în considerare felul în care a crescut….
- Eric?îl întrebă Blade nerăbdător.
- Irina…deja ai pierdut!
Vocea fetei al cărui nume era plină de triumf! Durerea îmi dispăruse subit, dar nu mă puteam mişca…



iata restul familiei :

Irina Spencer
http://tinypic.com/r/k3qddy/6

Ayra Carson
http://tinypic.com/r/5vrfab/6
http://tinypic.com/r/16j25h0/6
http://tinypic.com/r/2yx2gbb/6

Train Ludovic Carson
http://tinypic.com/r/23rsorb/6

Cu Eric din pacatate nu am apucat sa fac ceva ce sa imi placa cu el din capatana mea:P deci inca nul il pun:P celelate personaje: Rouge , Chloe si Kyle sunt mai sus

Well ador continuarea:x Sincer chiar sunt curioasa ce se va intampla dar nu o fa pe fata un animal prea scarbos...sau oc reatura mai bine zis:))) Ai decsris foarte bine si mi-a placut ca nu ai grabit actiunea. Sper ca nici in continuare sa nu o grabesti si sa nu ii pui pe cei doi impreuna prea repede...mai ales daca tin eu bine minte va mai aparea un personaj draguz: x Cred...sper sa nu gresesc=))) Okm astept nextul! Spor la scris! Ap imi plk pozele: x Kiss you :-*

9. A trăi


Paşi au început să se audă în jurul meu. Paşi ce m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva plecau lăsându-mă singură precum un animal. Dar nu a fost aşa. Am simţit cum eram ridicată în aer şi capul m-i se lăsă în jos. Deşi aceea durere colosală dispăruse, fiecare mişcare a corpului şi fiecare muşchi ce se mişca chiar şi fără voia mea îmi provoca suferinţă fizică. Auzeam un foşnet iar părul m-i se mişca aproape ca în maşina decapotabilă a lui Rouge. „Oare alerga?” Dar cum putea să se mişte atât de repede şi lin? Prea absorbită de parfumul lui şi felul în care inima îmi bătea, oboseala m-a cuprins şi fără să îmi dau seama am adormit.
Nu ştiu când anume devenisem din nou conştientă. Am vrut să mă mişc dar trupul nu m-a ascultat. În scurt timp am renunţat să îmi mai chinui capul cu ceva atât de infirm şi am început să mă gândesc la ce se întâmplase cu o seară în urmă. Când mi-am amintit, am mulţumit Domnului pentru eşecul meu în a mă mişca. Am inspirat un pic mai adânc, în aer se simţea mirosul lor. Primul gând, evident , a fost că ei erau acolo cu mine, dar liniştea îmi spunea alt ceva. Aveam nevoie să văd aşa că mi-am deschis ochii, uşor şi totuşi m–au durut, iar din cauza durerii neaşteptate am tresărit dând drumul în trup durerii. Era suportabil, nu era cum a fost cu o seară în urmă.
Mi-am închis ochii, nu era nimeni cu mine, dar paşi se auzeau venind. Uşa o dată deschisă a adus cu ea un nou parfum. Era acelaşi pe care toţi Carsoni îl aveau, dar de aceea dată unul nou. Nu era Kyle şi nici domnul Carson. Am inspirat adânc în speranţa identificări, dar tot ce mirosisem era o friptură delicioasă. Am zâmbit, durerea provocată fiind mai mult o amorţeală şi am deschis ochii.
O tânără cu părul roşu stătea la o distantă considerabilă de mine chinuindu-se să îmi zâmbească.
- Am…aaa ţi-am adus de mâncare!mă informă şi îmi întinse tava fără să se aproprie. Eram încă atentă la aspectul ei . Prima dată când o văzusem fusese doar pentru o clipă şi eram chinuită de „foame”. Nu prea avea răbdare deoarece îşi tot muta greutatea de pe un picior pe altul sau poate se simţea inconfortabil.
Purta o rochie de bumbac până deasupra genunchilor, cu guler larg, fără mâneci sub bust fiind prinsă cu o bandă aurie şi pietricele albe. Mi-am mutat privirea ceva mai sus privind atentă la chipul ei. Avea faţa aproape în formă de inimă, buze roşiatice şi pomeţi înalţi. Ochii îi erau la fel ca şi ai celorlalţi, negri dar foarte umani…părea că acei ochi văzuseră totul şi în acelaşi timp nimic. Dar la ce să mă fi uitat mai întâi la acei ochii negri sau la părul ei roşu liliac?
- Aaa..dacă vrei să mă mănânci spune-mi acum!m-am încruntat şi am scuturat scurt din cap o dată.
- Nu înţeleg!
- Ah…da! Corect!se aproprie de mine şi îmi puse tava în braţe, apoi mă ridică şi se îndepărtă spunându-mi să mănânc. M-am uitat la mâncare, era foarte multă, nu credeam că o voi putea mânca pe toată. Fata încă se uita la mine, aştepta ceva, evident ca eu să mănânc.
- Chloe Raymond!
- Ayra Carson!
- Frumos nume! Mă duce cu gândul la Ayra din Eragon…aceea elfă. Chiar aduci un pic cu ea, am complimentat-o în timp ce mâncam.
- Mersi!a zâmbit şi s-a aşezat pe pat cu o viteză incredibilă. Starea ei se schimbă de la precaută la prietenoasă într-o clipă. Puteam oare să o numesc colerică? Sau deja depășea acele limite.
- Ştii…elfi sunt foarte mândri, frumoşi şi magici. Bine înţeles nişte dulci, dar nu e bine să te pui cu ei. Nimeni nu îi cunoaşte foarte bine, mai ales din cauza limbi lor foarte complexe şi în secolul acesta cum nu prea mai au loc prin lume sunt foarte puţini cei care mai sunt…deci s-au cam îndepărtat!vorbea de parcă întâlnise elfi…de parcă existau cu adevărat. Nimeni nu mi-a mai zis aşa ceva!
- Mă mir!nu mă miram deoarece era evident, ci din cauza popularităţi ei. Toţi o plăceau după câte ştiam.
- Uite ceva ce avem în comun: semănăm cu elfi!
Am râs uşor, nu eram nici măcar elegantă cu se zicea că erau elfi. Mă făcuse să mă întreb la ce vedea ea şi eu nu. Mirată, am constatat că terminasem deja de mâncat şi nici măcar nu depusesem efort.
- Mi-a spus Kyle că te enervează să ţi se zică Jessy! E adevărat?
- Aţi vorbit despre mine?
- Glumeşti? M-a înnebunit: Jasmine în sus, Chloe în jos.
Începusem să mă înroşesc, eram sigură! M-am aşezat mai bine, durerea dispăruse de tot şi în locul ei apăruse curiozitatea. Ce vorbise despre mine? Era de bine, de rău? Oare mă plăcea? Zeci de întrebări îmi invadau mintea, dar nu ştiam pe care să o pun.
- Nu pot crede! Te-a descris atât de enervantă şi îngâmfată, mă înecasem cu saliva „Idiotul”, dar ești chiar simpatică!măcar cineva mă considera astfel. Şi eu îmi făcusem speranţe că îi eram simpatică.
- Mă bucur că Irina nu a scăpat de tine. Știi…tipa aia oxigenată cu nasul pe sus! Mă mir că poate să stea dreaptă la cât cântăreşte egoul ei!
- Nu mai mult decât gura ta !recunoscusem aceea voce subţire de regină. Mi-am întors privirea. O pereche de ochi negri mă ţintuiau, dar nu am putut reacţiona deoarece imediat cel ce era alături de ea prima dată, trecu prin spate ei şi o luă de mijloc cu mâna dreaptă.
- Uşor Irina!se aproprie de mine zâmbind trăgând-o după el şi pe cea numită Irina. Ea era cea ce vroia să mă distrugă înainte ca eu să o „vânez”.
- Train Ludovic Carson! Dar te rog…doar Train! Şi cum se simte pacienta noastră?
Am zâmbit. Era o prezenţă plăcută şi te făcea să te simţi confortabil. Ţinuta sa era dreaptă şi impunătoare, trupul bine lucrat văzându-se printr-un maieu alb şi mulat. Uitându-mă la maxilarul său puternic, observasem că doi dintre dinţii lui erau mai lungi, dar în acel moment nu era un detaliu important.
- Super! Mulţumesc…Deşi nu prea ştiu cum s-a ajuns la asta!
Irina se strâmbă degustată ridicând capul şi mai mult. Lângă Train părea foarte micuţă şi nu cred că avea mai mult de 1. 68. Ţinuta sa era poate opusul personalități sale dea dreptul acră. Purta o cămaşă cu mâneci mici şi fundă într-o parte, iar în stânga şi în dreapta având câte un rând de material încreţit şi o fustă până la genunchi.
- Considerăte norocoasă! După mine acum erai mâncare pentru viermi!tonul folosit nu era numai îngâmfat, ameninţarea era acolo şi inconştient am intrat în apărare. Un mârâit mi-a scăpat iar Irina s-a dat un pas înapoi. Am rânjit mulţumită, fiind sigură că dacă nu o ţinea Train ar fi luat o distanţă mult mai mare. Domnul Carson apăru însoţit de Kyle în scenă.
- Să ne liniştim domnilor!rânjetul se reduse la un zâmbet victorios ce a fost diminuat de tot la văzul privirii acide a lui Kyle. Ayra se ridică şi dispăru aproape pe nesimțite, în locul ei venind domnul Carson.
- Draga mea, cum te simţi?nu i-am răspuns, m-am uitat în jur şi m-am simţit precum la un interogatoriu. Mă simţeam iar ca în trecut… ajunsesem acolo pentru a scăpa de acel sentiment şi nu aveam de gând să îl mai simt.
- Voi ştiţi ceva! Şi îmi veţi spune acum!am luat atitudine. Între timp Ayra se întoarse şi se aşeză pe fotoliu zâmbindu-mi. Nu i-am întors zâmbetul, ne vrând să las impresia că o las moale.
- Ar trebui sa o luam cu începutul nu-i așa?
- Da! Ai dreptate Train! Ei bine la început credeam ca tu știi ceea ce ești şi că ai venit aici pentru un scop. Dar eu unul nu eram aşa sigur că ştii ceea ce eşti! Cum nu ai spus nimic şi nu ai făcut nimic care sa zică clar neştirea ta am continuat să credem că ştii. Deşi eleganţa, calmul..stăpânirea indicau cu totul alt ceva. De fapt negau natura ta! Deci până seara trecută noi am continuat să credem că ştii. Totul a pornit de la cutremur…după cum ştii animalele au un simţ mai dezvoltat când vine vorba de cutremur şi reacţionează alt fel! La tine asta a produs…. Sunt multe legende după cum ştii care vorbesc despre creaturi…, dar nu mai putu continua să se învârtă ocolind răspunsurile directe deoarece Irina mi-a oferit răspunsul!
- Eşti vârcolac!m-am uit la ea fără să schiţez vreun gest, doar clipeam mai des. Apoi am râs. Am râs cum nu mai râsesem de ani de zile. Îmi dăduseră lacrimile şi nu mai puteam respira la cât de tare puteam râde. Ayra mai în spate îi spusese Irinei „ Şi ziceai că eu am gură mare!” dar ea nu o ascultă. Se uita la mine enervată sau poate dezamăgită dacă era să mă iau după ceea ce îmi spusese:
- Eşti jalnică!apoi ieşi din cameră. Train în schimb şi-a luat la revedere într-un mod plăcut şi se grăbi după Irina.
- Vai…sunteţi buni!reuşisem să spun după ce mă mai calmasem. Ayra veni lângă mine în felul ei de nevăzut.
- Stai să vezi ce am râs eu când am aflat că devenisem vampir!o spuse cu zâmbetul pe buze dar serioasă. O credeam…dar o parte din mine nu accepta! Era o farsă. Am început din nou să rad. Telefonul domnului Carson sună şi ieşi din cameră. Ayra îmi întinse un tricou şi o pereche de blugi. Le recunoscusem, erau ale mele, lucru confirmat de aceasta. Kyle ieşi din cameră permiţându-mi să mă schimb. Încă râdeam când Ayra îmi trânti una în faţa ce reuşi să mă oprească din râs.
- Ce îţi pieri zâmbetul când te-ai uitat la Kyle....Hmm ştiu! Îţi place de el! Dar nu vă prea înţelegeţi…e normal cică ar trebui să vă urâţi între voi! Ştii tu…vârcolaci papă vampiri!la ultima fază începusem din nou să râd. Era o farsă îmi ziceam…dar nu ştiam dacă eu chiar credeam că e o farsă sau…aia îmi doream. Cum puteam crede acel lucru? Am ieşit din cameră încă râzând, dar înainte i-am spus „Mulţumesc!” Nu era râsul meu…nu râsesem cu adevărat. La uşă era Kyle cu aceeaşi privire ce mi-a zdrobit inima atât de tare încât îmi dăduseră lacrimile. M-am întors cu spatele plecând şi mi-am şters lacrima iar în şoaptă m-am minţit pentru a doua oară în aceea zi „ E de la atâta râs…aşa e!”
M-am întors în camera mea. Rouge nu era acolo deşi ceasul arăta ora 7:26. M-am dus la baie şi mi-am făcut un duş şi m-am schimbat în pijamale. M-am uitat în oglindă, mai întâi la părul ud, apoi la ochii mei. Mi-am studiat faţa aşa cum nu o făcusem nici o dată. Nu ştiu exact cât am stat aşa, dar cu siguranţă ştiu că fiecare minut acolo rupea o parte din vechea mea realitate, iar fiecare ciob cădea pe sufletul meu tăindu-l şi lăsând-ul să sângereze. La un moment dat nu am mai putut. Genunchi m-au trădat şi m-au lăsat să cad pe jos. Mi-am dus mâinile la gură înăbuşind un strigăt disperat. Ce devenisem? Strângeam din ochi cu speranţa că lacrimile se vor opri, dar ele nu se opreau. Nu s-au oprit nici măcar la întrebările prin uşă ale lui Rouge. În zadar…Devenisem un monstru, iar monştri nu au ce căuta în lume. Ei nu ar trebui să existe!

Wow...super capitolul: x Am asteptat continuarea cu nerabdare si uite ca s-a ridicat asteptarilor mele: x Imi place cum ai descris acea isterie a ei..cand a inceput sa rada fara oprire. Ai descris frumos totul si dialogul nu a fost sec. Astept cu nerabdare nextul. Spor la scris

Olaa:X:X: deci moment sunt la tara si calculatorul merge...PROST....se inchide cum vrea el dar na.:X
here you have capther 10 :X si sper sa va placa

10. Ike Hunter


“Cunoşteam bine calmul dinaintea furtunii, prevestirea căreia i-am întors de fiecare dată spatele şi am râs fals. Am simţit pe pielea mea acest calm de când ajunsesem în campus, de când trupul meu s-a încordat la vederea lor, a vampirilor. Am rostit cuvintele cu voce tare, însă ochii îmi erau închişi, mâinile îmi acopereau urechile, apoi am zâmbit amar, şi furtuna a venit oricât am negat şi a distrus totul în calea ei. A sfâşiat fericirea, a pătat dragostea, a frânt inocenţa şi tot ce a rămas au fost epavele ce pluteau pe o mare de lacrimi. Liniştea s-a aşternut din nou, dar de data aceea numai eu eram acolo. Ma învăluit protectoare pentru ca durerea să se cuibărească nestingherită în sufletul meu şi să mă devoreze încet, dureros şi sigur.
Nu aparțin răului. Nu aparțin binelui. Binele nu poate exista fără rău, iar răul nu poate exista fără bine….eu fără cine nu pot exista? Eu nu exist aşa că…fie ca Îngeri din Rai să existe în continuare şi să îndrume oameni spre lumină, să îi îndrume pe ei, iar eu creatură a nimănui să privesc din îndepărtare universul. Din îndepărtare, din vid, din nimic.
Şi mi-am lăsat pradă corpul şi sufletul durerii. Am închis ochii împăcată cu lacrimile sărate precum Marea Moartă. Mi-am îmbrăţişat trupul şi am dat uitare mie.
Doare prea tare ca sa mai exist…nu pot exista, iar ultimele fragmente din mine cad o data cu lacrimi nevăzute in vid….”


În camera fetelor era linişte, Rouge stătea rezemată de patul colegei sale cu căştile în urechi şi o carte în mână. Deşi se părea că avea intenţia să citească, privirea ei era în altă parte, nu la muzică şi nici la cuvintele chinuitoare din manual. Era undeva departe sau poate gândurile se îndreptau spre fata ce dormea în pat. Şi-a întors capul crezând că s-a trezit, dar nu a fost decât o fantasmă a dorinţei sale. Chloe rămăsese aşa cum o aşezase, precum o statuie fără suflet a vechiului Olimp, întruchipând frumusețea şi perfecțiunea. Degetele de marmură, ce se vedeau pe lângă pătură, erau la fel de fragile ca atunci când o zări în baie, buzele aveau aceeaşi culoare vineţie, obrajii se uscaseră dar genele încă păstrau amintirea lacrimilor, Rouge îşi întoarse privirea şi îşi frecă faţa cu mâinile apoi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Din mp3 se auzea încet o voce răguşită ce cânta cu ultimele speranțe. Se încruntă şi schimbă melodia apoi îşi duse mâna dreaptă la frunte. Chloe deschise ochii şi inspiră adânc apoi speriată, îşi duse mana la inimă şi se ridică în şezut, Rouge reacționă imediat şi se întoarse zâmbitoare spre ea ignorând chipul speriat al acesteia.
-Chloe!îi spuse sărind în braţele ei. Oh nu ai idee prin ce am trecut să nu mai faci aşa nici o dată, m-ai auzit? Te simţi bine?câteva clipe păru că se gândeşte, apoi a dat din cap afirmativ.
-Ce s-a întâmplat?continuă Rouge cu întrebările. Răspunsul întârzie să apară în schimb lăsându-se linişte, fiecare aştepta ceva: Rouge un răspuns… Chloe o scăpare. Într-un final Rouge decise să renunţe.
-Dacă nu vrei să îmi spui...
-Nu!sări Chloe ca arsă. Amm...aaa....vroiam să mă despart de el şi...şi….
-Oh a fost un mitocan deci! Lasă că trece!o consolă aceasta şi îi dădu un mic pupic pe obraz. Chloe răsuflă uşurată, găsirea unui răspuns plauzibil fusese mai uşor decât crezuse iniţial. Se ridică din pat şi se îndreptă spre dulap să se îmbrace,deşi nu avea nici un chef, trebuia să îşi reia cursurile. Rouge stătu cu ea până se schimbă apoi se grăbiră spre cursuri. Primul curs îl avea cu domnul Eric Carson, unul dintre vampiri, dar părea că nu observase acest mic detaliu. Tot cursul se uita la tablă într-un punct fix gândindu-se la ea însăşi, la aceea nouă lume ce şi se deschidea în faţă fără să îşi fi dorit toate acele lucruri. Decise să nu se lase învinsă de propriile temeri să trăiască în continuare ascunsă pentru cei dragi. Pe parcursul orei îi mai arunca câte o privire colegei sale, Rouge, gândindu-se cum ar fi dacă….
„ Cât aş vrea să o i-au în braţe şi să îi şoptesc la ureche ce fel de monstru sunt. Să o simt cum se înfioră şi cum mica ei lume roz se destramă, se sparge precum o oglindă!”

A scuturat rapid din cap, uimită de ororile pe care le gândea şi un nou val de durere i-a lovit pieptul scurgându-se rapid în fiecare celulă din trup. Şi-a reţinut lacrimile, nu putea fi slabă, nu fusese nici odată şi nu îşi permitea să înceapă tocmai atunci. Clopoţelul sună la timp, Chloe îşi strânse rapid lucrurile şi ieşi din clasă înainte ca Rouge să îi observe ochii roşii. Holurile erau pline de chipuri zâmbitoare şi veselie, toţi colegi se distrau şi râdeau fără să ştie sau să fie conştienţi de lumea ce îi înconjoară din întuneric. Erau oare norocoşi sau ghinionişti. Cu siguranță Chloe îşi dorea să fie ca ei din nou, o fată care simpla ei preocupare era ce să poarte a doua zi. Dar nu, ea făcea parte din acele fete ce se gândeau cum va fi a doua zi lumea. Intră direct în baie şi se spălă pe faţă, apoi lăsă apa să curgă nestingherită şi sperând ca şi probleme să curgă la fel de pe umeri săi. Liniştea din păcate nu dură mult fiindcă intrarea a fost asaltată de trei fete, două dintre ele având camera faţă în faţă cu a ei. Când au observat-o, volumul vocilor a fost micşorat şi au început să îşi şoptească cuvinte pe care Chloe nu se stingheri să le audă. S-a uitat la ele şi le-a zâmbit dar nu a primit decât o privire trufaşă şi plină de dezgust, degeaba încerca să îşi refacă imaginea în ochii lor, va rămâne pentru ele fata care “mârâie”! Enervată de situaţie se şterse pe mâini de apă şi de întreaga situaţie şi ieşi din baie trântind cu putere uşa. Pauza trecuse pe nesimţite iar holurile deveniseră pustii, se uită într-o parte şi în alta, dar nimic. Pentru o clipă i-se păru ciudat...dar numai pentru o clipă. Era răcoare, unul dintre gemuri fiind deschis şi lăsând ninsoarea să pătrundă în campus, covorul roşu era murdar de noroi şi pe alocuri ghemotoace de hârtie îşi făceau dansul cu galantul partener: vântul. Mai avea două cursuri pe acea zi dar nu vroia să se concentreze ci doar să doarmă, îşi puse mâinile în sân şi străbătu holul spre scări, tocurile făcând ecou la fiecare pas, coti la dreapta şi urcă spre camerele de zi. Dacă atunci liniştea din campus i-se păru ciudată, căci în aceea clipă devenise ceva de speriat, nu era nimeni! Sala de jocuri era goală. Cantina goală. Sala de sport goală. Se panică şi începu să alerge pe culoare în căutarea unei persoane ce să îi risipescă acel sentiment de teamă. Nimic, în oricâte încăperi ar fi intrat, sentimentul nu dispăru ci se accentuase, fugi spre uşa de la intrare, dorind mai mult să scape din acel loc si de acel sentiment decât să găsească pe cineva. Mai era doar o clipă, un centimetru şi teama avea să dispară, era sigura de acel lucru, putea chiar paria cu propria viaţă, dar nu apucă să atingă mânerul uşi sau să îşi dovedească siguranţa.. Nu putu fiindcă aceasta se deschise larg. Inima se opri în loc, pielea se făcu ca de găină, trupul se încordă şi simţi cum ochii se schimbară într-o clipă, unghiile îi crescură şi lua o poziţie defensivă în faţa întunericului. Aşteptă calmă ca acel cineva ce deschise uşa să păşească din întuneric şi să îşi arate chipul. În tot acel timp analiză încet dacă e bine sau nu să îl primească în acel mod, o singură concluzie trase şi aceea că nu îi păsa. Se opri şi ultima sursa de zgomot, ninsoarea ,dar nu şi lumina cereasca, Luna. Zâmbi în sinea ei amintindu-şi de influenţa pe care o avut-o ultima dată Luna asupra ei, acela a fost ultimul lucru pe care îl făcu înainte ca acel cineva să păşească în lumină şi totul să dispară.


Am deschis ochii uşor, încă îmi aminteam aceea teamă îngrozitoare, crezusem că toată lumea dispăruse, că rămăsesem ultimul om de pe lume. Am zâmbit, unii oameni nu ştiau ce spun când îşi doreau să rămână ultimi. Era un sentiment îngrozitor, dar eram sigură că nu a fusese decât un vis, ca eu m-am dus în cameră, mi-am luat o pătură şi m-am culcat în camera de zi renunţând la toate cursurile de joi. Curioasă să văd cât am dormit, am deschis ochii, era seară ca în visul meu dar zgomotele erau acolo, auzeam focul ce mocnea în şemineu, râsetele de pe holuri şi tipetele de afară. M-am întors pe spate şi am inspirat adânc…mare greşeală. Imediat am simţit un parfum foarte asemănător cu cel al vampirilor, lucrul rău numărul unu era că nu aparţinea nici unuia dintre Carsoni, lucrul rău numărul doi era că se apropria rapid. Foamea îşi făcu prezenţa.
„Nu acum…”
Am înghiţit în sec şi m-am încordat apoi am aşteptat ca vampirul să îşi arate faţa. Cât am aşteptat m-am străduit să îi aud paşii dar nimic, mergea prea uşor sau prea repede ca să îl identific. Înainte ca eu să mai pot face o mişcare, în faţa mea apăru unul din cei mai frumoși băieți răi, văzuți de mine vro dată. Avea părul negru, destul de mare şi răvăşit frumos în toate direcțiile posibile. Ochii lui negri erau de o formă ciudata şi interesantă, buzele potrivit de subțiri şi colorate de un roz pal, nasul pic iar sprâncenele parcă desenate. La a doua privire am observat că în sprânceana stângă avea un cercel şi în urechea dreapta la fel. Aş fi putut să mai stau şi să îl analizez, dar un pandantiv, probabil din argint îmi blocă privirea iar eu m-am încruntat fără să vreau.
-Ce purecii mei?am spus din greşeală dând să dau pandantivul la o parte, mirare s-a dat singur fiindcă băiatul începu să râdă în hohote. M-am ridicat în şezut şi m-am aplecat după canapea, acesta stătea pe jos şi râdea ţinându-se de abdomen. De ce să râdă? Ce era amuzant?
M-am încruntat şi am spus că nu era amuzant apoi m-am trântit la loc. Imediat o mână atinse spătarul şi băiatul se ridică de jos apoi se aplecă şi îmi atinse buzele cu ale lui. Mare greșeală! Am simţit cum ochii şi-au schimbat culoarea iar unghiile mi-au crescut . Foamea devenea chinuitoare dar plăcută…l-am apucat de cravată şi l-am tras mai aproape. Săruta bine…foarte bine! Ok era primul meu sărut. Ce purecii mei? Tremuram din fiecare încheietură iar inima îmi bătea puternic, mă simţeam bine şi vroiam să continue. Focul ce îl simţeam datorită foamei devenise dulce precum ciocolata iar săruturile lui mă aprindeau din ce în ce mai tare cu fiecare secundă. Distrată de sărut nu mi-am dat seama că venea cineva decât în momentul când băiatul a fost propulsat în zid de o umbră sau mai bine zis de enervantul Kyle Blade Carson. În timp ce vampirul, al cărui nume nu îl ştiam deşi îl sărutasem, rămăsese cu o atitudine rece, cea a lui Kyle părea că poate să îi dea foc numai gândindu-se. Ochii lui negri erau asemănători cu cei ai unui demon scăpat din lanțurile întunericului, colții îi ieșiseră iar mușchii îi erau încordați ca nişte arcuri. Cu braţul stâng îi ţinea gâtul lipit de perete iar cu cea dreaptă era gata de atac mai în spate. Speriată de întorsătura pe care lucrurile o luaseră nu ştiam ce să fac. Train apăru în spatele meu cu o găleată plină cu gheaţă şi mi-o puse în braţe apoi îl apucă de braţul drept pe Kyle.
-Să ne calmam!propuse Train.
Încă în şoc, nu ştiam ce se petrece, mai ales că Train chicotea uitându-se la găleata de gheaţă. M-am uitat şi eu apoi m-am înroşit. Kyle îi dădu până la urmă drumul vampirului misterios şi se îndreptă spre un colţ al camerei, departe de mine şi de necunoscut, Train rămăsese lângă acesta privindu-l serios…numai eu mă uitam când la Kyle când la Train cerşind cea mai mică explicație. După ce stătură câteva clipe în acel fel Train se hotărî să spargă gheaţa.
-Îmi cer scuze pentru neplăcerile provocate!
-Nu ai de ce să îţi ceri scuze Ludov..oh scuze! Am uitat Train, nu ai de ce…îmi place tipa!m-am încruntat…dacă se referea la mine atunci la o a doua scăpare aveam să îi umflu moaca. În timp ce mă gândeam cum avea să arate cu pumnul meu în faţă îmi veni o idee fugară.
-Tu ai fost cel din întuneric?l-am întrebat. Train şi Kyle se uitară uimiţi la mine apoi la vampir, se părea că şi ei ar fi dorit un răspuns.
-Da!
Acel mic răspuns le satisfăcuse curiozitatea celor doi fiindcă imediat s-au relaxat iar vampirul veni lângă mine şi îmi întinse mâna.
-Ike Hunter…
-Chloe Jasmine Raymond!l-am luat de mâna ce o ţinea întinsă şi acesta se aplecă şi mă sărută scurt pe buze. Roşisem de enervare sau poate fiindcă pur şi simplu mă sărutase. Cine se credea?
-Ce draguţă e când roşeşte!spuse uitându-se la Kyle.
La spusele lui în cameră se făcu o altă mişcare, Kyle veni spre Ike iar Train se aşeză în faţa lui şi îl împinse înapoi, apoi se întoarse spre Ike şi îl întrebă ce avea de gând să facă. Atât Kyle cât şi eu îngheţaserăm deşi eu una nu ştiam ce se petrecea sau despre ce vorbeau. Ike Hunter îşi bagă mâna stângă în buzunar şi se scărpină în cap cu cea dreaptă apoi o băgă şi pe ea în buzunar. Făcu câteva gesturi inutile cu capul apoi rânji obraznic şi spuse:
-Se pare că avem un mic secret băieţi! Cum să dau de gol o asemenea păpuşă? Îmi place…şi sar putea să îmi placă mai mult pe viitor! Mai vedem!spuse acesta şi făcu cu ochiul. Imediat Kyle se retrase din cameră tocmai la timp fiindcă doi studenţi intrară şi nu era prea inteligent să îl vadă în acel hal.
Ike se aşeză lângă mine şi îmi zâmbi pervers, în mod normal aş fi luat o atitudine rece şi ar fi primit o palmă de să îi sară purecii, dar eu în schimb mă ruşinasem şi încercam să îmi potolesc inima. Train începu să râdă şi îmi puse din nou găleata cu gheaţă în braţe.
-Mă bucur că ai trecut cu bine, sunt sigur că Ike te va ajuta, noi mergem la vânătoare!
Viaţa mea se complica rapid, precum un joc ce nu avea reguli, un nou personaj apăruse în viaţa mea…Ike Hunter şi spre deosebire de Kyle Blade Carson…îl plăceam prea mult pentru binele meu!






Si acesta este Ike Hunter:))

Well il ador pe Ike imi plk si numele lui si felul lui...Totul: x Sincer, nu m-as supara daca Chloe ar ramane cu el...dar vom vedea. Ai descris foarte bine in acest capitol si mi-a placut mult intorsatura pe care au luat-o lucrurile. Astept cu nerbdare nextul. Spor la scris!

Merci molt de topt pt comment:)) poi iti dai seama cate belele o sa faca asta=)) nuuu nai ideee


11.Acţiune
part I



Visam sau mă uitam undeva în trecut, nu ştiam sigur. Mă aflam în interiorul unei peşteri imense, luminată de sutele de lumânări aşezate pe pereţi săi. Pereţi ce adăposteau un bal mascat de proporţii. Zeci de persoane îmbrăcate în haine de demult, mergeau, braţ la braţ, aparent fără nici o destinaţie, doar aruncând câte o privire în direcţia mea cu acei ochi înecaţi în întuneric, putând astfel să le văd măştile învăluite în ceaţă. Lângă mine, două persoane desfătau oaspeţi cu note de vioară şi pian, cu una din acele piese ce putea cuprinde în portativele sale până şi sentimente uitate în pânzele copilăriei. Dar cei doi instrumentişti nu erau acolo, ci undeva departe, poate în alt vis, la mine ajungând doar ecourile. O nouă mutare se petrecu în ciudata sală de bal. Toţi oaspeţi îşi îndreptară atenţia spre mine. Se apropiau. Mai mult. Mai mult. Până ce am fost cuprinsă şi înghiţită de întunericul lor.
Nu mai aveam aer!
Am inspirat adânc, mulţumită că acel coşmar luase sfârşit, dar m-am încruntat imediat. În aer se simţea mirosul lui Ike. Într-o clipă m-am ridicat în genunchi şi l-am prins de tricou. Ştiam că ochii mei si-au schimbat culoarea, ştiam deoarece atunci când o făceau, puteam memora totul şi vedeam lucruri pe care ochii căprui nu ar fi putut vedea. Dar mai ştiam că s-au schimbat deoarece se oglindeau în ochii lui negri precum păcatul. Deşi nu reacţionasem prea prietenos, Ike nu îşi schimbase expresia fetei.
- Ce cauţi în camera mea secătură?l-am întrebat mai mult mârâind. Reacţionă total neaşteptat, îmi zâmbi şi îşi puse mâna peste cea cu care l-am prins de tricou şi îmi spuse „Îmi vizitez lupoaica!”.
- Vampir insolent cum îţi permiţi?am izbucnit ţipând, fără să mă gândesc că Rouge doarmea la câţiva paşi de noi. Într-o fracţiune de secundă şi-a descătuşat tricoul şi a apărut în spatele meu, strângându-mi mâinile la spate.
- Shh!îmi şopti la ureche muşcând-o uşor. Din acel moment nu mai ştiam dacă eram roşie de furie s-au din cauza perversităţi lui. Doar nu vrei ca micuţa ta prietenă să îţi afle secretul!m-am crispat, în minte îmi veni o imagine terifiantă a lui Rouge speriindu-se de mine. Am scuturat din cap, iar Ike zâmbi şters la gestul meu. Doar nu ai vrea să îţi afle secretul şi apoi să o vânezi….
Inima mi se opri literalmente în loc şi fiecare muşchi din corp mi se încordă. Simpla idee că propria mea existenţă i-ar face rău singurei prietene ce am avut-o, îmi întorcea stomacul pe dos.
- Shh!îmi şopti din nou la ureche apoi îmi sărută gâtul şi îmi dădu drumul la mâini pentru a mă lua în braţe. Dar atunci mi-am dat seama, învăţa cum să mă manipuleze şi acela era un lucru pe care nu aveam de gând să îl permit. M-am întors cu faţa la el şi l-am plesnit cât de repede am putut. Se părea că reuşisem să îl surprind, lucru ce mă încântă.
- Sşş…ai tupeu!spuse acesta masându-si obrazul.Ne mai vedem iubito!îmi făcu cu ochiul, apoi cu o viteza de-a dreptul uluitoare se apropie, mă sărută şi apoi dispăru. Îmi găsise atât de repede slăbiciunea…Uram să rănesc!
Era vineri, ziua cluburilor şi miraculos, făceam parte dintr-un club unde numai Carsoni au reuşit să intre, da foarte miraculos. După micul dejun împreună cu Rouge şi gaşca, Ayra veni şi mă luă.
- Deci!Ce fel de club este?am întrebat-o încercând să o cunosc mai bine.
- Pai, unul ce studiază misterele!îmi răspunse in timp ce îşi deschise geaca de piele neagră, lăsând să se vadă maieul alb, destul de subţire. Cu siguranţă nu era una din zilele ei bune…
- Şi…Ce ai mai făcut?am pus una din cele mai banale şi prost inspirate întrebări. Îşi păstră mersul alert dar îmi afişă un zâmbet amuzat.
- Încerci să găseşti motiv ca eu să îmi dau drumul la gură şi să îţi spun de ce suntem aşa de tensionaţi şi bineînţeles pentru ca tu să nu te simţi incomod alături de mine şi neavând nici un subiect de vorbit…nu este aşa?
Tot ceea ce zisese era cât se poate de adevărat, auzisem că Ayra este o moară stricată ce pune paie pe foc când este o ceartă şi că este un analist foarte bun, dar nu credeam că este atât de bună.
- Recunosc! Aşa este, ai de gând să îmi spui ce se întâmplă?
- Dacă vrei să îţi spun că Hunter este un măscărici cu două feţe, ia-ţi gândul! Ops…nu din nou!îşi dădu o palmă peste frunte şi afişă o expresie chinuită ce m-a făcut să râd. Cu siguranţă era o persoană care intră în topul celor mai amuzante şi plăcute alături de mama, Rouge şi Train.
- Chiar nu îmi poţi da mai multe detalii?am întrebat-o pe un ton de copil mic.
- Nu Miss Trişoare! Auzi la ea, să folosească o asemenea armă mortală asupra mea! Trădare…şi victorie, mi-am ţinut pliscul până la uşă!
Am intrat în încăpere şi am ocupat locul pe canapea, oferit de Eric Carson. M-am uitat în jur, Train stătea la birou citind o revistă de modă şi jucându-se cu fermoarul jachetei; domnul Eric se aşeză vis a vis de Train şi începu să corecteze un teanc de lucrări; enervantul Kyle Blade Carson stătea cu mâinile în sân, sprijinit de tocul geamului şi privea încruntat spre pădure. Ayra luă o pătură şi se aşeză lângă mine învelindu-ne pe amândouă.
Fiecare avea o altă preocupare, dar în ciuda acelui lucru, simţeam că sunt în familie, una al cărui membri erau foarte diferiţi…dar totuşi la fel. Paşi începură să se audă tot mai aproape de acel loc atât de puţin frecventat şi ştiam că nu îi auzisem doar eu. Singurele persoane ce lipseau erau Ike şi Irina, iar eu aş fi preferat să nu vină nici unul. Din păcate uşa s-a deschis larg şi am ştiut cine era fără si mă mai obosesc cu privitul, mirosul ce duhnea a prea mult parfum de…bun gust, recunosc, nu putea fi decât al Irinei.
Se îndreptă spre Train şi îl sărută apoi se ridică din braţele acestuia şi se îndreptă spre Kyle la fiecare pas, tocurile acesteia făcând ecouri pe creierul meu.
- Supărat dulceaţă?îl întrebă evident prea puţin interesată de sorta lui.
- Nu! Enervat de neuroni tăi blonzi!îi dădu acesta replica bine meritată şi făcându-mă să mă simt mândră fără motiv clar.
- Oh! Irina ţi-a ziso! Chiar eşti blondă, nu vezi că fierbe în suc propriu de gelozie?....ops….
- Vorbeşti prea mult Ayra…
Ayra nu comentă, nici măcar nu a părut enervată ci mai degrabă resemnată. Irina zâmbi satisfăcută şi mă fulgeră cu privirea. Urma acum un atac asupra mea, eram sigură. Cu meticulozitate îşi aşeză fusta şi se aşeză pe fotoliul de lângă Kyle. Semăna foarte mult cu o scenă din vechile timpuri unde doamna stătea în fotoliu iar servitorul personal în spate. Desigur Kyle nu şi-a dat seama, cineva cu un asemenea ego nu ar fi permis un asemenea lucru.
- Oh! I-a priviţi…îl avem şi pe micul nostru „călău” de faţă în această minunată zi?
- Pardon?
- Câtă ignoranţă…mi se face greaţă!
- Câtă ignorantă…mi se face poftă de cafteală!i-am replicat gata să mătur pe jos cu ea şi cu sarcasmul ei matinal. Domnul Carson îşi reglă vocea, astfel reuşind să ne oprească pentru moment disputa. Îşi strânse lucrările şi le aşeză într-o mapă. Kyle îi aruncă profesorului o privire furişă apoi dădu cu piciorul în fotoliul pe care stătea Irina, reuşind să îl deplaseze aproximativ jumătate de metru.
Supărată de gestul acestuia îşi întoarse trunchiul spre el, dar Kyle nu o bagă în seamă, se aşeză în faţa geamului şi continuă să privească încruntat la ce era dincolo.
-Jasmine!m-am întors, începuse să îmi placă numele la fel de mult ca şi „Chloe”.Aş vrea mai întâi să lămuresc un lucru, pentru a nu exista neînţelegeri, în acest club, deşi toţi ştiu că studiem misterul, cred că ţi-ai dat şi singură seama că nu este decât o acoperire. Am aprobat din cap, era chiar logic. Aşa,! Ceea ce voi încerca să îţi explic este o parte a sistemului nostru de funcţionare:cum oameni au partidul sau regina…aşa avem noi Înaltul Consiliu! El este format din mai mulţi membri influenţi, puternici şi….agreaţi. Scopul acestor indivizi este de a menţine pacea!
- Ca un fel de conducere din evul mediu!completă Train.
- Exact dragul meu tovarăş! Nici eu nu o puteam spune mai bine!
- Mă flatezi…
- Nici de cum!zâmbi şi înclină capul spre Train, apoi continuă acea prelegere fără sens. Cei ce aleg să locuiască sub acoperişul Înaltului Consiliu, au ca sarcină din când în când să poarte mesaje pentru cei ce locuiesc ca noi, bineînţeles ocazional deoarece avem alte metode. Ike Hunter este un membru influent al consiliului şi te poate apăra. Şti doar că toţi vârcolaci sunt văzuţi drept un mare pericol, dar nu este decât o persoană şi nu ştim cât va fi dispus să ne acopere şi dacă tu eşti descoperită…soarta ţi-e pecetluită şi a noastră la fel. Astfel ne gândeam ca tu să ne ajuţi în aceste…mici misiuni, să îţi dovedeşti bunele intenţii..
- Nu înţeleg…
- V-am spus! Este prea mult pentru căpşorul ei!
- Tăcere Irina!vocea lui Eric Carson răsună în încăpere precum răgetul unui leu, un adevărat rege în faţa căruia Irina îngheţă. Îmi vorbi din nou, reluându-şi vocea calmă şi o rugă pe Ayra să explice. În câteva cuvinte mă făcu să înţeleg ceea ce domnul Carson se strădui să explice.

Well mie mi-a p-lacut ff mult cum ai descris totul si m-au amuzat schimbul de replici dintre fata si Ike, dar si cearta cu Irina. Sunt foarte curioasa ce se va intampla...mai ales ca Ike e un membru asa influent. De-abia astept nextul. Spor la scris!

) ei ma bucur macar ca smile imi citeste ficul si ii multuemsc din inima:X:X:X
Poi ) ce sa se intample o sa faca Ike prosti ca sa se disteze=))

deci next!

11. Acţiune



partea II



De ce trebuia să fie tocmai el? Nu putea veni Ayra sau Train, poate Eric…Nu! Nu! Trebuia să vină tocmai el. Domnul „ Sunt prea îngâmfat să mă uit la cei de jos!”. Deja îmi tremurau mâinile de nervi, Rouge încercă să scoată de câteva ori locul în care mergeam, dar n-am făcut decât să mormăi câteva înjurături ce o făcură să roşească şi până la urmă să se supere pe mine. Nu avea decât, în acel moment nu îmi pasa decât să îl sfidez.

„Deşi s-ar fi zis că ar fi trebuit să fiu terifiată de aceea sarcină încă neştiută de mine, eu eram chiar încântată. Aveam să părăsesc campusul, o gură de aer nou. Adio colegi enervanţi! Începusem să o întreb pe Ayra ce ar trebui să port când Kyle îmi strică tot cheful.
- Dacă aveţi de gând să mi-o băgaţi pe gât în această seară, măcar, faceţi-mi favoarea şi nu-mi daţi cu mine o paiaţă cu gura mare.
- Cine a spus ca te i-au cu mine? Nu crezi ca e ora ta de culcare dragă?
- Doar nu credeai ca o să ieşiţi ca între fete?mă întrebă zâmbind ştrengăreşte, iar expresia mea nu mai lăsă loc de cuvinte. Ha! Chiar asta credea!
- Spuneţi-mi vă rog că nu trebuie să merg cu ingratul acesta!
- Asta i-am rugat şi eu! Ei şi ca să vezi….m-am rugat în zadar!
-Ha! Ar trebui să fi onorat că te voi însoţi Lipitoareo!
- Încercă să îţi laşi tocurile acasă, n-am nevoie să te aştept până te mişti Căţea!
- Îmi voi lua ce voi vrea!
- Desigur, daca tot vii ia-ţi şi fusta mini, aceea dată făcută de mama ta pentru când eşti pe traseu!
- Pe aia o i-a măta!deja ne apropiasem destul pentru ca eu să mă uit în sus şi el în jos.
- E bine ca îţi laşi chiloţi acasă!
- Poponarule!
- Idioato! ”

Până la urmă găsisem ceea ce căutam. Dacă tot mergeam la „vânătoare” de rău făcători, trebuia să merg în negru nu? Îmi luasem un maieu de lână mai lung ce avea să îmi protejeze talia, pantaloni de piele şi cizme. Kyle mă aştepta în maşina lui, aşa că am părăsit grăbită incinta ne vrând să îl aud plângându-se!
Aerul era rece şi zăpada proaspăt cernută scrâşnea sub cizmele mele, făcându-mă să regret că nu luasem pe mine decât aceea imitaţie de palton din fâş. Tocmai dădeam colţul pentru a intra în parcare când Ayra mă lua de braţ surprinzându-mă.
- Vi şi tu?am întrebat-o plină de speranţă. Dar aceasta îmi zâmbi vesel şi dădu din cap negativ. Am răsuflat dezamăgită. Cu ea acolo aş fi putut să îl ignor total dar eram condamnaţi să socializăm. Observând dezamăgirea mea aceasta adăugă o încurajare stângace.
- Nu îţi face griji, te vei descurca de minune! Uite, un cuţit, pune-l cu tot cu teacă în cizmă!l-am luat şi am făcut întocmai apoi m-am urcat în maşină.
- Şi pe asta la spate!spuse Kyle întinzându-mi un pistol, apoi porni motorul.
- Nu uita cartuşele!se părea că fiecare luase câte un lucru. După ce Ayra m-i le înmână, închise uşa şi îmi făcu cu mâna.


~………………..~


Like a Star Like a Star Like a Star

Câteva boxe băteau ritmul unei melodii la maxim, Kyle mă ţinea de mână dându-se drept partenerul meu pentru aceea seară. Discoteca era plină ochi de adolescenţi cu prea mulţi hormoni şi chef de viaţă. Ne-am îndreptat spre bar iar Kyle mi-a comandat un suc. Încă nu îmi spuse care era ţinta sau ce ar fi trebuit să fac. Păream chiar un cuplu normal, ce pur şi simplu venise să se distreze, dar era cam tăcut, şi doar atât. Dar ideea era alta şi am continuat să mă gândesc la acel lucru în continuare aşteptând câteva cuvinte din partea lui.
Trecuse o oră, iar Kyle nu se deranjase să deschidă gura, se uita doar la ce-i ce dansau, memorand presupun sau căutând ţinta. Mă încălzisem deja dar ştiam că nu puteam să îmi dau paltonul jos, pistolul s-ar fi văzut din cauza maieului şi renunţasem de mult să mă gândesc la ce cuplu normal păream. Tocmai ceream un suc mai rece, când Kyle opri comanda ridicând un deget spre barman si mă lua de mână. L-am urmat tăcută şi acesta mă duse în mijlocul ringului. Mi-am ridicat privirea şi l-am privit în ochi pentru prima dată în aceea noapte. Îmi zâmbi şi mă trase mai aproape de trupul lui, apoi îmi şopti la ureche să dansez. Respiraţia sa pe gâtul meu îmi dădu furnicături până în tălpi. Deşi melodia era veselă şi ritmată, noi stăteam îmbrăţişaţi mişcându-ne uşor pe ritmul unui vals. Cred că aşteptasem tot timpul aceea „invitaţie la dans” şi mă bucuram că el era cel cu care dansam. Într-un mod inexplicabil, tot ce îmi dorisem era să dansez cu persoana pe care nu o sufeream. Se aplecă din nou spunându-mi: „Cel îmbrăcat în argintiu şi mânuşi roşii" apoi mă întoarse pentru putea vedea. Un fior îmi străbătu şira spinări şi involuntar l-am tras de tricou, a trebuit el să strice tot farmecul. Mâna lui coborî uşor de pe omoplaţi pe talie.
-Nu trebuie să faci nimic!
Afirmaţia ar fi trebuit să mă relaxeze dar făcu contrariul. L-am tras şi mai tare de tricou. Cum aş fi putut sta şi privi cum el se luptă?
- Nu!scoase un mârâit la auzul încăpăţânări mele, apoi îşi îndreptă spatele.
- Atunci farmecă-l şi scoate-l afară de aici...pe aleea din spate. Vă aştept!
Îmi dădu drumul şi se pierdu prin mulţime. Era timpul să dovedesc ca sunt fata mamei mele şi să pun în practica ceea ce m-a învăţat. Ţinta era arătoasă. Părul alb, probabil decolorat şi ochii albaştri, bine făcut, desigur obişnuit cu fete frumoase, deci nu avea sa fie ceva uşor. M-am îndreptat spre el cu cea mai bună imitaţie de mers felină pe care o aveam în arsenal şi cu contact de ochi timid, apoi când am ajuns lângă el i-am aruncat o privirea din "aceea” cum spunea mama şi din fericire a mers. Mi-am văzut de drum spre ieşire, el urmându-mă îndeaproape.
Desigur imediat ce am deschis uşa să ies îmi apucă mâna, era rece şi umedă, i-am strâns-o şi l-am împins cu putere afară , apoi l-am tras spre mine întorcându-l cu spatele, i-am eliberat mâna şi l-am lovit cu piciorul în spate, propulsându-l in pereţi. Kyle apăru de după colţ mişcându-se rapid şi privindu-ne. Imediat am auzit cântecul unor ciori şi am îngheţat pentru o secundă. Nu ştiu dacă ţinta noastră observase, dar Kyle în mod sigur da!
-Şi acum să înceapă show-ul pocitanie!
Bărbatul începu să râdă. Mai întâi precum un om normal, dar mai apoi râsul sau deveni un simplu glas de cioară. Ochii o dată albaştrii deveniseră roşii şi mult prea strălucitori. Încet luă forma celui mai mare coşmar al meu "Bau-Bau"
- Jasmine, îţi prezint un vechi prieten: Bick. Cunoscut de copii drept Bau-Bau
- Oh! Dar noi ne cunoaştem, interveni Bick, era o plăcere să stau în debaraua ei...sau sub patul ei…
- Ticălosule! Acel lucru chiar mă înfuriase, am trecut de Kyle şi am ignorat faţa lui pocită. L-am apucat de haină şi i-am dat un pumn în ... cioc. Dar nu părea să fi avut vrun efect, ba chiar începuse să râdă şi am simţit cum ochii mei căpătaseră aceea culoare rece şi fiecare muşchi din corpul meu începea să reacţioneze.
- Biata de tine ... te cunosc mai bine decât crezi…
Gândul că aceea hidoşenie de creatură mi-a invadat intimitatea, că îmi cunoaşte intimităţile şi obiceiurile mă îngrozea şi mă făcea să îmi pierd controlul, transformarea fiind foarte aproape.
- Îţi cunosc visurile…
- Du-te dracu!
Am scos pistolul de la spate cu intenţia de ai zbura capul, dar acesta a deschis ciocul şi a scos un sunet strident ce îl făcu să dispară precum o hologramă suflată de vânt mai încolo. Kyle se puse în mişcare urcându-se pe zidul din faţa mea si lăsându-mă pentru un moment uimită.
Privirea lui ageră scurta fiecare colţişor în căutarea lui Bick- Bau Bau. Într-o fracţiune de secundă acesta era lângă mine, iar eu încercam din nou şi din nou să îi găuresc ţeasta. Dar al naibii dacă aveam să consum mai mult de trei gloanţe pe el. Kyle l-a atacat când acesta se oprii să mă vadă punându-mi pistolul la loc şi mi-am scos cuţitul. Creatura ori se mişca enorm de repede, ori se teleporta. Ce sigur ştiam era că în acel dans erau nevoie de trei. Nu aveam de gând să mă mai transform vro dată aşa că m-am concentrat să îmi imaginez că mergeam foarte repede, aşa cum Carsoni puteau merge şi m-am alăturat lui Kyle. Bick bătea în retragere copleşit.
Lamele noastre păreau doar nişte limbi de lumină în noapte, iar sunetele doar nişte tunete ce păreau că se sfâşie unul pe altul. Lupta nu dură mult şi Kyle a avut ocazia să îi zboare capul jegosului, chiar înainte să ne scape. Mirosul de sânge îmi făcu stomacul ghem de foame, dar priveliştea mă făcea să cred că nu voi mai putea înghiţi ceva comestibil toată viaţa. Nu am mai aşteptat aprobarea lui, şi am urcat în maşină, chiar nu aveam de gând să mai privesc cum se zbătea acel corp. Mirosul sângelui era peste tot în aer, chiar şi în maşină, îl simţeam pe mine. Aveam nevoie de toată concentraţia pentru a mă stăpâni!
Eram deja pe drumul de întoarcere când îi observasem maxilarul. Era la fel de încleştat precum o menghină ca şi în timpul luptei iar mişcările brutal de scurte şi precise. Mi-am făcut curaj şi am deschis un subiect, unul prost ales.
- Chiar am reuşit să mă mişc destul de repede, ai văzut?
- Ai reuşit să te mişti destul de iresponsabil.
- Adică?
- Să nu îndrăzneşti să o faci pe proasta!mi-o întoarse acesta ofensat.
- Proastă e …Şi-a întors privirea furioasă spre mine dându-mi de înţeles că am făcut foarte bine oprindu-mă. Nu mi-a trebuit mult, devenisem şi eu furioasă şi mai ales înfometată. Puteam să fi stat deoparte şi să mă uit la ei. Era dreptul meu, creatura aceea josnică m-a pândit noapte de noapte.
- Pedofilul! Libidinosul! Perversul! AAaaaa….Şi tu urli la mine că m-am băgat!
- Şi eu ce eram? Prinţul neajutorat?oare îl insultasem capacităţile?
- Era onoarea mea!
- Crezi că eram acolo să îţi răzbunăm onoarea?
- Nu. Normal că nu! Cine mai face asta în zilele noastre? Papa Ioan!
- Vai tu prinţesa…I s-a luat inocenţa aşa că şi-a băgat gâtul sub topor precum ultima idioată de pe planetă.
- Stai liniştit Bai Tu Prinţule că nu îţi fur locul locul I !
Kyle parcă maşina şi am ieşit rupând din greşeală portiera, dar nu mi-a părut rău decât până ce acesta comentă.
- A mersi! Mersi! Chiar era într-o stare prea bună!
- EXACT!

Deci...un capitol...WOW...nu stiu ce sa zik. Adika tipa a fost grozava dupa parerea mea, iar Kyle cred ca era nervos mai mult pt ca s-a descurcat sau poate si-a facut griji pt ea...cine stie? Oricum m-au amuzat replicile lor, si mai ales finalul...cu portiera...: x Ai imaginatie ce pot sa zik...Ei...astept nextul si merci pt tot ajutorul de aseara