Dragi mei cititor :X va multumesc mult ca imi cititi ficul 
) ce vine din mintea mea bolnava, Sper sa va placa acesc capitol desi nu am prea stat sal puchinez:X Enjoy si kiss youu! 12. La mulţi ani!
M-am grăbit spre cantină sperând să fie destulă mâncare. De nu eram în stare să mă întorc şi să văd un cotlet în loc de Kyle. Corpul începu să îmi tremure şi să îmi fie din ce în ce mai slăbit şi până ce am ajuns în cantină trebuia deja să mă sprijin pentru a nu cădea. Mi-am împlut farfuriile şi m-am aşezat la masă întrebându-mă ce ar fi dacă cineva ar fi intrat în sală la aceea oră şi m-ar fi surprins în toiul unui adevărat festin cât pentru trei persoane. Probabil nu ceva foarte drăguţ.
După ce mi-am savurat „gustarea” şi calmat, observasem şi eu că aveam numai tăieturi pe haine şi pete de sânge. Nu era de mirare că era furios…”Dar a fost lângă mine, văzuse că m-am descurcat excelent. Dacă nu ar fi fost mai ziceam!”. Am curăţat atent masa şi am spălat farfuriile, prinsesem forţe cu adevărat şi mai că mă îndoiam de expresia „Apa este viaţă!”. M-am reîntors în cameră grăbită. Dacă Rouge mă prindea avea să fie vai şi amar de mine.
Ceasul arăta 4:32, aveam destul timp să mă curăţ şi să mă pregătesc pentru a doua masă. La 6:45 eram gata să cobor, din păcate eram încă prinsă de acel pat cald ce mirosea a proaspăt, numai bun pentru somn. Rouge era în baie şi se aranja pentru +noua zi perfectă pentru al studia pe Sam.
„Oare are un altar cu el?”
Gândul acela poznaş mă făcu să râd. Rouge tocmai ieşea din baie în acel moment şi se opri speriată în dreptul uşi.
- Oh Doamne! Am exagerat?mă întrebă ducându-şi mâna la gură.
- Ă? Ce?
Enervată îşi puse mâinile în şold şi făcu o piruetă sfârşind cu ceea expresie de „Deci?”.
- Perfect! Dar cei cu atâta găteală?îşi puse din nou mâinile în şold şi se aproprie de patul meu.
- Nu îmi spune că ai uitat!spuse punându-şi mâinile în sân şi aruncând săgeţi cu privirea.
- Ce?
Indignată începuse să facă curat în cameră în timp ce ridica din ce în ce mai tare tonul.
-Nu pot să cred! Eşti chiar atât de împrăştiată? Ţi-am lăsat mesaje pe telefon, bilete în caiete. Dar tu nu domne’ nu le vezi! Nici pe ala din adidaşi! Zău că eşti de groază, despre ce crezi că ţi-am vorbit când am aranjat hainele?De păpuşele?
Curioasă şi deja enervată de tonul ei de mamă autoritară, m-am descălţat şi am descoperit…ca să vezi şi să nu crezi un bilet. O dată, cea actuală, o oră şi „ Ziua de naştere a lui Sam”. Am lăsat biletul jos, gata să iau în primire privirea nervoasă a colegei mele.
- Ce ai de zis în apărarea ta?
- Ăăă…Nu vin?am spus eu rânjind.
Privirea i-se înăspri şi mai rău. Lucru de care mă îndoiam că ar fi posibil.
- Ba nai să o faci!
- Nu am cadou!
- Am luat eu mai multe…Nu mă puteam hotărî!
- Sunt obosită!
Dar deja nu mai auzea ceea ce ziceam, ci scotocea prin dulap. Se pare că dăduse de harababura mea. Începuse să flecărească despre mare lui surpriză şi să îmi aşeze hainele în dulap. M-am prefăcut că o ascult şi am băgat discret căştile în urechi. Nu dură mai mult de zece minute că m-i le scoase şi începuse să mă dezbrace de hanorac.
- Ce?Rouge? Stai!
- Haide!Nu vei veni la petrecere așa!
- Cine a zis că vin?am întrebat-o încercând să îmi păstrez pantaloni de trening pe mine.
- Eu!ţipă aceasta cu un ultim efort victorios de a-mi scoate pantaloni.
Într-un final am pierdut lupta şi am sfârșit îmbrăcată într-o pereche de colanți negri şi o bluză albă, baby-doll lungă până la posterior şi cu un ditamai cadou de trei kilograme în braţe.
Petrecerea se ţinea în secret într-una dintre camerele de recreaţie de la ultimul etaj. Amenajase destul de bine şi reuşise să o convingă pe Doyle să ţină secretul. După câte zicea, victoria a fost câştigată din clipa în care a invitând-o la petrecere. Era de la sine înţeles: Doyle vroia să fie în centrul atenţiei oriunde.
Încercam să stau cât mai retrasă uitându-mă atentă la decoraţiunile speciale pentru aceea ocazie. Baloane atârnau de nici unde şi peste tot era scris „ La mulţi ani !”. În centru a lăsat spaţiu liber pentru ringul de dans, trei mese pline cu bunătăţi, iar canapelele se aflau cât mai aproape de perete. Totul frumos şi ca la carte dar nu puteam să îmi ţin în frâu enervarea, multă lume, înghesuială, gălăgie enervată şi fără rost! M-am refugiat lângă mesele pline cu gustări cu Rouge după mine precum un căţel…Unul ce supraveghea stăpânul să nu plece! Nu am apucat să schimbam decât câteva vorbe deoarece Doyle veni de îndată.
- Scumpa mea Rouge!o îmbrăţişă călduros, lucru ce o făcu pe Rouge să se strâmbe. Nu credeam că poţi să organizezi o aniversare aşa de drăguţă! Sam este aşa norocos să te aibă, spuse Miss Doyle bătând-o uşor pe braţ.
- Sper să îşi dea şi el seama!Mă scuzaţi trebuie să aduc tortul.
Reuşi să scape de Doyle, şi mi-o lăsă mie pe cap.
„Ce mai belea….”
Imediat Doyle începuse să povestească despre aniversarea cumnatei sale din New York, oprindu-se din când în când să chiţăie la acele amintiri disco din tinereţe. Era destul de uşor să o urmăresc pe Doyle deşi eram cu gândul în cu totul altă parte. Rouge tocmai intrase cu tortul în cameră şi toată atenţia a fost îndreptată asupra sa. Arăta precum o divă, rochie neagră fără bretele, mulată pe corp scurtă până sub posterior, în picioare luându-şi una din perechile mele de pantofi negri de lac ce aveau la sfârşitul tocului o platformă ce îi unea tocul cu partea din faţă. Ochii îi străluceau mai ceva decât stelele în lumina lumânărilor şi căpşorul ei micuţ părea un soare ce încerca în zadar să se ascundă în întuneric. Unul ce avea în priviri un cer albastru înstelat de bunătate şi dragoste. Unul ce nu ştia nimic despre lumea ascunsă de după colţ. M-am încruntat pe sub paharul de suc.
„Nu ştie nimic…şi aşa va rămâne!”
Dar era o petrecere, lumea nu trebuia să fie încruntată şi nici să se gândească la lucruri ascunse. M-am întors spre platourile de mâncare: Tort cu Ciocolată, Eclere, Fursecuri, Arici, Alba ca Zăpada,Tarte, Plăcintă…RAIUL. Doyle terminase de povestit şi se îndepărtă, scuzându-se, să îi atragă atenţia unui puşti schilod cu părul roşu şi o droaie de pistrui să nu se urce încălţat pe canapele.
Atenţia lui Rouge era acaparată de prezenţa lui Sam, stătea lângă el alături de alţi colegi şi aştepta să îi vină rândul la deschis cadourile. Tocmai venea spre mine una din prietenele lui Rouge, Milli cred că era numele său. O fată cu păr creţ, de culoare vântului turbat, nas mult prea în vânt pentru sănătatea mea, iar ochi îi erau micuţi şi ageri. Simţurile mele au detectat deja enervarea iminenta aşa că mi-am luat tot ce am putut prinde de pe masă şi am tulit-o cât de rafinat m-a învăţat mama.
Mă îndreptam spre cameră când am observat cât de puţină lume era în campus duminica. Probabil majoritatea erau deja la petrecere. Am râs la gândul că singura persoana ce fugea de o petrecere eram desigur eu. Am intrat în cameră şi m-am dus la oglindă pentru a-mi desface părul. Sub ochi aveam cearcăne, chiar nu eram obișnuită să pierd nopți la discotecă şi pielea arăta bolnăvicioasă, mă miram că Rouge nu observase, sau preferase să se facă că nu vede. În puţinul timp care l-am petrecut împreună a învăţat deja cam cum sunt şi cred că deja se prinde când o mint. Nici o dată n-am fost o mincinoasă prea bună.
M-am schimbat în pijamale, din când în când înfulecând ceva de pe platou şi m-am trântit epuizata în pat. Eram pe punctul de a adormi când am observat un bilet pe noptieră.
„Vino în camera clubului. Ayra”
Scurt şi l-a obiect, dar nu aveam de gând să îi văd faţa lui Kyle Blade Carson prea curând. Primul meu bilet care l-am observat şi era unul neplăcut. Am închis din nou ochii şi m-am lăsat purtată printre vise.
Era la fel. Aerul curat, pereți stâncoși plini de lumânări ce pâlpâiau la fiecare adiere şi o inimă ce dicta ritmul prin bătaia sa. În jurul meu oameni dansau vals în rochiile şi costumele lor de demult. Încet muzica începea să se audă din ce în ce mai tare, acoperind sunetul inimi sau înăbuşind-o. Mai tare, mai tare până ce încercam cu disperare să îmi astup urechile. Sunete grave de victorie sumbră, genul de muzică ce îţi fac genunchi să te lase, să aluneci încet în sentimente dictate de ea…
Duminică. Uite aşa ştiu eu să pierd week-endurile! Recuperând somnul după „vânătoare”. Rouge pierdea vremea aiurea cu Sam s-au mai bine zis apărând în mod misterios oriunde avea el treabă. Mi-am fixat în cap să vorbesc cu ea despre acest lucru de îndată ce venea să se culce. Eram sigură că deja tot campusul vorbea despre acest lucru. Mi-am tras o pereche de blugi şi un tricou apoi mi-am luat geaca de piele şi am ieşit din cameră. Ayra mă aştepta deja de ceva timp la uşă făcând tot holul să miroasă ca un vampir.
- Neaţa!mă salută aceasta şi mă îmbrăţişă.
- Hei şi ţie!m-am îndepărtat puţin pentru a putea să o privesc. De data aceea alesese un maieu negru mulat şi o pereche de blugi slim argintiu închis şi pantofi cu toc, obligatoriu. S-a întâmplat ceva?
- Trebuie să dai raportul, nu ai citit biletul?
- De fapt, nu am vrut să vin, ideea de ai vedea mutra lui Kyle mă degusta!
- Oh! Da, am văzut ce i-ai făcut maşini!a comentat aceasta supărată. Era maşina mea…
O făcusem de oaie. Nu mă durea de maşina lui câtuşi de puţin, dar de a ei, ei bine măcar eram împăcată că nu o făcusem intenţionat.
- Îmi pare rău, chiar…
- Nu este nimic!mă opri aceasta ridicând o mână. Se părea că cei din familia Carson aveau un obicei în a opri oameni ridicând o mână. Ayra continua să se uite absentă la mine, fără nici un motiv aparent şi puteam observa cum poziţia sa a devenit încordată. Am încercat să o iau de mână, dar aceasta s-a tras instantaneu înapoi , şi-a dezvelit colții şi şi-a luat poziție de defensivă. Totul nu dură decât câteva secunde, imediat aceasta afișă o expresie chinuită de remuşcări . M-a luat de mână înainte să mă pot speria sau gândi că m-ar putea răni.
- Îmi pare rău Jasmine! Sincer! Nu am vrut. Pot să îţi explic.
- Nu este nimic! Ăăămm…Ce s-a întâmplat?am întrebat-o păstrând tonul lejer.
Aceasta îmi luă braţul şi începu să mă conducă, răspunzându-mi la întrebare.
-Ei bine!..Spune-mi, când ne simţi mirosul cum îţi vine să reacţionezi?
Nu mi-a trebuit mult timp să îmi adun ideea, sentimentul îmi măcina măruntaiele şi în aceea clipă.
- O foame şi o furie teribilă. Ca şi cum acest miros mi-ar fi cel mai mare duşman şi cel mai insuportabil miros…unul de care când îl întâlnesc este ca un drog. Asta atunci când nu am consumat carne roşie, de obicei doar o uşoară enervare, ca şi cum aş sta lângă cineva care miroase urât…Am lăsat fraza neterminată, ştiam de acele dăţi când mirosul dispărea sub o cortină neştiută de mine.
- Exact asta se întâmplă şi cu noi! Doar că la noi, nu este doar pentru tine, ci pentru oricine are sânge…Am asimilat deja sângele, nu mă pot gândi cum i-a fost lui Blade aseară…Ultima dată când am fost la vânătoare nu s-a hrănit nici cu jumătate din cantitatea pe care noi am avuto. Şti?...
- Ce?am reuşit să îngân in cele din urmă.
- Blade este singurul care se abţine atât de bine de la sângele uman, deşi cu tine în preajma trebuie să ne hrănim mai mult. Totuşi pentru el este mult mai rău decât pentru oricare dintre noi. Iar Irina urăşte vânătoarea!
Şopti aceasta ultime cuvinte pe un ton jucăuş. Lui Kyle îi făcea cel mai rău prezenta mea…
- Da?
-Aha!zâmbi aceasta şi îmi deschise uşa. Domnul Eric stătea in fotoliu, nonşalant, aruncându-i priviri pline de avertizări Irinei. Privirea îmi rămase aţintită asupra ei ceva mai mult. Se părea ca aceea era o zi numai bună pentru dantelă albă. Era una din cele mai frumoase persoane văzute de mine, iar aceea îmbrăcăminte o făcea să semene cu un diavol ce încerca să imite un înger. Avea părul prins doar în părţi, cu un mic cleşte. Ochii negri încercuiţi de gene castani lungii şi dese, un nas mic, drept şi suplu urmat de o gură roşiatică cu buze potrivit de subţiri. Obrajii ei erau supli şi înalţi fără urme de roşeaţă, probabil din lipsa”hrăni”. Rochia sa de dantelă urca până pe gât închizându-se cu un nasture alb discret şi se termina la jumătatea antebraţului. Mulata pe talie acesta se termina în dreptul genunchilor ascunzând o rochie roz pal înfoiată. Mi-am ascuns gândurile pozitive despre ţinuta sa foarte bine şi m-am aşezat la masa de lucru.
Cineva îmi aranjase deja foile şi un pix . Eram gata să mă apuc de scris când domnul Eric a scos o mârâitură şi-a deschis fereastra aruncându-se în gol. Neînţelegând ce se întâmplă mă întorc spre Ayra. Stătea încordată lângă uşă la fel ca atunci când a reacţionat aproape violent. Irina era ceva mai relaxată , dar ştiam că nu era deloc bine. Domnul Eric s-a îndepărtat de mine înainte să facă ceva ce ar fi regretat.
- O pot scrie şi singură!
- Trebuie sa te îndrumăm, aveam anumite procedee…
- O lăsăm pe altă dată atunci! Am răspuns cât am putut de clar şi m-am ridicat de pe scaun. Imediat am captat alt miros, era al lui. Se apropria şi lui îi era cel mai greu dintre toţi. Deşi nu a lăsat nimic să îl trădeze, nici măcar o secundă.
Era prea târziu, Kyle deja deschidea uşa în ciuda intenţiilor mele de a-i face viaţa uşoară.
Atunci când acesta a deschis uşa, inima m-i se opri în loc pentru un moment.
Arăta precum cineva ce a petrecut două zile fără oprire. Chipul îi era mult mai palid decât restul familiei, avea cearcăne sub ochi şi părea slab, vlăguit. Inima m-i s-a strâns ghem în mijlocul stomacului, iar o stare de greaţă m-a cuprins. Îmi dădea un impuls de a-l lua în braţe, fiindcă poate în orice moment va cădea. Mi-a trebuit un efort supra omenesc să mă abţin şi braţele mă dureau din cauza ciudatului impuls.
-Puteţi pleca..
Ayra se uită vinovată la el apoi ieşi precum o umbră. Irina se ridică şi îşi aşeză hainele uitându-se la el cu reproş. Imediat ce aceasta ieşi, Kyle închise uşa şi se tolăni pe canapea cu capul în mâini. Un minut, nici unul dintre noi nu am scos nici un sunet, si nu am făcut nici o mişcare, apoi şi-a frecat faţa şi s-a lăsa pe spate. Daca nu aş fi ştiut adevărul, puteam jura că este doar obosit. I-am evitat privirea. Nu vroiam să ştiu că mă consideră vinovată pentru chinul său…sau să îi văd sila.
-Celorlalţi le este cam…foame. Mă rog, imediat va veni Ike după raport aşa că scriel şi scuteşte detaliile.
M-am apucat rapid de scris. Nu eram atât de rea încât să ştiu chinul prin care trece şi totuşi să îl ţin lângă mine. Ceasul de pe birou scotea un sunet dea dreptul enervant ce nu făcea decât să îmi dea impresia cât de încet mă mişc. Îi simţeam privirea aţintită spre mine. O ştiam pur şi simplu, iar acel lucru îmi făcea palmele să transpire iar gândurile să devieze de la foaia din faţă. După cinci minute terminasem şi înainte să îl anunţ, acesta se ridică de pe canapea şi veni în spatele meu . Am vrut să mă ridic pentru ai face loc, sau mai bine zis să nu mă trezesc muşcată, dar am fost oprită de mâinile lui reci. Se aplecă uşor în faţă cât să îi simt respiraţia la urechea mea. Un fior îmi trecu pe şira spinări şi involuntar mi-am încordat trupul. Nu îmi puteam explica cum se putea controla atât de bine, asta dacă ceea ce Ayra îmi spusese era adevărat.
- Semnează aici!îmi arătă un loc în care adaugă câţiva termeni şi la o a doua privire îmi corectase multiplele greşeli gramaticale.
- Bună copii!vocea mă sperie dea binelea aşa că mi-am îndreptat spatele şi l-am lovit cu capul în gură pe Kyle. Mă simţeam stânjenită, nu auzisem şi nici nu îi mirosisem prezenţa şi ca să pun capac, atât de surprinsă de apariţia sa, încât m-am speriat. Ike râdea mai să îşi dea sufletul de faţa mea roşie, în timp ce Kyle îşi păstra atitudinea somnolentă şi plictisită.
- Venisem să te ajut cu raportul draga mea Jasmine, dar se pare că Blade nu a mai avut răbdare şi mi-a furat minunata sarcină.
- Mda…Acum condu-ne la vânătoare!
- Ce rău eşti! Speram că ne poţi oferi câteva minute de intimitate mie şi prinţesei mele.
Kyle se încordă automat, gata de atac.
- Trebuie să ne hrănim!
-Da! Da! Imediat. Se pare că vom continua deseară când vom fi singuri, singurei…O mârâitură îi scăpă iar Ike zâmbi şi mai larg. Veni lângă mine şi mă sărută scurt pe buze apoi rânji şi făcu cu ochiul, dispărând precum o iluzie. Ultimul lucru pe care am putut să îl disting fiind un răget de leu şi două fantome dispărând una după alta.
Eram bulversată. Simpla prezenţă a lui Kyle mă făcea să vreau să sar în sus ţopăind întocmai, precum Rouge, iar charmul lui Ike îmi arăta de ce se află în Înaltul Consiliu. Era imposibil. Am stat aşa ceva vreme revăzând întreaga scena din nou şi din nou în mintea mea. Când am fost sigură că picioarele nu aveau să îmi tremure, m-am ridicat de pe scaun şi m-am îndreptat spre holul central cu gândul de a o căuta pe Rouge. Înainte să îmi încep căutările am observat o fată micuţă şi subţire cu păr roşcat ce urca la etajul superior şi sperând că este ceea fata, Lili Rice, m-am luat imediat după ea atrasă de o forţă abia perceptibilă. Mergea mai repede decât aş fi crezut şi nu am ajuns-o decât chiar înainte să intre în camera sa. Cu răsuflarea tăiată i-am pus pe umăr o mâna, făcând-o să ţipe din toţi răchini.
-Oh! Oh ! Oh! Vaii nu am intenţionat să îţi ţip în ureche. Te rog să mă scuzi.
Era la fel de roşie ca prima dată când am cunoscut-o. Am zâmbit aşteptând să îşi oprească avalanşa aceea de scuze cu accent englezesc, aceasta încheind cu „ Eşti bine?”
- Da! Am alergat după tine de asta gâfâi. Mă mai ţi minte?
- Oh! Desigr!spuse aceasta e un ton insultat. Se părea că nu îi stătea în fire să uite. Dar nu ţi-am reţinut numele….
Tipic englezesc.
- Chloe Jasmine Raymond.
- Lili Rice!Încântată.
Am zâmbit stânjenită. Avea nişte maniere impecabile şi o ţinută de invidiat. Deşi era slăbuţă şi nu foarte dezvoltată, se îngrijea cu atenţie. Părul roşcat şi buclat era prins sus într-o coadă de cal, machiată subtil; îmbrăcată cu pulover alb simplu şi o fustă de lână până la genunchi şi dres negru. Însă lucrul ce mi-a atras atenţia au fost desenele ciudate de pe mână şi inelul de aur roşu cu o piatră verde uriaşă de pe mâna stângă, cu siguranţă ne potriveam în materie de bijuterii. M-am încruntat şi am început să mă bâlbâi în momentul în care am realizat că nu aveam nici un motiv să o opresc; nici unul în afară de aceea atracţie de magnet.
- Aaa…Da! Am, am vrut să facem cunoştinţă aşa cum trebuie. Te-au mai deranjat tipi?
- Oh nu ! Îţi mulţumesc! Desigur erau beţi aşa că nimeni nu le crede halucinaţiile.
Asta era ceva nou, curioasă să văd ce se vorbeşte despre mine o întreb, bine înţeles păstrând tonul la doar amuzament.
- Că o fată ce are o lună bleu în ochi i-a atacat cu o putere imensă fără nici un motiv!mi-a răspuns Lili pe un ton teatral accentuând ultimele cuvinte. Ei bine aşa am reuşit să aflu ce au văzut în aceea noapte. M-am scuzat cât de politicos am putut şi mi-am continuat căutarea.
Aveam deja prea multe în cap, prea multe de analizat. Sertarul dădea pe afara! Creatura pe care am lichidat-o mă ştia de mică, foamea vampirilor. Eu şi noua Eu? De ce sunt ceea ce sunt? Cum am ajuns aşa? Ike Hunter? Înaltul Consiliu? Mâna lui Lili Rice…mâna ei! Puteam să jur că mai văzusem undeva desenele alea. Dar am închis orice conversaţie cu mine însămi. Am ajuns în locul în care era Rouge, un magazin…secţiunea articole sportive…Cu cine?Cred că ştiţi deja.
-Hey!
Cei doi s-au întors surprinşi să mă vadă. Erau destul de prinşi într-un subiect ce din păcate nu l-am putut capta.
- Hey şi ţie!
- Chloe!exclamă Rouge precum o sirenă de poliţie şi mi-a sărit în braţe. Ce te aduce pe aici?
Se părea că de fapt era ceva de genul „ Hey! Nu vezi cu cine sunt?”
-Oh! Am o mică problemă cu PC-ul şi mă gândeam dacă poţi veni câteva minute.
Chloe si Kyle
http://tinypic.com/r/m7unfq/7 
Acasa 
Portal 
Galerie 
Conectare 
Vin Sept 03, 2010 10:25 am
