Season 1 : LoveGame With An Ice Heart

Salut ! "Love game with an ice heart" este un fan-fic pe care l-am inceput anul trecut in vara, iar din lipsa de timp nu l-am mai continuat. Voi incerca sa ma tin de el si in timpul scolii...pe cuvant de cercetas (chiar daca nu sunt) !

Cateva precizari:
1. Nu este plagiat !
2. Primele doua capitole nu le-am mai corectat, so... imi cer scuze pentru greseli.
3. Am incercat pe cat m-a dus mintea sa pastrez caracterul personajelor si astept sa-mi spuneti cum vi se pare.
4. In ciuda capitolului doi, fic-ul nu e gen : Mary Sue se intalneste cu Kurama/Hiei, dragoste reciproca, ea se antreneaza cu Genkai, devine imbatabila, ii salveaza pe toti...bla bla bla...si au trait fericiti pana la adanci batraneti. (Nu o spun ca pe o jignire la adresa cuiva care a facut un fic pe tema asta)
5. Varsta personajelor principale: 17-18 ani (exceptii: Hiei, Yoko, Koenma, Botan - nu s-a precizat nicidata varsta exacta, deci nu pot calcula)
6. Citat/citire mesaj/vocea de la telefon , "gandurile personajelor"
7. Nu stiu de ce, dar alineatele nu apar.
8. Stiu ca (,) Keiko a mers la un liceu de fete, Kuwabara la medicina, iar Yusuke n-a mers deloc. Totusi, i-am "plasat" in acelasi liceu, cu profesorii din gimnaziu
9. Enjoy !


Capitolul I: Un nou inceput

Japonia sau "Tara Soarelui Rasare". Tara cu peisaje de vis, cu nenumarati ciresi infloriti, cer senin, pasari care scot sunete ce-ti incanta urechile, tara cu multi turisti atrasi de plajele curate, acoperite cu milioane de cristale mici si maronii, ce formeaza o plapuma pufoasa numita nisip, sau turisti atrasi de cei 40 vulcani activi si 150 inactivi. O tara civilizata, cu o legenda interesanta, potrivit careia "Tara Soarelui Rasare" a fost creata de zei, infigand o sabie in ocean si la scoaterea ei formandu-se patru picaturi ce au devenit insule principale, precum si peste 5000 de insule mici.
Cu toate acestea, iarna se schimba drastic peisajul, datorita zapezii. Chiar si orasele, precum Tokyo, capitala Japoniei, sunt ingropate de mici si dese picaturi inghetate cazute din cer. Stelute minuscule,pufoase si sclipitoare se aseaza pe acoperisuri, pervaze, pamant, iar geamurile devin parca din gheata. Temperaturile scad la nivelul mentinerii zapezii. Iarna in Japonia e atat de deosebita, incat ai crede ca este o binecuvantare venita din cer.
Dar ... anul acesta, situatia sta cu totul altfel in Tokyo. Gerul s-a intetit fata de anii precedenti, nelasandu-te sa iesi din casa fara vreun pulover pe gat, cel mai bine din lana, acoperit de un palton cat se poate de gros. Cel mai ciudat lucru era, ca desi e deja decembrie, nici un fulg de nea, cat de mic sa fie el, nu a atins pamantul. E drept ca suntem in data de 3, dar totusi... zapada ar fi trebuit sa aiba deja o jumatate sau chiar un metru.
Asta nu era un lucru bun pentru oamenii din oras, deoarece adultii mergeau la sevici pe un ger atat de napraznic, scolarii dardaiau cand ajungeau in clase, dar cu toate astea, cel mai rau era pentru liceeni si studenti. Pe langa faptul ca le era frig pana sa intre in scoala, nu se mai faceau nici excursii si erau nevoiti sa scrie la ore ce dictau profesorii, sa-si faca temele foarte lungi si grele, pe a doua zi, sa invete cat de cat lectia in caz ca-i asculta sau primeau vreun test surpriza, iar apoi, cand terminau totul, daca nu se facea atat de tarziu incat sa doarma, se invarteau prin casa in speranta de a gasi ceva de facut, care sa nu le dea dureri de cap, asa cum fac temele, dar doar unii gaseau, iar ceilalti se plictiseau. Era atat de plictisitor si greu de gasit ceva, deoarece in iernile precedente, imediat ce terminau cu cele pt scoala, ieseau afara, formau gasti si incepeau sa se distreze, facand fie bulgari si aruncand unul in celalalt, care urma sa arunce in altul sau in cel ce l-a lovit, fie se spalau unii pe altii cu zapada pe fata.
Totusi, chiar daca nu se invarteau prin casa cautand ceva de facut, unii liceeni nu se plictiseau atat de rau pentru ca terminau temele destul de tarziu, iar apoi se culcau. Altii nici nu-si bateau capul cu ele, ori pt ca nu aveau chef sa le faca, ori pt ca a doua zi chiuleau, un exemplu: Yusuke Urameshi. Acesta era un baiat inalt si slab, ales de Koenma ca Detectiv al Lumii Spirituale. Parul sau negru se aseamana cu smoala, iar ochii caprui cu lemnul stejarului. Categoric, scoala nu este ocupatia lui principala, spre deosebire de lupte, care reprezinta pasiunea lui. Adesea chiulea pentru a merge pe acoperisul scolii si a trage un pui de somn sau pleaca la plimbare prin oras, numai ca...anul acesta nu prea poate merge pe acoperis, asa ca se hotari sa merga totusi la ore, doar pentru a nu se plictisi.
Inainte de a intra in clasa, observa o persoana inalta care se apropie. Era chiar Kuwabara, vechiul sau prieten si, totodata, rivalul. Un baiat cu par portocaliu, precum soarele la apus, si ochi caprui.
Bineinteles, amandoi s-au bucurat cand s-au intalnit. Au stat putin privindu-se unul pe celalat, apoi discutand diverse, pana cand se aude un zgomot, un clincanit foarte enervant. Ce era? Simplu, clopotelul, care anunta inceperea orei. Auzindu-l, Kuwabara o zbugheste spre clasa, ajungand aproape la inceputul orei, dar scuzandu-se s-a asezat in banca si a inceput sa scrie ce dicta profesorul. Yusuke nu s-a grabit deloc sa intre in clasa, ba chiar pasea cu viteza melcului turbat, asa ca nu e greu de inteles faptul ca a intarziat destul de mult, intrand in clasa pe la jumatatea ore si in mijlocul lectiei. Ii ceru scuze profesorului pe un ton plictisit si nepasator, apoi se aseza in banca. Urmatoarele 15 minute au trecut atat de incet de parca erau 15 ani, cel putin pentru brunet care tot casca, dar dupa sfertul de ora nu s-a plictisit asa tare din cauza profesorului. Ce s-a intamplat? Cea mai mare problema daca nu ai tema, nu ai invatat nimic si nici chef de ora nu ai catusi de putin.
-Bine, acum sa vedem pe cine ascultam, grai profesorul privindu-l pe Yusuke, care aproape adormise.
Ce "coincidenta" ! Catalogul s-a deschis fix la el, fiind chemat la tabla.
-Urameshi ! continua profesorul.
-Da...prezent, raspunse liceanul, neavand habar nu avea de ce se intampla.
-Treci la tabla ! Azi vei raspunde pe nota, se rasti barbatul.
-Eu ? Acum?
-Tu esti Urameshi. Acum vino la tabla cat mai repede daca nu vrei sa iti scad din nota sau sa-ti dau doi.
-Bine, spuse lejer baiatul, gandindu-se sa-i faca sa rada pe colegii sai.
Reactia baiatului tulbura doi ochi caprui ce il priveau ingrijorati. Cu fiecare pas al lui, inima fetei parea mai nelinistita, iar palmele se impreunau frecandu-se in dreptul pieptului. Keiko, acesta ii era numele, era suparata si ingrijorata in acelasi timp. Cand brunetul ajunse in fata profesorului, buzele ei soptira "Nu face vreo prostie...". Aceleasi ganduri alarmante rasunat in mintea lui Kuwabara, stiind ca nu se pregatise nici pe departe pentru scoala, fapt deja obisnuit. Prins in ideile sale, tresari doar la auzul unei voci impunatoare de barbat:
-Cum?! Nu ai tema, nu stii nimic, dar ai tupeul de a-mi deranja ora si a-mi raspunde nepoliticos? In fata clasei pe deasupra.
Cand privi in jur, Kazuma observa ca toata clasa rade, in afara de Keiko, dar care era motivul? De ce radeau asa cu pofta? Intreba colegul din spatele lui, apoi, cand primi raspunsul, incepu si el sa rada in hohote. Privindu-i pe elevi si dandu-si seama ca de fapt si de drept rad de el, profesorul, se enerva cumplit, rastindu-se din nou lui Yusuke, care radea la fel ca si colegii sai.
-Ai luat un doi !
Deodata hohotele de ras se oprira, barbatul trecu nota in catalog si iesi din clasa cu acesta in mana. Cu toate ca luase o nota mica, brunetul pufni in ras, din nou, dar se opri cand o vazu pe Keiko venind spre el nervoasa. Se gandi c-ar fi mai bine sa faca pe prostul si asa facu.
- S-a intamplat ceva, Keiko?
- Felicitari, ai reusit din nou !
- Ce-am facut?
- Ai mai luat un doi. Vrei sa ramai repetent? intreba fata pe un ton ridicat.
- Nu-ti fa tu griji, nu raman, doar radeam putin de prof, atata tot.
- Si a meritat? Ai luat un doi. Cum vrei sa treci clasa cu note de doi?
Astfel incepu Keiko sa-l certe pe Yusuke, desi el nici nu era atent. Cu tot cu morala fetei si cu nota de doi, scoala trecu la fel de incet ca si inainte. Cand in sfarsit s-au terminat orele, Yusuke si Kuwabara au plecat sa se mai plimbe putin si sa mai vorbeasca si ei ca intre baieti.
- Urameshi, de ce nu ai facut nimic la tabla, puteai scoate un 4-5?
- Cum am mai spus, vroiam sa rad putin de profesor.
- Sa razi de Iwamoto? Vrei sa pici si anul acesta la ora lui?
- Da, da, da... asta mi-a zis si Keiko. Eu am plecat pana nu imi vorbesti de slujbe.
- Deja? De obicei te plimbi mai mult sau...Ai intalnire?
- Sigur ca nu ! Merg acasa, am inghetat !
Pai, conversatia nu a durat prea mult, doar treizeci minute, amandoi plecand acasa din cauza gerului de afara. Un lucru bun sau rau e faptul ca se intunecase de doua ore. S-a facut deja ora douazeci, iar Kuwabara se invartea pe la magazinele de muzica, uitand de sora lui, Shizuru, si de ce avea sa-l astepte cand va ajunge acasa. Avea probleme mai "importante" la care sa mediteze acum, lucru pe care il si facea. "Hmm...ce sa aleg...Michael Jackson sau Elvis Presley ? Poate le cumpar pe amandoua...50, 70, 80, 100... doar 100? Ce sa fac cu 100 yeni? Credeam ca mi-a ramas mai mult de la pranz. Acum trebuie sa aleg. Dar ce? Of, daca era Urameshi aici sigur ar fi ales deja. Dar amandoua albumele sunt bune. Hmm...nu ma pot hotari...". Muzica e muzica, dar morala e neplacuta, mai ales cand o face o fata. Asadar, dupa o lunga meditare despre albume, cu 100 yeni, nu a putut cumpara nici unul, asa ca s-a intors acasa, dar era mult prea tarziu.
Intrand in casa, dadu peste Shizuru, care il privea amenintator.
- Buna, surioara !
- Ai intarziat ! veni un raspuns direct de la ea.
- Nu poti sa ma intampini frumos niciodata? Am fost sa vad ceva albume si nu mi-am dat seama cat a trecut.
- E ora 22 , de la scoala ai iesit la 18. Ti-a luat patru ore sa te uiti la niste albume?
- Pai m-am plimbat o vreme cu Urameshi, vorbeam ca intre barbati.
- Ori de cate ori ti-as spune nu ai intelege...
- Bine, bine, merg sus sa-mi fac temele...
- Kazu?
- Ce mai e?
- Spalate pe maini si vino sa mananci.
O seara obisnuita si plictisitoare ca oricare alta. In timp ce manca, Shizuru ii adresa tot felul de comentarii, scazandu-i pofta de mancare. Totusi, cina avea gust delicios, astfel gandul lui Kuwabara nu era chiar la vorbele surorii lui, auzind doar jumatate din ce spunea aceasta, jumatatea care il deranja. Ca sa scape mai repede de cearta fetei infuleca mancarea cat putu de repede si urca in camera lui pt a-si face temele si, mai tarziu, a se culca. Cum temele erau multe, le termina tarziu, pe la ora 2, apoi, obosit si somnoros, se puse in pat, adormind in scurt timp, alaturi de Eikichi, motanul sau, care se pituli langa pat.
Spre deosebire de Kazuma, Yusuke avuse o seara placuta si linistita, cu o singura exceptie: Atsuko, mama sa, era beata crita, lucru cu care se obisnuise de mult timp. Acasa era cald si bine, mancarea era gustoasa...nu, nu va inchipuiti ca a gatit Atsuko...pur si simplu, brunetul a dat un telefon si a comandat pizza.
Dupa mancare, in timp ce Atsuko golea inca o sticla, baiatul merse in camera lui, scoase cateva DVD-uri si incepu sa vizioneze filme. Dar dupa o zi asa plictisitoare de scoala, cine mai are chef sa faca ceva? Yusuke sigur nu, era atat de plictisit incat ii venea sa doarma, fapt reusit pe la ora trei.
Singurul care nu avea probleme era un baiat inalt, cu parul rosu ca focul si ochii verzi precum iarba primaverii: Kurama. Pe el nu-l certase nimeni, iar temele erau terminate de ceva vreme, deci nu avea pt ce isi face griji. Totul era la locul lui pentru acesta.
Somnul dulce dupa o zi extrem de plictisitoare...somn care nu avea sa dureze prea mult, deoarece Koenma, printul Lumii Spirituale, a trimis-o pe Botan, ajutoarea de detectiv si mesagera sa, la Yusuke si ceilalti cu indatorirea de a-i chema la el.
Astfel, ea pleca la Urameshi si incerca sa-l trezeasca batand in geam. Din fericire acesta auzi, apoi privind somnoros printre gene, observa, asezata pe o vasla, o fata cu parul albastru ca cerul senin al verii si ochi roz precum un trandafir proaspat inflorit, de aceeasi culoare. Se ridica, pe jumatate adormit, din patul moale, indreptandu-se catre fereastra, ca apoi s-o deschida spre a vedea ce doreste tanara.
- Botan, e mijlocul noptii...ce cauti aici? intreba baiatul cu ochii intredeschisi.
- Koenma m-a trimis sa va...Yusuke ! Esti atent la ce spun?
- Da, te aud, tare si clar.
- Bine, atunci am venit pentru ca trebuie sa mergeti la Koenma.
- Aham...mai dorm putin.
- Yusuke !
- Bine, bine...ma trezesc.
- Perfect ! Anunta-i tu pe Kuwabara si Kurama, eu merg sa-l caut pe Hiei.
- Adica nu stii unde e ?!
- Nuu...! striga fata in timp ce se indeparta de fereastra.
Neavand ce sa faca, brunetul lua telefonul si-i suna pe amandoi pe rand. Intai il apela pe Kuwabara, stiind ca acesta se trezeste mai greu. Forma numarul si cu greu raspunse o voce groasa si somnoroasa, de barbat.
- Da...
- Kuwabara, bine ca te-ai trezit ! Koen...
- E noapte ! Tu nu sti sa suni ziua, Urameshi?
- A venit Botan si a zis ca ne-a chemat Koenma.
- Acum?
- Acum...
- El chiar nu stie sa ne anunte la ore acceptabile, bombanea deranjat Kazuma, apoi inchise telefonul.
"Bine ca s-a trezit asa repede! Acum mai trebuie sa-l anunt pe Kurama si sa ma imbrac ca sa pot pleca si eu sau poate mai pot dormi putin" isi zise in gand detectivul, dupa care suna. De aceasta data nu a mai asteptat ca telefonul sa sune de sapte ori pentru a raspunde cineva, de trei ori a fost suficient.
- Ce e, Yusuke?
- Koenma.
- Ce?
- Koenma ne-a chemat la el.
- Bine, dar la ora asta...
- Stiu, l-am sunat si pe Kuwabara. Se imbraca si ne intalnim acolo.
- Si Hiei?
- Botan a zis ca-l cauta.
"Bine, eu mi-am facut treaba, acum sa ma schimb. " gandi detectivul uitandu-se la cum era imbracat. Nu dupa mult timp fu gata si pleca la Koenma, mai adormit, dar e bine si asa.
Pentru Yusuke e bine, dar saraca Botan...are ceva de cautat. Trebuie sa-l gaseasca pe Hiei si nu e lucru usor. Stiind ca el se afla in Makai, fata incepu sa-l caute de graba, indreptandu-se spre prima persoana care ar putea sti unde este: Mukuro. Ghinion insa, nici ea nu avea idee unde ar putea fi micul demon. Afland aceasta, Botan se gandi ca ar putea fi la poarta dintre lumi, dar nici acolo nu era. Verifica campurile si padurile, dar nimic. Obosita, chiar daca zburase pe vasla, se opri langa un copac inalt, cu multe ramuri lungi si subtiri, fiind doar cinci crengi groase pe care puteai sta fara a-ti face griji ca se vor rupe. Fata astepta cateva minute, apoi vru sa plece, dar cineva o opri.

Capitolul II: Cine a oprit-o pe Botan? De ce? Ce se va intampla cu ea?

Sper ca va placut primul capitol ! Astept comentarii sincere.

PS: Aceste e profesorul Iwamoto (unul dintre caracterele existente in anime), dar nu imi amintesc ca preda...mate sau engleza parca...

Well se pare ac sunt prima. Ficul tau mi-a placut mult atunci cand l-am citit pe celalalt site si de-abia astept sa pui nextul. Ai descris foarte bine orasul...introducandu-ne incetul cu incetul in poveste. Nu te-ai axat foarte mult pe sentimentele personajeolor, dar nici nu le-ai ignorat complet, asa ca per total ficul tau e echilibrat si placut la citit. Ce pot sa spun? Mult succes in continuare si astept nextul.

Capitolul 2: Ajutorul

Fata astepta cateva minute, apoi vru sa plece, dar cineva o opri. Privi speriata in spate, observand o persoana nu prea inalta, cu ochii rosii ca sangele, parul negru intens si imbracata in aceeasi non-culoare. Isi reveni repede din uimirea de a afla ca acela era Hiei si in tot timpul in care ea il cauta, acesta o urmarise, fara ca ea sa bage de seama. Cu toate ca acest lucru o enerva, isi aminti de spusele printului, raspunzandu-i brunetului la intrebarea "Ce vrea Koenma?".
Intru cu totul alta lume, Reikai, trei baieti tocmai patrundeau in incaperea cu pricina. Ii inconjura o camera imensa marginita de peretii verde deschis si tavanul albastru ce se asemana cu cerul zilelor insorite, la care se adaugau stalpi rozul-pielii, precum si o usa inalta decorata cu ornamente aurii si verzi cum sunt frunzele unui copacel de primavara. In mijloc se afla un birou cu blatul de acelasi galben stralucitor, iar in spatele lui un scaun comod in nuanta maronie-roscata. Pe acesta era asezat tanarul care ii chemase, o persoana asemenea unui baietel purtand o suzeta in gura, insa mult mai matur si experimentat: Koenma, printul Lumii Spirituale.
De indata ce il observa, detectivul se rasti la el, intrebandu-l ce vrea la asa o ora.
-E atât de devreme, mormaii Kuwabara printre cascaturi.
-Idiotule, veni un raspuns scurt de la Hiei, fiind deja enervat de atitudinea celor doi.
-Ce-ai spus, piticanie ?! se trezi brusc Kazuma la auzul vorbelor dusmanului sau de moarte.
-Hn! Nu repet de doua ori pentru prosti. Nici ora nu sti s-o citesti...
-O, da? Atunci zi tu cat e, istetule !
-Cinci.
-Si asta nu e devreme?
-Deloc.
-Poate pentru tine, e week-end. Nici un om normal nu se trezeste la ora asta.
-Gata, calmati-va ! incerca sa-i linisteasca Kurama.
Dupa ce Yusuke inceta din tipat, Koenma tusi usor pentru a le atrage atentia si a le spune de ce i-a chemat la ora cinci dimineata, o ora atat de imposibila, sambata, cand toata lumea doarme, dar nu apuca sa termine:
-O misiune? grai brunetul nerabdator sa faca ceva sa-i mai treaca din nervii produsi.
-Da si nu: veti avea o misiune si un ajutor nou în echipa. Deoarece e prima sa misiune nu fiti prea duri cu ea, explica printul privindu-l pe Hiei.
-Si cine-i fraierul? intreba acesta indiferent.
In timp ce satenul prezenta cateva date despre cel ce urma a fi introdus, Kazuma comenta indiferenta micului demon, apoi realiza ca noul venit nu va fi prea puternic, el parand eroul gastii. Ridica pumnul in dreptul toracelui, razand infundat.
Insa ceea ce nu stia era faptul ca ii asculta cineva. In din spatele unei usi imense doua urechi ascultau cu atentie discutiile. Inima batea fara a putea fi controlata. Persoana statea sprijinita de perete, fiind nespus de emotionata de intalnirea ce va avea loc. Mainile ii erau impreunate la nivelul pieptului incercand a se calma. La auzul poruncii lui Koenma, aceea de a intra condusa de George, inghiti in sec, lasa bratele pe langa corp, inspira adanc, isi facu curaj si iesi din intuneric cu pasi inceti, oarecum nesiguri, intreband usor:
-Vrei sa spui "ea" ?
Noul membru era o persoana destul de inalta, supla. Parul drept, moale, albastru precum cel mai frumos si limpede cristal, ii ajungea pana la talie. Cateva fire rebele ale bretonului atarnau pana la ochii albastrui si adanci ca lacul. Trupul era acoperit cu un costum de culoarea spumei oceanului, avand modele azurii. Pantofii gen balerini, dispuneau de un alb impecabil. Pe fiecare mana era asezata cate o bratara aurie. Pielea era rozalie, dar atat de catifelata, cum e petala de trandafir. Ai fi putut zice cu usurinta ca este o femeie cat se poate de omeneasca, tot ce o deosebea fiind urechile lungi si ascutite, semanand cu cele ale elfilor.
Judecand o gluma nesarata, detectivul dori sa afle cine este adevaratul ajutor, dar ramase uimit cand veni raspunsul satenului "Il ai in fata". In acel moment, Yusuke privi suspicios, apoi izbucni ca ars cerand explicatii, insa nu le primi. Desi toti erau uimiti si curiosi cum de noul membru este o fata, nici unul nu i se adresa in nici un fel. Nici macar Hiei, care putea gasi într-o secunda gramezii de comentarii nu scotea un cuvant. Si el si Kurama o studiau atent, din cap pâna în picioare, dandu-si seama ca trebuie sa fie ceva special la ea, motiv pentru care a fost alesa, dar nu puteau întelege ce. Yusuke...ei bine, nici el nu intelegea mare lucru. Tot ce stia era ceea ce le spusese printul. Kuwabara nici nu-si batea capul sa înteleaga ce se intampla. Fata nu indraznea nici ea sa vorbeasca. Koenma arunca o privire cand la unul, cand la altul, vrand sa le vada reactia. Astfel se aseza o liniste mai ceva ca la inmormantare. Dar, pe neasteptate, Kazuma sparse linistea, atragang atentia tuturor.
-Buna ! Eu sunt Kazuma Kuwabara. Lupt pentru Yukina, dragoste si dreptate. Am grija de pisici, iar motoul meu este "O fapta buna in fiecare zi". Sunt un luptator incredibil.
-Incredibil de prost, comenta Hiei plictisit de laudele la propria persoana aduse de precedentul vorbitor.
Ascultandu-i pe cei doi cum se certau, fetei ii aparu o expresie nelamurita pe fata, ridicand o spranceana. Nu stia ce s-a intamplat de au inceput sa se ia la harta dintr-o mica jignire peste care se putea trece fara a o lua in seama. Koenma o informa inainte de a-i intalni putin cate putin despre fiecare in parte, dandu-i chiar un dosar in care erau date la adresa baietilor. Atunci isi aminti de cei doi, realizand ca Hiei e cel mai scund, deoarece era singurul brunet care se certa cu un individ inalt, dupa cum fusese informata. Cu toate acestea, nu indraznea sa se implice, chiar daca dorea sa-i opreasca pentru a nu se rani reciproc.
-Mai terminati odata cu cearta, imi dati dureri de cap! le facuse morala Yusuke celor doi punandu-si mainile in cap, deoarece considera ca avusese prea multe neplaceri pentru o singura zi.
-Si pe langa migrena, faceti o parere proasta, continua Kurama in speranta de a-i linisti.
-Hn, deparca mi-ar pasa, raspunse Hiei neinteresat.
-Piticania asta nu se va schimba niciodata, comenta Kuwabara. Deci, unde am ramas? A, da, pe tine cum te cheama?
-Amaya, tresari ea readusa la realitate, apoi continua zambind bland. Ma bucur sa va cunosc ! Koenma mi-a spus multe despre voi.
-E o placere sa te intalnim, raspunse Kurama.
-Pentru mine nu, veni o replica rece si nepasatoare a lui Hiei.
-Scuza-i manierele, spuse Kurama.
-Pe care nu le are, sopti Yusuke la randul lui, facand-o pe Amaya sa chicoteasca.
Tanara isi gandea parerile cu privire la grup, dar fu intrerupta de Kazuma, care incerca sa o faca sa nu se simta jignita de Hiei, spunandu-i ca acesta este mereu asa cu toti si nu are nimic personal cu ea, deci nu trebuie sa-l ia in seama. Fata il aproba, gasind ca nu e nici o problema, deoarece necunoscand-o nu putea avea incredere in ea. Desi cuvintele ii ieseau din gura in timp ce dadea impresia de sinceritate, in sinea sa credea ca fusese putin cam nepoliticos din partea brunetului sa o judece de la prima intalnire, fara a avea cea mai vaga idee despre ce fel de persoana era. Totusi, se decise a ramane vesela, entuziasma si putin cam timida, avand impresia ca odata ce o va cunoaste ca fire isi va da seama de genul sau: prietenoasa.
Vazand ca baietii, cu o singura exceptie, au inceput deja sa se inteleaga cu Amaya, s-a gandit ca vor avea destul timp sa discute una-alta dupa ce le spune despre misiune, motiv pentru care ii întrerupse din vorbit. Auzindu-l pe Koenma zicand ca este timpul sa le vorbeasca despre misiunea ce trebuiau sa o primeasca, toti s-au oprit din discutii, asteptand ca printul sa înceapa cu ceea ce era cu adevarat important în acel moment: misiunea.


Urmatorul capitol: O noua misiune
Oare ce se va întâmpla în acest capitol? Care este misiunea? Este cu adevarat importanta? Va putea Hiei colabora cu Amaya? Vreti sa stiti raspunsurile la întebari? Atunci cititi capitolul urmator !

Se pare ca fata a picat ca o bomba:))) Okm mi-a palcut cum ai descris si am bucur ca nu ai grabit actiunea. Dialogul nu a fost sec...iar replicile amuzante si ironice mi-au placut la nebunie:)) Nu pot decat sa iti urez succes in continuare si astept cu enrbdare nextul : x

Da, ca o bomba...dar una cu surprize
Am venit cu capitolul 3. Postez doar prima parte acum, fiindca e un capitol lung. Marea majoritate e dialog, dar partea a doua nu prea are dialog.
Enjoy !

Capitolul 3: O noua misiune

Vazând ca baietii, cu o singura exceptie, au început deja sa se înteleaga cu Amaya, s-a gândit ca vor avea destul timp sa discute una-alta dupa ce le spune despre misiune, motiv pentru care îi întrerupse din vorbit. Auzindu-l pe Koenma zicând ca este timpul sa le vorbeasca despre misiunea ce trebuiau sa o primeasca, toti s-au oprit din discutii, asteptând ca printul sa înceapa cu ceea ce era cu adevarat important în acel moment: misiunea.
- Veti avea suficient timp sa va cunoasteti mai tarziu. Acum, despre misiune...
- Ce misiune e? intreba curios Yusuke, nelasandu-l pe Koenma sa continue.
- Asteapta si vei afla, raspunse Hiei foarte calm.
- Atunci taci si tu ! Vorbesti prea mult ! zise Kuwabara incercand sa-l sacaie pe Hiei.
- Moara stricata, replica brunetul fara cel mai mic interes.
- Pe cine faci tu moara stricata, piticanie?!
- Nu mai auzi bine sau esti atat de prost incat nici nu intelegi ce ti se spune?
- Ajunge, Hiei ! Nu am venit aici sa ne certam, nu-i asa? interveni Kurama, privindu-i pe cei doi.
"Grozav... nu-mi spune ca incep sa se certe tocmai acum... of, Koenma, de ce tocmai ei? Echipa cu noi certareti. Daca astia doi nu pot sta cateva ore fara sa se certe, atunci cum vor putea lucra in echipa? Nu, nu vreau sa stiu... " gandea fata, dar fu intrerupta de catre print.
- Daca ati terminat cu cearta, e timpul sa va spun despre ce e misiunea.
- Categoric, nu baga in seama piticania, incearca doar sa ma enerveze si sa-i dovedeasca Amayei cat de nesuferit poate fi... comenta Kazuma in legatura cu Hiei.
- Da...pai, misiunea voastra va avea loc la Muntele Fuji, intr-o statiune des vizitata de turisti.
- Dar tu de unde sti ca este vizitata de turisti? Credeam ca nu-ti petreci vacantele in Lumea Umana...
- El nu, dar eu mai vin. Sti asta, Yusuke.
- Botan?! Cand ai venit?
- Tocmai am intrat, am inteles ca trebuie sa aflu si eu despre misiune. E adevarat, Koenma-sama?
- Da. Dupa cum spuneam inainte de a fi intrerupt, veti merge intr-o statiune montana, situata pe muntele Fuji. Poate ca ati auzit de ea... se numeste Chiyo.
- Chiyo?! E cea mai grozava statiune montana din toata Japonia. De mult imi doream sa merg acolo ! Chiar vorbesti serios? se agita Amaya, facandu-i pe ceilalti sa tresara.
- Am inchiriat deja o cabana cu patru dormitoare si un living. Cred ca sunt suficiente, doar daca nu cumva cineva ocupa doua camere. Avem micul dejun garantat, m-am ocupat eu de asta, spuse Koenma facand cu ochiul si aproband intrebarea fetei.
- Nu ca nu-mi convine, dar de unde ai avut tu bani pentru asa o cabana mare? Si cum adica "avem"? intreba confuz Yusuke.
- De unde am avut atatia bani? Asta e secretul meu.
- Bine, dar cum ramane cu "avem" , nu trebuia sa zici "aveti" ? interveni si Botan.
- Nu. Botan, sunt patru dormitoare, doi pentru fiecare. Vom merge si noi, nu m-ar deranja deloc o pauza de la atatea hartoage. Dar daca nu vrei sa vii...
- Cum sa nu vreau? Singur ca vin ! O singura intrebare: e un cadou de Craciun?
- Vorba lunga, saracia omului ! incepu Hiei, plictisit de atata vorbarie. Zi odata restul despre misiune.
- Tu mereu strici cheful, piticanie ! Lasa-ne si pe noi sa ne bucuram putin. Vrei?
- Kuwabara are dreptate, Hiei. Incearca si tu sa te mai relaxezi putin, abroba Kurama, punandu-si mana pe umarul demonului.
- Chiar am?! spuse mirat Kazuma, apoi continua sigur pe sine. Adica, singur ca am.
-Da, putina distractie dupa zilele astea plictisitoare, e binevenita, fu de acord Yusuke, afisand un zambet vesel, evident neprefacut.
- E o misiune, nu o vacanta ! comenta Hiei, deja iritat de comportamentul celorlalti.
- E o misiune la munte. Aerul curat o sa-ti faca bine. Nu ti-ar strica deloc putina relaxare.
- Kurama, nici macar tu nu intelegi? Sau te-a inmuiat viata cu oamenii? se rasti Hiei, deja nervos. Koenma, spune odata cat stam si ce trebuie sa facem !
- Cui ii pasa? Statiunea Chiyo e celebra. Toata lumea vrea sa mearga acolo. Nu mai fi asa posomorat si morocanos, incearca sa fi mai vesel si optimist. Ai arata mult mai bine daca ai zambi, de fapt, ai arata chiar dragut... replica fata incepand a topai cat o tineau picioarele si a surade cat putea de tare.
Intr-adevar, statiunea era fainoasa, dar acesta nu era modul cel mai potrivit de a-l bucura pe brunet.
Cu aceste vorbe, Amaya incerca sa-l faca mai putin nesuferit pe micul demon, fara noroc insa. Tot ce reusi era sa-l enerveze mai tare si, in mod cert neintentionat, sa-l intristeze pe Kuwabara, deoarece ii zisese lui Hiei "dragut" , iar lui nu.
- Mai bine nu-i spune asa ceva, se enerveaza destul de tare, incat sa vrea sa te taie in doua. Nu-i prea plac dulcegariile, iar pentru el vorbele ca cele pe care i le-ai spus tu reprezinta jigniri. Asa e Hiei ! ii sopti Kurama fetei suficient de incet cat sa nu-l auda demonul.
- Ops ! O sa retin asta, raspunse fata putin speriata.
Prea tarziu insa, Hiei era foc si para de nervi, fiind foarte bosumflat pe Amaya, care se purtase cu el ca si cand ar fi doar un copil mic si rasfatat. "Drept cine ma ia? Nu sunt Kuwabara sa rada de mine...Nici copil mic nu sunt. Poate ca sunt mai scund, dar nu am cinci ani sa se poarte asa cu mine. Si categoric nu gandesc ca un copil. Nici macar nu ma cunoaste. De-abia ne-am intalnit si crede ca stie totul despre mine? Hn! Poate sa creada asta cat vrea, habar nu are cat sunt de puternic. O fac praf dintr-o singura lovitura...Ah, as invata-o eu minte, dar acum chiar nu e nici momentul si nici locul potrivit. De data asta ma abtin, dar daca o va face din nou...va vedea ea cine sunt." gandea demonul, incercand pe tot posibilul sa nu-i faca ceva fetei sau cel putin nu de fata cu Kuwabara, care ar fi sarit imediat cu gura pe el pentru ca e nepoliticos sa lovesti o fata si nu mai avea nevoie de alti nervi in plus.
Dar, spre deosebire de brunet, Kazuma avea alte sentimente, nu de suparare, ci de tristete. De cand auzi spusele fetei, se tot gandea la aceleasi lucruri: "I-a spus piticaniei ca ar arata bine daca ar zambi, ca ar arata dragut...dragut...desi e atat de nepasator fata de toti, ea l-a facut dragut...dar de ce? Cum poate spune asta despre cineva ca Hiei? Eu m-am purtat frumos cu Amaya, dar nici nu ma baga in seama. Oare...daca as face ca piticania, m-ar baga si pe mine in seama? Nu! In nici un caz ! Nu sunt Hiei, nu sunt atat de...atat de irascibil, nesimtit, morocanos si cum mai e el... acum nici macar nu pot gasi cuvintele potrivite. Gata cu melancolia ! Haide Kuwabara, nu trebuie sa te plangi atat, esti barbat, poarta-te ca un barbat ! Daca voi fi gentleman cu Amaya si ea ma va baga in seama, in sensul bun si imi va spune ce i-ar placea Yukinei drept cadou. Sper..."
Cum Hiei se abtinea sa nu o loveasca pe fata, iar Kuwabara se gandea cum sa-i atraga atentia, in camera se asternu o liniste sufocanta. Nimeni nu vorbea, nimeni nu comenta...nimic, nici un sunet. Asta pana cand, brusc, se auzi o melodie gen R&B : era telefonul lui Yusuke. Acesta scoase mobilul din buzunarul drept, privi cine il apeleaza si descopera cu uimire ca este Keiko. Dar pentru ce il putea suna la o ora asta? Ce sa vrea atat de dimineata? Nu trebuia sa mearga la scoala, fiind week-end. Atunci, de ce? Nu era decat un singur mod de a afla, asadar baiatul raspunse ingrijorat, gandindu-se ca s-a intamplat ceva.
- Da. Ce e?
- Ai intarziat ! Unde esti?
- Am intarziat? La ce? Azi nu e scoala.
- Nu-mi spune ca ai uitat !
- Sa uit ce?
- Filmul. Te astept de mai bine de o ora in fata cinema-ului. Ai de gand sa ajungi azi?
- Dar e asa de dimineata. Nu trebuia sa ne vedem mai tarziu, pe la 11?
- Asa ar fi trebuit. Dar e 12:30 . Unde esti si de ce m-ai facut sa astept atat?
- Aaaa...pai...stiti vreo scuza plauzibila pentru o intarziere de o ora si jumatate la o intalnire? ii intreba Yusuke pe ceilalti dupa ce acoperii mobilul, ca sa nu-l auda fata.
- Spune-i ca te intalnesti cu alta, raspunse Hiei neinteresat.
- Hiei, fara suparare, dar ai cunoscut vreo fata in toata viata ta? intreba Amaya.
- Piticania nu are habar de fete, nu stie sa se poarte cu ele, comenta Kuwabara.
- Hei, cu mine cum ramane? Ce sa-i spun lui Keiko?
- Ca esti ocupat cu Koenma. Stie tot, deci nu trebuie s-o minti, spuse Kurama.
- Asa e ! Keiko...mai esti acolo?
- Inca astept un raspuns, se auzi vocea fetei.
- Sunt ocupat cu Koenma si am pierdut notiunea timpului. Poate vedem alt film?
- Urmatorul film incepe in 45 min. Sa ajungi pana atunci, altfel nu te mai astept.
- Perfect ! Vin cat de repede pot !
Yusuke inchise telefonul, rasufland usurat. Ii spuse lui Koenma ca trebuie sa plece si ca ii vor povesti ceilalti despre misiune, apoi iesi din birou grabit si incepu sa alerge pentru a ajunge la timp la Keiko. Dupa plecarea acestuia, Hiei, putin mai calm, intreba din nou despre misiune, Koenma raspunzandu-i.
- Acum cateva luni am fost informat de catre Botan cu privire la niste atacuri in zona statiunii Chiyo. La inceput nu le-am luat in seama, crezand ca Botan a aflat de la cineva care avea chef de glume, dar observand ca multi oameni au fost atacati de ceva ce descriau ca fiind un animal, am cerut autoritatilor locale sa fie cu ochii in patru pentru a gasi animalul...
- Stai putin ! Vrei sa spui ca sunt mai multi oameni care stiu despre Lumea Spirituala sau chiar Makai? intreba confuz Kurama.
- Nu. Am membri ai Echipei Speciale de Aparare in mai multe orase din lume, deghizatii in politisti sau jandarmi. Cinci au fost in statiune cand au avut loc atacurile. Ei au informat-o pe Botan, care mi-a spus mie.
- Adica ne trimiti acolo doar ca sa prindem un animal? intreba cu zambetul pe buze Kuwabara.
- Nu m-ai lasat sa termin.
- Atunci nu mai spune povesti si treci la subiect, raspunse Hiei plictisit de atata vorbarie.
- Nu sunt povesti, sunt detalile misiunii. Trebuie sa stiti cu ce va confruntati inainte de a va trimite acolo. Dupa cum zicea, desi autoritatiile au cautat, au pus momeala, nu au gasit chiar nu animal.
- Nu...chiar? spuse Kurama din ce in ce mai curios.
- Eu tot nu inteleg, se planse Kazuma.
- Eu nici nu ma astept sa intelegi, comenta Hiei, semn evident de revenire in fire.
- Sunt prea atent la misiune ca sa ma cert cu tine, piticanie.
Hiei il privi scurt si nepasator pe Kuwabara, apoi isi intoarse privirea spre print, asteptand sa continue. Observand, Koenma incepu din nou sa le vorbeasca despre detalile misiunii si ce aveau de facut.

Buna! Ce pot sa zic...un capitol frumos, dialogul nu a fost sec deloc, iar reactia lui Hiei m-a amuzat teribil...astept cu nerabdare sa vad ce se va intampla si sper ca vei posta aici si capitolele urmatoare pe care nu le-ai postat pe manga anime. okm astept nextul cu nerabdare

Le voi posta, Sabi. Am niste idei si pentru sezonul 2, iar pt primul sezon...mai trebuie sa leg niste idei si planul e gata facut Ma bucur ca-ti place.

Capitolul 3: O noua misiune
Partea a II-a

Dupa spusele lui, o mare parte din autoritatiile trimise sa prinda ceea ce se presupunea a fi un animal salbatic ce s-ar fi pierdut pe la marginile statiunii si nu mai stia cum sa se intoarca in padure, au disparut. Cei mai norocosi s-au intors raniti sau speriati, in timp ce cateva zeci nu s-au mai intors. De fiecare data cand un grup de politisti pleca sa caute animalul, cativa nu se mai intorceau. Ciudat era faptul ca intotdeauna cinci erau raniti, iar trei nu se intorceau. De ce? Nimeni nu stia, nu stia sau poate ca nici nu a observat. Desi unii au vazut clar salbaticiunea, nu puteau sa o descrie, nu gaseau cuvinte sau...pur si simplu, ii apuca groaza cand isi aminteau. Problema incepea sa devina mai grava, deoarece atacuri tot mai des s-au indreptat asupra turistilor. Nu exista zi in care macar un om sa nu fie asaltat de acea aratare. Astfel Koenma a inceput sa ia in serios problema. Dar, pe masura ce trecea timpul si tot mai multe persoane erau vatamate sau chiar mancate, fara ca printul sa poata face altceva decat sa caute un plan, dilema incepu sa ia o intorsatura ciudata venind de la un animal. Toate persoanele care erau atacate, pierdeau ceva dupa disparitia creaturii, ceva de valoare. Dupa o saptamana, salbaticiunea intra in cabanele turistilor, sfasiind tot ce ii statea in cale si luand doar ce era de valoare. Dupa urmele lasate - urme de ghiare - ai fi putut spune cu siguranta ca e vorba de un animal, dar de unde putea sti o vietate a padurii ce este valoros si ce nu? Un animal salbatic, oricare ar fi, oricat de bine ar mirosi, tot nu poate face diferenta intre ceva pretios si ceva ce nu e deloc pretios pentru oameni. Tot ce lua erau bijuteriile si ornamentele ce contineau ceva semnificativ. De ce ar avea nevoie o salbaticiune de asa ceva? Ce putea face un animal cu podoabe ori decoratiuni? Acestea erau intrebarile ce misunau mintea printului. Desi la inceput fu de acord ca este un animal salbatic, dupa ce-si puse acele intrebari nu mai era atat de sigur. Incepea sa creada ca ar fi vorba de un monstru, dar ce sa faca un astfel de monstru intr-o statiune montana, iarna, cand afara e ger. Chiar de ar avea blana groasa, tot ar degera noapte. Daca asa stau lucrurile...cine sau, mai degraba, ce este cel care terorizeaza oamenii din Chiyo? Dupa multe incercari nereusite de a afla raspunsul la intrebare, Koenma se hotari ca ar fi mai usor de a afla ce este teroarea din Chiyo, daca ar merge acolo. Singur? Nici vorba ! Acesta era motivul pentru care ii chema pe baieti la el: sa aiba cu cine merge in statiune.
Toate aceste detali le spuse printul in aproximativ doua ore. Era o poveste atat de complicata pentru Kuwabara, incat nu intelegea nimic. Daca Yusuke ar fi fost acolo, credeti ca acesta ar fi ascultat tot ce zicea Koenma? Eu nu. Cel mai probabil s-ar fi asezat undeva si ar fi tras un pui de somn pana printul termina de bolborosit, deoarece erau atatea detalii... Nici Amaya nu intelegea tot din ele, nu in felul in care erau povestite, dar o mai intreba din cand in cand pe Botan la ce se refera Koenma, ceea ce o facu sa mai inteleaga cate ceva. Singurii care intelegeau tot ce vorbea printul erau Hiei si Kurama. Tipic !
Cand observa ca nimeni nu zice nimic,iar Koenma a terminat de vorbit, brunetul a inceput sa-l traga la rost pe acesta, nevrand sa mearca intr-o vacanta.
- Ne trimiti acolo doar pentru ca tie ti-e frica sa mergi singur? Nu esti bebelus, poti sa te descurci si fara ajutorul nostru.
"Tine in gura o suzeta..." ofta fata incrucisandu-si bratele, in timp ce ii privea plictisita pe cei doi.
- Nu ai fost atent la ce am zis? Creatura aceea e rapida. Nu pot fi atent si la indicii si la o salbaticiune ce poate aparea oricand, vrand sa ma inhate, raspunse Koenma calm.
- Eu cred ca ma retrag din "excursia" asta... spuse Botan cu o voce tremuranda, fiind spereata de toate detalile pe care le aflase de la print, evident cele pe care nu le stia.
- E, hai, Botan ! Nu e mare lucru! Mergem acolo, vedem animalul ala, il dam o mama de bataie pe care s-o tina minte, il prindem si apoi ne putem distra. Nu va dura mult, va fi simplu ! incerca Amaya sa o linisteasca pe Botan, cu toate ca nici ea nu prea credea ceea ce zicea, dar avea nevoie de cineva care sa-i aminteasca de misiune.
- Hn ! Se crede atat de puternica si e atat de increzatoare, cand nici nu a vazut cu ce are de-a face. Pentru ea e o joaca de copil, nu cred ca intelege ceva. Nici macar nu ia misiunea asta in serios ! comenta Hiei iritat de comportamentul fetei.
- Ca Yusuke? il intreba Kurama pe un ton ironic.
- Aaaa...Am si eu o intrebare - grai Kuwabara neintelegand mare lucru, dar apoi zicand pe un ton vesel - Cand plecam?
- Maine dimineata, la prima ora. Veniti la aeroportul din Tokyo si plecam toti odata, raspunse Koenma. Sa va puneti haine groase si fulare in bagaj, va fi frig. Spuneti-i si lui Yusuke !
- Nu suntem copii !
Zicand acestea, Hiei iesi din birou, urmat de ceilalti. Acum fiecare urma sa merga in directia lui: acasa, la plimbare prin oras sau...inapoi in Maikai. Toti ar fi trebuit sa-si faca bagajele pentru a doua zi, dar Yusuke ? Sigur va afla de plecare de la Kuwabara, totusi... cum putea avea intalnire cu Keiko pe asa un ger napraznic ? La asta se gandea Kazuma, oprindu-se cand observa ca, in timpul in care a fost plecat, in Lumea Umana a nins. Tokyo era acoperit de un strat insemnat de nea, iar gerul disparuse. Drept e ca nu era vreme de plaja, dar nici nu inghetai, motiv datorita caruia oamenii ieseau fericiti din case, fie pentru a se distra, fie pentru a se plimba. Mult asteptata zapada isi facu aparitia ! Tot orasul incepea sa prinda viata...
Abia acum intelese si Kazuma de ce nu a amanat pe alta zi Yusuke intalnirea. Dar de unde avea sa stie brunetul ca va ninge? Simplu, de la meteo. Tot gandindu-se, Kuwabara nici nu observa bulgarele ca se apropia de el, pana ce il avertiza cineva. Prea tarziu insa, deja fusese lovit. Nervos, intoarse capul sa vada cine a aruncat, ramanand uimit de cel ce-l tintise.
- Bang ! zise atacatorul intinzand degetul aratator spre Kazuma, parca pregatindu-se sa traga.
- Urameshi ! Credeam ca esti cu Keiko.
- Filmul s-a teminat de mult, iar Keiko a plecat acasa.
- Stai numai sa te prind !
Mda...Se pare ca incep sa se distreze, uitand de misiune timp de doua-trei ore, dupa care, ca prin minune, Kuwabara isi aminti de ea si incepu sa-i povesteasca detectivului ceea ce intelese el din bolboroselile printului.
Totusi, Kuwabara nu fusese singurul cu zapada in cap, Kurama avand aceeasi problema. Nici nu ajunse la usi din fata, primind un bulgare dupa cap, ce se scurse in jacheta, din partea fratelui sau, care apoi incepu sa rada copios. Bucurandu-se ca la nimerit, isi incerca inca o data norocul, pregatindu-se sa arunce alti bulgari, gata facuti. Nu apuca sa tinteasca prea bine, nimerind copacul, deoarece isi primi si el portia de zapada, de la nimeni altul decat Kurama. Astfel incepu o lupta, cu zapada, intre frati, amandoi amuzandu-se pe cinste. Din pacate, fura opriti de o femeie bruneta, ce tocmai iesise din casa, auzind cum un bulgare a lovit geamul bucatariei. Se pare ca "invadatorul" nu atinse tinta dorita. Femeia, pe nume Shiori, isi chema copiii la masa, deja trecand ora pranzului si incepand sa le chioraie matele amandurora. Baietii isi ascultara mama si intrara in casa, plini de zapada.
Dar, chiar si cu atata zapada in jur, exista o persoana care a ramas prinsa in gandurile sale...ganduri despre echipa in care a intrat si despre misiune. "Echipa Urameshi...nu stiu ce sa zis. Nu mi se pare o echipa prea unita, desi sunt draguti. Singurul enervant e Hiei si cand ma gansesc ca va trebui sa stau cu el o vreme... eh lasa ! Doar merg la Chiyo, nu trebuie sa-l bag in seama, de fapt ba da. Asa voi face, ma voi distra ! Cat de greu poate fi ? Am avut misiuni mai grele, va fi ca o vacanta. Poate ca pana la urma asta e: un cadou de Craciun." gandi Amaya, apoi deschise usa imobilului cu zambetul pe buze.
Locuia singura intr-o casa cu etaj, pe care o cumparase din salariul pe care il stransese intr-un timp indelungat. Facand cativa pasi, in dreapta, dai peste bucataria in care fata lua pranjul, micul dejun mancandu-l aici doar in timpul scolii, iar cina gustand-o in dormitor; in stanga peste scari, iar in fata peste hol. Acesta, destul de lung si ingust, te ducea spre living, unde erau asezate doua fotolii albe ca spuma laptelui si o canapea de aceeasi culoare, in fata lor aflandu-se o masuta ovala. Dupa aceasta gaseai mobila, intr-o nuanta neagra-visinie, formata din cateva rafturi pline de carti, doua etajere destinata ornamentelor si, in mijloc, patru sertare late, deasupra carora era televizorul.
Urcand scarile ajungi la etaj, unde se afla baia si dormitorul Amayei. Acesta avea culoarea albastra, un albastru atat de deschis si placut ca te facea sa uiti de toate grijile. Mobilierul era format dintr-un sifonier alb, parand ca un nor pe cerul senin, un pat si un birou din lemn de stejar, avand asejat pe el computerul, alaturi de doua suporturi cu CD-uri si DVD-uri. Deasupra patului stateau lipite postere cu trupe, cantareti si actori. Dand la o parte perdelele si deschizand fereastra, poti observa balconul, de pe care fata privea apusul soarelui. Desi casa ei nu reprezenta nimic in comparatie cu majoritatea din centrul orasului, Amaya era multumita.
Cum intra, urca in dormitor, scoase un geamantan pe roti si incepu sa-si faca bagajul pentru a putea pleca la Chiyo. Ca orice fata, isi aseza in valiza gramezi de haine, dintre care, probabil, o multime nu vor fi imbracate. Totusi, duiumul de haine era bine gandit, avand in vedere vremea de afara, mai ales la munte. Isi puse bluze groase, unele cu gat, altele fara, unele din lana, altele din bumbac, dar si bluze subtiri, alaturi de cateva tricouri, care vor fi purtate in cabana. Printre numerosii pantaloni de trening, de diferite modele, culori si lungimi, isi facura loc niste perechi de blugi, fie negri, fie albastri. Mai incesuii patru geci, doua subtiri, una medie si inca una groasa, toate avand gluga, in caz de ploie, lapovita, ninsoare sau chiar frig. Toate acestea incapeau in valiza, dar fata mai avea de pus si altele, motiv pentru care scoase din dulap un rucsac de camping, apoi incepu sa-l umple cu accesorii, farduri si ceea ce nu trebuie sa lipseasca sub nici un chip: lenjeria. Alaturi de ele erau impachetate doua veste de diferite grosimi. Cam multe haine, dar e drept ca nu avea de unde sti cat va sta, lucru care nu o prea deranja.
Dupa alegeri de haine, apoi impachetari ce au durat ore bune, fata isi termina bagajul. Cu toate acestea, mai avea ceva de facut inainte de a se aseza in pat si a intra in lumea viselor. In camera era o dezordine de nedescris, mormane de articole vestimentare fiind aruncate peste tot: pe jos, pe pat, chiar si pe dulap. Ai zice despre camerele fetelor ca sunt aranjate, dar evident cea a Amayei nu mai era. Neavand de ales, tanara incepu sa stranga hainele aruncate, sa le impacheteze, iar apoi sa le aseze la locul lor, in dulap. Acest lucru nu dura mult timp, in jur de patruzeci si cinci de minute. Singurele haine nebagate in sifonier stateau pe scaunul de la birou, ramanand afara pentru un motiv clar: avea de gand sa le poarte dimineata, la prima ora, cand va lua avionul din Tokyo spre Chiyo, alaturi de ceilalti membri ai echipei, desigur.
Sfarsind problema cu hainele, fata se tranti pe patul moale, fiind rupta de oboseala. Statu cateva minute privind tavanul si gandindu-se neincetat la urmatoarea zi, cuprinzand-o somnul. Nu era schimbata in pijamale, dar ce mai conta? Oboseala deja castigase lupta, fata intrand adanc in lumea viselor. Vise...vise placute invadau mintea tinerei, dar care nu aveau sa dureze prea mult, deoarece noaptea trecu ca vijelia, iar soarele palid, inaltandu-se pe cer, impartea lumina in jur. Totusi, nu acesta era motivul trezirii Amayei, ci cosmarurile intervenite in mintea ei, ultimul fiind cel mai groaznic si cel ce o trezise.
In scurt timp alarma ceasului se declansa, auzindu-se ca o sirena in camera linistita. Mai mult treaza decat adormita, tanara intinse mana spre ceas, apasand butonul ce oprea zgomotul produs de alarma. Privi catre acesta, observand ca era ora cinci si jumatate. Amintindu-si de cele spuse de print, fata se ridica lin din pat, isi lua un prosop si se indrepta cu pasi inceti spre baie. Deoarece ii lua destul de mult timp sa ajunga la Koenma, ea se hotari sa faca doar un dus care sa o incalzeasca, in loc sa piarda vremea prin cada. Zis si facut! In 15 minute, tanara iesi din baie, in timp ce-si usca parul cu un prosop pufos, alb. Apuca hainele lasate seara trecuta: un trening rosu cu dungi verzi, gros si un tricou de aceeasi culoare cu dungile. Se aranja putin, vazandu-se in oglinda, apoi prinzandu-si parul intr-o coada simpla. Arunca o privire scurta spre ceas, constatand surprinsa ca deja a trecut o ora de cand s-a trezit. Toaleta durase mai mult decat crezuse ea. Isi lua rucsacul si geamantanul, plecand grabita spre aeroport, insa nu uita sa inchida usa. Cum iesi din casa, incepu sa alerge pentru a nu intarzia. Noroc ca fugea repede, ceea ce o ajuta sa ajunga cu cateva minute inaintea printului. Desi ajunsese penultima, pentru sine nu conta, important era sa nu intarzie. Ajunsa in fata gastii, spuse un "Buna dimineata ! " printre gafaieli. Chiar daca pe moment era vesela, cineva ii strica dispozitia incepand sa comenteza faptul ca ajunsese tarziu, nu mult timp insa.
Pe ultima suta de metri, sosi Koenma, iar la numai cateva minute se auzi o voce feminina in difuzoare "Ultimul apel pentru zborul Tokyo-Chiyo. Toti pasagerii sunt rugati sa se imbarce sau sa parasesca suprafata de decolare. Repet: Ultimul apel pentru zborul 152." Cum auzi strigarea, Amaya verifica rucsacul, asigurandu-se ca are suficiente pungi, deoare in avian i se facea mereu greata.
-Mergem cu masinaria zburatoare din spatele meu? intreba Hiei stresat, aratand cu degetul mare aeronava.
-Da, mergem cu "masinaria zburatoare" , dar aici o numim avion, il lamuri Kurama tragandu-l spre imbarcare.
-Minunat, raspunse brunetul dezorientat, pe un ton dezaprobator.

Capitolul 4: Statiunea Chiyo
Oare cum arata statiunea? Isi merita intr-adevar renumele? Ce peripetii ii asteapta pe Yusuke si ceilalti? Veti afla in capitolul urmator.

Ma bucur ca ai multe idei si astept in continuare nextul. Nu m-am pre auitat la greseli...desi la sfarsit am observat ca ai scris "ton dezaprobant"corect este dezaprobator...Descrierea a fost buna, dialogul deloc sec...iar atitudinea lui Hiei ma amuza, mai ales partea cu avionul )) AStept cu nerbdare nextul

Ma bucur ca te amuza, dar sa nu ma omori pentru capitolele pe care nu le-ai citit Ai dreptate, am scris "dezaprobant" merci, chiar nu observasem.
Sper sa-ti placa nextul !

Capitolul 4 : Statiunea Chiyo

Pe ultima suta de metri, sosi Koenma, iar la numai cateva minute se auzi o voce feminina in difuzoare "Ultimul apel pentru zborul Tokyo-Chiyo. Toti pasagerii sunt rugati sa se imbarce sau sa parasesca suprafata de decolare. Repet: Ultimul apel pentru zborul 152." Cum auzi strigarea, Amaya verifica rucsacul, asigurandu-se ca are suficiente pungi, deoare in avian i se facea mereu greata.
-Mergem cu masinaria zburatoare din spatele meu? intreba Hiei stresat, aratand cu degetul mare aeronava.
-Da, mergem cu "masinaria zburatoare" , dar aici o numim avion, il lamuri Kurama tragandu-l spre imbarcare.
-Minunat, raspunse brunetul dezorientat, pe un ton dezaprobator.
-Hiei, mai asteptam mult dupa tine? striga Yusuke observand ca acesta nu vroia sa intre.
-La naiba ! Nu puteai alege altceva? De ce tocmai masina zb...abion...ation...a...
-Tie frica de avion sau de zbor? il incerca Amaya.
-Asa cum ai spus...Nu ! Nu mi-e frica.
-Dovedeste !
"Fata chiar are tupeu" zicea pentru sine in timp ce urca treptele spre a intra in avion, doar pentru a nu da motive de comedia pe seama sa. Cum trecu de usa, privi in stanga, in dreapta, apoi inainte, incercand sa gasesca un loc unde putea sta singur, insa fara speranta. Pe fiecare parte erau sapte randuri a cate trei scaune. "Si eu unde ar trebui sa ma asez, in bratele cuiva?" privi inca dezporientat demonul, dar o stewardesa ii ceru biletul de calatorie. Facu pasi, examina atent biletul, apoi se opri la scaunul cu numarul de pe bilet. Ce noroc: era exact langa scaunul rivalului sau. Nu agreea ideea de a sta langa Kuwabara, totusi isi ocupa locul cu o expresie nemultumita, nedorind sa faca o scena in locul nepotrivit. Isi puse centura de siguranta in felul in care insotitoarea de bord explica sau intr-un mod asemanator...important era sa stea legata pana la aterizare. In timpul zborului, Kazuma nu tinea cont de partenerul sau ori de imprejurarile in care se afla, ci se comporta obisnuit. Acest lucru il enerva cumplit pe Hiei, in special dupa ce il patase "neintentionat" cu ciocolata fierbinte. Vinovatia de sine isi facu loc printre ganduri, nu mai stia de ce a fost de acord sa-si dea sabia insotitoarei pe tot parcusul zborului sau ce-l determina sa nu-si lovesca rivalul, fiind atat de aproape de el.
Isi intoarse capul sprea a vedea peisajul plin de nori, crezand ca va fi lasat sa adoarma. Nu reusi, deoarece stewardesa anunta sfarsitul calatoriei, avionul coborand altitudine spre a ateriza. Zburand pentru prima oara, nu stia ce se petrecea cand aeronava a inceput sa se zgaltaie, insa nici nu-i pasa. Dorea doar sa plece de langa Kuwabara !
Dupa circa zece minute, vehiculul "infipse ghearele in asfalt", pe pista de aterizare, oprindu-se. Toti pasagerii aveau dreptul de a cobori, cu exceptia demonului, care se blocase in centura scaunului. Nu rabda, ci o rupse, coborand mai nervos decat urcase.
-Te simti bine? se asigura Kurama, vazandu-l pe Hiei tinandu-si mana pe frunte.
-Il urasc si am nevoie de ceva rece, comenta acesta.
-Avionul sau pe Kuwabara? interveni nelamurit Yusuke.
-Ambii !
Dupa ce brunetul se calma, iar Kazuma vomita tot ce mancase pe avion, toti urmara printul spre cabana. Drumul dura cateva minute, in aproximativ treizeci ajungand. Intrara inauntru si privira in jur. Cabana avea un etaj, era facuta din lemn gros, in mijloc fiind asezata o masa, incercuita de doua canapele caramizii, extensibile cu trei locuri si doua fotolii de acelasi model cu comodele. Pe un perete era un semineu din pietre de munte, iar pe celelalte cate un geam mare. Intr-un capat al unui zid era usa de la intrare. Tot la parter erau un dormitor, o bucatarie si o baie. Pe acelasi perete cu semineul se aflau scarile, pe care daca le urcai la primul etaj dadeai de trei dormitoare si o baie, cea de serviciu. Bineinteles ca toate incaperile erau mobilate specific intrebuintarii lor: in bucatarie era o masa lunga, opt scaune, un aragaz, un cuptor cu microunde, o chiuveta, dulapuri si, inauntrul acestora, tacamuri; baia de la parter avea o cada, o oglinda, o toaleta, doua dulapuri si alte doua etajere, in special pentru prosoape, iar cea de seviciu o cabina de dus, o toaleta si un suport destinat unui singur prosop; camerele erau toate decorate in acelasi fel, cu un pat de doua persoane, un televizor, un birou cu tot cu scaun, patru dulapuri si patru sertare. O cabana ce costa o avere !
Acum ca au intrat, trebuiau sa hotarasca cine cu cine va sta in camera, caci erau doar patru camere, iar ei erau sapte. Chiar daca nimanui nu-i prea convenea sa fie cu altcineva in dormitor, asta era. N-aveau ce face ! Pentru a hotari, Koenma propuse ca toti sa traga la sorti, cu exceptia lui, care va sta singur, deoarece el a platit cabana. Un lucru era cert: cearta nu era prea departe.
-Adica ei sa traga la sorti, noi doua vom sta intr-o camera, comenta calm Amaya aratand spre ea si Botan.
-Da, noi suntem singurele fete de aici si suntem doua, exact cat itrebuie sa fim intr-un dormitor. Nu cred ca una dintre noi este dispusa sa doarma in acelasi pat cu unul dntre voi, continua Botan foarte hotarata.
-Au dreptate...dar eu nu stau cu piticania, raspunse Kuwabara stramband din nas.
-Hn! De parca eu as sta cu tine...
-Gata! Nu incepeti sa va certati acum, il intrerupse Amaya pe Hiei, bagandu-se intre baieti pentru a fi sigura ca nu incep sa se si bata. Voi doi clar nu puteti imparti aceasi camera, deci unul din voi va sta cu unul din ei. Deci, cum ramane?
-Nu-i o decizie atat de grea, raspunse printul. Pe scurt, Kuwabara cu Yusuke si Kurama cu Hiei. E bine?
Fiind toti de acord cu Koenma, plecara in camerele lor pentru a-si desface bagajele, a aranja hainele in dulap si a stabili partea in care dorm. Koenma ramase la parter, iar ceilalti la etaj. Cat despre bagaje...fetele au avut ce despacheta, nu gluma. Totusi nu se pot plange, nimeni nu le-a obligat sa adune atatea haine. A durat doar trei sau patru ore, dupa care vrura sa iasa din cabana, dar se putea fara ca cineva sa le observe? Nu prea, mai ales fiindca era timpul pranzului, iar unul din baieti le-a chemat la masa. Problema: tinerelor nu le era foame, ba chiar abia asteptau sa intre pe gheata, la patinuar. Asa ca, fiind obosnuita cu scuzele, Amaya gasi un credibila pentru baieti, iar Botan o aproba: tineau cura de slabire; apoi plecara spre locul dorit.
Zapada avea mai mult de un metru, acoperind pamantul precum o plapuma pufoasa, argintie. Muntii erau atat de inalti incat nu li se puteau vedea varfurile, si din cauza stratului gros de nea si a cetii. Pareau a fi niste uriasi, privindu-se reciproc.
Ambele patinuare erau deschise, cel natural si cel artificial care se afla in interiorul unei cladiri intinse, destinate doar acestuia. Seara, acestea doua se puteau asemana unor covoare intinse, ce stralucesc la nesfarsit. In jurul celui natural isi faceau loc o multime de oameni de zapada cu fulare, caciuli si bunzi, fiecare purtand cate o bunada de culoare diferita fata de cel de alaturi. Unele erau albastre, altele verzi, cateva galbene, insa una singura rosie. Cele albastre acopereau oamenii de zapada mai mici, altele verzi cei mijlocii, iar cei putini mai mari purtau bunzi galbene. Cea rosie era imbracata de omul de zapada cel mai mare. Astfel dadeau impresia ca erau un grup de copii de varste diferite, care danseaza in jurul patinuarului.
Partia de schi s-a deschis de asemenea. La intrare se afla o cabana impodobita cu beculete de Craciun viu colorate, care raspandeau lumina in jur noapte de noapte, precum sute de mii de licurici. Tot acolo, te astepta Mos Craciun, alaturi de cativa spiridusi, cu sacul sacul sau mare, rosu, umflat de cadourile ce se aflau el, cadouri destinate celor mai putin norocosi ca acestia sa fie fericiti macar in zilele Nasterii Domnului. Langa Mos statea o sanie, urmand a fi trasa de noua reni, aranjati pe patru randuri, doi cate doi, doar unul ramanand in fruntea sirului pentru a-l ghida. Acel ren avea nasul rosu, pe intuneric vazandu-se de la distanta, un ren pe nume Rudolf. Era impodobit in asa fel incat daca n-ai sti unde te afli, ai crede ca esti in Tara lui Mos Craciun, Laponia, tocmai la Polul Nord.
Bradul nu fusese nici el uitat, nu era artificial, ci cat se poate de natural. Avea tot felul de ornamente superbe, de la globuri pana la beculete multicolore si nelipsita stea din varful copacului. Formele "accesorilor" diversificau in multe modele: ingerasi, lumanari, stalute, fulgi de nea, casute, spiridusi, Mosi Craciuni, reni, sanii, cadouri, fructe, legume, patine, iepurasi si multe altele, printre care unul mare infatisandu-l pe Iisus. In Ajunul Nasterii Domnului sub crengile bogate ale pomului, pe un asternut auriu, erau asezate daruri, atat pentru cei saraci sau turisti, cat si pentru oamenii ce lucrau in statiune.
Un astfel de peisaj nu vezi in fiecare zi si categoric nu oriunde, mai ales nu in Tokyo, unde multi oameni uita de traditii, dar aici, in Chiyo se respecta cu desavarsire. In mute locuri gasei spiridusii jucandu-se plini de placere cu cei mici si pe Mos Craciun, care in Ajun sau in urmatoarele trei zile, iti ura bucuros un calduros "Craciun fericit". In acea statiune nu intalneai decat oameni veseli, datorita spiritului sarbatorii inviat de angajatii ce-si faceau treaba neobositi si cu mare drag, chiar daca nu toti oamenii de acolo aveau statut financiar bun.
Aceste lucruri deosebite le-au lasat pe Botan si Amaya inmarmurite. Oriunde priveau le observau. Intr-un final, revenindu-si continuara propria "misiune" , inchiriind doua perechi de patine, una pentru fiecare. Intrara pe gheata si incepura sa se invarta pe toata intinderea patinoarului, prima oara pe margini, apoi prin mijloc. Se distrara pe cinste cateva ore bune, dupa care descisera sa se intoarca la cabana, fiind deja tarziu. Abia atunci observara cum se lumineaza statiune in mantia intunecata a noptii. Totul era fermecator, si-ar fi dorit sa ramana acolo, dar trebuia sa ajunga la cabana, indiferent cat de frumos aratau acele locuri, deoarece sansele de a aparea creatura cresteau odata cu lasarea intunericului. Hotarate, dar si cu parere de rau, amandoua parasira patinoarul, sosind la destinatie intr-o jumatate de ora. Acolo baietii, cu exceptia lui Hiei, erau ingrijorati datorita lor, dar se linistira vazandu-le intrand tefere si nevatamate. Fetele incepura sa le povesteasca cum a fost la patinoar, ce au observat, ca nu au intalnit nimic periculos, dar bineinteles ca nici una n-a spus nimic de cazaturile de pe gheata.
Cam asa si-a petrecut gasca seara, nimic special, dar pe la unu-doua toti au plecat in camerele lor pentru a se culca. Maine incepeau invistigatiile si era necesat sa fie cat mai odihniti, mai ales fiindca urma sa se trezeasca devreme, pe la sapte.

Capitolul 5: Investigatiile incep cu...o problema banala

Well scuze ca postez atat de tarziu, dar nu ma prea avut timp. Imi plk foarte mult cum ai descris mai ales zborul cu avionul, care m-a amuzat extrem de mult datorita lui Hiei ))) Dialogul nu a fost sec. Ei bine astept cu nerbdare nextul si iti urez spor la scris in continuare.

Ma bucur ca ti-a placut !

Capitolul 5: Investigatiile incep cu...o problema banala

Cam asa si-a petrecut gasca seara, nimic special, dar pe la unu-doua toti au plecat in camerele lor pentru a se culca. Maine incepeau invistigatiile si era necesat sa fie cat mai odihniti, mai ales fiindca urma sa se trezeasca devreme, pe la sapte. Da, stiu, acum imi veti zice ca s-au culcat tarziu, dar daca asa esti obisnuit...
Somnul dulce dupa o zi plictisitoare pentru unii si minunata pentru altii. Somnul sfarsit de zgomotul din cabana, in caz ca va intrebati care: alarma. Ceasul programat de Koenma suna exact la ora fixata, 7:30, fara nici un minut intarziere. Bineinteles ca nimanui nu-i prea convenea sa se trezeasca asa devreme, dar sunetul infernal nu ierta pe nimeni. Cred ca acesta era motiv aruncarii pernei de catre Yusuke peste ceas, in timp ce bombanea ceva despre alarma enervanta si niste comentarii rautacioase asupra printului. Kuwabara il acompania cu o voce mai molesita, Kurama se indrepta spre baie cu ochii intredeschisi, iar Hiei...ei bine, el era trezit inca de la 6, acum plimbandu-se prin bucatarie cautand ceva de mancare. Botan se ridica alene din pat, impiedicandu-se de plapuma la intrarea printul in camera spunandu-le sa-i si cheme pe ceilalti jos cat mai repede, stiind ca el nu prea are sanse atat de devreme. Amaya il asculta destul cat sa prinda esentialul, in vreme ce se intindea si casca, dar Botan era prea suparata ca a facut-o sa se impiedice, fiind "foarte atenta" la ce zicea baiatul.
Fetele coborara scarile, ajungand la parter, in living. Privira in jur si ce sa vada...nu era nimeni, chiar nimeni. Pentru Botan parea destul de ciudat, stiind comportamentele baietiilor, dar Amaya nu prea lua asta in seama. Se gandea ce ceilalti inca dorm fiindca nu au auzit ceasul, ele nu au mers sa-i trezeasca sau mai stiu eu ce, desi se astepta ca printul sa fie acolo. Simtira un niros de ars si se indreptara spre bucatarie, banuind ca acolo e cineva, cel mai probabil Kuwabara. Doar ca...nu era el, ci Koenma vrand sa faca peste la gratar, un peste aratand delicios, adus special de George, care se agita prin jur cautand ceva pentru a stinge "focul". Mai exact, credea despre fumul de la gratar ca este fum produs de foc. Botan il privea nedumerita pe "marele albastru", in timp ce Amaya il privea chioras, deschizand frigiderul, luand o cutie de lapte.
-Bei din cutie? intreba Hiei cu o privire serioasa, ca intotdeauna, cand aceasta vru sa bea laptele.
-Si care e problema ta? Asa am chef sau ai ceva in potriva, poate vrei sa te folosesc pe tine in locul paharului, ce zici? raspunse indignata fata, intorcandu-se cu spatele la brunet, gandind "Sper ca n-am intrecut masura...prea tare. De data chiar mi-a sarit mustarul, dupa asa o dimineata. O fi el mic, dar sigur are gura mare", apoi incepu sa consume lichidul alb.
Deodata auzi un "Am reusit sa sting focul" venit de la George, care gasise un stingator, il indrepta aragaz si apasa pe el, spuma iesind si acoperind gratarul, de asemenea pe Koenma. Kurama incerca sa se abtina pe cat posibil din ras, Botan radea cu gura pana la urechi, George era speriat, Koenma nervos, Hiei gandea probabil "Ce prosti !" , iar Amaya cum vazu printul plin de spuma, incepu sa rada inecandu-se cu laptele. Vazand-o, brunetul fiind "gentleman" o lovi cu o palma peste spate, spunand ca asa se face cand cineva se ineaca cu mancare ori bautura. Normal, era doar o scuza gasita ca sa o loveasca, fara sa inceapa cineva a comenta. Un motiv neinspirat, dar nici nu-si daduse interesul sa gaseasca unul bun, de parca ar fi crezut cineva scuza. Destul de suparata, tanara se intoarse catre el, ii raspunse pe un ton sarcastic "Multumesc, chiar nu stiu ce as fi facut daca nu m-ai fi ajutat tu." , in timp ce-i pusese mana pe umar apasand puternic, destul de tare cat sa faca o persoana sa stranga din dinti de durerea, dar nu suficient pentru el.
Incepand a se calma, Amaya se hotari a-l asculta pe print si urca scarile pana in camera celorlalti doi baieti.
-Hei, Koenma a zis sa...- dar nu apuca sa termine caci o soseta urat misositoare cazu de pe usa direct in capul ei. In camera era o dezordine totala: haine aruncate chiar si pe dulap sau usa, pungi de chips-uri pe jos, alaturi de popcorn, ferestrele jegoase cred ca era vina sucului sau poate a ciocolatii calde varsate, sticle pe jumatate goale, alaturi de alte cateva doze turtite, ca sa mai zis de revistele cu fete aruncate prin toata camera. - Ce se intampla aici ?! continua fata mai nervoasa ca inainte, tipand la ei. Ati facut un dezastru gigantic, parca a trecut un taifun ! Nu stiti nici sa aveti grija de propria camera si mai vreti o iubita pe deasupra...
-Ce ziceai ca vrea Koenma? o intrerupse unul dintre ei, satul sa auda comentarii. Vorbeai ceva de el.
-Nu cauta scuze, Yusuke ! Daca ar sti Keiko...ai incurcau rau de tot.
-Dar...
-Nici tu nu esti mai prejos, Kuwabara ! Amandoi stati in aceasi camera, deci amandoi sunteti responsabili de ea. Am ajuns de o zi si la voi e deja harababura. Ca sa mai zis de soseta asta imputita. Ce-ati facut cu ea, ati bagat o bucata de branza veche de un an inauntru?
-Ia mai lasa-ma, primesc destula morala de la Keiko, nu am nevoie si de a ta, continua detectivul bagand degetele in urechi pentru a le desfunda.
-Urameshi, nu asa se vorbeste cu o fata...unde a disparut? raspunde Kazuma cu o voce nervoasa, apoi intreba cu una joasa.
Unde? La baie, pentru a aduce anumite "accesorii" : doi saci mari, neagri, destinati adunarii gunoiului, un stergator de geamuri si o solutie cu acelasi motiv, o carpa de sters praful, o matura si un faras.
In timpul cat tanara lua acele obiecte, ceilalti urcara la etaj auzind vocile ce adineauri urnau, dar nu gasira mai nimic. Asta pana cand Amaya aduse articolele de curatenie si le puse la fiecare cate unul in mana, dandu-le comenzi.
-Yusuke si Kuwabara strang hainele si de gunoi. Kurama, tu cureti ferestrele, mie imi dau fiori. Koenma, mergi la tine in camera, ia revistele alea cu "Femei pe litoral" si cand termini vino inapoi sa stergi praful. Botan, verifica daca toti isi fac treaba. S-a inteles?
Toti dadura din cap in semn afirmativ, putin nelamuriti de comportamentul fetei ce parea a fi blanda si, categoric, nu atat de dura. Toate fura impartite, cu exceptia maturii si farasului. Singurul fara probleme era Hiei, care se gandea ca a scapat, dar asta era doar o impresie de-a lui, caci fiind suparata, tanara nu ierta pe nimeni, cu atat mai mult pe el. Astfel ii strica rapid cheful, dandu-i cele doua articole ramase libere.
-Ce sunt eu, maturator? comenta micul demon, intrigat de ceea ce facuse ea.
-Nu, dar daca asta te consideri tu, eu n-am nimic impotriva. Asa ca, "dragul" meu, ia matura si fa-ti treaba, bine?
Cu chin, cu vai, dupa o caruta de timp si inebuniri de cap adresate brunetului, Amaya reusi sa-l induplece sa mature macar o parte din camera, cam o jumatate si nu mai mult, dar decat deloc...bine si asa. Astfel, dandu-si ochii peste cap, fata continua sa mature in locul lui. In cateva ore, toate camerele erau ca noi, adica doar cele doua murdare. Fata lua un sac, celalalt lasandu-l special pentru Hiei, pe care il tot bombanii sa mearga cu cea fiindca "nu putea" duce amandoi sacii plus ca cineva trebuie sa-i deschida usile.
Tanara cobori incet scarile avand grija sa nu se impiedice, iar micul demon mergea plictisit in spatele ei tinand mainele la spate, pentru ca nu fusese convins in nici un fel sa duca un sac, nu era gunoiul sau, deci nu avea nici o obligatie. Ajunsi in fata intrarii, brunetul o deschise, fata merse pana la containare si arunca sacosele inauntru, dar cand vru sa revina, auzi un tipat. Urletul se percepea de la un barbat ce venea din padure ingrozit, strigand cat era capabil "Fugiti sa va salvati viata !". Privind in acea directie, Amaya observa un raget fioros, urmat de ceva foarte rapid. Orice o fi fost, un lucru era cert: nu putea fi un om. Se intoarse la cabana aruncand cate un ochi in spate, ca nu cumva sa fie atacata. Se opri in fata baiatului, intrebandu-l daca a vazut si el, dar spre dezamagirea ei, acesta ii dadu un raspuns scurt "Nu". Bineinteles ca zarise, totusi facea pe prostul, dorind sa stie reactia fetei, ce in momentul de fata parea destul de agitata. Ea ridica o spranceana, apoi dadu din umeri gandindu-se ca poate i s-a parut si, de fapt nu era nimic, insa nu indraznea sa se apropie de acel loc din mai multe motive, unul fiind cearta cu brunetul daca ar risca.
Astfel, privindu-l pe Hiei nu observa atacul ce se indrepta spre tanara, baiatul fiind nevoit sa o impinga, nemaiavand timp sa o atentioneze si neputand sa o lase sa fie lovita. O singura problema: o impinse, dar cazu si el, numai ca...a picat fix peste ea, ceea ce nu a fost prea convenabil, facand-o sa roseasca cumplit. Brunetul se ridica de parca nu s-ar fi intamplat nimic, in timp ce fata ii reprosa faptele produse. Nu apuca sa termine, caci o intrerupse intreband-o daca asa ii multumeste cuiva care i-a salvat viata. Abia atunci privi in stanga ei, observand un cutit infipt in perete, probabil cel al carui tinta fusese fata. Dansu-si seama, inceta din comentat si intra in cabana, unde le povesti celorlalti ce s-a petrecut, cu o oarecare jena.
Cum nu mai aveau timp de pierdut catusi de putin, fiecare merse in treaba lui sau mai bine zis...treaba primita de la print. Botan si Koenma ascultau descrierea a ce i se paruse Amayei ca vazuse, Yusuke si Kuwabara incercau sa afle cate ceva de la turisti sau personalul statiunii, in timp ce Kurama discuta despre acelasi subiect cu autoritatile, iar Hiei cauta urme ale creaturii prin toata statiunea. Toate fusesera aproape fara sens! Amaya nu prea stia cum sa descrie o umbra, turisti si personalul erau prea speriati ca sa vorbeasca despre asa ceva, enervandu-i pe cei doi baieti, autoritatile n-aveau habar nici ele de prea multe, iar urmele fie lipseau, fie erau acoperite de altele facute de oameni. Tinerii se intoarsera, iar gasca se reunii in livingul cabanei, fiecare spunandu-si pasul: "Nu au spus nimic" , "Noi nu intelegem mai nimic" , "Nici o urma". Fiind dezamagiti, in camera se asternu o liniste mormantala, nimeni nu scotea un sunet, toti priveau in van. La un moment dat, amintindu-si de ce spunea un politist care stia mai multe decat colegii sai, roscatul sparse linistea.
-Amaya, ce-ar fi sa ne spui ceva despre tine, avand in vedere ce tu sti despre noi?
-Despre mine, acum? Nu cred ca e momentul potrivit, raspunse fata, dar fie. Numele mi-l stiti si prefer sa nu-l dau pe cel de familie, implinesc in curand optsprezece ani, imi place sa dansez, sa desenez, sa cant si sa patinez. Ca gen de muzica prefer sa ascult hip-hop, rock, R&B, pop si altele. Nu pot spune ca am un gen anume de carti, dar imi plac filmele horror si comediile. Culori: rosu, verde, albastru si galben, cat depre flori imi plac trandafirii si narcisele. Anotimp preferat nu am, merg la liceul Yoshio din Tokyo, numele meu inseamna "ploaie de noapte"...cam atat, pe scurt. De ce ma intrebi intr-un moment ca asta?
-Curiozitate, continua calm baiatul.
-Va potriviti, ati face un cuplu potrivit, comenta Hiei neinteresat, doar din lipsa de ocupatie. Cam semana cu ce gandea Kuwabara "Oare-i face curte?".
-Curiozitate...sau indragosteala? ceru explicatie Yusuke contindu-l.
La acea intrebare, Kurama ii facu semn detectivului sa merga cu el pana in bucatarie, dar inainte de a pleca ii sopti micului demon "Nu stiam ca mai esti interesat de fete". Fiind singuri, incepu sa-i explice brunetului ca nu e indragostit, ci se trage de la ceea ce spusese un politist mai in varsta. Pana acum 99% din turisti atacati aveau diferite obiecte sau haine, ori de culoarea rosie, ori galbena. Dupa informatiile Amayei, barbatul ce a fost atacat azi-dimineata avea bluza aurie, iar pantalonii negri. Desi erau mai multi turisti prin apropiere, unii la doar cativa metri, acela era singurul asuprit. Hiei era imbracat in negru si, chiar daca parea mai usor de doborat judecand dupa inaltime, nu l-a atacat pe el, ci pe fata. Amaya purta un tricou galben deschis si o pereche de pantaloni pana la genunchi, rosii, in cabana fiind cald. Aici se cam lega, tanara imbraca vesminte de nuantele indicate, asemenea celorlalte victime. Daca acestea le prefera, insemna ca se va mai inveli cu haine de aceasi culoara si putea fi atacata. Dar daca salbaticiunea pusese ochii pe ea ca pe o tinta, era foarte posibil sa incerce s-o atace chiar in cabana, doar nu presupunea mult de gandit. Daca vietatea n-ar fi fost animal, ar fi fost probabil atacul asupra fetei, dar daca nici prost n-ar fi fost, chiar de nu era animal, ar fi putut sa nu atace, doar ca sa incurce investigatia. In cazul in care bestia ar navalii peste Amaya, ar mai fi o problema: Botan era colega de camera, deci ar fi amandoua afectate. La galben atrage probabil fiindca bijuteriile sunt aurii, in general, dar la rosu? Nici politistul nu stia raspunsul, dar banuia ca aseamana culoarea cu nuantele altor obiecte de valoare. Toate aceste detalii nu presupuneau multa atentie ca sa a fi remercate si intelese...cel putin pentru unii.
Inainte de a termina Kurama de vorbit, se auzi un tipat venit din camera fetelor, caci in timp ce el discuta cu Yusuke, ceilalti mersera sus pentru a se odihnii, fiind deja ora unsprezece seara. Toti se indreptara cat de repede posibil spre fete, dar cand intrara...

Capitolul 6: Intalnire cu creatura
Cine sau ce era in camera fetelor? Ce vor face ele? Dar baietii? Cum vor reactiona la intalnirea creaturii? Cum arata bestia? O vor prinde? Vor iesi teferi din aceasta incercare?

Ce pot sa spun?? Dialogul lui Kurama cu Amaya si replica pe care acesta i-a dat-o lui Hiei m-a amuzat teribil. Chiar sunt curioasa ce naiba este creatura aia si dc ii plk chestiile rosii?? Si chiar as mai vrea sa stiu cum arata:-? Descrierea a fost buna, dialogul nu a fost sec, iar actiunea a decurs intr-un mod placut. Astept nextul cu nerbdare

O sa afli pe parcurs cum arata...

Capitolul 6: Intalnire cu creatura

Inainte de a termina Kurama de vorbit, se auzi un tipat venit din camera fetelor, caci in timp ce el discuta cu Yusuke, ceilalti mersera sus pentru a se odihnii, fiind deja ora unsprezece seara. Toti se indreptara cat de repede posibil spre fete, dar cand intrara...dezamagire. Nu era urma de bestie, ci doar un hot, acum lovit serios de vasla lui Botan, alaturi de palma Amayei. Un talhar mai ciudat, un hot de...lenjerie. Consecintele erau de la sineinteles: niste coliziuni zdravene si comentarii rastite, pricinuite de nervii tinerelor, apoi lipsa de castig, pe langa jena de a fi invins de doua fete. Bietul nelegiuit, acum mergea pe cinci carari, ciocnindu-se de tot ce prindea in cale. Nu mai aveau sens intrebarile de genul "Sunteti in regula?" adresate fetelor, caci se vedea de la o posta: ele erau nevatamate, dar nervoase si pe buna dreptate.
In sfarsit, toti se puteau odihnii, teoretic. Koenma cobori, iar ceilalti intrara in camerele lor.
Cabana era cuprinsa de o liniste mormantala, nu se auzea nimic, nici macar un singur glas. Fiecare era adancit in propriile ganduri, sau visele cu cineva special, in cazul lui Kuwabara. Dormea linistit, visand iubirea vietii lui si totdeodata, sora dusmanului sau. Impartea vorbe dulci, de multe ori incepand cu "draga mea", imbratisari, confundandu-si colegul de camera cu acea fata. Probabil crezand ca o protejeaza, lovea in stanga si in dreapta, apoi sforaia timp de cateva minute, de Yusuke considerate ore. Brunetul reusea sa se apere de pumni, de picioare, dar nu si de impins. Kazuma se intindea aproape in intreg patul, aruncadu-si prietenul pe podea. Nu mai stiu de cate ori, am pierdut numaratoarea pe la vreo opt.
-Aaa...E prea liniste, devine enervant. Kuwabara, trezeste-te! tipa detectivul, scos din sarite.
-Da, Yukina...Si eu te iubesc.
-Nu, sunt Yusuke.
-Tu nu esti Yukina mea, raspunse buimacit adormitul, apoi continua pe un ton din care se putea citi deranjul. E miezul noptii, Urameshi. Lasa-ma sa o visez pe draga mea Yu...
-Da, da, da, imi ajunge ce ai facut pana acum. Eu nu sunt ea sau alta fata, asa ca nu ma mai imbratisa.
-Nici n-as face-o.
-Ai facut-o.
Dupa o discutie de zece minute, apele s-au calmat. S-au asezat amandoi in pat, intorcandu-si spatele unul altuia si in scurt timp adormira. Somnul detectivului nu era nici pe departe atat de indelungat cat cel al lui Kuwabara, caci acesta o visa in continuu pe Yukina si facea aceleasi lucruri.
In celalalt capat al cabanei, tot la etaj, Botan nu putea dormi, iar Amaya era de mult in Taramul Fanteziilor. Era liniste perfecta, prea perfecta... Botan statea ghemuita cu plapuma peste ea, credea ca aude ceva ce se apropia, urmand a le ataca. Totusi, era doar o impresie data de atmosfera ce o inconjura. Privea in toate directile, dar in zadar; intorcea capul la fiecare soapta a noptii, la fiecare izbitura a crengilor deviate de vantul rece al iernii. Aerul era cu totul diferit, acea adiere blanda si placuta, disparuse, un curent puternic matura Chiyo. In acele momente, minunata statiune turistica in care dorise sa ajunga, i se parea mai mult o capcana a mortii.
In asemenea mediu ostil, facandu-si curaj, fata se indrepta catre fereastra, deoarece auzise un zgomot inabusit. Indata ce se aproprie, o aratare isi facu aparitia chiar in fata ei, infricosand-o. Nu mai putea vorbii, nici macar sa faca se miste, statea incremenita de frica. Vazuse multe aratari, dar nici una la fel ca aceea. Era mult mai inalta decat ea, cu ochii rosii, parca insetati de sange, parea ca abia astepta sa-si infiga ghiarele si coltii in cineva, insa nu vedea mai mult din pricina cortinei de intuneric, iar veioza era prea departe. Tanara reusi a face cativa pasi cu spate, departandu-se incet, de bestie. Tot cu miscari milimetrice ajunse langa noptiera, gandindu-se ca aprinderea lampei ar putea face pradatorul sa plece. Apuca intrerupatorul, dar cand intoarse din nou capul spre fereastra, nu mai era nimeni. Cu toate ca disparuse, fata nu indraznea a merge din nou langa fereastra, nestiind ce o poate astepta. Stiu totusi, ca ar fi bine sa-i spuna colegei sale de camera ce s-a intamplat, caci putea fi ceea ce cauta.
Inainte de a o atinge, Amaya clipi si isi privi prietena, care se porni a-i povesti faptele petrecute in timpul dormirii ei.
-Botan, calmeaza-te! Mai respira putin, aproape ca ai ramas fara aer, iar pe langa asta, eu nu am inteles nimic, ai vorbit prea repede.
-Am vazut ceva chiar acolo, la geam. Era foate mare, daca deschideam acum era moarta. Nu era om si categoric nici George. A sarit de pe o creanga direct in fata mea, cred ca a vrut sa ma manance. Daca...
-Nu e nimic la fereastra. Poate au fost doar ramurile, le-a miscat vantul si atata tot.
-A fost real! Vino sa vezi, sunt sigura ca a fost real.
Amaya se ridica lenesa din pat, cascand si oftand, apoi merge in locul indicat de Botan. Spre uimirea ei, gasi ceva destul de ciudat privind podeau. "O pata rosie?! Nu, nu e o pata...e sange, dar de unde? Cum sa apara asa din senin? Poate ea s-a intepat in ceva." gandi fata, neinformand-o pe cealalta dintr-un motiv foarte simplu: ar fi speriat-o si acesta era ultimul lucru de care avea nevoie, mai ales in toiul noptii. Cu un "Trebuie sa fi fost un vis sau doar vantul" si multe rugaminti, alaturi de cuvinte cu intentia de a-si linisti coechipiera, izbuti a o face sa se calmeze, apoi sa adoarma.
In camera din mijloc, linistea predomina constant. Amandoi isi auziau gandurile si, din cand in cand, glasul unui animal, cel mai probabil un lup. Ganduri diferite, si totusi la fel. Nici unul nu vorbea, fiind concentrati in gasirea unui raspuns fata de anumite intrebari. "Cine?" , "ce?", "cum?", "de ce?", interogatiile ce le rascoleau mintea, dar care nu aveau explicatii...deocamdata.
Nici un cuvant, tacerea domnea, inca, in fiecare colt al incaperii. Hiei statea asezat pe fereastra, privind prin sticla inghetata a acesteia cerul plin de nori mari si grosi, ce aproape ca incepeau a varsa stelute pufoase de nea; iar Kurama era intins pe pat, zarind tavanul galben precum narcisele proaspat inflorite. Totusi, dupa minute indelungate, roscatul sparse linistea atat de brusc incat brunetul mai putin si ar fi sarit din geam, fiind scos din transa meditarii.
-Hiei, sti cumva pe cine cautam?
-De unde sa stiu? Daca as fi aflat, v-as fi spus. Cu cat terminam mai repede cacialmaua, cu atat plecam mai curand din statiune.
-Tot te mai gandesti...
-Urasc Chiyo sau cum i-o zice. Tu ai idee cine e hotul?
-Nu chiar, dar sigur nu e om, pare o stafie de clasa A.
-Deci ai simtit energia demonica.
-Am impresia ca si Yusuke stie.
-Hn, ma indoiesc. Nu e cu mult mai inteligent decat Kuwabara.
-N-ai incredere in nimeni...
-Exact, nu depind de nimeni. "Nu a simtit presiunea spirituala din apropiere sau a confundat-o cu alta? Imposibil. Probabil vrea sa vada daca eu am observat."
Nu era nevoie de mai mult pentru a-si intelege unul altuia gandurile. Amandoi au incercat sa adoarma, reusind cu greu. Evident, Hiei n-a acceptat sa doarma in pat, ci pe fereastra.
Zorii urmatoarei zi sosira cu repeziciune. Discul inflacarat, numit de noi soare, triunfa brav asupra noriilor terifianti ce impanzeau bolta cereasca. Se inalta falnic, imblanzind temperatura, dar cu grija de a nu topi plapuma sclipitoare a zapezii. Mingea de foc patrundea in fiecare incapere cu ferestrele indreptate spre rasarit, trezind unii turisti. Vizitatori precum Amaya, care fu prima persoana adormita, ce a fost deranjata de razele strabatute de gene. Deschise putin cate putin ochii, privi ceasul, apoi se ridica alene in picioare, iesind din camera, vrand sa intre in baie pentru toaleta de dimineata.
Intra in baie, dar iesi pe cat se poate de treaza si tot atat de nervoasa. Cobori incet scarile comentand, insa incepu sa alerge din cauza bubuiturii ce se auzise din living. Ajunse in sfarsit in zona cu pricina, intelegand de cine fusese produs zgomotul, odata ce il vazu pe detectiv cazut langa canapea, frecandu-si capul. Totusi nu intelegea care a fost motivul ce-l determina sa-si petreaca noaptea pe comoda, doar putea sa doarma in pat, caci nu era Hiei. Il intreba si primi un raspuns molesit, alaturi de o povestire destul de lunga despre cum e sa imparti acelasi asternut cu Kuwabara in timp ce acesta o viseaza pe Yukina. Drept a fost ca brunetul s-a enervat, dar nu dezvalui marele secret despre ea sau cine era fratele ei. Bineinteles ca daca ar fi spus si micul demon ar fi aflat, numai munca de echipa n-ar fi fost. Astfel, povestindu-si somnul, o cam plictisise pe Amaya. Asadar, nevrand sa adoarma din nou, fata merse in bucatarie, dorind o cafea care s-o tina treaza, totusi prefera una cu lapte pentru a nu fi prea tare. Lucrurile mersera ca unse: ajungand la destinatie, se intalni cu roscatul, pe care il roga sa-i prepare lichidul, caci ea trebuia sa mearga urgent undeva. Zis si facut, iesi in graba pe usa, anuntand ca ii va ajuta la misiune indata ce se va intoarce.
Dupa cateva ore, toti fura gata de a pleca in cautarea creaturii, caci presupunerea lui Kurama a fost corecta: bestea se aflase in scurt timp chiar langa fereastra fetelor, iar daca mai amanau, putea fi prea tarziu. De unde stiau ca ajunse acolo? Botan le relatase intreaga intamplare. Intraga gasca iesi din cabana, unde o gasira pe Amaya. Trupa era completa, deci puteau porni la drum, cu conditia de a fi organizati. Nu mai asteptara mult si incepura discutia.
-Am acoperi o suprafata mai mare daca ne-am desparti, pronunta Amaya.
-Bine, sa ne despartim. Cine cu cine? aproba Kuwabara.
-Pai...sa vedem. Tu nu poti merge cu Hiei, va-ti certa tot drumul, iar eu la fel. Hiei, tu cu cine vrei sa mergi? grai fata.
-Nu-mi pasa atata timp cat nu e idiot, raspunse sec acesta.
-Asta reprezinta o problema! Pentru tine toti sunt. Trebuie sa te trimitem cu cineva care te suporta, cineva care nu se enerveaza. Voluntari?
-Pot mege si singur, nu ma deranjeaza.
-Nici nu se pune problema! Nimeni nu va merge singur, fara exceptii.
-Hn!
-Deci, cine se duce cu Hiei? Yusuke sau Kurama?
-De ce unul dintre ei? intreba confuz Kuwabara.
-Simplu! Koenma si Botan raman in cabana, iar cineva trebuie sa stea sa-i pazeasca in cazul in care creatura vine aici. Cum noi nu ne prea intelegem cu Hiei, vom merge impreuna, deci unul din ei va sta in cabana, iar celalalt va pleca cu el, replica Amaya aratand spre demon. Sau ai prefera sa astepti in cabana? "El e cel mai naiv, voi reusi."
-Sigur ca nu, sunt un razboinic innascut! "Yukina, iarta-ma! Stiu ca e fata, dar datoria mi-o cere. Oricum, tu esti si vei ramane singura mea iubire."
-Perfect, atunci noi doi suntem gata. Yusuke, tu stai in cabana cu ei, iar Kurama va merge cu Hiei, fiindca il poate suporta, continua tanara.
"E de inteles, impartim aceasi camera. Dar a iesit sin cabana in pijamale, iar acum e imbracata, fara ca macar sa intre inauntru. Presiunea spirituala s-a schimbat, seamana cu cea de aseara. Asta nu e Amaya! Trebuie sa fie monstrul acela." gandi roscatul, insa nu spuse nimic, caci observa semnul facut de brunet, acela de a tacea.

Dau un edit mai tarziu si continui

Scz ca ajung atat de tarziu...dar ama vut o multime de treaba. Imi plk ff mult cum ai descris si pot sa spun ca ma tii in suspans....Marea mea curiozitate e ce a facut demonul cu fata...Sper sa fie in regula si sa isi demonstreze abilitatile, astfel incat, Hiei sa nu comenteze ca s-a lasat prinsa de un monstru. Okm astept nextul cu nerabdare

Scuze ca nu am dat edit cum am spus, dar chiar n-am avut timp.
Aici e fragmentul pe care nu am mai apucat sa-l postez.


-Perfect, atunci noi doi suntem gata. Yusuke, tu stai in cabana cu ei, iar Kurama va merge cu Hiei, fiindca il poate suporta, continua tanara.
"E de inteles, impartim aceasi camera. Dar a iesit din cabana in pijamale cu pantofi lui Botan, acum e imbracata, fara ca macar sa intre inauntru, iar pantofii inca lipsesc. Presiunea spirituala s-a schimbat - seamana cu cea de aseara. Asta nu e Amaya! Trebuie sa fie monstrul acela." gandi roscatul, insa nu spuse nimic, caci observa semnul facut de brunet, acela de a tacea.

~ FlashBack ~

In linistea mormantala a diminetii in care majoritatea dormeau, se putea auzi doar zgomotul lin al unor pasi. Acesta devenea cu atat mai intens cu cat persoana se apropia. In sfarsit, sunetul se opri, ivindu-se o tanara ce-si fraca ochii cu dosul palmei in speranta de a nu adormi in picioare. Simtind o prezenta cu care se obisnuise, intoarse capul intreband pe jumatate adormita:
-Iar s-a antrenat?
-De multe ori, dar sunt sigur ca nu baie, raspunse baiatul sorbindu-si cafeaua.
-Cine altcineva ar strica toaleta? Apropo, este vreo toaleta prin apropiere, fiindca ambele de aici sunt taiate?
-Ar fi langa cabana paznicului, dar...
-E la aproape o jumatate de kilometru..."Zapada ar fi bine sa se pregateasca pentru incalzire, cred ca voi iubi padurea pe veci"
Acestea fiind spuse, fata se indrepta spre usa, incalta pantofii lui Botan, gandindu-se ca aceasta nu se va supara, deoarece ai ei ar fi trebuit legati, fapt ce dura extrem de mult tinand cont de somnolenta si iesi, in timp ce baiatul urca scarile spre etaj.

~End of FlashBack~

-M-am razgandit, comenta demonul. Voi merge cu tine, o fata are nevoie de protectie si Kuwabara e prea prost.
-Cu mine?! Nici gand, ne vom certa tot timpul, nu vom rezolva nimic, apoi...
-Cearta va fi ultima ta problema. Acum nu mai pierde timpul si miscate, comanda baiatul luand-o inainte, apoi intorcand privirea: Sa nu indrazniti sa ma urmariti, altfel nu veti mai apuca ziua de maine.
Cu aceste vorbe incheie discutia, iar echipele se hotarara prin...ei bine, prin alegerea micului demon. In cateva minute fiecare grup se indeparta mult de celelalte, fapt ce-l facu pe Hiei sa deschida gura, punand o intrebare impunatoare si cat se poate de serioasa: "De ce nu-ti arati adevarata identitate? Amandoi stim ca nu esti adevarata Amaya!"


Capitolul 7: Lupta si nesiguranta
Cine s-a transformat in Amaya? Ce s-a intamplat cu aceasta? Va aparea creatura? Vor gasi dovezi? Veti afla in capitolul urmator !

Nu e nimik...Mai bine mai tarziu decat niciodata. Ai descris frumos...mi-a placut mult cum si-a scxhimbat Hiei hotararea si sunt curioasa ce se va intampla. Astept nextul cu nerbdare. Sper sa il postezi cat mai curand. Spor la scris

hmm...ii ff captivant pt mn
imi plke redactarea si na' acm dupa mn ar fi fain sa exista un pic mai multa povestire
si la cap dialog ii chiar oky doky..
acm sincer cap 6 ii super tare adik na' shti ca mie-mi plk monstruletiiii
si sunt tare curioasa ce o sa fie in 7 adik na' ai zis u cva da yo vreau sa vad tot gata
oricum continutu' ii chiar ok deci sa vedem ce o sa fie pe mai departe...
spor si na alea alea'...
Bv

Scuze ca a durat atat, Saby...nu am avut timp, dar ma revansez cat de curand cu partea a 2-a (prima e scurta...)
Ioane, ma bucur ca iti place

Capitolul 7: Lupta si nesiguranta

Impostorul intoarse capul afisand o privire amenintatoare ce avea ca scop sa-l sperie pe Hiei. Fu in zadar, insa, caci micul demon il analiza atent, cu un zambet sfidator, de superioritate.
-Deci m-ai descoperit. Si ce? Nu stii unde e fata, fara ea...nu apuca sa termine, fiind intrerupt de pumnul brunetului.
-Jalnic! Daca nu te poti apara de o lovitura inceata, te astepti sa ma invingi sau doar iti incerci norocul printr-o gluma prosteasca ?
"Amaya" se ridica, arata o figura nervoasa, apoi incepu a rade.
-Esti chiar amuzant, dar prea lent ca sa obsevi miscarile mele. Nu fac glume, nu cu tine, doar cu prietenii tai. Cauta urme in zapada...hah, ureaza-le succes, vor avea nevoie.
-N-am prieteni. "Prea lent...ma subestimeaza! I-am vazut miscarea in partea dreapta."
-Da, sunt sigur, imi pare bine ca nu vei plange dupa ei, raspunse adversarul sarcastic, ranjind. Sa lasam gluma la o parte, te pot dobori cu mainile legate la spate sau doresti sa fugi...poate te temi pentru fata?
-Nu-mi pasa de ea, cat despre tine...evit-o pe asta ! spuse Hiei dand o lovitura directa.
-Puternic, dar incet...foarte incet! grai calm monstrul, ferindu-se astfel incat pumnul intra in plin si rupse copacul aflat langa el.
"E rapid" gandi brunetul atacand continuu, iar dusmanul ferindu-se de fiecare data. Cu cat ataca mai des, cu atat era mai aprope de reusita, dar in timp ce izbea totul in jur in incercarea de a rani inamicul, ii intelese miscarile suficient de bine pentru a-l lovi pe neasteptate. Crezand monstrul prea slab si gandindu-se ca doar pierde timpul cu el, scoase sabia si se napusti, dar surpriza: arma se sfarama in zeci de bucatele de la jumatate, ranind numai piciorul potrivnicului, ce ranjea multumit. Pe moment nu realiza de ce s-a sfaramat spada sa, pregatindu-se pentru o alta izbitura, insa nu apuca s-o aplice, fiind aruncat la metri distanta de un pumn in zona bustului. Brunetul se ridica stergandu-si sangele de la buza pricinuit de inamic, insa in coltul gurii se putea observa un mic zambet. "Ar fi bine sa termine repede cu ei, tipul acesta e periculos" isi spuse in soapta impostorul, epuizat de viteza si forta pe care le abordase pentru ultimul atac.
-E tot ce poti, pustiule? comenta acesta pe un ton badjocoritor, considerand un mod bun de al pacali: determinandu-l sa atace si sa lase garda jos.
-Nu sunt un pusti, raspunse Hiei indreptandu-se spre inamic, in timp ce Jagan-ul isi facea aparitia, iar mana stanga parea a arde. Ensatsu Rengoku Sho !
La aceste cuvinte, impostorul tresari, insa isi relua imediat pozitia de aparare. Ochii surprinsi de adineauri s-au transformat intr-o privire incruntata, iar mintea incerca sa se concentreze. Puse un picior in spate si intinse mana cu palma indreptata spre brunet, ochii schimbandu-si albastrul cristalin intr-o nuanta de portocaliu aprins. In acel moment, in jurul incheieturii se forma aura visiniu-inchis care se extinse pana in varful degetelor. Impostorul se feri de loviturile lui Hiei, apoi se pregati pentru un atac, dar atentia ambilor luptatori fu brusc captata de o sageata improvizata dintr-o crenguta, care trecu pe langa brunet, insa zgarie inamicul. Acesta privi arcasul, pasi cativa metri inapoi si disparu din fata celor doi ramasi.
-Nu aveam nevoie de ajutor, comenta nemultumit demonul fara a se intoarce.
-Nu era ajutor, ci revansa, raspunse rascumparata fata.
-Revansa?
-Tu m-ai salvat, eu te-am salvat. Suntem chit !
-Salvezi pe cineva care nu e in pericol? Cine poate intelege femeile?!
-Priveste-ti sabia, nu cred ca putea taia mare lucru cu ea.
-Ma descurc si fara sabie, spre deosebire de tine.
-Nu stiu sa lupt cu asa ceva, dar toate au un inceput. Poate ma inveti intr-o zi, replica ea razand, deoarece stia ca baiatul s-ar fi enervat.
-Cine a spus ca era o oferta? Am treburi mai importante decat tine. Unde sunt ceilalti? se interesa baiatul intorcandu-se si privind in jur.
-De unde sa stiu eu? Probabil la cabana, de ce? raspunse mirata aceasta. "Se ingrijoreaza pentru ei cand pana acum nu-i pasa?"
-Curiozitate si inca ceva: nu ma pricep la moda designerul vestimentar al oamenilor, dar nu cred ca pijamalele cu ursuleti si cu taieturi sunt potrivite asemenea vremii de aici.
-Unu: moda si designerul vestimentar sunt acelasi lucru; doi: imi plac pijamalele astea si trei: sunt taiate pentru ca am luptat cu cineva...ori ceva, bine? se rasti indignata la a treia explicatie Amaya. A, patru: e dragut ca iti faci griji pentru mine.
Hiei o privi nepasator citindu-i-se in priviri "Nu m-am ingrijorat deloc pentru tine" , apoi isi lua mantia si pasi, cu maine in buzunare, spre cabana, urmat de fata.
In acelasi timp, in cealalta parte a statiunii, Kuwabara privea ametit in cautarea unor semne ramase dupa ultimul atac, iar Kurama cerceta niste urme de pasi. Kazuma verifica dandu-si silinta prin toata dezordinea ce cuprindea locul, dar nu gasea nimic ce credea ca i-ar putea ajuta sa prinda bestia. Neintelegand ce poate fi atat de fascinant la cateva troiene, veni langa amicul sau, zarind ceea ce studia acesta. Erau urme de picioare, dar nu unele obisnuite. Nici chiar un om cu marimea cea mai mare de pantofi n-ar fi putut lasa asemenea amprente, neparand unele de incaltaminte pana la un anumit punct, unde aveau forma unor adidasi.
Baietii pornira pe urma acestora, sperand a descoperii alte indicii. Mersera in jur de treizeci de minute ajungand in locul unde fusese lupta dintre Hiei si "Amaya". Tot ce se putea vedea erau cioburile de la sabie si o pata de sange langa copacul opus bradului cazut, o creanga infipta in alt conifer si multa zapada. Kurama se apleca, verificand sangele, apoi sopti "E proaspat". Nu apuca sa-si termine gandurile, deoarece in jurul lor se adunara o multime de "oameni cultivati". Kuwabara isi folosi sabia spirituala, iar roscatul biciul de trandafir, lupta durand minute in sir.
Cu toate acestea, in cabana era extrem de liniste. Yusuke si Koenma jucau poker, iar Botan bea o ciocolata calda. Aceasta senzatie fu sparta de un zgomot: cineva parea ca dorea sa deschida usa, insa nu reusea. Amintindu-si de ceea ce patise in noaptea precedenta, fata tresari scapand cana si varsand bautura pe covor, iar detectivul calca pe pata inca fierbinte in incercarea de a se ridica spre a deschide usa, dar avuse surprinsa de a-si arde talpa din neatentie. Zgomotele auzindu-se tot mai tare, brunetul nu se mai gandi la ciocolata calda, ci le facu semn celor doi sa fie pregatiti pentru orice, astfel incat tanara apuca vasla si printul...ceea ce avea la indemana - perna pe care statuse in timpul intregii partide de carti. Urameshi calca incet in drumul catre usa astfel incat sa nu se auda miscare in interiorul cabanei, apoi o deschise brusc, speriindu-l pe cel ce dorea intrarea. Nu mica ii fu mirarea, dar mai ales dezamagirea, cand observa ca acesta era doar un montru albastru pe nume George, care dardaia de frig tinand un peste - cu turturi de gheata atarnand - in mana stanga, iar cea dreapta in buzunarul unui pardesiu gri-inchis. Koenma, auzind o liniste totala si vazandu-l pe brunet cum revenea, se proprie de hol prudent, zarind aceeasi persoana, pe care o intreba raspicat "Ce a durat atat?" , determinand-o sa se agite gasind o scuza.
Baietii fie comentau din cauza intarzierii pestelui, fie se asezau bosumflati pe fotoliu, cand tanara observa doua talii venind spre cabana. Cu cat se apropiau mai mult, cu atat se puteau distinge mai bine culorile hainelor ce le purtau. Una dintre cele doua persoane era imbracata in pantaloni albi cu nuante de maro si o mantie neagra, iar cea de-a doua in negru si un tricou fara maneci albastru inchis. Botan ramase mirata dansu-si seama cine sunt, deoarece era neobisnuit de liniste intre ei. Aceasta lua mana detectivului, dorind sa se lamuresca daca are vedenii sau chiar era real, determinandu-l sa priveasa pe fereastra si, la randul lui, sa nu-si creada ochilor. Inainte de a deschide usa, ea avu o surpriza: baiatul o oprise - prinzand-o de mana - si ceru sa-i inapoieze mantia. Prea tarziu - cu totii le vazusera chipurile, astfel incat de cum intrara o voce cu accent pe primul e le atrase atentia:
-Deci, s-au intors porumbeii !
-Cine? Noi? se prefacu a privi in toate directiile, apoi a deduce la cine se referea detectivul, dar continua cu aceeasi expresie. Ce tot vorbesti ?
-Haina, Hiei, haina...ce ai facut cu ea?
-Doar zgariata, continua aceeasi idee brunetul.
-Prea putin important ! I-ai dat-o ei...
-N-am nici o idee despre ce vorbesti.
In timp ce Yusuke incerca sa-l traga de limba pe Hiei, Amaya se abtinea din ras...pe cat posibil. Cu fiecare cuvant in plus devenea din ce in ce mai greu, tinand cont de expresiile celor doi. Cu fiecare secunda scursa pe fata ii aparea cate un zambet, din ce in ce mai larg, pana ce pufni in ras. Observand privirea nervoasa a demonului, se scuza, insa nu se opri; dupa minute bune de ras continuu, reusi a-l controla, facand liniste. Atunci ridica o spranceana si un ranjet rasari in coltul gurii, ii privi pe cei care se contraziceau, nedumerindu-i. Facu cativa pasi lenti, apoi o miscare brusca si urca repede acarile dupa ce il saruta scurt pe obraz, multumindu-i pentru haine.
"Chiar incerca sa-mi creeze probleme..." sopti bosumflat baiatul, in vreme ce detectivul primi mai multe motive spre a-l sacai.
-O...te-a...
-Gura ! il taie scrut elanul si, la randul lui, urca deja nervos de comentarii.
-Dar fata tot te schimba ! striga detectivul in timp ce Hiei urca scarile.

Well a fost un capitol ff frumos. Ai decsris bine totul, mai ales lupta celor doi si ultima faza, care a fost inspirata si care m-a facut sa rad. Astept cu nerbdare nextul...vreau din tot sufletul sa vad ce se va intampla cu prietenii nostri si cu monstrul. Spor la scris!

pffft.....in sfarit marea lupta....yuyy de cand o asteptam....hai ca nu mai is 2 cuvinte...ii oky doky...adiky shti u ce ma doare de ras...(splina)-pt necunoscatori...
da eu vroiam ceva mai muuuult despre monstruleti....ka na...sti u stilu meu mai nebunesc....
ii rest is super bn si na'....spoooorr....si sti u....pt inspiratie iti sugerez...:-sa vb mai muuult cu mn...ca iti dau io idei
-sa iti imaginezi chestiute sti u....gandacel si puricel...bn ceilalti care citesc sunt sigura ca ma fac nebuna , copilaroasa si ciudata...da ma sti u ka na'...acm ii permit...shtiii mai o ideeeeeeeeeee sa visezi ff mult....ai niste vise super....
(....hai ma da chair ROBY....??)....

Da, stiu, a durat cam mult, dar am fost ocupata cu scoala; si scuze pentru eventualele greseli, am tastat in graba...Oricum, spor la citit !

Dupa o noapte odihnitoare ori, din contra, nedormita, Koenma dadu desteptarea tuturor batand cu lingura in cratita. Eroii nostri coborara, mai trezi sau mai adormiti, insa importanta era prezenta. Oricum, pentru a fi atenti, printul ii aduse fiecaruia cate o ceasca plina de cafea. Toti sorbira, cu exceptia lui Hiei care o mirosi mai intai, o privi atent, apoi bau. Observand atentia celor din jur, Koenma le ceru sa-i dezvaluie ceea ce au descoperit cu o zi in urma. Yusuke nu mai astepta pe nimeni si spuse razand descoperirea: printii nu se pricepeau la poker...Kuwabara afirma urmele gigantice de picioare si de petele de sange, iar Hiei - spre mirarea fetei - il informa doar de adversarul de care avusese parte, dar in cateva cuvinte astfel incat nu le istorisi intreaga poveste.
Auzind usa, Botan merse la aeasta si o deschise. In fata ei aparu un individ pe la vreo 19-20 ani, cu parul auriu ca soarele, cu ochii verzi si agili precum ai pisicii...un baiat frumos, insa avea ceva diferit, ceva ce parea a ascunde. Acesta facu un pas ca sa intre, iar cand fata vru sa inchida usa, puse piciorul in prag si o anunta pe cine cauta. Auzindu-si numele, Amaya privi cine il pronuntase, apoi alerga spre el si-i sari in brate, cazand in zapada unul peste celalalt; la cateva secunde, tanara se ridica cu un zambet sincer pe fata, dand de inteles faptul ca se bucura de neasteptata intalnire.
-Iubitul tau? intre brunetul aparent neobisnuit de interesat.
-N-ai tu norocul ! Hiei, el e prietenul meu cel mai bun, Rei - intorcandu-se spre amic - Rei, cel mai increzut tip posibil, Hiei.
Blondul era incant, insa demonul dezinteresat...Lasand brunetul sa se ocupe de lucruri "mai importante" - spre exemplu brosura pentru micul dejun - , sa ne intoarcem la Rei, care ii explica prietenei de ce se afla in statiune si cum a aflat unde o putea gasi. Dupa minute lungi de discutii baiatul dori sa se intoarca la snowbording, iar ca semn de ramas bun o imbratisa. In acel moment, atentia lui Kurama fu atrasa de gatul fetei, mai exact la cum il privea blondul, acea privire pe o aveau demonii consumatori de sange inainte de a-si ataca prada.
Dupa "despartire", fiecare lua cate o foaie pe care erau scrise ofertele pentru micul dejun si comanda in functie de preferinte...totusi pretul conta. In zece minute comanda le fu adusa, calda si gustoasa, astfel incat tuturor le placea gustul. Dupa ce se saturara, necesitatea era sa afle sau macar sa banuiasca - dupa indicile din ziua anterioara - cine ar putea fi cel ce teroriza Chiyo, asadar intrara intr-o meditare adanca, iar cabana intr-o liniste desavarsita. Nu avea sa dureze mult, caci Amaya o distruse exclamand observatia a acelui ceva care nu era bun.
-Sti cine e...ce-o fi? se interesa mirat Kuwabara.
-Nu, dar imi trebuie un partener pentru concursul de patinaj.
-La asta te gandesti acum?! se rasti brunetul.
-In apararea mea, viata sociala e importanta, plus, sub nici o forma n-am de gand sa pierd concursul. Sau vrei sa fac Japonia de rusine?
-Care e problema mea? Nu-mi pasa.
-Corect, eu ma cert cu pi...adica Hiei, de ce ar trebui sa ma mir? Nu-i pasa de nimic...Tocmai era sa-i spun "piticanie"...Trezeste-te, vorbesti singura !
-Nu esti cu mult mai inalta decat mine, asa ca tineti gura, comenta deranjat baiatul.
Tanara nu mai scoase un cuvant, insa zambi intrebandu-se de ce a vorbit in loc sa gandesca partea cu insulta.
-Nu ai inca partener? intreba Kurama, tresarind, insa pe un ton oarecum suspicios.
-Aveam, dar s-a lovit la piciorul drept facand snowbording si nu mai poate patina o vreme, iar concursul e peste doua luni. "La naiba, m-am antrenat atat degeaba" Nu-ti face griji, ma descurc eu...poate voi convinge pe cineva mai scund putin, raspunse cu subinteles tanara privind spre o persoana anume, care nu astepta prea mult pentru a-i sfarama sperantele.
-Sau l-a taiat Hiei, sopti baiatul cat se poate de serios. Partenerul tau e baiatul care te-a vizitat, nu-i asa? continua "prinzand o ita".
-Da, totusi am trei intrebari: de unde stii, ce legatura are si daca un lucru stiu despre el, acela e ca face parte din categoria oamenilor.
-Ti-a cazut o poza, dar s-ar putea sa nu-l cunosti atat de bine pe cat crezi.
Roscatul il banuia pe Rei ca fiind vidovatul de atacurile asupra Chiyo. Brunetul ranise monstrul la piciorul drept, acelasi picior la care, printr-o oarecare intamplare, se lovise prietenul fetei. Era in totalitate batator la ochi ! In al doilea rand, dupa informatiile obtinute, la toate atacurile impotriva statiunii existau doar doua persoane prezente care nu au fost nici macar zgariate: batranul politist si blodul, singura diferenta fiind faptul ca tanarul putea fi observat abia dupa disparitia bestiei. Al treilea indiciu era aura de energie intunecata ce-l inconjura, desi parea un lucru extrem de ciudat. Era energie demonica, aceesi pe care o avuse demonul in timpul luptei, tinand cont de detaliile povestite de Hiei. Toate aceste informatii aratau spre Rei, iar unul singur spre batran. Totusi, sansele ca blondul sa fie vinovat erau de 99% , spre deosebire de politist, ale caruia erau de 1%.
-Cazul e rezolvat ! Koenma, trimite-ti copoii dupa el si sa plecam de aici. Nici un cuvant, se intoarse brunetul, trecem la procent de 100%. Miscati-va sus si impachetati, dar eu nu ma intorc cu...aion?
-Obiectez, mosul e suspectat de asemanea, contraataca Amaya. Vreau un avocat ! Yusuke, imi esti avocat...si e "avion", nu "aion".
-Cine, eu? reveni brusc la realitate detectivul. In regula...a...da...cu puterea cu care n-am fost investit, il declar pe Rei vinovat.
-Nu ! Tu trebuia sa fi de partea mea !
-El e, sunt toate sansele !
-N-ai nici o dovada...dovada clara !
-Am o mie !
Privindu-i cum se cearta, Urameshi se gandi la mancare, spunand "Nu pot judeca cu stomacul gol" , apoi ii intreba si pe ceilalti ce vor sa consume. Putin ingrijorata, gasca ii atrase atentia, insa el le confirma faptul ca, desi Hiei poate fi foarte nerabdator, nu ar lovi o fata. "Eu nu as conta pe asta" isi exprima Kurama dezaprobarea in legatura cu afirmatia ce se presupunea a-l convinge ca totul va fi bine.
Dupa circa una-doua ore, cand cearta se termina, iar stomacurile erau pline, fetei ii veni o idee. Propuse un pariu, in speranta de a le demonstra baietilor ca nu partenerul ei este vinovatul: daca ea avea dreptate in privinta presupusului monstru, unul dintre cei cinci trebuia sa o insoteasca la competitie, dar daca gresea, avea sa renunte definitiv la concursul international, unul dintre lucrurile cele mai dragi ei. Ca asa-numitele pedepse balanta era echilibrata, insa tanand cont de informatiile adunate, se inclina in favoarea baietilor, facand pariul sa para un gest disperat si nesabuit.
Cu toate acestea, fiecare avea doar presupuneri...aproape fiecare. George era mult prea ocupat cu meditarea asupra deschiderii usii cabanei, deoarece afara vremea numai primitoare nu parea, temperatura fiind sub zero grade Celsius. Obosise sa tot strige si sa nu-l auda nimeni, iar deja turturi ii atarnau de peste tot...


PS: capitolul 8 vine....mai prin sau dupa vacanta (sa termin cu tezele si sa ma odihnesc nitel). S-ar putea sa aiba niste surprize...numai sa-mi spuneti daca am sarit calul pe undeva (ex: schimbarea sentimentelor prea repede)

.......iuii ii stzuper fain....ma bucur ca ai pomenit...in sfarsit mai mult despre monstruletiiiiiiiii mei preferati......
.....si mi'au placut ochiiiiii....yuyyy....erau verzi....sti ka's nebuna....o fost fain.....da fa'l si tu putintel mai bn dezvoltat ka na....ii faina actiunea....in rst....cel mai mult mi0au plkt monstruletiiiii....
....era de asteptat nu??........
oky doky...alea alea...si spooor la finalul mult asteptat.....sugestie.......
ii glm deci sper sa nu se sperie nimeni...,,casatoreste-i intre ei...)..."glumeam....ca nesarat asa....stiu.....
mi-or plakut toate cap...ii fain....aaa chiar....sa ii faci pe toti monstruleti in final....iuii...nici nu vreau sa ma gandesc cata galegie or sa faca la nunta.....iuii....si altcva sa nu ma inviti ca'mi fac infarct urechiusele....hahahaha:))>>>
]glumeaaaa,,,,,mmmmmmmm....hahahahahahah.......



....spooor......energie strutzkyiana...hahaha.....pupycy....)
aaa chiar.....sa ii faci pe4 toti neutriiiiiiiiiiiiii.....haha...(nu ma pot abtine....:PP.....)...=))

Well mi-a palcut ce ai scris...dar parca ai cam grabit un pic dezvaluirea atacatorului....Si totusi.,...sunt curioasa ce are de gand fata...adika vreau sa spun daca a pus pariul trebuie sa fie ceva la mijloc....si app parca vad ca Hiei o s-o insoteasca la patinaj=))

Ioana, stai linistita ca nu se supara nimeni, dar depinde pe cine vrei sa casatoresc A, scuze, capitolul asta n-or sa fie monstruleti, dar pe cuvant de cercetas (conteaza ca n-am fost?) ca vin in urmatorul ceva mai multi Enjoy !
Saby, am pomenit ceva de patinaj pe-acolo...chiar mi l-am imaginat pe Hiei ca partener la patinaj...era o imagine amuzanta =)) Aici se va incinge putin atmosfera, sper sa-ti placa !
Bun, deci cat a durat anime-ul (ca varsta a personajelor - cam 3-4 parca) eu nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe Hiei "in actiune" ca sa zic asa (destui ani, nu?) , deci...vi-l puteti imagina acum




PS: ia sa va vad - Cine vorbea cu Hiei la sfarsit? Cine e ea?

Pa:ce sa zic... chiar daca suntem suparate...
...iti recunosc talentul....ca doar il ai....
foarte frumos redactat doar ca ii prea mult dialog....dar e bine...
... cat despre monstruleti....
--nu'si mai au farmecut........
Pa
--- stiu... stiu...
...sunt incapatanata.....
..--pa