Season 1 : LoveGame With An Ice Heart

IX. Umbrele trecutului


-Seamana cu ea...sopti un glas bland.
Usa fu inchisa, iar doua picioare se apropiau. Brunetul tresari la auzul vocii, dar simtia cum cineva ii aseza o patura pe spinare. Cuvertura avea o nuanta ciocolatie si o lungime mica, dar tinea suficient de cald. Ii puse o mana pe umar pentru a-l incuraja, apoi se aseza langa el. Nu astepta un raspuns, fiindca stia ca nu va primi.
Linistea cutremuratoare inconjura locul...tot ce se putea auzi era vantul intretaiat cauzat de viscol.
Fulgii cadeau vijelios si se zdrobeau de tot ce le iesea in cale. Brazdau puternic trupul brunetului vrand parca sa-l pedepseasca. Hiei crezuse ca a lasat trecutul in urma, dar acesta se intorcea incetul cu incetul, iar umbrele ii bantuiau mintea. Si-ar fi dorit sa nu se fi intamplat niciodata, dar stia ca nu mai putea schimba nimic. Isi fixa privirea incrutata in pamant si inchise ochii. Nimic din jur nu mai conta !
Un freamat tulbura atmosfera, iar o scurta adiere rece strabatu vazduhul. Mirosul insangerat se simtia apropiindu-se. Din strafundurile padurii se distingea o umbra intunecata. Se auzi un raget, apoi pufaitul narilor. O laba dotata cu gheare lungi ce pareau a sfasia orice le statea in cale, ghiare la ambele degete ale piciorului. Cu cat distanta dintre baieti si bestie se micsora, cu atat se observau trasaturile acesteia. Corpul ii era acoperit de o piele auriu-maronie, foarte groasa si dura, iar coada de solzi. Purta un fel de armura la umeri cu tepi infipti in ea. Pe fiecare lateral capului avea trei coarne indreptate in sus, dar foarte putin incovoiate. Aspectul fizic dadea impresia unei combinatii de reptila si taur. Privirea dezvaluia un fel de disperare, iar ochii verzi erau extrem de reci, scaldati in ura. Numai infatisarea iti dadea fiori pe sira spinarii.
-Mi-e foame, mârâia infiorator bestia pregatindu-se de atac.
Norocul roscatului ca se obisnuise de ceva vreme cu asemenea creaturi, astfel incat putea sa-l priveasca fara nici o expresie noua. Pe de alta parte, Hiei nici nu-l vazuse, nici nu-l auzise, fiind prea concentrat in propriile ganduri viz-a-viz de trecutul ce se presupunea uitat.

~ FlashBack ~

Undeva in Makai o tanara alerga cat putea de repede sperand sa nu intarzie prea mult. Gonea pe strada larga, printre zecile de case, pana cand il vazu, dar in acel moment se impiedica de o piatra si cazu.
-Stiu ca fetele isi pierd echilibrul in jurul meu, dar tu...? rase baiatul ajutand-o sa revina pe picioare proprii.
Ea il privi seducator, cu o spranceana ridicata si un zambet evident in coltul gurii. Ii facu cu ochiul, insa ii dadu de inteles ca nu se numara printre acele fete. Cei doi isi impreunara palmele si parasira locul veseli, glumind si povestiind intr-una. Ciudat, ea facea parte dintre putinii cel determinau sa rada...
-Hiei, se intrerupse distractia prin vocea feminina atat de cunoscuta lui, promite-mi ! Promite-mi sa te lasi de furturi...sau ucideri !
Observand cum incerca brunetul sa ocoleasca subiectul, fata se arata dezamagita si in prag de suparare, incrucisand bratele la nivelul pieptului. Mai pe eschivate, dar intr-un final, fagaduiala fu facuta, spre nemultumirea lui. Totusi, exista o parte buna: nu va avea motiv de suparare pe el o vreme. Pe de alta parte, il apuca groaza de plictiseala ce-l astepta.
"Te temi ca te voi schimba" il avertiza "discret" , astfel incat ii atrase complet atentia. Il privi pret de cateva secunde cu coada ochiului, apoi izbucni in ras.
Discul inflacarat alungase norii revarsandu-si caldura neobisnuita asupra zonei si locuitorilor ei. Brunetul zari o clipa soarele, apoi propagarea sa in ochii ciocolatii ai fetei. Ii placea aceasta reflexie, deoarece vazul tinerei era mult mai luminos decat cel precedent.
Blanda adiere a primaverii tulbura apa si alinta parul azuriu al persoanei feminine. Hiei isi trecu mana printre firele subtiri si catifelate ale ei. Alese o suvita, intreband-o daca a deranjat-o, din nou, in timp ce se pieptana. De data aceasta raspunsul ramase negativ.
Amandoi se asezara pe o banca stand unul langa celalalt. Baiatul isi aseza bratul in jurul gatului ei indreptand-o spre el. Chipurile lor se apropiara asteptandu-se un sarut. Din pacate, un tip inalt, tot brunet, interveni prin vorba:
-Inteleg ca te insori, dar mai las-o sa respire, macar pana naste.
-Dispari, Kuronue, sunt ocupat ! raspunse deranjat de prezenta brunetul.
-Bine, daca nu te intereseaza... intrerupse iarasi individul. Credeam c-ai vrea sa stii cum ca am aflat de la Kurama, care m-a trimis sa-ti zic tie, ca a primit informatii de la un tip care e varul unui alt tip a carui prieten este nepotul fratelui unuia care...
-Treci la subiect !
-Un tip, pe care nu stiu cum il cheama, vrea medalionul tau.
"Nu putea sa spuna asa de la inceput?" gandi brunetul, dar ii raspunse simplu: nu-l interesa cine era insul. Totusi, tinand cont de locul unde se afla - Makai - , nu intelegea de ce ar vrea cineva Hiruiseki...

Doua saptamani mai tarziu veni ziua mult asteptata - ziua nuntii. Prin Makai nu se prea gaseau costume de mire, respectiv mireasa, si unde mai pui ca ar fi aratat penibil intr-unul...cel putin asa credea brunetul. Intr-adevar, ziua avea sa fie una speciala, insa nu prea fericita. Incepuse frumos, vesel, pacat de sfarsit.
In timpul petrecerii, Hiei simti cum piatra Hirui tindea sa-si schimbe culoarea. Se retrase la cativa metri buni si privi piatra din nou. Isi schimase complet culoarea intr-un negru onix, fapt ce-i dadea o presimtire rea. Auzindu-si iubita chemandu-l, brunetul hotari sa poarte lantisorul la gat, ca de obicei, in continuare. In fond, ce se putea intampla? Petrecu impreuna cu totii cei prezenti, drept ca nu erau toti ce ar fi trebuit, ci majoritatea.
Dupa o vreme realiza o senzatie de ardere pe piept. Piatra devenita neagra de nepatruns il ardea tot mai tare. Premonitia de adineuri reaparu. Durerea trupeasca nu-l prea deranja, insa simtea cum o mie de cutite se invart in interiorul lui. Cazu in genunchi, atragand atentia tuturor. Mireasa se ingrijora imediat, stiind ce nu-i statea in fire mirelui. Se aseza langa el, dar acesta o impinse poruncindu-i sa stea departe de el. Nimeni nu intelegea ce se intampla !
In clipa urmatoare, cand toti se adunara in jurul sau susotind, Hiei auzi o voce necunoscuta "Ai fost creat sa distrugi, omoara-i !". Aceste cuvinte se repetau in mintea lui ca un ecou si cu cat incerca mai mult sa le alunge, cu atat le auzea mai tare. Peste cateva minute, ramase nemiscat, cu privirea in pamant. Ceilalti il priveau speriati, aveau si de ce. Demonul se ridica incet si isi arata ochii. Devenisera atat de intunecati ca insetati de ura si de dorinta moartii. Nu isi mai putea controla corpul, acea voce il acaparase complet. Scoase sabia din teaca, deoarece o purta mereu cu el, luand o pozitie periculoasa pentru cei din jur. Isi potrivi katana si ataca in toate partile, nimicind totul si toti dimprejurm cu exceptia miresei. Atunci vebi spre ea amenintator, cu aceeasi privire terifianta. Tanara lua ce apuca la mana pentru a se apara avertizandu-l, insa o creanga, cat de groasa sa fie ea, nu se compara cu taisul sabii.
Dupa cateva secunde, brunetul reveni la normal. Privi in jur si realiza ce tocmai facuse, insa vederea i se opri asupra celei ce i-ar fi fost sotie. Nu-i venea a crede ca el o lovise si nici nu vroia sa creada. "Kazuko ! Kazuko !" continua s-o strige, insa fara rezultat, era prea tarziu. Pentru prima data in viata, ochii i se inlarimara si cristale lichide precum roua curgeau din ei. In cateva clipe pierduse tot ce iubea...din cauza ca nu s-a putut controla.
Din spatele sau soseau altii doi care cam intarziasera la nunta, spre norocul lor. Cel brunet, Kuronue, se scuza razand cum ca ar fi avut treaba...treaba pe la femei. Pe de alta parte, prietenul sau cu parul argintiu nici macar nu incerca. Yoko observase urmele de sange si corpurile in bucati aflate pe jos. Privi demonul si persoana de langa el. Nestiind ce s-a petrecut de a aparut asa o intorsatura bizara, dori sa-l intrebe pe brunet, dar acesta nici nu realiza ca era in spatele lui sau ca-l striga. Atunci ridica vocea:
-Hiei !

~End Of FlashBack~

-Hiei ! Hiei ! fu intrerupt din gandire de catre roscat, insa nerealizand pe moment unde se afla sau ce se intamplase, exclama "Nu e vina mea !" , apoi observa ca nu avea nici o logica in momentul respectiv ceea ce spusese. Hiei, te simti bine? continua ingrijorat Kurama.
Brunetul studie locul revenind la realitate. Era cam dezastros din cauza luptei petrecute in timp ce el isi amintea trecutul. Bolovani aruncati, briji taiati, niste pete de sange ce duceau spre padure si alte cateva chestii neimportante. Acea aratare dorea sa se hraneasca, insa fiind slabita din pricina foamei, odata ranita, fu nevoita sa se refugieze, iar cel mai apropiat loc era padurea de unde venise. Bineinteles, bestia nu era alta decat cea care teroriza statiunea. Totusi, urmaritul noaptea, pe deasupra in locuri unde nici nu vedeai pe unde calcai, nu era o optiune decat pentru Hiei.
-La naiba, nu ! Aveau dreptate ! raspunse furios intrebarii, apoi intra in cabana trantind usa mai-mai s-o scoata din tatani.
Kurama privi confuz reactia brunetului, apoi pe Yusuke - care auzind zgomotul scoase capul pe fereastra - dand din umeri in sensul de "Nu stiu".
Demonului, pe de alta parte, ii colcaia capul de micile dialoguri, care aveau acelasi rezultat:

"Te temi ca te voi schimba" il avertiza "discret" , astfel incat ii atrase complet atentia.

-De ce ti-e asa frica de mine? il solicita ea afisand o privire provocatoare.
-De tine?! Scuteste-ma ! De ce mi-ar fi? se simtea deranjat de acest comentariu.
-Pentru ca sunt fata, pentru ca nu ma poti rani dupa bunul tau plac...Ti-e frica sa nu te schimb, sa nu-ti inmoi inima. Spune-mi ca nu-i asa ! continua sa-l provoace, cu aceeasi privire care se revarsa si in glas.

-Dar fata tot te schimba ! striga detectivul in timp ce Hiei urca scarile.

X. Descoperire

Brunetul urca scarile urmarit de privirile intrebatoare ale celorlalti.
-Cioc-cioc? Pot intra?
-Ce vrei? veni un raspuns nesarat.
-M, da...presupun ca meritam, se consola fata tinand cont ca acea replica o enerva la culme. Vreau sa-mi cer scuze...pentru adiniaori.
Pentru prima oara de cand s-au cunoscut, brunetul trasari, totusi nelasand la iveala uimirea. N-ar fi crezut sa auda vreodata acele cuvinte iesind din gura ei. Isi reveni repede, dar nu raspunse, ci doar rasfoi in continuare revista. Tanara ridica din spranceana cand observa revista, apoi se aseza langa el.
-Ce faci? intreba Amaya privindu-l in ochi, apoi privind revista. Citesti !
"Nu sunt analfabet" gandi Hiei deranjat de reactia fetei. Se ridica din pat indreptandu-se spre dulap. Scoase un prosop albastru de metil, apoi o invita "frumos" afara. Imediat ce ea parasi camera, incuie usa si intra in baie. Porni apa, asteptand sa se incalzeasca. Aseza prosopul pe calorifer, apoi tricoul umed si pantalonii negrii. Pasi in cada sub apa fierbinte a dusului. Picaturile calde se desprindeau de dus si cadeau greoi pe suprafata rece a vanii. Brazdau trupul binelucrat al brunetului, insa cateva se prelingeau incet pe pieptul acestuia. Hiei inchise ochii si inclina capul in jos, lasand susurul sa-l calmeze. De pe fire se scurgeau stropii de apa, auzindu-se la contactul cu suprafata.
Insa de data aceasta, nimic nu functiona ! Tot la ce se putea gandi era trecutul si evenimentele care i-l amintisera dupa atata timp. Cand crezuse ca-l va uita, ca-l sterse din memorie, ca nu va mai conta...s-a intors sa-l bantuie. Era sigur ca orice se va intampla, nu va fi capabil sa lase totul in urma.
Opri dusul, cristalele lichide incetand sa mai cada. Intinse mana dreapta spre prosop, apucandu-l usor, apoi isi inconjura corpul cu el, de la talie la genunchi. Iesi din cada, insa in drum spre pat lasa urme umede pe podea. In mana stanga avea un alt prosop, mai scurt, cu care isi usca parul. Il desfacu pe cel cu care se inveli pentru a se sterge de picaturile de apa. Se indrepta din nou spre dulap, dar acum isi alese un tricou simplu, galben-pal, fara maneci, si niste pantaloni trei-sfert de culoare neagra. Se imbraca, duse prosoapele in baie, apoi se tranti pe patul lat. Asternutul moale il imbia la somn, astfel incat demonul se intoarse cu fata spre geam, privind afara pentru ultima oara in acea seara. "Nu exista cineva care sa nu aiba rani in suflet...Daca ar exista, ar fi fost un nemernic superficial" isi sopti Hiei, lasandu-se mai apoi purtat in Lumea Visurilor.
Intrega noapte viscolul stapani statiunea. Nori grosi acopereau cerul, iar luna ramase neputincioasa in fata lor. Crengile loveau zgomotos geamurile inghetate, vantul suiera printre copacii albiti si pe la colturi, un strat gros de teata invaluia locul...
Pe marginea trotuarelor era felinare aprinse. Focul ardea puternic, protejat de vant prin intermediul sticlei, dand un aspect clasic. La baza lor se mai gasea cate o bancuta cufundata in omat pufos. Acelea erau singurele care mai luminau Chiyo.
Totusi, micutele detalii, felinarele elegante, focul din soba cat si neaua stralucitoare ofereau un peisaj splendid, creat parca de Craiasa Zapezii.
"Hiei, stiu ca probabil nu vei spune nimic, dar deschide-mi" erau singurele cuvinte ce patrundeau prin usa incuiata a dormitorului. Dar cine sa le auda? Baiatul care-l striga isi trecu mana prin parul lung si realizand ca brunetul adormise, cobori scarile. Se opri pret de cateva secunde, privind inapoi spre camera, apoi isi continua drumul catre canapea.
-Cum e? pronunta o voce ingrijorata si curioasa. De ce ingrijora? Pentru ca nu vazuse demonul intr-o stare mai proasta decat cea de-acum. Nu stia nici el exact la se referea prin "stare proasta", dar esentialul era ca n-avea sa iasa ceva bun din asta.
-La fel, Yusuke, insa a adormit acum.
-De ce sunteti asa interesati? Merita el ceva? se amesteca si Kuwabara in discutie, intrerupand filmul pe care il viziona. Totusi, oricat ar fi incercat sa para indiferent si sa continue cu atitudinea dispretuitoare pe care i-o purta lui Hiei, nu putea nega faptul ca un fior rece ii dadea tarcoale. Desi trebuie sa admit - cea mai mare preocupare a lui era dorul fata de Yukina...
Kazuma porni din nou televizorul urmarind in continuare filmul. Se presupunea ca detectivul sa faca la fel si asa se si intampla, o perioada.
Pe de alta parte, Kurama sedea cufundat in fotoliul confortabil, cu brate incrucisate. Incerca sa-i dea de capat problemei, desi nimic nu se lega. Lua toate intamplarile de la cap la coada astfel incat sa poate intelege macar putin logica lor.
In primul rand venirea in statiune si motivul – nu presupunea o ghicitoare, venisera sa gasesca monstrului care ataca oamenii. In al doilea rand cineva nou in echipa, cu atat mai mult o fata. Koenma le spuse ca e prima ei misiune atat de periculoasa cu toate ca acesta nu parea astfel, insa, daca nu era vreo minciuna a printului, de ce ar fi trimis-o? Sa fi vrut sa scape de ea? Putin probabil...Totusi era de asteptat ca Hiei sa fi fost indignat. O idee ar fi constituit-o acumularea de experienta, la urma urmei nici Yusuke n-a inceput cu usorul. Accepta si varianta aceasta, macar pana sa gaseasca alta mai buna. In al treilea rand inamicul nu era prostanac, deci nici foarte usor de pacalit. Cu toate acestea, brunetul reusise sa-l raneasca, apoi aparu Rei cu o taietura exact la acelasi piciorul si exact in acelasi loc. Nu incapea indoiala ca el sa fi fost cel cautat ! Desi Amaya contrazicea concluzia evidenta, fara ca ea sa stie il urmari o vreme pe blond. Experienta de bandit il invatase sa creada in vechea zicala: „Tine-ti prietenii aproape, iar dusmanii si mai aproape”. Din fericire, Rei nu parea sa fi realizat ca fusese urmarit indeaproape, dar nici sa aiba vreun plan secret. Da, aceste intamplari aveau logica pentru el si pentru Hiei! Putea sa le puna cap la cap si era sigur de ele. Insa altceva il ingrijora !
Stia trecutul demonului, mai mult sau mai putin. Stia ca ultima oara cand il vazuse ca in acea seara se intamplase o tragedie. Nu se gandea ca istoria s-ar fi putut repeta, in schimb era preocupat de starea deprimanta a prietenului sau. Nu intelegea nici reactia fetei fata de brunet, mai ales ceea ce era pe cale sa se petreaca intre ei, cu atat mai mult cu cat acum una-doua zile era la cutite; cu atat mai putin raspunsul pozitiv, ce-i drept pentru doar cateva minute, al demonului. Nu putea concepe ca acesta sa se fi indragostit din nou. Nu, sub nici o forma ! Dragostea pe care o avuse pentru Kazuko ii dadea siguranta ca nu simtea nimic pentru Amaya. Totusi cele doua semanau in anumite puncte de vedere, uneori in atitudine, dar fara indoiala la chip. Explicatia logica era doar una: acea seara, ceea ce se intamplase in camera, ii amintise brunetului de Kazuko.
Si cel mai rau, Hiei avea aceasi privire ca dupa tragedie. O privire dura, necrutatoare cu ochii insetati de sange si de razbunare. Daca cineva, chiar si el, l-ar fi atacat pe demon, cu siguranta ca acesta nu s-ar fi abtinut. Avea nevoie doar de o mica provocare ca sa distruga totul in jur deopotriva cu cei ce-i statea in cale. Acel imbold, fie el si din greseala, ar fi fost fatal pentru persoana in cauza. Aceasta era si motivul pentru care decise sa nu insiste prea mult pe langa Hiei, cu privire la cele intamplate. Stia ca orice ar fi spus sau intrebat, brunetul n-ar fi vrut sa-i raspunda, poate – doar poate – un scurt „Iesi!”. Adevarul e ca nu se temea pentru sine, insa daca demonul, pierzandu-si rabdarea si calmul, l-ar fi atacat, ceilalti ar fi intervenit. Poate nu detectivul, dar Botan, Koenma si Kuwabara ar fi fost tinte sigure, micul demon fiind mult prea rapid pentru oricare dintre cei trei.
Kurama ramase ingandurat, stand nemiscat si cu privirea fixata intr-un singur punct, iar sprancenele se incruntare putin. Nu realizase cat de tarziu era – ora doua noaptea.
Kazuma adormise pe canapea cu capul pe spate. Yusuke se ridica lenes in picioare si se lungi cascand, apoi ii arunca il observa pe roscat atat de adancit in ganduri, incat il intreba somnoros:
-Kurama? Hei ! continua cu o voce mai grava cand isi dadu seama ca acesta nu-l auzise. A doua incercare, totusi, fu indeajuns cat sa-i atraga atentia. Ai nevoie o pastila de cap? As putea da o fuga pana la farmacie...cred ca e in apropiere?
-Cum? intreba baiatul nedumerit. Pe moment, nu intelesese la ce se referea brunetul, dar cand acesta repeta in raspunse zambind. Multumesc, dar nu.
Detectivul se plimba de cateva ori in jurul roscatului urmarit de ochii acestuia, apoi reporni discutia:
-La ce te gandeai ? Incepusesi sa ma sperii.
-La misiune, incercam sa inteles niste chestii, replica acesta amuzat de afirmatie.
-Chestii...cum ar fi? Si eu am misiunea asta, stii? Sherlock Holmes al Japoniei vrea sa stie totul, continua Yusuke frecandu-si palmele si asezandu-si in cap palaria din cui, cel mai probabil proprietate de-a printului.
Nu rezista mai mult de cateva minute cu atitudinea serioasa, astfel incat arunca palaria jos. Isi trezi prietenul, apoi se indrepta spre etaj, spre camera sa. Urcand, ridica o mana pe care o flutura in aer strigand „Noapte buna!”.
Dupa plecarea celor doi singurele zgomote era cele facute de televizor si furtuna de afara. Se scursera ore intregi de meditare asupra problemelor din timpul misiunii, care desi trecura rapid nu erau tocmai usor de analizand in conditiile de fata. Se vedea clar: cu totii erau fie obositi, fie nedumeriti, fie stresati ori incordati, ceea ce nu era bine, fiindca ofereau mai putina atentie din partea lor si adversarului i-ar fi fost mai usor sa dea atacul.
Tanarul privi ceasul, gandindu-se ca nu i-ar strica un somn bun. Stinse televizorul si se tranti pe canapea cu ochii inchisi. De ce pe canapea? Pentru ca Hiei incuiase usa, semn ca nimeni nu era binevenit.
Totusi, cazand pe piesa de mobilier ceva il deranja, ceva mai tare. Deschise ochii ridicandu-se in sezut, apoi privi obiectul pe care se asezase. Era un mare dosar de carton, gros, colorat intr-un gri deschis. Straniu era numele scris pe el. „Cititul nu ma pasioneaza” ii spusese ea, atunci de ce ar avea un dosar atat de voluminos? Acest lucru il facea curios, asadar isi permise sa arunce o privire prin el.
Nu mica ii fu mirarea cand observa ca sunt informatii despre Hiei. Atat de multe incat s-ar fi putut face un documentar de trei ore. Chiar daca lucra pentru Koenma, de ce ar avea cineva un asemenea dosar? Hiei fusese scos de o buna bucata de vreme de pe lista cu cei cautati de Lumea Spirituala.
De-ar fi numai asta ! Dosarul era aranjat pe-ndelete, cu cele mai mici detalii. De la nastere pana la misiunea actuala, activitatea lui era notata. Capacitatea demonului de lupta, clasa in care se incadra si multe altele. Trecutul lui statea inscriptionat acolo, chiar si anul nasterii, pe care nici macar el nu si-l stia...
Rasfoi filele citindu-le repede, dar cu atentie. La capatul lor gasi alte foicele, mici si mari, simple, cu patratele sau cu linii, toate scrise de mana. Evident, scrisul apartinea fetei. Fusesera trecute actiunile brunetului din timpul misiunii.
Singura informatie lipsa era ceea ce-l schimbase pe Hiei, permanent as putea adauga. Ciudat intr-adevar!
Motivul cu privire la noua „structura” a echipei isi pierduse credibilitatea. La inceputul misiunii nu daduse importanta acestui lucru, insa desi cu niste ore in urma parea destul de credibilila cauza modificarii, devenise cu siguranta indoielnica.
Acum treburile devenisera mai incurcate chiar si pentru Kurama.
Baiatul isi duse o mana la frunte si ofta, apoi lasa dosarul pe fotoliu si se reaseza pe canapea. Privi furtuna de afara si inchise ochii zicandu-si „Va fi o zi lunga...”.
In camera de la parter, printul dormea neclintit, intins pe intregul pat calduros, iar George pe o saltea langa el. La etaj, in camera din capat, cei doi baieti se impingeau unul pe celalalt jos. Cu toate ca amandoi erau de mult adanciti in somn, obisnuinta de a dormi singur isi facea treaba. Pacat ca nu mai exista un pat...
Pe de alta parte, in camera din mijloc, tot la etaj, fetele nu dormeau chiar atat de adanc. Vremea neprietenoasa de afara misca ramurile care loveau ferestrele, iar vantul sugera pe la colturi, astfel incat Amaya ramase treaza.
-Botan, inchizi geamul, te rog?
-E inchis, culca-te, raspunse somnoroasa fata facandu-i semn cu mana, apoi se cufunda si mai mult in perna moale.
Cu furtuna de afara si cea dinauntru, intr-un final toti patrunsera intr-un somn binemeritat dupa o zi agitata.

XI. Balul

Primele raze de soare isi facura aparitia, inlaturand norii negrii de peste noapte. Aceia intunecasera cerul pana la ora pranzului. Glasul copiilor ce alergau la sanius, patinaj sau la bulgareala dadeau semne ca statiunea revenise la viata.
Aceeasi atmosfera vie invaluia si cabana...daca pot spune asa. Botan iesise afara cu vreo doua ore in urma si nu se intorsese, iar Amaya era in dormitor, schimbandu-si hainele. Hiei...de parca ar fi putut sa-l gasesca! Dar in bucatarie atmosfera ardea, la propriu: „bucatarul zilei” provoca un incendiu, iar Kuwabara si Koenma se chinuiau sa-l stinga cu galeti de apa aduse de la baie, in timp ce George cauta nebuneste un stingator. Pe de alta parte, detectivul doar ii privea razand, dar cel mai relaxat si fara griji era Kurama – dormea ca un bebelus. Canapeaua trebuie sa fi fost foarte confortabila...
Intr-un final, George gasi un stingator, obiectul mult iubit in situatiile de foc. Cu ajutorul acestuia cei doi baieti reusira sa stinga flacarile si sa-si odihneasca mainile.
Yusuke, inca amuzat de peripetia anterioara, se intoarse spre canapea. Dintr-un miscare, arunca prosopul de bucatarie umed pe care il avea in mana, astfel incat sa aterizeze in capul celui de pe piesa de mobilier.
-Mai dormi mult, Frumoasa-Adormita? striga el razand.
-Taci, raspunse somnoros roscatul luandu-si carpa de pe fata si lasand-o pe jos.
-E pranzul, continua brunetul. Chiar si fetele s-au trezit.
-Mmm, comenta fara cuvinte baiatul, apoi ridica prosopul asezandu-si-l pe cap, astfel incat sa nu mai auda nimic, dar in zadar.
-Cu cine ai fost azi-noapte dupa ce noi am plecat? intreba detectivul pe un alt ton.
Kurama ii replica in acelasi mod „Mmm”, dar cand realiza ce tocmai fusese intrebat tresari, ridicandu-se brusc:
-Ce? Despre ce vorbesti? Cu nimeni!
Yusuke nu se mai putu abtine si pufni intr-un ras zdravan, iar in urma lui ceilalti. Printre chiuituri scoase cateva cuvinte:
-Calmeaza-te, glumeam! Sau ai fost cu vreo fata?
Baiatul nu parea prea amuzat de gluma anterioara. Se lasa pe spate, inchizand iar ochii – ii era somn. Totusi, ii deschise imediat, deoarece simti un miros neasteptat. Se ridica din nou in sezut dorind sa afle ce e cu mirosul de fum.
-A, pai, am vrut sa facem niste peste si...l-am rugat pe Hiei sa ma ajute sa-l prajesc, se balbai detectivul frecandu-si crestetul, dar evitand ochii verzi. Si m-a ajutat...si a prajit pestele...putin prea bine...
-Hiei nu stie sa gateasca, il informa roscatul.
-De ce nu mi-ai spus inainte sa arda pestele?! Acum mi-am dat si eu seama !
Dupa acest comentariu, parasi sala in favoarea bucatariei. Roscatul ramase cateva clipe cu niste semne de intrebare: Yusuke se pricepea la gatit?! Ei bine, de un lucru era sigur – oricine era mai bun la bucatarie decat micul demon.
Dupa cateva minute, Kurama afla ca pestele era pescuit de Yusuke. Culmea, nu detectivul veni cu ideea, cu Amaya. Asa ca plecasera amandoi mai de dimineata la o balta inghetata si pescuira la un fel de copca, dar doar detectivul avu noroc.

~FlashBack~

Micul demon se reintorcea in camera dupa o scurta plimbare prin statiune, cu toate ca nu se calmase catusi de putin. De cum urca scarile o voce de femeie ii striga numele, iar in clipele urmatoare ajunse in fata lui tinand in fiecare mana cate un tricou.
-Ce ar trebui sa iau: rosu sau verde? intreba ea vesela.
-Negru, raspunse sec baiatul.
-Regret, Hiei, hainele negre sunt la spalat, continua fata ironica.
Discutia dura mult caci detectivul ii transmise sa se grabeasca, nu de alta, dar sa prinda niste peste inainte de lasarea intunericului, desi era doar dimineata.

~End of FlashBack~

Dupa ce mancara cu totii cate o portie comandata, deoarece pestele - sau ce-a mai ramas din el – era imposibil de mancat, baietii se apucara de carti. Cum Urameshi si Kuwabara fac o pereche nemaipomenita, il convinsera pe Koenma sa-i lase sa se odihneasca, sa le priasca pranzul. Spre ghinionul printului, el era mereu cel care pierdea. Asadar, se bucura nespus cand clinchetul soneriei le intrerupse jocul. Botan se ridica si alerga la usa, dar cand deschise observa un buchet de trandafiri cu un biletel agatat de unul din ei. Lua buchetul punandu-l pe masa, apoi scoase dintr-un dulap o vaza albastra, modelata in linii serpuite. Aseza florile in ea si desfacu biletelui.
Avem onoarea de a va invita la balul anual din aceasta seara.Va poftim sa petreceti alaturi de noi ultima noapte a acestui an si sa trecem impreuna, in ropote de aplauze si focuri de artificii, in anul ce va sa fie. Iar in ceasul dintre ani sa sarbatorim cum se cuvine cu sampanie si voie buna.
Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, va asteptam in tinute splendide, sa ne delectam cu muzica buna si dansuri fierbinti.
Petrecerea va avea loc la Hotel Misaki in Sala Festiva, sambata, incepand de la orele 19:00. Intrare pe baza de invitatii.
-Azi e sambata ! striga fata.
-Si maine duminica, care e problema? intreba Yusuke.
-Da, interveni Amaya, inamicul poate actiona acolo, unde va fi multa lume.
-Azi e petrecerea, la sapte seara. Trebuie sa ajungem, aici sunt invitatiile. E o petrecere eleganta, ar fi bine sa purtati papion.
-Uite de la cine primesc sfaturi, glumi brunetul urcand scarile. Hiei?
-Nu vin.
-Ce faceti? Lasati-ma jos, striga micul demon, in timp ce era luat pe sus si dus in camera, unde fu nevoit sa se schimbe, bineinteles, singur in acele doua minute.
Din ce in ce mai agitat, brunetul se imbraca la patru ace, timp in care bolborosea tot felul de comentarii si jigniri. Pe de alta parte, el a fost cel care ii astepta pe ceilalti fiindca terminase primul. In cateva minute cobori Kurama, dupa alte cateva minute Kazuma, apoi Koenma, iar la final, unul langa celalalt Botan si Urameshi.
Baietii aveau papion, parand mai eleganti ca niciodata. Cei doi bruneti nu erau prea incantati de papion ori costum, dar sa trecem la lucruri mai importante. Botan arata de departe cel mai bine. Purta o rochie vaporoasa, ce-i aluneca frumos pe corp. Rochia lasa la vedere spatele legandu-se in spatele gatului. In talie avea un model din pietricele argintii ce contrasta culorii de un verde de smarald. In partea de sus, haina se mula usor, iar in partea de jos era dusa de vant imadiat ce gasca parasi cabana.
Cei sase plecasera pe la sase si jumatate, ajungand abia dupa o ora. Mersera incet din pricina zapezii ce se adunase in urma furtunii din noaptea precedenta, dar izbutira sa sosesca teferi la destinatie.
In fata Hotelului Misaki se infatisau doi indivizi masivi. Ambii purtau un costume, iar in spatele urechii stangi a fiecaruia exista un microfon si un difuzor minuscul prin intermediul cacora puteau comunica eventualele probleme si necesitatea unor intariri. Nu pareau a face parte din politie, ci mai degraba niste garzi de corp infricosatoare prin seriozitate si muschi.
Printul prezenta cele sase invitatii, astfel incat primira permisiunea de a intra. Patrunsera intr-un coridor lat, decorat cu stil, la capatul caruia se gasea un salon imens. Sala Festiva numita Akemi facea parte dintre cele mai splendide locuri de petrecere din Japonia. Chiar numele insemna „Luminos si Frumos” – in limba nipona Akemi. De tavan si pereti atarnau ghirlande si tot felul de alte ornamente dragute lucrate de mana, iar podeaua lucea de curatenie. In colturi se aflau boxele inconjurate de baloane. In mijlocul incaperii se intindea un ring de dans argintiu, atat de bine lustruit incat te oglindeai in el. Pe marginea lui stateau aranjate cate sapte scaune elegante in jurul unei mese rotunde, din lemn de cires. Pe imaculata fata de masa era asezata cate o vaza cu flori de o mireasma aparte. In dreptul fiecarui scaun exista tacamuri aranjate specific unui restaurant: trei farfurii de marimi diferite, una peste alta, de la cea mai mare la baza pana la cea mai mica deasupra, de jur imprejurul carora se aflau lingura si cutitul – in partea dreapta, furculita – in partea stang, doua lingurite de dimensiuni diferite – in fata si, bineinteles, paharele cu picior inalt.
Eroii nostrii isi facura loc printre persoanele deja sosite, luandu-si fiecare locul la masa cu numarul opt.
Cateva minute mai tarziu becurile candelabrului auriu isi pierdura luminozitatea. In locul lor se aprinsera reflectoarele ce se invarteau in toate directiile aruncand lumini multicolore pe suprafata salii.
-Nu suport papionul, comenta incontinuu detectivul tragand de papion.
-Nimeni nu-l suporta - replica demonul, dar privindu-l pe Koenma atat de mandru de al sau rectifica – Aproape nimeni. Macar tu nu arati ca un sarugaku.
-Un ce?
-E un instrument folosit de monstri din clasele inferioare pentru alungare unei rase de demoni destul de periculosi in Makai, explica roscatul. Ca o sperietoare de ciori, continua el observand expresia incurcata a intrebatorului, care pufni in ras imediat ce intelese.
Buna seara! interveni o voce de baiat din capatul salonului, individ langa care astepta si o tanara bruneta. Azi voi fi DJ-ul vostru, iar domnisoara de langa mine ma va ajuta. Sa incepem cu ceva usor !
O melodie tehno incepu, apoi una senzuala o inlocui. Boxele rasunau, sunetul din difuzoare zguduia hotelul. Dintr-odata se auzi o alta piesa, una sezuala.
La mai putin de treizeci de secunde de la inceperea ei, usile pompoase se deschisera din nou. Ele lasara la vedere o noua persoana imbracata intr-o superba rochie de matase. Materialul finut, se mula sublim pe talia subtirica, valorificandu-i formele. Rochia de culoarea neagra era incretita in partea de sus, fara bretele. In dreptul sanilor si pana unde se terminau incretiturile fusese impletit un model argintiu dand un plus de eleganta. Partea de jos aluneca usor pe podea, avand o crapatura in fata, care la iveala picioarele superbe. Pantofii eleganti, cu toc de zece, ii veneau parca turnati. Lantisorul si cerceii ce pareau de diamant se accesorizau perfect. Parul era prins intr-un coc, cu doua suvite ondulate lasate libere. Rujul sangeriu scotea in evidenta buzele moi, catidelate precum petalele de trandafir, printre care se strecura un zambet nevinovat. Genele lungi si fardul, desi nu tipator, faceau privirea seducatoare.
Invitate inainta gratioasa, fiecare pas parea calcat pe pene, fiecare miscare devenea tot mai rafinata, iar tocul pocnea atragator. Semana cu un inger, insa unul intunecat, o ispita. Se strecura usor prin multimea involvurata, pe langa femei care nu se comparau cu ea in acea seara, printre baieti ce intorceau capul si o urmareau cu privirea, complementand-o de la distanta.
De indata ce fata ajunse la masa potrivita, cea de-a opta, fu intampinata de aceleasi mutre uimite. Mirarea cea mai mare era pentru Botan si Koenma, care stia ca un asemenea look nu-i statea in fire.
-Arati minunat ! exclama fata de cum se dezmetici. Credeam ca nu mai vii, dar...wow! Nu ma asteptam.
-Mi-a luat ceva sa aleg rochia potrivita si...culoarea potrivita, se apara Amaya cu o nuanta rozalie in obraji, privind timid inspre baieti.
-Nu te uita acum, dar cineva iti cam face curte, Hiei, ii sopti Yusuke, lovindu-l cu cotul si facandu-i semn cu ochiul.
-Ce parere aveti, domnule? grai romantic tanara privind micul demon.Va convine cum arat?
-E in regula, raspunse aparent neinteresat acesta.
Fata zambi condiderand replica un compliment. Ea se aseza intre Botan si Kurama cu aceeasi pasi gratiosi cu care venise.
Tacerea nu tinu prea mult, caci incepura sa povesteasca una si alta. Muzica era placuta, linistitoare, numai melodii lente si romantice, perfecte pentru un vals ori un slowfox. Se auzeau rasete, pana ce Koenma isi facu curaj si, inghitiind in sec, invita „pisicuta cu limba lunga” la dans, marturisiind ca noul cantec era pe gustul sau. Aceasta se arata bucuroasa de oferta, acceptand-o.
Tocmai ce incepuse melodia „Maybe tomorrow”; Cei doi dansau lasand impresea unei plutiri pe ring. Printul era stapan pe sine, nefiind prima oara la o astfel de activitate. In schimb, fata numara in gand pasii, insa misca picioarele cat de bine putea si suficient cat a se distra, reusind un vals lin.
Amaya urmarea fermecata momentul parca scos din basmele copilariei. In ochi i se citea bucuria, dar si dorinta arzatoare de a fi pe rang, dansand cu printul ei printre perechile de duci si ducese, lorzi si lady.
De asemenea, in atmosfera de poveste, Kuwabara se gandea doar la Yukina, iar Urameshi la Keiko. Pe de alta parte, chiar si Hiei era cu mintea intr-o alta lume. Privea involuntar tanara de langa amicul sau, amintindu-si niste clipe petrecute demult cu femeia vietii sale, iar un suras ii aparu pe fata. Pacat ca roscatul nu impartasea magia momentului...Gandul lui era tot la acel dosar. Curand, cand observa ca brunetul se departase cu totul de realitate – ca toti ceilalti -, realiza ca nu ar fi fost bine sa sparga vraja, ci putea astepta cateva ore pentru a cere o explicatie. „N-ar fi drept sa intrerup clipa, nu-i asa?” isi zise in sine, hotarand sa profite la randul lui de bal.
Pe nevazute, sunetul fu schimbat. Acum se auzea „Because you loved me” interpretata de Celine Dion.
-Ador cantecul acesta, rosti cu glas domol fata.
Printre zecile de invitati se afla un individ blond, mai putin pe placul gastii, cu o singura exceptie. Rei se indrepta spre masa opt cu scopul de a cere mana prietenei sale, cat pentru un dans. Stia foarte bine ca ea era innebunita dupa acea melodie. Avea de gand sa profite de acest lucru. Totusi, spre ghinionul planului nascocit, cineva i-o luase inainte. Vedea cum un alt baiat ii propuse sa danseze.
-Pai...eu...nu stiu sa dansez decat pe gheata cu patinele, se balbai tanara prinzand o culoare rozalie in obraji, in timp ce lasa capul in jos. Te voi calca rau, continua aratand spre tocul sandalei.
Insa acest avertisment nu necesita griji. Dupa atatea lupte, ce efect putea avea o calcatura, fie ea cu toc sau fara? Niciuna ! Nici nu putea spune ca-i displace dansul ori muzica. De altfel, exista un alt motiv, mai intemeiat: baiatul banuia ca era ceva neinregula cu blondul; mai ales, datorita faptului ca intregul bal Rei a stat deoparte si a privit neincetat masa lor, cercetand fiecare miscare.
Pornira impreuna spre ring, iar Amaya nesigura sopti la urechea partenerului: „Spune-mi cum se face", acesta fiind de acord. Fata se ingrijora ca s-ar fi putut incurca, sala ar fi ars si Hiei mai tare decat toti cei din jur. Dupa cateva secunde decise ca nu rezolva nimic daca se mai gandea, ci doar va gresi. Totusi, nu reusea pe deplin: mereu isi privea pasii, ceea ce o facea sa priveasca in jos, devenind mai putin eleganta. Pe la jumatatea melodiei, observand nelinistea ei, Kurama ii ridica barbia, zicandu-i bland „O doamna nu mai e gratioasa cand pleaca privirea". Tanara surase, specificand ca micul demon ar rade de doua ori mai mult decat ceilalti, caci ii placea ca ea sa fie in posturi jenante. La aceste cuvinte primi un raspuns putin spre partea brunetului, dar cu un oarecare haz „Are si momentele lui bune".
Cei aflati la masa, cu o exceptie, ii priveau atent...de fapt numai Yusuke, deoarece Kuwabara dansa cu o fata pe care o intalnise cand duse gunoiul, Botan si Koenma inca se aflau pe ring, iar Hiei...ei bine, lui nu-i prea pasa de ce faceau ceilalti.
Blodul urmari o vreme valsul celor doi, insa ei continuara sa se miste in pereche pe fiecare ritm ce rasuna din difuzoare. Enervat de situatie, baiatul se indrepta rapid spre cei doi. De cum ajunse in dreptul ei, o prinse de brat intorcand-o atat de brusc incat o sperie. Ii spuse pe un ton dur ca ar dori sa discute cu ea afara, departe de oricare din gasca, apoi vru sa o smulga de langa roscat, dar acesta il apuca de incheietura.
-Cred ca e cam ocupata acum.
-Zau? Eu cred ca nu te priveste. Dispari !
-Gata, amandoi ! interveni fata inainte de a se incinge spiritele. Ma intorc intr-un minut, ii garanta partenerului intorcandu-se spre el.
O privi cum se pierde prin multime, tinandu-si prietenul de mana si se incrunta. Nu astepta nici o secunda in plus, ci porni dupa ei. Cei doi iesira pe usa din spate, urmati de Kurama. Chiar daca el ii urmarise de la distanta, chiar daca in momentul respectiv statea ascund, Rei avea nasul fin. Cunostea mirosul, astfel incat sesiza cu usurinta locul de unde inamicul sau ii spiona.
-Voi, copoi lui Koenma, sunteti toti la fel? Trebuie sa va omor pe toti? striga blondul inca ramas cu spatele la cladire. Haide, Youko, poti mai mult de atat ! Sau esti las, nu indraznesti sa ma infrunti singur? Stiu ca astepti lupta asta de ceva vreme, continua acesta sa-l provoace.
-Deci aveam dreptate, raspunse numitul iesind din ascunzatoare.
Amaya ii privea nedumerita, cand pe unul, cand pe altul. Rei se intoarse spre sala cu un zambet sfidator. Jocul era pe cale sa se incheie, ambii doreau sa se intampla acea confruntare in care exista un singur castigator.
Vantul se intetise, iar crengile se clatinau tot mai mult. In aer se simtea miros de sange. Parea ca totul prevesteste raul !
Ochii blondului deveneau rosii, iar printre buzele ce afisau acel ranjet se observau dintii puternici. Doi canini ascutiti insetati de lichidul rosiatic isi faceau aparitia.
Sangele de demon il avecta pozitiv mult mai bine decat cel de om. Spre deosebire cel uman avea mai mare consistenta, mai hranitor din multe pucte de vedere. Bineinteles, era mai greu de vanat, dar oferea mai multa satisfactie. Pe de alta parte, un om obisnuit ar fi murit, insa demonul doar pierdea din rezistenta si putere – o perioada de timp – asadar ar fi putut fi o sursa de hrana destul de indelungata. Desigur, exista cazul in care victima era slabita si nu putea supravietui.
Totusi, Rei era nespus de incantat de situatie. Daca ar fi izbutit sa bea cat de putin din sangele vulpii, ar fi capatat un avantaj de putere considerabil, plus titlul de erou printre semenii lui.
Monstrul, in forma umana, isi lua pozitia de atac. Aceeasi reactie avu loc si de cealalta parte. Ingrijorata de ce ar putea, fata interveni incercand sa-i calmeze. Se aseza intre cei doi, insa fara a-i arata inamicului il lua de mana pe Kurama ca macar acesta sa nu atace. Spre dezamagirea ei, primise sfatul din partea amandurora sa stea la o parte.
Chiar cand confruntarea era pe cale sa inceapa, usa salonului se deschise. Dinauntru a iesit un baiat nu prea inalt, care comenta de cum aparu:
-Frumos, plecat toti si pe mine ma lasati sa...Deranjez cumva?
-Nu, raspunse rapid tanara. Erau pe punctul de a...unde a disparut? se intrerupe cand observa ca blondul pieri din vedere.
-Cine? Nu mai era nimeni aici, spuse brunetul privind in jur.
Ea ramase aeriana, nu-l vazuse cand plecase. Si mai mult, ce tocmai se intamplase era de necrezut. Ce neintelegere sa fi fost intre cei doi? Nici nu-i trecea prin cap ca ar putea avea legatura cu presupunerile din saptamana anterioara; de asemenea, uitase de pariu.
„De parca te-as cred...Ai vazut cand a disparut” gandi roscatul privindu-l pe Hiei,
apoi isi puse mana dupa gatul ei soptindu-i ca ar fi trebuit sa se intoarca la ceilalti.Adolescenta incuviinta, astfel incat cei trei reintrara in sala de bal. Se indreptara spre masa rezervata unde se afla restul gastii, care lua o mica pauza.
Dupa cateva minute DJ-ul puse un tango. Amaya nota acest lucru si apuca mana micului demon, zicandu-i ar fi bine sa se distreze.
-Nu dansez, replica acesta neinteresat.
-E usor, sunt sigura ca te poti descurca, il incuraja ea.
-Nu vreau sa dansez, continua pe acelasi ton.
-De ce?
-Asa, raspunse brunetul iritat de insistenta.
- De ce asa ? Ai intrat la menopauza? rase fata.
Aceasta mica gluma il enerva la culme. Se ridica brusc de pe scaun, care cazu in urma reactiei, punand mana pe sabia pe care o ascunse, deoarece nu avea incredere sa o lase in cabana. Imediat, se ridicara si ceilalti baieti vrand sa-l tina in cazul in care ar fi atacat-o. Ar fi spus mult, dar nu stia ce sau cum, ultima replica il termina. Astfel doar se smulse din mainile lor si se indrepta innebunit de nervi spre iesire, afisand o privire amenintatoare.
In acel moment, detectivul o avertiza ca va avea mari probleme, insa tanara parea increzatoare in sine. Partea buna – acea stare necaracteristica o parasise, partea prosta – il enervase cumplit pe Hiei.

XII. Dispariţia


Brunetul părăsi sala dansantă întorcându-se la cabană. Mergea cu mâinile încrucişate pe cărarea proaspăt măturată. Fierbea de nervi, i se părea că zăpada se transformă în aburi sub picioarele lui. Cu sprâncenele încruntate şi ochii plini de furie, bolborosea tot soiul de comentarii la adresa Amayei.
Ajuns la cabană, îşi aruncă katana pe unul dintre fotoliile din sufragerie. Urcă scarile şi intră în camera sa. Fereastra era larg deschisă, iar vântul şuiera mişcând draperiile azurii. Frigul de afară pătrundea înăuntru. „Nu-mi amintesc s-o fi lăsat deschisă” îşi zise el închizând-o.
Căută în dulap şi scoase o pereche de pantaloni de trening negrii şi un tricou roz fără mâneci cu scris argintiu.
-„Kiss me”? Cred că glumeşti...se plânse băiatul aruncând tricoul înapoi în dulap.
Mai căută puţin şi puse mâna un altul fără mâneci. Acesta avea culoarea albastră, un albastru-închis, iar pe spate avea imprimat cu alb „#1”. Hiei îşi schimbă cămaşa, apoi se privi în oglinda de pe uşa dulapului. Îi era lung, larg, dar nu-l deranja...măcar era o culoare cu care nu arăta caraghios.
-Mult mai bine ! Nu arăt ca prinţesa blăniţei roz.
Alese „prinţesa blăniţei roz” ca exemplu fiindcă pe o copertă văzuse o fată - un om – echipată cu acelaşi model de tricou pe care îl găsise în dulap, iar după gât avea o blăniţă artificială de aceeaşi culoare, aşa încât Hiei o poreclise „prinţesa blăniţei roz”. Categoric nu era revista lui, dar aşteptându-i pe ceilalţi să se schimbe pentru bal, o luase de pe măsuţă şi se uitase la poze.
După cum am spus, îmbrăcase tricoul, apoi pantalonii lungi. Hainele elegante le aruncă pe pat şi părăsi încăperea. Cobora scările gândindu-se că poate-poate băieţii aveau maniere şi ar fi lăsat-o pe Amaya să intre prima în cabană, astfel încât să scape cât mai repede de gerul de afară. Numai că Botan era fată, de asemenea...
Oricum, cu acestă speranţă în minte, se aşeză pe fotoliul pe care fusese spada. Stătea nemişcat, cu sabia în mână, aşteptând ca uşa cabanei să se deschidă. După câteva ore, auzi nişte voci familiare apropiindu-se, urmate de râsete; de cum înţelese cuvintele, realiză că acele glume erau pe seama sa.
-Ai văzut ce faţă a făcut? se distra una dintre acele persoane.
-Frate, expresia aia mi-o voi aminti toată viaţa, colaboră alt glas masculin. La naiba, Kuwabara, de ce nu mi-ai zis să iau camera?
-Băieţi, e suficient, aţi râs tot drumul...
-Hai, Kurama, nu fi aşa. Ştii că şi nu vrei să râzi, ştii, ştii, ştii !
-Bine, Botan, recunosc că e amuzant, dar gândeşte-te puţin: Amaya, aici de faţă, i-a sfidat aşa-zisa autoritate lui Hiei, i-a călcat în picioare mândria, l-a umilit în faţa tuturor prezenţi, iar acum suntem la zece metri de cabană, cu voi trei râzând atât de tare încât probabil vă aude întreaga staţiune. Cum crezi că ar reacţiona Hiei?
Hohotele se opriră brusc, iar liniştea se păstră o vreme. Întâmplarea amuzantă părea să devină una înfricoşătoare doar datorită imaginii ce bântuia, acum, gândurile găştii.
-Să nu exagerăm, cât de rău poate fi? începu Amaya ducând mâna la cleanţă. Adică, presupunând că s-a născut în Makai, ştie ce însemnă „Răzbunarea e dulce” şi credeti-mă, nu se poate o răzbunare mai bună decât asta. Sunt sigură că va înţe-
O sabie apăru din senin când uşa fu deschisă, iar câteva picături de sânge loviră podeaua. Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, însă în momentul respectiv, păreau ore. Sunetul stropilor la contactul cu solul răsura zgomotos în încăperea amuţită. Preţ de câteva clipe, peisajul rămase îngheţat, nimeni nu scotea un cuvânt, iar dintre toate expresiile afişate, mai mult sau mai puţin confuze ori surprinse, doar două păreau să ştie exact ce se întampla şi exact de ce. Botan, urmăndu-şi instinctul nu întotdeauna binevenit, scoase un ţipăt scurt – adăugând mai multă teroare în inima unora şi îngrijorare în ale altora.
Privirea indiferentă din ochii roşiatici se transformă imediat într-una dispreţuitoare, încununată de sprâncenele – acum – încruntate. Strângând mai puternic mânerul katanei şi rămânând aparent calm, în ciuda furiei care-l cuprinsese, Hiei mormăi reproşator printre dinţi:
-Prostule, nu pe tine vroiam să te ucid. Dă-te din calea mea!
-Las-o jos şi o voi face, răspunse natural roşcatul ascunzând orice urmă a vreunui sentiment.
Pentru el fusese evident, încă din sala dansantă, ca brunetul nu se va închuia în cameră şi va plânge până-l prinde bătrâneţea. Nu! Se aştepta ca acesta să reacţioneze violent faţă de cauza discomfortului său, fapt pentru care renunţase la „atitudinea de gentleman” pe care mulţi i-o atribuiau.
-Las-o jos, Hiei, repetă Kurama cu un glas puţin mai ridicat, însă limitat fiindcă să evenerveze demonul mai mult nu era prea favorabil.Văzând că acesta nu avea nici o intenţie să-l asculte, băiatul îşi puse mâna peste cea a brunetului îndreptând arma spre podea tot de mâner.
La un semn al roşcatului, după ce lama atinse podeaua călduţă, Yusuke o lua de braţ pe Amaya trăgând-o spre dormitor pentru a o feri de o anumită persoană. Fata era încă tensionată – cu tot cu intervenţia băiatului, lama se oprise la doar câtiva centimetri de gâtul ei. Ce s-ar fi facut dacă aceasta era mai lungă? Sentimentul de frică încolţea înăuntrul ei, abia acum realiza ce greşeală făcuse.
-N-Nu spargeţi ni-nimic, da...? Koenma se vârî şi el în spatele lui Botan, care se ascundea după detectiv. Kuwabara pe de altă parte, nu dăduse foarte mare atenţie evenimentului, de fapt, nici nu văzuse prea multe întrucât se petrecuseră prea repede. Tot ce ştia era că Hiei îşi ieşise din fire, Kurama se alesese cu o tăietură nu prea drăguţă la mână, iar Urameshi îi escorta pe cei rămaşi spre etaj - şi îi era suficient! În regulă, mai era şi un George care sforăia pe un fotoliu, dar nimic important.

~*~

În acelaşi timp, sfătuite de noua gardă de corp, fetele se schimbară în pijamale şi se pregătiră să doarmă, însă din pricina sperietură de adineuri nu reuşeau. Prin urmare, după ce-l loviseră cu perne fiindcă nu închise uşa complet când ele se îmbrăcau, îl chemară disperate pe Yusuke să rămână cu ele peste noapte în eventualitatea unor posibile experienţe nocturne smulse din filmele horror, fiindcă... da – un Hiei cu poftă de răzbunare era mai mult decât demn de filmele de groază. Şi planul merse strună...până când tinerele observară că, în loc să le apere, detectivul adormise. Grozav!
Poate că totuşi Kazuma nu era o variantă proastă...
Chiar şi liniştea ce se dorea calmantă, stârnea frică.
-Yusuke, ps, Yusuke, Amaya şopti la urechea brunetului nedorind să-şi trezească colega de cameră. Trezenşte-te!
-Clătite? Băiatul clipi somnoros, apoi adăugă confuz: Tu nu eşti Keiko.
-Nu zău...Haide, mi-e foame.
-Adu-mi şi mie o bere din frigider.
-Doar nu crezi că merg singură?! Fata comentă încrucişându-şi mâinile în dreptul pieptului şi ridicând o sprânceană.
-Hiei doarme, răspunse exasperat detectivul, dându-şi ochii peste cap precum un copil mic. Şi chiar dacă nu doarme, are Kurama grijă de el.
Nu prea convinsă, tânăra deschise uşa încet dându-se în lături, apoi aruncă un pantof pe hol pentru a verifica dacă demonul era acolo sau nu. Spre bucuria ei, piesa de încălţăminte rămase întreagă, iar ţinând cont de liniştea izbitoare din ultimele ore, nimeni nu bântuia coridorul.
Treptele păreau mult mai numeroase decât de obicei, iar de cum coborâse scările, Amaya continuă la fel de precaută. Privi spre canapeau unde erau aruncate nişte reviste, apoi spre fotoliul pe care Georgi părea să se simtă foarte confortabil, iar în final spre cele două uşi – camera prinţului şi bucătăria. Se îndreptă plictisită spre bucătărie, ascultând singurele zgomote prezente - ale şlapilor ei şi sforăitul hazliu al adormitului din living – şi fredonând un cântec de leagăn. Atinse uşor întrerupăturul, iar o lumina puternică îi atacă ochii provocând-o să-i închidă pentru o secundă, apoi să-i deschidă din nou.
Încăperea era neaşteptat de curată! Înainte de a pleca la festivitate o lăsaseră într-o dezordine totală cu zeci de vase nespălate pe masă şi în ciuvetă, cu scaunele aruncate cât-colo, cu bucăţele de mâncare pe care Kuwabara le aruncase spre Hiei pentru a-l enerva pe acesta, deşi „gloanţele” nu-şi atinsese ţinta nici măcar o data.
-I am just a man, not superhuman…I’m not superhuman…Someone save me from the Hell! Is just another war, just another… - Amaya schimbă cântecul căutând berea în frigider – I need a hero to save me now, I need a hero, I need a hero to save my life, hero to save me just in time – mai mormâi ceva muşcând dintr-o bucată de pizza, încă în căutarea berii, iar după ce înghiţi îşi continuă „concertul” – Who’s gonna fight for what's right, who’s gonna help us survive, we're in the fight for our lives and we're not ready to die, who’s gonna fight for the weak, who’s gonna make 'em believe, I got a hero livin' in me – tânăra apucă berea şi închise cu piciorul uşa frigiderului îndreptându-se spre camera ei – A hero’s gonna save me just in time…I need a hero to- Nu, nu, nu, nu, nu! Trebuie să fie aici!
Înainte de a urca scările, fata decise să ducă şi dosarul top-secret cu ea pentru a mai citi ceva şi pentru a preveni intervenţia unor persoane nedorite. Căutase printre revistele de pe canapea, dar nu găsise ceea ce o interesa, iar în scurt timp se îngrijoră, acum fiind într-o criză disperată de a recupera materialul pierdut.
După minute bune de căutări, nu era nici urmă de acesta. Poate că-l luase Koenma, dar atunci ar fi anunţat-o...poate Yusuke, dar fusese cu ea tot timpul de la petrecere până de curând, iar Botan la fel...poate Kuwabara, nu era genul lui să caute prin lucrurile altora...iar George n-ar fi îndrăznit.
„Oh, Doamne, ce mă fac?”
Simţea cum living-ul se micşora în jurul ei, cum revistele săreau pe ea încercând s-o oprească să ajungă la dosarul mult dorit ce se îndepărta din ce în ce mai mult. Erau doar gânduri, însă şi acelea dădeau fiori. Dacă ar fi aflat Hiei despre dosar? Nici Enma n-ar mai apăra-o de el...
„Hiei...normal! Lupul îşi schimbă blana, da’ năravul ba!”
Cum de nu se gândise mai devreme? Dosarul rămase pe canapea când plecaseră cu toţii spre petrecere, iar micul demon fusese primul care se întorsese şi avusese destul timp cât să şterpelească materialul. La urma urmei, a renunţat la „slujba” de hoţ cu doar câţiva ani în urmă, nu era greu de crezut că ar fi furat ceva din lucrurile ei doar ca să se răzbune – nu părea stilul său, dar nici nu se putea spune ca Hiei era previzibil.
Mda, tot vorbind de proaste obiceiuri, nici Kurama nu era mai prejos, numai că spre deosebire de brunet, nu avea nici un motiv să caute printre obiectele ei.
Fata dădu din cap în semn afirmativ pentru sine şi urcă scările în grabă, scăpând doza, respectiv felia de pizza şi ornând frumos covorul cu acestea.
-Îl vreau înapoi! Amaya ordonă trântind uşa dormitorului şi, evident, trezind ambii băieţi.
-Ieşi! Brunetul aruncă cu obiectul cel mai apropiat, veioza, spre ea, stând prea confortabil pentru a se deranja cu ceva atât de neimportant.
-Nu până nu mi-l dai! Ea lovi podeaua cu piciorul şi îşi aşeză palmele pe sholduri.
-Tu chiar vrei să mori? Ieşi!
Vocea avea o nuanţă de asprime, mai mult decât de obicei – semn că ultimele evenimente nu au fost uitate.
Brunetul privi cu coada ochiului înspre uşa, apoi lovi perna alăturată, între cei doi ocupanţi ai patului aflându-se o plapumă groasă care împărţea piesa de mobiler în două.
-Dă-o afară până nu mă ridic.
Tânăra înghiţi în sec, o urmă de teamă înfiripindu-se în sufletul ei, dar nu se mişcă din loc, ci se înfipse mai bine în podea. Discuţia durând de două minute, un nou record, avea certitudinea că informaţiile din dosar nu fuseseră citite.
-Dosarul, oftă ea realizând că nici unul dintre cei prezenţi nu înţelegea la ce se referea prin cererea de a i se înapoia ceva. E mare, gri deschis, mă gândesc să-i pun o copertă albastră, n-ar arăta frumos? Da, corect, nu contează. Deci l-aţi văzut?
Nici un răspuns. Un minut mai târziu – nici un răspuns. Amaya începuse să creadă că ori au adormit din nou ori nu o băgau în seamă şi încercau să adoarmă din nou. Mormâi ceva, iar faptul că roşcatul se ridică în şezut îi dădu speranţa că ascultase cineva şi spusele ei, însă expresia încruntată de pe chipul acestuia alunga acea stare iniţială de fericire.
Ştiind despre ce dosar era vorba şi mai ales despre datele pe care acesta le conţinea, mintea lui Kurama zbură imediat la locurile unde ar fi putut fi obiectul. Din moment ce nu era în posesia fetei, cineva îl luase, aşa că luă deducţia de la capăt – ea nu avea cum să facă rost de atâtea informaţii decât dacă Lumea Spirituală i le dăduse, deci implicit Koenma avea un amestec, iar ţinând cont de aceasta, tânăra nu s-ar fi agitat dacă dosarul ar fi în posesia prinţului. Unul exclus. Botan probabil nu aflase nimic despre acele date întrucât nu şi-ar fi putut ţine gura, aşadar într-un fel sau altul, i-ar fi spus demonului, în plus, cele două erau colege de cameră. Al doilea exclus. Pe Kuwabara pur şi simplu nu l-ar fi interesat – al treilea exclus. Yusuke ar fi putut fi o variantă bună, dar ar fi venit imediat la roşcat şi l-ar fi întrebat despre tot ce era scris acolo întrucât acesta îl cunoştea cel mai bine pe Hiei, deci din nou exclus. Ar mai fi rămas micul demon care cu siguranţă ar fi acţionat cumva dacă ar fi aflat de subiectul dosarului, unde să mai fi pus că a fost supravegheat de câteva zile de către Kurama.
„Eu l-am pus în acelaşi loc unde l-am găsit...”
Băiatul se ridică din pat şi paşi spre uşa cu privirea fixată asupra fetei, făcând un semn cu capul:
-Ar fi mai bine să discutăm afară.
Nu dorea ca brunetul să descopere micul secret. Nu încă cel puţin.
Ideea de a se afla în exteriorul cabanei, pe întuneric, nu prea îi surâdea, însă dacă acesta era preţul aflării locaţiei dosarului, atunci aşa să fie! Se părea că nu Hiei fusese demonul vinovat de dispariţia obiectului. Mergând în spatele lui, adolescenta îl examina atent - în liniştea deplină nu se auzeau decât paşii ei, deşi ambii coborau în grabă. Nu îi vedea expresia feţei, dar putea spune că era tensionat după felul în care strângea pumnul. Ea tresări la atingerea rece a zăpezii pe tălpile ei goale întrucât prinsă în gânduri parcurse drumul mecanic, iar contrastul brusc de temperatură o trezise la realitate. Se strâmbă la senzaţia deplăcută de frig ce îi învăluia corpul, apoi îşi ridică privirea întâlnind nişte irişi incredibil de verzi aţintiţi asupra ei. Ochii lui păreau să cerceteze fiecare colţişor al minţii ei, iar mai rău era că, deşi conştientă de acest lucru, nu se putea mişca, nu putea întrerupe contactul vizual. Sentimentul că aceasta era metoda demonului de a-şi analiza adversarii devenea prea persistent pentru a se convinge că era doar o impresie de moment, iar o luptă cu el era ultimul lucru pe care şi-l dorea. Tot ce vroia ea era să găsească dosarul ălă afurisit. De ce nu-l încuiase în vreun dulap, în camera ei?
Adevărul era că roşcatul doar verifica dacă ea minţea în legătură cu dispariţia şi chiar spera să fie o farsă. Informaţiile nptate acolo puteau duce la consecinţe grave în cazul în care cineva nepotrivit punea mâna pe ele. Din păcate, nu era o minciună.
„...Iar dacă nu e la ea...” Kurama îşi continuă gândul întrerupt la părăsirea dormitorului.
-E cel cu referire la Hiei?
Nu mai putea aştepta, trebuia să lămurească treaba înainte de a fi prea târziu, iar întrebarea directă era singura obţiune rămase.
Ceea ce se întâmplase cu dosarul era evident:
„...Cineva l-a furat.”